« SCHIMB DE DARURI | Principal | PANSEURI »
SATUL MEU
de Maria Miron | Ianuarie 28, 2010
Sătucul meu, Hârtopu Mare
Vă spun: nu are-asemănare.
El mi-a rămas în amintire
Şi nu ştiu mai de preţ iubire
Decât meleagul nostru sfânt
Păstrat intact, cu legământ.
Păstrat ca în străvechi icoane
Imagini sfinte, diafane
Căsuţele mici, îngrămădite
Ce-mi par că-s neasemuite.
Cu drumuri aspre, desfundate,
Fântâni cu ape dulci, curate.
Şi schitul vechi cu turle-nalte
S-ajungă pân’ la cer, încalte.
Mi se păreau că sunt pictate
Pe cerul negru, pe-nserate.
Mijeau cu forme alungite
De-o mână sfântă zugrăvite.
Precum era catapeteasma
Care-mi năştea în gând fantasma.
Poveşti cu sfinţi din cei voinici
Cu suliţi ce te vâră-n frici
Care balauri ucideau
Pe toţi copiii fascinau.
S-a mai păstrat bisericuţa
Unde m-a dus pe-atunci măicuţa
Şi unde m-au şi botezat
Să fiu din nou fără păcat.
Topice: Poezii | Comments Off on SATUL MEU
Comentarii închise.
