« Dia-logos… | Principal | Cântecul înţelepciunii în Cartea lui Iob »
Visa a muntelui pădure
de Florica Ceapoiu | Ianuarie 7, 2010
Un brad frumos, de la Voineasa,
Sub o fereastră am plantat,
Era stingher şi întristat,
Dar îl vedeam înalt cât casa.
Cu soarta noastră din câmpie
El foarte greu s-a împăcat,
Plăpând şi dezrădăcinat
De viaţă n-a mai vrut să ştie.
Lipsit de-a brazilor putere,
De-arşiţa zilei dogorit
Din răsărit în asfinţit,
Şi singur, cum putea să spere?
Visa a muntelui pădure
Cu liniştea-i de neuitat
Din aerul înmiresmat
Şi-n armonii de soluri dure.
Bătut de soare şi lumină
Ca un orfan a vieţuit,
De nici un frate ocrotit,
Oftând în roua cristalină.
Dar viaţă lui rău încercată,
În noaptea rece de ajun
A ultimului Sfânt Crăciun,
De un tâlhar a fost curmată.
A plâns sărmana rădăcină,
În golul straniu, infinit,
L-a pomenit şi l-a jelit
Cu lacrimi calde de creştină.
Topice: Poezii | Comments Off on Visa a muntelui pădure
Comentarii închise.
