« URARE | Principal | SĂRBĂTORI FERICITE ŞI LA MULŢI ANI ! »
O PAINE
de Jianu Liviu-Florian | Decembrie 25, 2009
Pâinea noastră, bunule Iisus,
Pâinea cea de fiecare zi,
Dă-ne-un loc de muncă, mai presus,
S-o aducem jos, pentru copii –
Pâinea noastră, bunule Hristos,
Pâinea rugăciunilor de Sfinţi,
Dă-ne-un loc de muncă, de folos,
S-o aducem jos, pentru părinţi –
Pâinea ţării, pâine de un leu,
Pâinea cea din cer, şi din pământ,
Dă-ne-un loc de muncă, cât de greu,
S-o primim din Duhul Tău, cel Sfânt –
Pâinea Romaniei ce Te vrea
Dumnezeu şi Rege peste ţară,
Dă-ne-o nouă azi, Măria Ta,
Cât e de săracă, şi amară –
Pâinea ce hrăneşte şi cuvânt,
Şi suflarea noastră, azi, şi mâine,
Dă-ne-un loc de muncă, Doamne Sfânt,
Să mâncăm din Tine, zilnic, pâine…
30 noiembrie 2009
Topice: Poezii | Comments Off on O PAINE
Comentarii închise.