Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

DEPARTELE ŞI APROAPELE – alte panseuri lirice

de Cezarina Adamescu | Ianuarie 16, 2010

*Casa sufletului meu – chivotul lui Dumnezeu.

*Aici, pe pământ, mugur plăpând, sinele, eul, e curcubeul de rugăciune.

*Doamne, ochiul meu când plânge, fruntea Ta asudă sânge!

*Isuse, iartă-mi vorba grea: Cuvântul este crucea mea!…

*Nemărgineşti pământuri şi ape, departele meu atât de aproape!

*Vâltorile vârstei strecoară miresme de mirt în carnea, albă cândva, a Cuvântului…

*Mă sprijin de aer, duh alb în rostogolire…

*Îmi iau vorbele-n braţe să le dezmierd. Doamne, aşa mi-e de frică să nu Te pierd!

*Floarea de har, nimic nu mă miră, miroase suav: alomiră!

*Oracolară carte-mi scriu toţi anii, îmi scrie viaţa regele Cuvânt…

*Scriu în genunchi cu seva de har a pământului…

*Acum, acum va cădea aripa din umărul meu…

*Trăiesc absolutul numai prin alţii, şi doar pentru mine mă nărui cu-ncetul…

*Cerul Tău Doamne, e atât de aproape, încât mă atinge cu boare pe pleoape…

*Isus, privirea Ta senină mă spală zilnic cu Lumină.

*Numele-Ţi scriu cu litere grele pe tabla de carne a inimii mele…

*Nu Te aud, dar vorbeşti. Nu Te văd, dar Tu Eşti!…

*Un murmur evanescent, Numele Tău, eufonie fără cusur….

*Efluvii de busuioc, seva Duhului Sfânt primenind cu agheasmă fântânile…

*Sudoarea iubirii – Duh Sfânt – peste inima mea brusc podidită de dumnezeire…

*Tulbure şi seducător, delirul tăcerii, loc repaus pentru Lumină, stop cadru pentru sublim.

*Ce bunătate nepământească: Umărul Tău sprijină cerul imens, să nu mă strivească!

*Fără străzi – oraşul cuvintelor: rugăciuni numărate pe degete…

*Doamne, când îmi eşti aproape, calc desculţă peste ape!

*Izgonirea din Rai – poem sfâşiat – revendicând inefabilul.

*În inventarul memoriei – scânteile focului sacru viscolind întunericul.

*Printre mioare, oieri, cerul e mai aproape, ca nicăieri…

*Elan vertical în văzduhul ieşit din ţâţâni unde păsări mioape abia îşi mai menţin echilibrul…

*Inima plânge cu sânge fierbinte: cuie înfipte-n altarele sfinte…

*Sunt ca o Ană în drumul spre monastire – spre a o zidire…

*Crugul meu de suferinţă – Poezie – biruinţă!

*Pe costişe trupuri-trupuri de Cristoşi răstigniţi pe cruci piezişe…

*Şi simt cum un vultur mănâncă, din trupul, ucisul, viu încă…

*Scriu pe zidul plângerii surpat de lacrima celor întorşi…

*Ţipătul mut ţâşnind din rărunchi ca o pasăre Ibis din stufărişuri…

*Un miracol de iubire: Om şi Zeu – Dumnezeire…

*Mâinile, mâinile tare mi-s grele. Fă-mi nişte aripi, Isuse, din ele…

*Mă (în)trup în Cuvânt urzicată de negura liniştii, lepăd în treacăt toată cenuşa şi mă albesc de fumul păcatului…
*La ceasul frângerii pâinii, atât de aproape suntem că-ţi aud respirarea…

*În biserica inimii mele înalţi din rănile Tale grele, crucea Ta de iubire…

*Însingurare: când luna şi stelele nu-s, iar omul trăieşte fără Lumina luminii: Isus…

*Aer împresurat de mirosul de neprihănire. Tăcerea – deliberat ne îndură…

*Cu glezne subţiri pipăind infinitul, mă-nalţ în cuvine, vouă dăruindu-mă…

*Ghetsimani: Sudoarea şi lacrima cad laolaltă, peste-ale lumii păcate…

*Dă-mi lacrima Ta, să mă sprijin şi eu de ceva!

*Scriu la Lumina lacrimii sfinte, lacrima pârgă din ochii Mântuitorului…

*Născută undeva pe pământ, lacomă de cer sunt!

*Pe buze cu-al său Nume, senină trec şi eu, din Dumnezeu în lume, din lume-n Dumnezeu…

*Doamne, câţi funigei, ispitele ochilor mei!

*Ce mireasmă de agheasmă laşi pe urmele de paşi!

*Mistuită-s de iubire, duh curat de monastire…

*Pe-al său Necuprins, marginea mea îşi află contururile…

*Îmi înalţă fruntea sus, Numele divin: Isus, şi-mi coboară, Nume sfânt, fruntea până la pământ…

*Strigăt mut: Numele Tău este singurul meu Absolut!

*Cruce vie, mă logodesc în secret cu ţărâna…

*Lumina se sfarmă iar fărâmele ei îmi atârnă de inimă…

*Un lujer de crin peste rănile Lui înflorind…

*Între stele de pământ să dea muguri lemnul sfânt…

*Sângele iubirii Sale picură pe corporale…

*Ca pe o metaforă încă nefolosită, să Te descopăr, în crucea de busuioc în care sălăşlui…

*Trunchiul mistic al iubirii – sufletul dumnezeirii…

*Cuvinte nescrise – stele ale târziului…

*Propria Ta fire este un miracol de (com)pătimire…

*Îmi arde văzduhul la tâmple. Cu lacrima lunii, rămân să prefir anotimpurile…

*Aievea numai om mă socotesc şi eu. Dar Tu eşti om aievea, şi eşti şi Dumnezeu!

*Şi-n timp ce aripile-mi cresc, ispite mă ademenesc…

*Alege Tu pentru mine crucea de lemn; Alege Tu pentru mine coroana de mărăcine…

*Patimă – tu – vieţuind în trup încă din naştere!

*Dă-mi ochi de cuvânt să pot să privesc cerul pe dinăuntru…

*În dreptul inimi cuvintele trăiesc şi mor laolaltă, îndumnezeindu-se…

*Când umbrele se ating, muzica ne ajunge din urmă şi ne distinge…

*O mână – alteia sprijin, un umăr cerşeşte o tâmplă, în timp ce privirile, tot mai cuminţi, totdeauna se caută…

*Umbre zeci, ochi în teci, uneori, când mă dori…

*Ca armatele mă ajung din urmă păcatele….

*Ca oştirile se desfăşoară în suflet iubirile…

*Geme cuvântul de gânduri uituce, ca o tăcere ce mă seduce…

*Umbra mea – piatră fără Sisif, pe Golgota întoarcerii…

*Cuvintele mele – seminţe înfipte în praguri de cripte…

*Anotimp al părerii: orice fiinţă ar putea deveni pentru mine un înger….

*Dă-mi Isuse a Ta rană, ca icoană!

*Scrijelate pe lemnul pieziş – fărădelegile lumii…

*Jertfa Ta – rubinul prelins peste mustul zăpezii…

*Cu gurile podidite de linişte împărţim egal neliniştea din cuvinte!

*În deşertul meu lumesc, în zadar mă nevoiesc, clipa s-o încremenesc…

*În sufletul meu viscolit se luminează de ziuă…

*Strop de muzică divină-n mănăstire anonimă…

*Isus, Isus cel răstignit, mi-e verbul, versul. Două silabe ce cuprind tot universul.

*Mâini ţintuite în oglinzi mişcătoare împletesc cu migală cămaşa fără cusătură a inimii…

*Caii fără de şei ai amurgului, amprente pe zăpada privirii…

*Greşeala dintâi – bumerang – povara din urmă…

*Cine să bea, apă de stele din ciutura grea a inimii mele?

*Nu sunt vrednică a strânge nici sudoarea Ta de sânge…

*Atâta râvnă să găsesc, aici, tezaurul ceresc…

*Fă-mă de la început din acelaşi simplu lut. Fă-mă, Doamne, bunăoară, ca o troiţă de ţară!

*Unge ochii mei de tină ca să mă albesc de vină. Apoi spală-mă pe pleoape, Doamne, să Te văd de-aproape!

*Nimic nu mă doare ca florile roşii ale rănilor Tale…

*Zbor contra vântului, legată de crucea Cuvântului!

*Îngerii pământului duc crucea Cuvântului. Lacrima prunciei, crucea Poeziei….

*Vis: să dăltuiesc Infinitul şi mănăstire să fiu, pentru unic, Iubitul….

*Ah, cum mă devoră mereu, setea aceasta acerbă de Dumnezeu!

*Fruntea Ta cu nimb albăstrui e scara pe care la Tatăl mă sui…

*Adumbrită de Duh Sfânt urc pe treaptă de Cuvânt. Până unde, până unde, urc golgote de secunde?

*Merele din fereşti luminează precum ochii icoanelor…

*Pod îngust peste abis este ochiul Tău deschis…

*Numai ura, numai ura, sfarmă cuminecătura, piatră azvârlită-n sus în obrazul lui Isus, ucigându-L neîndoios, zilnic pe Isus Cristos…

*Dus de Lumină la pas, navigator obosit, pe un recif de corali gata să mă las răstignit…

*Deşi în fiece clipă eşti alături de mine, mereu îmi lipseşti şi am tot mai aprig, nevoie de Tine!

*Ah, cineva vrea să-mi smulgă crucea din inimă!

*Nici n-a prins bine lacrima Ta să se usuce, când poezia iertării, cu sânge Ţi-ai scris-o, Doamne, pe cruce…

*Duhul Tău de sărăcie mi-e suprema avuţie!

*Caut iubirea la răscrucea dintre suflet şi trup!

*Un semn, un semn din Infinit, să ştiu că nu m-ai părăsit…

*Lăsaţi-mă singură într-o chinovie, până vocea Lui se va face din nou auzită…

*Neînceput ca o apă de izvor; nesfârşit din nadir până-n zenit. Neînceput şi nesfârşit, un miracol infinit…

*Duh Sfânt, Lumină fără trup, aş vrea din Tine un crâmpei să rup…

*Legătură de dragoste: mâinile Tale străpunse cad peste sufletul meu risipit în răscruce…

*Sudoarea iubirii – e scara pe care se-nalţă la rang de virtute sărăcia cu duhul…

*Pradă unui rug imens de cuvinte, ca o movilă de ochi sfredelind întunericul…

*Lacrimă de vis şi stea…Doamne, dă-mi să beau din ea!

*Partea mea de ceresc din pământesc, faptă şi stare, Domnului spre închinare…

*Câte mângâieri nespuse-n rugăciunea Ta, Isuse!

*Fă-mă Doamne, fă-mă Doamne, adierea unei toamne!

*Candelă – ochiul pentru timpul de împăcare cu sinele…

*Strivesc în picioare pământul cu jind şi cerul în braţe aş vrea să-l cuprind…

*În fiece zi mă-nfrupt din Cuvânt. Întru aceea, încă mai sunt. Şi doar iubindu-L pe Crist, încă exist…

1 decembrie 2009

Topice: Meditaţii | Comments Off on DEPARTELE ŞI APROAPELE – alte panseuri lirice

Comentarii închise.