Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente

Arhiva pentru Februarie, 2010

« AnteriorulUrmătorul »

În Glas comun

Marţi, 16 Februarie 2010

În Glas comun, dacă primim de sus, Un deget din Lumina lui Iisus, Să-i ajutăm pe cei care suspină, Cu două mâini de Pace şi Lumină! În Glas comun, dacă primim ca dar, Din harul Lui, sămânţă de muştar, Să nu mutam doar munţi, şi cer, şi ape, Ci inimi, mai aproape, de aproape! În […]

Bunule Părinte Radu Botiş,

Luni, 15 Februarie 2010

Cu tot respectul zic bunule Părinte, fiindcă întotdeauna aţi fost bun cu mine doar eu mai păcătos, fiindcă întotdeauna mi-aţi publicat cu bunăvoinţă, din scrierile mele, iar eu dormeam. Azi mă trezesc, cu Recunoştinţă Mulţumindu-VĂ, Mă alătur la GLAS COMUN al Creştinismului Român. Ioan Miclău – Australia

Două morminte

Luni, 15 Februarie 2010

Dacă vreun curios s-ar îndrepta spre biserica Tălpălari, şi s-ar rătăci puţin printre mormintele din ţintirim va vedea cu mirare că între pietrele cu bogate inscripţii, care ne spun de rostul, ce l-au avut în lume cei ce zac sub ele, adormiţi în Domnul stă şi o piatră detunată, care nu poartă pe ea decât […]

Stimați redactori

Duminică, 14 Februarie 2010

În semn de preţuire pentru realizarea revistei ”Glas comnun” pe care cu plăcere o citesc, vă trimit câteva versuri. Cu stimă, Ca o ramură-nflorită… Printre fulgii de zăpadă care zboară în tăcere, Cerne gândul în cristale deasă sită-n trecere Şi-mi aprinde dinlăuntru candela cu o făclie Dintr-o veche întocmire şi ascunsă bucurie. Ca o ramură-nflorită […]

Urări

Sâmbătă, 13 Februarie 2010

Stimate Domnule Radu Botiş, Am aflat cu emoţie şi bucurie din paginile revistei Glas comun că se află într-un moment de sărbătoare. Atât Dumneavoastra cât şi întregul colectiv de redacţie vă rog să primiţi mulţumirile mele pentru amabilitatea cu care mi-aţi publicat articolele, felicitările pentru realizarea ireprosabilă a revistei, precum şi urări de sănătate şi […]

3-IAR AM MURIT…

Sâmbătă, 13 Februarie 2010

iar am murit nu ştiu cum se face că n-am fost atent – şi iar am murit totdeauna – mori dintr-o neatenţie la viaţă * când te înfierbânţi nefiresc – de ceea ce tu râvneşti – şi devii nedrept cu ceea ce ţi-a hărăzit Dumnezeu – când strici buna cumpănă dintre iubire şi nemulţumire – […]

Sărut mâna părinte Radu Botiş,

Vineri, 12 Februarie 2010

La aniversări se adresează, de obicei, urarea “La mulţi ani!” celui sărbătorit. Acum ar trebui să adresez această urare revistei “Glas Comun”. Dar nu o voi face. Voi adresa urarea colectivului de redactori, dar în mod special Preotului stavr. Radu Botiş, fondatorul revistei, care cu răbdare, bunătate şi respect faţă de noi, colaboratorii, ne-a primit […]

Moment emoţionant, de bucurie şi de vibraţie sufletească!

Joi, 11 Februarie 2010

A fost să fie ziua de 10 ale lui februarie, „Ano Domini” 2008, după noua numărătoare a veacurilor, zi în care un nou GLAS COMUN s-a făcut auzit şi văzut, vestind apariţia „noii foi pentru minte, inimă şi literatură”, într-o impresionantă şi serioasă realizare. De la un număr la altul, bogată în mărturii şi semnături […]

Doi ani sub lumina făcliei numită ”GLAS COMUN”

Joi, 11 Februarie 2010

“Haideţi într-un Glas Comun să putem rosti cu inima deschisă ŞI TU ŞI EU, în slujba Celui Preasfânt: Doamne-ajută!”. Astfel anunţa cu doi ani în urmă, mai exact pe 10 februarie 2008, Preotul-poet Radu Botiş, cum că pe făgaşul literaturii a sădit încă o publicaţie on-line, intitulată “Glas Comun”. O făclie aprinsă de a cărei […]

…voi şti să ascult!

Marţi, 9 Februarie 2010

Mai presus de cuvinte, Cuvântul, În două despică şi intră în gândul, Din care un altul răsare şi scrie, Cu pana din suflet, târzie solie… Mă-ndeamnă în taină aceiaşi iubire Şi palma îmi arde fierbintea chemare, Când seara îşi pune din stele năframă, M-aplec pe o foaie şi scriu cu o pană, Desprinsă din mugur […]

« AnteriorulUrmătorul »