Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

VIAŢA AŞA CUM E (2)

de Elena Armenescu | Ianuarie 20, 2010

Eseu

Îndrăzneşte !

– continuare –

Întâmplarea a rămas tezaurizată undeva în memorie până în această dimineaţă când în jurul orei zece, brusc am întrerupt activitatea mea pentru că am simţit nevoia să-i telefonez unei vechi prietene al cărei soţ trecuse în eternitate în urmă cu doi ani:
-Alo! Alexandra, te-ai trezit?
-Da! răspunde ea morocănoasă.
-Ţi-este încă somn? Vrei să te sun mai târziu? Întreb eu ştiind că ea făcea uneori nopţi albe dedicate cititului.
-Nu! Nu… vorbim acum!.
-Ai băut cafeaua?
-Nu! Acum am să mi-o fac! Apoi, deodată vocea ei devine precipitată, tonul se înalţă, devine tăios de parcă eu eram unul dintre cei despre care aveam să aud: sunt extrem de supărată în primul rând pe fiica mea care a venit aseară şi nu mi-a adus nici măcar o sticlă cu apă minerală, dimpotrivă mi-a făcut scandal că n-o înţeleg. Ea locuieşte acum cu prietenul ei, ea are nevoie de bani, vrea succesiunea să vândă poate partea ei care i se cuvine, nu ştiu…Şi tu ştii că mai aveam pe X prieten cu soţul meu care atunci când trăia el se mira ce să ne mai facă, acum a pus mâna pe firma noastră iar mie, când l-am apelat, mi-a închis telefonul.
-Dă-mi te rog numărul lui de telefon să-l întreb de sănătate, apoi…(îl cunoscusem la înmormântare)
– Nu! Nu vreau să mă închin lor.
Măi, (continuă ea) nici Marilena de la care nu mă aşteptam la o îndepărtare nu-mi mai dă măcar un telefon. Stă aici aproape, nu ca tine, ar putea veni să mă vadă. Ştii ce mi-a zis ultima dată? – Îl ai pe Dumnezeu, nu eşti singură…
– Şi nu este adevărat? Doar eşti creştină, adaug şi întăresc prin aceasta şi eu afirmaţia. Dar să ştii că nu înţeleg un lucru, anume că îi descrii chiar tu ca pe nişte oameni mărunţi, nedemni de prietenia ta, atunci de ce te mai gândeşti la ei? De ce nu le spui în sinea ta Adio!
– Da! Sunt de acord cu tine, dar treizeci de ani de relaţii apropiate, crezi că e uşor să le dai cu piciorul?
– De ce te ţii legată sufleteşte, de ce nu te rupi de astfel de oameni?
Ce ai tu în comun cu ei? Şi în clipa când pun această întrebare îmi vine în minte revelaţia mea de demult din tramvai, (pe care am relatat-o mai sus) şi încep să i-o povestesc.
– Extraordinar! Zice ea cu o voce normală, chiar îndulcită, ştii că ai dreptate? Adevărat, cei ce mă iubesc pe mine sunt în cer, dar iartă-mă, tu poate ştii, sigur ştii ce înseamnă singurătatea.
-Sigur, ştiu că ţi-e greu şi într-adevăr singurătatea este o povară îngrozitoare, iar tu nu eşti chiar singură. Iată! Chiar acum vorbeşti cu mine. Singurătatea este starea aceea de rău pe care o crezi iremediabilă, de gol sufletesc, de marginalizare, de părăsire de către oameni şi chiar de Dumnezeu, lucru fals, ca dovadă că de multe ori este suficient un zâmbet sau o îmbrăţişare ori, iată mai modern un telefon sau un e-mail şi ea, senzaţia aceea urâtă şi ciudată se retrage, se şterge ca şi cum nu ar fi fost. Este o iluzie temporară creată de mintea omului în anumite circumstanţe.
– Da! Ai dreptate! Îţi mulţumesc pentru telefon.
– Vezi? Doar ce-am vorbit câteva minute şi vocea ta s-a schimbat, este alta acum decât la începutul convorbirii, te simt cum te-ai liniştit. Eşti însă stresată, pleacă şi tu câteva zile la munte, ai să constaţi cum schimbarea mediului are să-ţi facă extrem de bine. Au fost şi zilele de caniculă care au sporit starea de surescitare nervoasă… Vreau să aud veşti bune de la tine. Te îmbrăţişez cu drag.
– Şi eu, geamăn iubit, la revedere!
Peste câteva minute mă sună ea de data aceasta şi vorbim din nou:
– Elenita! Cine te-a inspirat să mă suni?
– Cine? Cred că Dumnezeu printr-un înger mesager răspund eu mai în glumă mai în serios.
– Cu siguranţă Dumnezeu, pentru că tu nu ştii ce ai făcut! M-ai scos dintr-o stare vecină cu sinuciderea. De altfel, ieri chiar mă gândeam că n-are rost să mai trăiesc. Măi! eram într-o apatie totală. Am ieşit şi m-am plimbat pe străzi şi te rog să mă crezi că mă gândeam la sinucidere. Acum, uite! După ce am vorbit cu tine, m-am spălat pe faţă, sunt schimbată total!
S-a produs ceva in alchimia sufletului, parcă s-a reconstruit o punte, un pod, pe care am putut trece. Îmi vine să caut în bibliotecă o carte bună, să fac ceva, eu care zăcusem într-o stare de nedescris, nu-mi venea nici să mă pieptăn.
– Vezi ce înseamnă comunicarea interumană? Nu însingurarea în cazul nostru este soluţia ci apropierea! Caută să vii în contact numai cu persoane cu care ai ce dialoga, şi ai, slavă Domnului! O mulţime de cunoştinţe, pe placul sufletului tău, la înălţimea aspiraţiilor tale, doar ştii acest lucru demult! Oamenilor trebuie să le dăruieşti fără să aştepţi nimic în schimb. Primim tot ce ne trebuie de la Dumnezeu care veghează asupra noastră şi fiecare suferinţă ne este dată să învăţăm o lecţie. Aş putea afirma că pentru tine azi, neplanificată, a fost lecţia renunţării la falşii prieteni, la profitori. Meditează! Ai de pierdut sau de câştigat?
Îndrăzneşte şi stai de vorbă cu tine! Răspunde la întrebările pe care singură le formulezi!
Pentru că la capătul firului nu am auzit decât un scurt oftat am continuat:
– Nu crezi că şi pe mine m-au trădat oamenii? (scris cu „o” mic). Dar
fiecare trădare a fost un pas sau mai mulţi chiar, spre Dumnezeu. Asta nu înseamnă că trebuie să ne îndepărtăm de oameni ci să fim atenţi cui oferim timpul, gândurile şi gesturile noastre! Trădarea este cu atât mai dureroasă cu cât vine de la cineva apropiat sau de la cel căruia i-ai făcut mult bine, i-ai adus bucurii. Toate se petrec tocmai ca să ne dăm seama că firea omenească este nestatornică, nu trebuie să pui bază pe ea ci pe prietenia cu cele veşnice, cu Dumnezeu, prietenie bazată pe dragoste necondiţionată. Noi nu avem ce oferi lui Dumnezeu în schimbul răsfăţului de a trăi în mijlocul creaţiei sale, – oferindu-ne totul- începând cu lumina Soarelui până la ultima floare ori sursele de hrană, decât comportamentul nostru cuviincios şi dragoste, infinită dragoste faţă de Creator. Îndemnul lui Iisus ”Voi, cei osteniţi veniţi la mine”, eu îl înţeleg astfel: El îi chema la învăţătura Sa pe cei obosiţi de lume, nu de munca fizică.
Marele teolog şi duhovnic Arsenie Boca afirma: „Am venit în lume să învăţăm cum să ne desprindem de ea!”
Citez şi din filozofia orientală:
“Mai devreme sau mai târziu noi va trebui să părăsim acest Pământ, căci, în realitate, nu este adevăratul nostru cămin. Viaţa noastră pe Pământ nu este nimic altceva decât o şcoală la care noi am fost trimişi de către Dumnezeu pentru a vedea dacă dorim deşarta glorie terestră sau dacă am dobândit suficientă înţelepciune pentru a spune :
O Doamne Dumnezeule, s-a sfârşit cu toate amăgirile mele de până acum. Nu mai doresc să vorbesc cu nimeni altcineva în afară de tine. Ştiu acum că Tu eşti singura mea comoară nepieritoare căci, chiar şi atunci când întreaga lume va dispare, eu voi rămâne în veşnicie cu Tine.
În fond, Pământul nu este nimic altceva decât un loc în care noi ne pregătim să devenim una cu Dumnezeu”.
– Ştiu şi te cred că ceea ce spui este şi din propriile tale trăiri, ai căutat să-ţi dai nişte răspunsuri.
– Da! Aşa este, de aceea ascultă-mă! nu te mai lăsa pradă deznădejdii care este considerată chiar de biserică un mare păcat, tot atât de mare cât cel al trufiei, al orgoliului. Sunt pierzătoare dacă nu eşti atent şi le laşi să te domine!
Zilele trecute am asistat la modul cum un medic de mare renume – dar orgolios – a fost pus într-o situaţie smeritoare, i s-a mai tăiat astfel din acea trufie de a se considera aproape Dumnezeu. În popor se spune foarte sugestiv ” Dumnezeu nu bate cu parul”.
– Categoric, este foarte adevărat!
– Eu văd acum nişte rândunele care-mi trec prin dreptul ferestrei ca nişte săgeţi, urmate de puii lor. Îi învaţă să zboare! Pentru toate vieţuitoarele pământului viaţa înseamnă o lecţie grea. Ele urmează să plece în ţările calde. Ştiu ei – puii – oare cât de greu este (le va fi ) acel drum necunoscut ce-l au de străbătut?
Urmează câteva momente de tăcere.
– Alo! Reiau eu convorbirea. Acum s-a înnorat, este mai puţin cald, îţi propun să te duci în parc. Fiind zi de lucru este mai puţină lume. Aşează-te într-un loc retras şi fă schimb energetic cu natura: descalţă-te, lasă tălpile goale să atingă iarba, pământul, priveşte lacul, copacii, ascultă ciripitul păsărilor.
Prin lipsa de reacţie am înţeles că prietena mea nu prea era amatoare de parc.
– Dacă nu te duci în parc, ascultă muzică de relaxare!
– Ai dreptate! Am aici câteva CD-uri pe care nu le-am ascultat niciodată pentru că nu am avut timp.
– Îţi doresc audiţie plăcută şi să ne reauzim cu bine.
Eram gata să închid telefonul dar aud la timp un alo! duc din nou receptorul spre ureche şi aud:
– Alo! Pace şi armonie! (salutul nostru dintotdeauna) rostit alintat ca altădată de Alexandra.
Şi nu uita că azi ai auzit şoapta lui Dumnezeu! Îţi mulţumesc încă o dată pentru telefon!
Slavă Domnului, şi-a mai revenit gândesc eu şi-i răspund la rându-mi!
– Pace în suflet şi-n inimă iubire! Nu uita! Îndrăzneşte!

Topice: Meditaţii | Comments Off on VIAŢA AŞA CUM E (2)

Comentarii închise.