Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

SUNT CA O BISERICĂ

de Cezarina Adamescu | Februarie 4, 2010

Deşi de la semenii mei împrumut
Un popor de cuvinte,
O naţie-ntreagă din flori de omăt,
Impulsive
Îmi acoperă strigătul mut.

Sunt ca o biserică veche de sat
Anonimă şi fără de sfinţi;
Cu sfântul altar
Îngropat în lutul de silişte.

Un tot cu pământul
Prin care respir sincopat
Precum firul de grâu
În imberba zăpadă.

Prin alţii mă bucur
Când tălpile lor de oţel mă strivesc,
Sunt hău în atingere…
Trăiesc absolutul
Numai prin alţii
Şi doar pentru mine
Şi doar pentru mine
În loc să dau rod
Mă nărui cu-ncetul…

Topice: Poezii | Comments Off on SUNT CA O BISERICĂ

Comentarii închise.