Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

SACRU ŞI PROFAN ÎN COLINDA RELIGIOASA

de Elena Trifan | Decembrie 31, 2009

Născut prin miracol divin, aşteptat şi prigonit, slăvit şi sacrificat, acceptat sau contestat, Isus a străbătut veacurile, aflându-se în permanenţă în atenţia slujitorilor bisericii, a oamenilor de ştiinţă, cât şi a celor de artă: scriitori, pictori, sculptori care i-au dedicat opere remarcabile.
Naşterea sa, care a marcat începutul creştinismului, a fost slăvită de slujitori ai bisericii şi de oameni simpli, în colinde „Cântece tradiţionale cântate de cete de copii, de flăcăi sau de adulţi cu prilejul Crăciunului şi al Anului Nou.” (DEX 1998, p. 196)
Apărută cu secole în urmă, ţinută sub obroc în timpul dictaturii comuniste, colinda religioasă a reînviat năvalnic după 1990, când este interpretată în biserici, în şcoli, la radio şi televiziune, pe străzi, la casele oamenilor, atât la ţară, cât şi la oraş.
Pe data de 20 decembrie 2009, la Catedrala Eroilor Tineri din Ploieşti, a fost susţinut un concert de colinde religioase, de-a dreptul celest, unde au fost interpretate colinde ale căror texte au constituit suportul comentariului de faţă: „Am plecat să colindăm!”, „Sus boieri!”, „Iată, vin colindători!”, „Sus în vârful muntelui”, „Gazde mari nu mai dormiţi!”, „După datini, colindăm”, „Legănelul lui Isus”, „Troparul naşterii”, „Steaua sus răsare”, „O, ce veste minunată”, „Închinarea păstorilor”, „Plecarea magilor”, „S-a născut Domnul”, „Domnuleţ şi Domn din cer”, „Îngerii cântă”, „Crăciunul” (melodie franceză), „La Vitleem colo-n jos…”, „Colindul clopotelor”, „Acolo-n umbra pomilor”, „Bună dimineaţa la Moş Ajun”, „Acolo-n susu”, „Cântec de Crăciun”, „Lerui mărului”, „Mărire-ntru cele-nalte”, „Noël”, „Domnul Isus Hristos”.
Scopul colindei religioase este de a vesti naşterea Mântuitorului.
Colindătorii sunt, în general, copii, deoarece sunt mai apropiaţi, prin neprihănire, de îngerii care au vestit naşterea Domnului.
Momentul colindatului este în seara sau noaptea de Ajun, pe la cântători, până în revărsatul zorilor.
Colinda este sfântă şi nemuritoare, colindătorii vin neîncetat, „Din an în an mereu / La geam cu Moş Ajun” (Cântec de Crăciun)
Gazdele sunt îndemnate să se pregătească pentru a-l primi pe Domnul în curăţenie şi îmbelşugare „Casa să v-o măturaţi”, „Masa să v-o încărcaţi”. (Sus boieri!)
În colindele analizate, pot fi întâlnite aspecte preluate din textele biblice, precum: locul naşterii, steaua călăuzitoare, căutarea pruncului de către Irod, botezul purificator în apa Iordanului de către Ion „cel prea curat,” scopul venirii lui Iisus pe lume.
În colinda religioasă Iisus apare în dublă ipostază, de fiu al Domnului şi de fiu al Omului „E om şi Dumnezeu” (Îngerii cântă), ceea ce face ca elementele sacre să se împletească cu cele profane în acest tip de colindă.
Statutul lui este cel biblic, „tânărul crai”, „regele”, „împăratul tuturor”, (Crăciunul, Noël). Forma lui de manifestare este lumina, simbolul vieţii, al armoniei, al dreptăţii, al cunoaşterii, al unui nou început: „Soare-n raze luminat” (Iată, vin colindători), „Isus Hristos luminat” (S-a născut Domnul), „un luceafăr mare strălucit” (Colindul clopotelor), „lumina cunoştinţei”, „soarele dreptăţii”, „răsăritul cel de sus” (Troparul naşterii). Identificarea lui Iisus cu soarele, poate fi rezultatul contopirii a două motive, cel creştin potrivit căruia Dumnezeu este lumină, cu cel păgân al zeului asiatic al soarelui, Mithra, peste a cărui sărbătorire care avea loc la 25 decembrie s-a suprapus Crăciunul.
Iisus are şi alte atribute ale divinităţii: sacralitatea „Domnul sfânt” (Sus în vârful muntelui) şi veşnicia „Cel făr’de-nceput” (O, ce veste minunată), „Domn a fost şi va fi iar pân’ acu şi în veci iar” (S-a născut Domnul).
Legătura lui Iisus cu lumea muritorilor se face în spaţii terestre, sacralizate, înalte, un fel de axis mundi, dealul şi muntele, de unde legătura cu transcendentul este mai uşor de realizat: „Acolo sus pe-un deal frumos /Unde-i cerul luminos /Raza blând-a soarelui /Scaldă faţa Domnului” (Leagănul lui Isus), „Sus în vârful muntelui, pe la crucea bradului, pe o scară de argint /Se coboară Domnul sfânt.” (Sus în vârful muntelui). Textul conţine elemente religioase şi profane cu valoare simbolică: crucea, simbolul creştinismului, al suferinţei şi tămăduirii, argintul, simbolul purificării, bradul, simbolul vieţii veşnice.
În calitate de fiu al omului, copilul Iisus duce o existenţă profană: nu are haine („N-are scutec de-nfăşat /Nici hăinuţe de-mbrăcat” (La Vitleem acolo-n jos), plânge „Fiul plânge, stare n-are /Pe braţele mamei sale” (Domnuleţ şi Domn din cer). În alt colind este hrănit cu lapte, înfăşat în scutece şi purtat în braţe de mama sa „Din fecioară s-a născut / Şi cu lapte s-a crescut. / Cu scutece s-anfăşat/ Şi în braţe s-a purtat.” (Domnul Isus Hristos) sau şade într-un leagăn verde de păltinel (Am plecat să colindăm).
În colindul „Închinarea păstorilor” apare motivul popular, al comuniunii omului cu natura. Iisus este legănat de vânt şi scăldat de ploaie. Sacrul se întrepătrunde însă în profanul. În calitate de fiu al Domnului nu este atins de imtemperiile naturii „Neaua ninge, nu-l atinge” (Închinarea păstorilor), leagănul lui este sfânt şi purtat de îngeri (Crăciunul).
Locul naşterii lui Iisus este cel biblic, în Betleem pronunţat popular Vitleem, într-un spaţiu modest, neprielnic naşterii, ieslea boilor, „În paiele grâului, în ogrinjii fânului” (S-a născut Domnul).
Naşterea lui este vestită de elemente cosmice, miraculoase, steaua care-i călăuzeşte pe magi spre locul naşterii, de elemente sacre, corul îngerilor (Îngerii cântă), de elemente profane prin provenienţă şi sacre prin funcţie şi mediul în care se manifestă, glasul clopotelor (Colindul clopotelor, Crăciunul), cât şi umane, colindătorii.
Iisus este un mesager al divinităţii şi scopul venirii lui pe lume este mântuirea omenirii „Să se nască/Şi să crească/ Să ne mântuiască.”(O, ce veste minunată) şi bucuria adusă în casele oamenilor: „Noaptea asta Sfântul Domn Isus /Bucurie mare ne-a adus.” (Colindul clopotelor)
Cu excepţia lui Irod care-i doreşte moartea, oamenii se bucură de naşterea Mântuitorului, îi vin în ajutor şi îi fac daruri: veşminte „Să facă din pielea lui /Veşmânt frumos Domnului” (Am venit să colindăm) , „steble albe de flori,/Şi-o oaie cu miel prior” (Închinarea păstorilor).
În general, atitudinea lor este de veneraţie: „Fie-n veci mărit /Să vă bucuraţi/Şi să-l lăudaţi” (Lerui mărului).
În universul vegetal prezent în colinda religioasă predomină elementele sacre, iar cele profane dobândesc virtuţi sacre prin punerea lor în relaţie cu Iisus: Maica Precista paşte oile la umbra pomilor, ceea ce aminteşte de grădina raiului, mărul, pomul cunoaşterii binelui şi răului, apare în refren „Florile dalbe, flori de măr”, iar în colindul „După datini, colindăm” merii sunt sădiţi toamna şi în mod miraculos infloresc iarna, prin puterea dragostei lui Iisus, trandafirul „lilioară trandafir” (Gazde mari nu mai dormiţi) este simbolul dragostei, al sacrificiului, al lui Iisus însuşi. Mai apar bradul, simbolul veşniciei, paltinul, arbore cu lemn tare din care este făcut leagănul sfânt, drumul pe care merge Iisus este făcut din maghiran (S-a născut Domnul), iar rozmarinul este prezent în refren „Frunză verde rozmarin” (Acolo-n umbra pomilor), ca simbol al frumuseţii şi al vieţii. Fiind concepute sincretic ca un amestec de poezie şi cântec, colindele se caracterizează şi prin muzicalitate la realizarea căreia contribuie şi refrenul în care nota de sacralitate este sporită prin: preaslăvirea Domnului „Leru-i ler”, „Lerui Doamne, Domn din cer”, „Domnuleţ şi Domn din cer”, „Domn, Domn să nălţăm”, prezenţa florilor: „Florile dalbe, flori de măr”, „lilioară trandafir”, „Frunză verde rozmarin”, imitarea glasului clopotelor: „Bim bang”, „Bim bam, bim bam”.
Majoritatea colindelor respectă structura colindei clasice şi se termină cu o urare adresată gazdei de a fi sănătoasă, veselă, de a avea parte de bucurie şi de viaţă lungă „”Să fii sănătos şi vesel de Crăciun” (Cântec de Crăciun), „Hristos să vă dea de toate, / Viaţă lungă, sănătate” (Domnuleţ şi Domn din cer).
BisericaÎn colindul „Îngerii cântă” sunt preaslăvite cerul şi pământul „Mărire în cer /Şi pace pe pământ.”
Singurul colind în care colindătorii aşteaptă daruri materiale din partea gazdei este
„Bună dimineaţa la Moş Ajun” „Ne daţi, ori nu ne daţi”; „Domnul sfânt să ne ajute la covrigi şi la nuci multe”, în rest predomină ideea de preamărire a lui Iisus.

ColindătoriColindătoriColindători

Colinde în bisericăScena Naşterii DomnuluiColinde în biserică

Topice: Reportaje | 1 Comentariu »

Un răspuns to “SACRU ŞI PROFAN ÎN COLINDA RELIGIOASA”

  1. SACRU ŞI PROFAN ÎN COLINDA RELIGIOASA | Glas Comun | Uni Ego spune:
    2 Ianuarie 2010 la 11:32

    […] SACRU ŞI PROFAN ÎN COLINDA RELIGIOASA | Glas Comun Visited 1 times Iisus este un mesager al divinităţii şi scopul venirii lui pe lume este mântuirea omenirii „Să se nască/Şi să crească/ Să ne mântuiască.”(O, ce veste minunată) şi bucuria adusă în casele oamenilor: „Noaptea asta Sfântul Domn Isus … […] […]