« EMINESCU | Principal | DE-AŞ AVEA ŞI EU O MAMĂ »
DEPARTELE ŞI APROAPELE – alte panseuri lirice
de Cezarina Adamescu | Ianuarie 16, 2010
*Casa sufletului meu – chivotul lui Dumnezeu.
*Aici, pe pământ, mugur plăpând, sinele, eul, e curcubeul de rugăciune.
*Doamne, ochiul meu când plânge, fruntea Ta asudă sânge!
*Isuse, iartă-mi vorba grea: Cuvântul este crucea mea!…
*Nemărgineşti pământuri şi ape, departele meu atât de aproape!
*Vâltorile vârstei strecoară miresme de mirt în carnea, albă cândva, a Cuvântului…
*Mă sprijin de aer, duh alb în rostogolire…
*Îmi iau vorbele-n braţe să le dezmierd. Doamne, aşa mi-e de frică să nu Te pierd!
*Floarea de har, nimic nu mă miră, miroase suav: alomiră!
*Oracolară carte-mi scriu toţi anii, îmi scrie viaţa regele Cuvânt…
*Scriu în genunchi cu seva de har a pământului…
*Acum, acum va cădea aripa din umărul meu…
*Trăiesc absolutul numai prin alţii, şi doar pentru mine mă nărui cu-ncetul…
*Cerul Tău Doamne, e atât de aproape, încât mă atinge cu boare pe pleoape…
*Isus, privirea Ta senină mă spală zilnic cu Lumină.
*Numele-Ţi scriu cu litere grele pe tabla de carne a inimii mele…
*Nu Te aud, dar vorbeşti. Nu Te văd, dar Tu Eşti!…
*Un murmur evanescent, Numele Tău, eufonie fără cusur….
*Efluvii de busuioc, seva Duhului Sfânt primenind cu agheasmă fântânile…
*Sudoarea iubirii – Duh Sfânt – peste inima mea brusc podidită de dumnezeire…
*Tulbure şi seducător, delirul tăcerii, loc repaus pentru Lumină, stop cadru pentru sublim.
*Ce bunătate nepământească: Umărul Tău sprijină cerul imens, să nu mă strivească!
*Fără străzi – oraşul cuvintelor: rugăciuni numărate pe degete…
*Doamne, când îmi eşti aproape, calc desculţă peste ape!
*Izgonirea din Rai – poem sfâşiat – revendicând inefabilul.
*În inventarul memoriei – scânteile focului sacru viscolind întunericul.
*Printre mioare, oieri, cerul e mai aproape, ca nicăieri…
*Elan vertical în văzduhul ieşit din ţâţâni unde păsări mioape abia îşi mai menţin echilibrul…
*Inima plânge cu sânge fierbinte: cuie înfipte-n altarele sfinte…
*Sunt ca o Ană în drumul spre monastire – spre a o zidire…
*Crugul meu de suferinţă – Poezie – biruinţă!
*Pe costişe trupuri-trupuri de Cristoşi răstigniţi pe cruci piezişe…
*Şi simt cum un vultur mănâncă, din trupul, ucisul, viu încă…
*Scriu pe zidul plângerii surpat de lacrima celor întorşi…
*Ţipătul mut ţâşnind din rărunchi ca o pasăre Ibis din stufărişuri…
*Un miracol de iubire: Om şi Zeu – Dumnezeire…
*Mâinile, mâinile tare mi-s grele. Fă-mi nişte aripi, Isuse, din ele…
*Mă (în)trup în Cuvânt urzicată de negura liniştii, lepăd în treacăt toată cenuşa şi mă albesc de fumul păcatului…
*La ceasul frângerii pâinii, atât de aproape suntem că-ţi aud respirarea…
*În biserica inimii mele înalţi din rănile Tale grele, crucea Ta de iubire…
*Însingurare: când luna şi stelele nu-s, iar omul trăieşte fără Lumina luminii: Isus…
*Aer împresurat de mirosul de neprihănire. Tăcerea – deliberat ne îndură…
*Cu glezne subţiri pipăind infinitul, mă-nalţ în cuvine, vouă dăruindu-mă…
*Ghetsimani: Sudoarea şi lacrima cad laolaltă, peste-ale lumii păcate…
*Dă-mi lacrima Ta, să mă sprijin şi eu de ceva!
*Scriu la Lumina lacrimii sfinte, lacrima pârgă din ochii Mântuitorului…
*Născută undeva pe pământ, lacomă de cer sunt!
*Pe buze cu-al său Nume, senină trec şi eu, din Dumnezeu în lume, din lume-n Dumnezeu…
*Doamne, câţi funigei, ispitele ochilor mei!
*Ce mireasmă de agheasmă laşi pe urmele de paşi!
*Mistuită-s de iubire, duh curat de monastire…
*Pe-al său Necuprins, marginea mea îşi află contururile…
*Îmi înalţă fruntea sus, Numele divin: Isus, şi-mi coboară, Nume sfânt, fruntea până la pământ…
*Strigăt mut: Numele Tău este singurul meu Absolut!
*Cruce vie, mă logodesc în secret cu ţărâna…
*Lumina se sfarmă iar fărâmele ei îmi atârnă de inimă…
*Un lujer de crin peste rănile Lui înflorind…
*Între stele de pământ să dea muguri lemnul sfânt…
*Sângele iubirii Sale picură pe corporale…
*Ca pe o metaforă încă nefolosită, să Te descopăr, în crucea de busuioc în care sălăşlui…
*Trunchiul mistic al iubirii – sufletul dumnezeirii…
*Cuvinte nescrise – stele ale târziului…
*Propria Ta fire este un miracol de (com)pătimire…
*Îmi arde văzduhul la tâmple. Cu lacrima lunii, rămân să prefir anotimpurile…
*Aievea numai om mă socotesc şi eu. Dar Tu eşti om aievea, şi eşti şi Dumnezeu!
*Şi-n timp ce aripile-mi cresc, ispite mă ademenesc…
*Alege Tu pentru mine crucea de lemn; Alege Tu pentru mine coroana de mărăcine…
*Patimă – tu – vieţuind în trup încă din naştere!
*Dă-mi ochi de cuvânt să pot să privesc cerul pe dinăuntru…
*În dreptul inimi cuvintele trăiesc şi mor laolaltă, îndumnezeindu-se…
*Când umbrele se ating, muzica ne ajunge din urmă şi ne distinge…
*O mână – alteia sprijin, un umăr cerşeşte o tâmplă, în timp ce privirile, tot mai cuminţi, totdeauna se caută…
*Umbre zeci, ochi în teci, uneori, când mă dori…
*Ca armatele mă ajung din urmă păcatele….
*Ca oştirile se desfăşoară în suflet iubirile…
*Geme cuvântul de gânduri uituce, ca o tăcere ce mă seduce…
*Umbra mea – piatră fără Sisif, pe Golgota întoarcerii…
*Cuvintele mele – seminţe înfipte în praguri de cripte…
*Anotimp al părerii: orice fiinţă ar putea deveni pentru mine un înger….
*Dă-mi Isuse a Ta rană, ca icoană!
*Scrijelate pe lemnul pieziş – fărădelegile lumii…
*Jertfa Ta – rubinul prelins peste mustul zăpezii…
*Cu gurile podidite de linişte împărţim egal neliniştea din cuvinte!
*În deşertul meu lumesc, în zadar mă nevoiesc, clipa s-o încremenesc…
*În sufletul meu viscolit se luminează de ziuă…
*Strop de muzică divină-n mănăstire anonimă…
*Isus, Isus cel răstignit, mi-e verbul, versul. Două silabe ce cuprind tot universul.
*Mâini ţintuite în oglinzi mişcătoare împletesc cu migală cămaşa fără cusătură a inimii…
*Caii fără de şei ai amurgului, amprente pe zăpada privirii…
*Greşeala dintâi – bumerang – povara din urmă…
*Cine să bea, apă de stele din ciutura grea a inimii mele?
*Nu sunt vrednică a strânge nici sudoarea Ta de sânge…
*Atâta râvnă să găsesc, aici, tezaurul ceresc…
*Fă-mă de la început din acelaşi simplu lut. Fă-mă, Doamne, bunăoară, ca o troiţă de ţară!
*Unge ochii mei de tină ca să mă albesc de vină. Apoi spală-mă pe pleoape, Doamne, să Te văd de-aproape!
*Nimic nu mă doare ca florile roşii ale rănilor Tale…
*Zbor contra vântului, legată de crucea Cuvântului!
*Îngerii pământului duc crucea Cuvântului. Lacrima prunciei, crucea Poeziei….
*Vis: să dăltuiesc Infinitul şi mănăstire să fiu, pentru unic, Iubitul….
*Ah, cum mă devoră mereu, setea aceasta acerbă de Dumnezeu!
*Fruntea Ta cu nimb albăstrui e scara pe care la Tatăl mă sui…
*Adumbrită de Duh Sfânt urc pe treaptă de Cuvânt. Până unde, până unde, urc golgote de secunde?
*Merele din fereşti luminează precum ochii icoanelor…
*Pod îngust peste abis este ochiul Tău deschis…
*Numai ura, numai ura, sfarmă cuminecătura, piatră azvârlită-n sus în obrazul lui Isus, ucigându-L neîndoios, zilnic pe Isus Cristos…
*Dus de Lumină la pas, navigator obosit, pe un recif de corali gata să mă las răstignit…
*Deşi în fiece clipă eşti alături de mine, mereu îmi lipseşti şi am tot mai aprig, nevoie de Tine!
*Ah, cineva vrea să-mi smulgă crucea din inimă!
*Nici n-a prins bine lacrima Ta să se usuce, când poezia iertării, cu sânge Ţi-ai scris-o, Doamne, pe cruce…
*Duhul Tău de sărăcie mi-e suprema avuţie!
*Caut iubirea la răscrucea dintre suflet şi trup!
*Un semn, un semn din Infinit, să ştiu că nu m-ai părăsit…
*Lăsaţi-mă singură într-o chinovie, până vocea Lui se va face din nou auzită…
*Neînceput ca o apă de izvor; nesfârşit din nadir până-n zenit. Neînceput şi nesfârşit, un miracol infinit…
*Duh Sfânt, Lumină fără trup, aş vrea din Tine un crâmpei să rup…
*Legătură de dragoste: mâinile Tale străpunse cad peste sufletul meu risipit în răscruce…
*Sudoarea iubirii – e scara pe care se-nalţă la rang de virtute sărăcia cu duhul…
*Pradă unui rug imens de cuvinte, ca o movilă de ochi sfredelind întunericul…
*Lacrimă de vis şi stea…Doamne, dă-mi să beau din ea!
*Partea mea de ceresc din pământesc, faptă şi stare, Domnului spre închinare…
*Câte mângâieri nespuse-n rugăciunea Ta, Isuse!
*Fă-mă Doamne, fă-mă Doamne, adierea unei toamne!
*Candelă – ochiul pentru timpul de împăcare cu sinele…
*Strivesc în picioare pământul cu jind şi cerul în braţe aş vrea să-l cuprind…
*În fiece zi mă-nfrupt din Cuvânt. Întru aceea, încă mai sunt. Şi doar iubindu-L pe Crist, încă exist…
1 decembrie 2009
Topice: Meditaţii | Comments Off on DEPARTELE ŞI APROAPELE – alte panseuri lirice
Comentarii închise.
