Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

SPAŢIU ŞI TIMP PENTRU TINE

de Cezarina Adamescu | Ianuarie 1, 2010

-adoraţie-

Dă-mi Doamne, spaţiu şi timp pentru Tine!
Fă să Te aştept, să Te caut aici şi oriunde,
acum şi mereu, pretutindeni!
Şi tot mai mare nevoie de Tine să am, iar setea aceasta
s-o mântui numai cu Tine!
Dă-mi Doamne, prilejul de a Te găsi totdeauna
în orice lucrare a mea şi a celui de-aproape!
Să Te găsesc în Cuvânt,
să Te găsesc într-o inimă,
să Te găsesc într-o flacără,
în blândeţea privirii,
în chipul senin al copilului,
în lacrima mamei.

Vreau să Te aflu, Isuse,
în orice îndrăgostit ce-şi aşteaptă iubita,
în mâinile care Te caută,
în ochii care vorbesc de la sine,
în gândul curat de fecioară,
în iarba şi florile câmpului,
în stelele nopţii şi-n arcul de lună.

Vreau să Te aflu aici, lângă mine,
intrat pe sub piele,
în dreptul inimii îndrăgostite,
sub pleoapa fierbinte,
printre genele umede,
în părul abia fluturând în zefirul de primăvară,
în faptele mâinilor, în faptele gurii, în faptele ochiului,
în faptele sufletului,
să Te găsesc în lumina din candelabru,
în candela zilei, în flacăra nopţii,
în lamura grâului, în trilul de pasăre.

Vreau să percep lucrările Tale,
să mă-nvelesc cu razele izvorâte din Inima Ta Preasfântă.
Să mă îmbrac cu Lumina,
să păşesc dezinvolt pe cărarea
care mă conduce la Tine.
Să fii prezent în fiece silabă rostită
sau aşternută în scris,
în toată lucrarea inspirată de Tine.

Vreau să Te găsesc în Lumina Crucii,
în masa pascală, în vinul şi pâinea altarului,
prezent în Hostia Sfântă,
în tainicul Chivot,
în orice lucru mărunt şi-n orişice faptă.
Arată-Te Doamne, în toate aceste minuni
făcute vădit, pentru mine.

Arată-Te în grimasa bolnavului,
în suferinţele mamei,
în singurătatea copilului abandonat de părinţi,
în resemnarea bătrânilor care nu mai aşteaptă nimic,
în depresia sinucigaşului,
în elixirul beţivului,
şi-n punga cu bronz a aurolacului…

Până şi-n zâmbetul complice al femeii uşoare
petrecându-şi viaţa-n desfrâu,
ca să ştiu că Tu vezi şi că ierţi,
că ierţi totul, mai presus de orice închipuire,
că uiţi până şi crima săvârşită împotriva aproapelui,
că te afli prezent
până şi-n conştiinţa vinovată a adulterinului,
până şi-n mâzga fricii din sufletul hoţului,
până şi-n lepra de suflet a celui ce minte,
până şi-n gândurile rătăcite ale schismaticului,
ale celui ce se împotriveşte cu vehemenţă
să Te primească acum,
când vii şi baţi la uşa inimii sale discret
şi când aştepţi îndelung şi zadarnic să se deschidă.

Până şi-n indiferenţa uitucilor,
a celor care Te-au părăsit demult,
înlocuindu-Te cu idoli de ghips,
de tinichea, de staniol,
cu idoli murdari de hârtie ştanţată,
cu idoli rău mirosind a alcool desfundat,
a tutun coclit, a mahorcă,
a mâzgă şi a mucegai peste un strat de mătase,
că eşti prezent până şi-n sufletul vânzătorului Tău,
numindu-l „prieten” şi „frate”.

Şi doar căutându-Te astfel,
în toate făpturile, în toate împrejurările potrivnice şi nepotrivnice,
fericite sau dezesperate, pot să Te aflu,
din ce în ce mai prezent în sufletul meu,
cu teama atavică de a nu Te îndepărta,
de a nu mă alunga din Tine,
cu spaima de moarte de a nu Te mai putea
întâlni-mângâia-aştepta
ca pe unicul motiv pentru care merită să trăieşti,
să lupţi, să nădăjduieşti,
ca pe singurul Adevăr pentru care merită
să-ţi dai Viaţa….

17 decembrie 2009
cu doar câteva zile înainte
de Naşterea Domnului

Topice: Poezii | Comments Off on SPAŢIU ŞI TIMP PENTRU TINE

Comentarii închise.