Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

“LA CE NI-S BUNI AROMÂNII…!?”(II)

de Adrian Botez | Martie 25, 2010

Ca să-mi confirme, încă o dată, tristul adevăr al lipsei de solidaritate a românilor – moştenire, zice-se, de la traci – am auzit într-o zi o voce a unui om nu prost, ci inconştient, ca nu puţini români de azi, zicând: “La ce ni-s buni şi basarabenii ăştia? Lasă-i să stea acolo, cu ruşii lor! Dac-or veni la noi, îi avem iar, în România, pe cioloveci…!”

Da, te pomeneşti că stimabilul respectiv – şi câţi ca el… – tocmai de aceea îi uită, dimpreună cu guvernanţii României de după 1989, şi pe aromâni, adică să nu-i avem în România, Doamne fereşte-ne, iar pe fanarioţi! “Cugetătorul Nuşici zice pe undeva: <> – iar eu aş mai adăuga una: << Să te ferească Dumnezeu de ce-şi fac românii unul altuia>>”(cf. Teohar Mihadaş, Aromânii şi rolul lor în Balcani).
Nu erau de-ajuns nemerniciile spuse de “fraţii ortodocşi” greci pe seama aromânilor (au ajuns să-I numească până şi …”popor de homosexuali”!) – trebuia şi noi, acum, fraţi de sânge, să-i scuipăm în obrazul lor de Hristos Atotîndurător! Căci pesemne, fără această Golgotă a trădării lui Iuda şi a Sacrificiului Mielului – Neamul Românesc n-ar putea împlini misiunea sfântă ce-o are pe Pământ, între toate neamurile.

La ce-s buni aromânii – ROMÂNII ABSOLUŢI, cum le zicea Petre Ţuţea?!…

Întâi, să fie soldaţi eroici ai lui Alexandru Macedon, cuceritorul lumii – asta, înainte chiar de a se altoi cu sânge traianic, de romani (tot de cuceritori ai celor patru zări) şi a căpăta nume de români-aromâni. Apoi au fost buni “să reprezinte populaţiile latine în Imperiul Bizantin”(cf. V.Tega, Aromânii, aceşti necunoscuţi), apoi, tot buni au fost să întemeieze, între sec. X-XII, “state independente: Vlahia Mare (în Tesalia), Vlahia Mică (în Etolia), Vlahia de Sus sau Anovlahia (în Epir) şi Mica Vlahie Albă, formând astfel baza Imperiului Româno-Bulgar”(cf. V.Tega, art. cit.). Şi tot buni au fost să mai tempereze trufia prădalnică a împăraţilor bizantini şi a unora dintre cruciaţi.

În timpul turcilor, mulţi dintre aromâni s-au refugiat în munţii Pind şi Balcani, dar de asemenea mulţi, în sec. XVIII, au jalonat drumul dintre Constantinopol şi Viena (însă şi spre Italia; Germania – până în America, la Philadelphia), cu Agenţii Comerciale Macedonene, aproape MONOPOLURI!!! Unii i-au numit chiar evreii Europei – dar ei erau creştini adevăraţi, deci binefăcători; ceea ce se uită, de mulţi, este că oraşul Trieste, în mare parte, este o creaţie a Companiei Macedonene (cf. N.Iorga, Macedonenii), şi că întregul comerţ şi artizanat din Zemun (punct-cheie al comerţului între Austria şi Turcia) erau aromâne (cf. istoricul sârb, de origine aromână, Duşan Popovici – care mai afirmă ceva extraordinar: aromânii au născut burghezia sârbă contemporană: “Aromânii erau (n.n.: atenţie, vorbeşte un istoric sârb!), din punct de vedere intelectual şi artistic, cu mult superiori germanilor şi sârbilor(…) influenţa lor a fost foarte mare, mai ales la populaţia oraşelor, unde au pus bazele comerţului sârbesc(…). Când într-o zi se va face analiza sângelui marilor noştri oameni, se va vedea că un mare număr dintre ei(…) aerau urmaşii acestor oameni – macedoromânii(…). Din rândurile lor au ieşit cei mai mari filantropi ai noştri: Anastasijevici, Bozdu, Trandafil şi alţii(…), nume ilustre din viaţa literară şi artistică a Serbiei (…)”. Într-o altă ramură, fraţii Manaki, pionieri ai cinematografului, de reputaţie europeană, au fost aromâni din Macedonia (cf. Neagu Giuvara, Diaspora aromână în sec. XVIII-XIX).

Aspiraţiile de unitate de stat şi independenţă ale Albaniei (1912) au fost susţinute de aromâni (cf. Gelcu Maksutovici, Raporturile dintre albanezi şi aromâni, la începutul sec. XX): ”Aproape că nu se făcea deosebire între acţiunile albanezilor şi aromânilor (…) se constituie un Comitet Cultural Studenţesc, în cadrul Societăţii Albaneze “DRITA”, din care făceau parte Dobre Ionescu Bujor, Alex. Paraschivescu, Ovidiu Tino, Mărăşescu Teodor, Gheorghe Lazăr, Dumitru Anghel, Rene Polizu şi Pandele Dormişe – după cum se poate constata, majoritatea o constituiau aromânii(…), la fel în componenţa noului Comitet al Societăţii “DRITA”, ales în 1907, format din N.N.Naciu, preşedinte Nik Hristu şi Manole Boscu, vicepreşedinţi – Ion Hristu Pani, D.Tacica, Marcu Trifan, Mihalache Belo, P. Dumitru, membri – Ilie V.Costuri, casier – Theodor Cona, secretar – teodor Lopa, Naum Gheorghe, Ilie Th. Emanoil, cenzori – iar ca preşedinte onorific continuă să fie Dimitrie Butculescu”.

Puţini ştiu că însăşi Ungaria şi Grecia datorează, în mare parte, unui aromân, SIMEON GHEORGHE SINA, întemeierea lor ca state moderne: “instituţii fundamentale ale statelor mai sus amintite îi datoresc existenţa lor (…); el a contribuit (n.n.: şi acum urmează un citat dintr-un document maghiar): <>
În faţa acestor opere, un glumeţ (n.n.: şi nu prea…) ar putea spune că baronul Sina a întemeiat, cu ajutorul ungurilor – statul maghiar însuşi” (cf. Victor Papacostea, Civilizaţie românească şi civilizaţie balcanică). Bancherul Sina era “deţinător al uneia dintre cele mai mari averi din Europa” – aliindu-se cu ţarul Rusiei, împotriva Rotschil-ilor (cf. Neagu Djuvara, op. cit.). Ironia sfântă a sorţii a făcut ca victimele grecilor – aromânii – să fie binefăcătorii călăilor lor! (după strictul model Cristic) şi să sprijine, o istorie întreagă, “helenismul”, să fie eroi şi martiri pentru “elephteria” (libertatea) grecilor, în 1921 (cf. Neagu Djuvara, op. cit.), Theodor Colocotroni, generalissimul armatelor din Peloponez, generalul Coletti Constantin, Rhigas Phereos, autorul Marseillaisei grecilor – apoi, în bătălia eteristă, pe pământ românesc: Iordaki Olimpiotul, Iani Farmaki şi Diamandi Giuvara (toţi, morţi martiric, pentru independenţa statului grec!). Baronul Sina nu şi-a uitat “patria de origină” (Grecia…): “Între altele, înfiinţează, dotându-le bogat, Observatorul şi Academia din Athena(…). Recunoscătoare (n.n.: faţă de individ, iar nu faţă de etnia din care provenea), Grecia îl numeşte ministrul său la Viena, München şi Berlin”(cf. Neagu Djuvara, op. cit.).

Francezul Victor Berard, profesor la Écoles des Sciences Politique, din Paris:”Valahii au fost, de 50 de ani, binefăcătorul elenismului. Aproape toate monumentele din Athena – Academia, Observatorul, Polytechnion etc. – au fost construite de valahi. Aproape toţi donatorii celebri, ale căror donaţii şi cadouri au sprijinit statul şi comunităţile greceşti, sunt de rasă valahă: baronul Sina este valah din Moscopolis, Dumbas este valah din Nikuliţa – Tuşiţă, Sturnari, Averof sunt valahi din Meţovo.”

Blestemată soartă! Cum răsplătesc grecii binefacerile constructorilor Athenei moderne, cum răsplătesc sârbii şi toţi vecinii, pe ctitorii lor valahi?

Cu prigoană, silnicie, asimilare forţată. Şi totuşi, neclintiţi au fost românii-aromâni în credinţa lor în Hristos, şi asta o remarcă străinul-sârb (deci, oarecum, “adeversar balcanic”…) Duşan Popovici: ”dintre toate popoarele din Balcani, ei (aromânii) au rămas cei mai perseverenţi ataşaţi credinţei lor (…). AU PREFERAT SĂ ÎNDURE ORICE, DECÂT SĂ SE LEPEDE DE LEGEA (CREDINŢA) LOR ”(s.n.). Aromânii, ctitorii “Balcanilor moderni şi ai Europei Centrale Moderne”.

Cine vrea să recunoască acest adevăr absolut ştiinţific, azi, la Consiliul Masonic al Europei? Vin, vin fraţii din Sudul Apei (Dunării…), mai ageri – către fraţii din Nordul Apei – fraţi care iar…stau să adoarmă în post, gata să-şi uite Sfinţenia Misiunii de Neam Ales (cf. Mihai Eminescu, Misiunea noastră ca stat). Unitar întru Făptuire: “Apa unui izvoraş de pe umărul unui munte înalt, atâta timp cât el nu va seca, ea va curge mereu pe panta acelui munte din care ţâşneşte – nu o vei putea-o da peste capul muntelui, chiar dacă în josul ei ai ridica un zid mai înalt decât acel munte. Izvoraşul vieţii munteneşti a aromânilor îşi mână stropii lui spre plaiurile României. Monstruozităţile <> ce ar încerca stăvilirea sau devierea lor, drept răsplată vor fi spălate de aceşti stropi de orice murdărie, fără însă a putea fi stăviliţi”(cf. Tache Papahagi, Aromânii, 1932).

Şi ei, veniţi la Învierea de Neam, ne dăruiesc nu doar averi materiale (a se vedea moştenirea Gojdu, de care statul român îşi bate joc, cedând-o, iresponsabil, fără ruşine, Ungariei!!! – dar şi moştenirile Mocioni, Dumba, Darvari, Ruja, Bellu, Hagi Mosco, Meitani etc.); ei ne dăruiesc sufletul lor – vâlvătaie, iar românilor din Nord de Dunăre le-au dat pleiade de oameni ieşiţi din comun prin spiritualitate – ca Dosoftei (Barila), Ion Neculce; muşata, frumoasa Teodora, mama lui Mihai Viteazul (…). Urmează Şaguna, Gojdu, Vulcan (“naşul” lui Eminescu…), Mesota, Sina, Cavaliotti, Roja, Boiagi, Mocioni, Goga după bunic, Blaga după mamă, Titu Maiorescu după mamă, Bolintineanu, Odobescu după mamă, Dimitrie Anghel (“poetul florilor”…) după mamă, Carafoli – creatorul aeronauticii româneşti, medici de seamă, creatorii primelor spitale din România, cărturari de elită, ca Naum, Bezdechi, Murnu, Capidan, Caracostea, Papacostea (familii întregi!), cei 4 Papahagi, Iorga după bunic, Tache Ionescu – mare politician etc. – apoi actori ca Vraca cel cu glas de tunet, Caragiu – acel Anthony Quinn al scenei româneşti – chiar şi sportivi de excepţie, precum “drăcuşorul “ de Gaţu şi “dracul “ de Hagi(…)”(cf. Teohar Mihadaş, op. cit.).

Se spune că şi Eminescu ar fi descendent, pe linie paternă, de aromâni. Şi eu cred că altfel nici nu se poate: căci unde-i focul mai mare, unde-i instinctul naţional mai viu – acolo trebuie să fie toate geniile noastre! (Chiar dacă istoria actuală, comandată din exterior, respinge orice discuţie, pe faţă şi cu documente pe masă, despre Mişcarea Legionară – trebuie să ştiţi că cei mai înfocaţi tineri patrioţi şi cinstiţi apărători ai creştinismului şi ai Spiritului Neamului Românesc, din Legiune, au fost “macedonenii” – dintre care îl amintim aici doar pe martirul/mucenicul Sterie Ciumetti, cel mai credincios şi profund înţelegător al Misiunii Arhanghelice, izbăvitoare de Rău nu doar a României, ci a planetei Terra! – a lui Corneliu Zelea Codreanu). Dar Ţara Unitară şi Suverană a Românilor Liberi are obligaţii de sânge şi onoare, faţă de fraţii neliberi, martirizaţi în istoria omenirii, acolo, în Sudul Apei Uitării: AROMÂNII.

“Dar România, statul cel mai important din sud-estul european, poate purta, trebuie să poarte tratative în acest sens (pentru obţinerea de drepturi culturale pentru aromânii din sudul Dunării), cu Grecia, Albania, Macedonia, Bulgaria. În definitiv, nu se cer decât drepturi dobândite deja în trecut. Este acesta un lucru imposibil, într-o Europă care şi-a făcut un crez de onoare din respectarea drepturilor minorităţilor naţionale? (cf. Hristu Cândroveanu, Matricea stilistică românească – în Caleidoscop Aromân – care, prin volumele I-III, ne-a oferit o parte din documentaţia prezentei lucrări).

La ce ni-s buni aromânii?!…
Ni-s buni, ca să nu uităm cine suntem. Ei, aromânii, sunt, în spiritul lor arzător în România, ca şi-n Sudul Apei Sacre şi Blestemate (totodată) – “buletinul de identitate” al tuturor românilor-români. Dar fie că vor sau nu ele, aromânii sunt “buletinul de veritabilă identitate” al tuturor naţiunilor balcanice moderne şi al unora dintre cele mai trufaşe/arogante ţări din Centrul Europei.

*

UN TITAN AROMÂN: profesorul, cărturarul şi luptătorul HRISTU CÂNDROVEANU. VEŞTI DESPRE “ASASINATE ÎN MODERNITATE”…
(aromânii, sub politica grecilor contemporani…)(III)

Pentru mine, istoria cunoaşterii tragediei aromânilor se împarte în două epoci, cu totul distincte: înainte de 1997 şi după 1997…
După această dată, am avut nepreţuitulul privilegiu de a lua legătura cu incontestabilul lider cultural, moral şi spiritual al aromânilor din România, domnul profesor, ziarist şi distins om de cultură, erudit – vigurosul şi neîntrecutul patriot Hristu Cândroveanu (autor, împreună cu Kira Iorgoveanu, al primei antologii de poezie cultă aromână – Un veac de poezie aromână , Cartea Româneacă, Buc., 1985, al primei şi singurei ediţii, în româneşte, a epopeii Voshopole, de Nida Boga, Cartea Românească, Buc., 1994, al Caleidoscopului aromân, la care lucrează, neîntrerupt, din 1998, al primei Antologii de poezie străină, tălmăcită în aromână, Ed. Fundaţii Culturale Aromâne “Dimândarea părintească”, Buc., 2003, al re-editării moderne a operelor capitale ale genialului lingvist, istoric şi etnolog Theodor Capidan – în primul rând, a capodoperei Aromânii – Dialectul aromân, Ed. Fundaţiei Culturale Aromâne “Dimândarea părintească”, Buc., 2005 – autor de romane de mare anvergură ideatică, precum Marea Serenităţii, Cartea Românească, 1996, a zeci de cărţi despre spiritul aromânesc, dar şi de popularizare a culturii aromâne, de tipul Carte de vacanţă pentru aromâni, Ed. Fundaţiei Culturale Aromâne “Dimândarea părintească”, Aromânii, ieri şi azi, Scrisul Românesc, Craiova, 1995 etc.etc. etc.) – de la care, prin generoasa şi înalta sa bunăvoinţă, am avut, lunar, informaţii despre aromâni : domnia sa mi-a furnizat, în egală măsură, cărţi şi documente despre aromâni – cât şi ziarele aromâneşti, al căror ctitor şi neobosit redactor este domnia sa: Dimândarea şi Deşteptarea aromânilor – pentru editarea şi supravieţuirea cărora dl Cândroveanu, aidoma unui titan din mitologie, a dus adevărate şi grele războaie (în România şi în străinătate) – războaie pe care (cum altfel, pentru un titan – înfocat, neînduplecat şi autentic patriot?) – le-a câştigat, în cea mai mare parte, până de curând… – nu doar spre onoarea şi folosul aromânilor, ci spălând, oarecum, şi ruşinea şi dezonoarea românilor, nord-dunărenilor inerţi, nedemn uitători de fraţi…
Dar de la domnia sa am aflat şi veştile trădării intereselor aromâneşti, chiar de către aromâni…Cel mai flagrant gest de “necinste sufletească” l-a comis însuşi fostul Ministru al Culturii – dl. Ion Caramitru…(aromân, după naştere…). Când s-a dus cărturarul Hristu (nume predestinate Martiriului/Calvarului, de la Hristos…) la acesta din urmă, pentru a solicita un minim ajutor, pentru supravieţuirea singurelor reviste aromâneşti din România (Dimândarea şi Deşteptarea aromânilor), dl. Ion Caramitru (mi-a mărturisit la telefon, cu infinită mâhnire, marele luptător al cauzei “armâneşti”…) ar fi zis cam aşa: “Pentru oricare revistă din România aş da bani, dar niciodată pentru ale tale…”
Nu erau “ale lui”, ci ale fraţilor aromâni, câţi sunt veniţi, cu inimi deschise, de prin străinătăţi, la “obârşie” (socotesc ei, naivii…), în România… – unde şi-au dat toată puterea spirituală, devenind cărturari de neînlocuit (cf. art. “La ce ni-s buni aromânii?”, de Adrian Botez, în revistele ARP – Epoca, Arhiva Românească şi Neamul Românesc). Dar, peste câteva zile, dl. Hristu Cândroveanu s-a lămurit asupra motivaţiei reale a refuzului ministrului: Ion Caramitru primea “Marele Ordin al Sfântului Ierusalim”… Fusese o condiţie “sine qua non”, pusă de Masonerie, să nu aibă/întreţină contacte cu aromânii, cei care fuseseră prea înverşunaţi patrioţi, apărători de “lege (n.n.:creştin-ortodoxă!) şi de ţară”, în perioada interbelică…
Acum vreo doi ani, revista Dimândarea (Director fondator: Hristu Cândroveanu) apărea cu menţiunea (în sfârşit, meritată, se pare, de Guvernul României): “Mensual de cultură şi literatură aromână, în 12 pagini, editat de Fundaţia Culturală Aromână <>, cu sprijinul Guvernului României – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni”(s.n.). Dar câte zbateri, cât nesomn, câtă energie consumată, din partea ctitorului Hristu Cândroveanu – pentru a se ajunge acolo unde, din start deja (adică, măcar din 1990…), trebuia să fie lucrurile, ca normalitate firească…Dar n-a ţinut minunea decât “trei zile”…
Acum, la începutul verii lui 2007, aflu, tot la telefon, de la titanul rănit şi leul ostenit, de atâta zbucium, HRISTU CÂNDROVEANU – că prigoana “frăţească” iarăşi s-a dezlănţuit: NIMENI DE LA GUVERNUL ROMÂNIEI NU MAI AJUTĂ REVISTELE AROMÂNEŞTI…!!! – nici cu un “firfiric”…Şi ele “mor pe picioare”…
…Şi, tot de la stihialul Moise Aromânesc, profet şi călăuză cultural-spirituală a aromânilor, prin deşertul neînţelegerii/indiferenţei deznădăjduitoare, din partea fraţilor din România (blestemul dihoniei de la Nordul Istrului Sacru…), am aflat şi despre alte mişcări piezişe, ale unor aromâni…Tip Vasile Barba sau Mariana Bara, care, la Simpozionul Comunităţii Aromâne, de la Constanţa, dar şi la un simpozion al minorităţilor, de la Sighişoara, afirmă cum că aromânii nu sunt români, ci ALT popor… – şi că, în consecinţă, “guvernul României să facă bine să le acorde statutul de minoritate etnică!(s.n.) Chiar aici în România!” – cf. Dimândarea, Anul XI, nr. 9(47), septembrie 2004 – art. Împotriva oricărei evidenţe, al d-lui prof. Hristu Cândroveanu. Ce demoni fojgăie prin lumea asta şi ai cui mercenari sunt sus-numiţii?!
…Deşi, în definitiv, istoria ne spune, clar, că a existat faimosul Imperiu româno-bulgar, din secolele XII-XIII, cu capitala la Târnovo, al Asăneştilor – Ioniţă Asan era numit rex valachorum et bulgarorum, de către papa Innocentius al III-lea, contemporan cu el; “şi au mai fost şi alte începuturi – mereu părăsite, de nevoie – mai apropiate de noi: Conferinţa de Pace de la Londra şi cea de la Bucureşti, în urma războaielor balcanice din 1912-1913; ca şi o altă alternativă, din 1917, în timpul primului război mondial, şi cea mai recentă, din 1940, când, sub ocrotirea trupelor italiene, s-a întreprins înfiinţarea unui district naţional aromân, în munţii Pindului.”(Cf. Hristu Cândroveanu, Aromânii – ieri şi azi, Scrisul Românesc, Craiova, 1995, p. 43).
…Cunoscând noi foarte bine procesele de deznaţionalizare, care au loc în toate nou-intratele state în U.E., dar mai ales în cele slugarnice, prin guvernanţi trădători şi populaţie/locuitori, MAJORITARI, nepăsători/iresponsabili… – am putea să-i amintim omului pe care-l respectăm atât de mult, atât de onestului şi frământatului patriot Hristu Cândroveanu, că trădarea mişună peste tot, în România contemporană, nu doar în cele câteva puncte nevralgice aromâneşti: milioane de manuale alternative TENDENŢIOASE, urmărind deznaţionalizarea românilor, comandate şi subvenţionate de U.E., s-au “produs” pe bandă rulantă, cât ai bate din palme – cel mult în câteva luni…Pe când pe cele care să-i înveţe pe “puii de români” identitatea lor cea adevărată, probabil că nu le vor prinde nici măcar nepoţii noştri…Iar cele pentru aromânii din străinătate…Dar mai bine să spunem despre altele…
…Căci problemele aromânilor, în ţările vecine şi “prietene”, sunt mult mai grave…Nici Grecia, nici Albania, nici Bulgaria şi nici Serbia nu oferă, pe pământul ţărilor respective, absolut nicio perspectivă aromânilor: nici de învăţământ în (a)românească, deci nici de existenţă/viaţă, aromânilor – care, să admitem prin absurd, ar absolvi vreo şcoală în (a)românească…
Şi aromânii sunt plini de modestie, nesolicitând aceste lucruri elementare… – stipulate, zice-se, pe undeva, prin Carta U.E…Păcat că nu gândesc cu un bun-simţ – MĂCAR CÂT DE CÂT APROPIAT!!! – membrii U.D.M.R.-ului din România…(AJUNGÂNDU-SE LA OBRĂZNICIA DE A PRETINDE CA LIMBA ROMÂNĂ SĂ DEVINĂ LIMBĂ STRĂINĂ, ÎN ROMÂNIA… – prin încurajare prezidenţială…) – şi Carta U.E. este “mumă” numai pentru unele naţii, iar pentru altele “ciumă” este…Trebuie să spunem că drepturile istorice ale aromânilor din Peninsula Balcanică nu suferă măcar comparaţie, cu drepturile istorice ale maghiarilor, în Europa…
Iată dubla măsură cu care operează “tătucii” noştri vestici, de la U.E. : României i s-a spus clar, de la bun început, că n-are dreptul de a intra în U.E., dacă nu face guvern cu U.D.M.R-ul. – pe când o veche membră N.A.T.O. şi U.E., Grecia (la fel ca Franţa…) nu are nici un fel de probleme de “integrare europeană”(?), deşi refuză recunoaşterea minorităţilor etnice (ba le şi prigoneşte, de-adevăratelea, cu temniţă şi teroare!). Iată cuvântul ziarului central Stohos, din Athena:
“Unde îi veţi întâlni pe aceşti aşa-zişi vlahi, cu limba lor vlăhicească, pe stradă , la târg, la locul lor de muncă, rupeţi-le picioarele, smulgeţi-le limba. Aici este Elada, şi ea este a elenilor. Scopul scuză mijloacele!” – din ziarul Stohos-Athena (cf. România liberă, nr. 2135, vineri 4 aprilie 1997, art. Mai sunt tratate, de Florin Cândroveanu.).
Dar iată ceva şi mai şi, în contemporaneitatea europeano-grecească: în nr. 7(137) al Deşteptării, din iulie 2001, la p. 8, se prezintă, de către Mircea Kadar, cazul strigător la cer al lui SOTIRIS BLETSAS (n.n.: de fapt, SOTIR BLEŢA, un arhitect grec, de origine vlahă!), condamnat la 2 februarie 2001 ”la 15 luni închisoare (n.n.: închisoare de “stil” grecesc…- cu tortură “la stroi”…) şi amendă de 500.000 de drahme (cca. 1.400 USD, pentru răspândire de informaţie falsă (potrivit art. 191, al codului penal grec). Adevărata vină? SOTIR BLEŢA a distribuit, în iulie 1995, la un festival aromânesc, o publicaţie a Biroului European pentru Limbi mai Puţin Folosite(EBLUL), al U.E. (Birou în care BLEŢA este “observator”din partea Greciei), publicaţie ce specifică existenţa a 5 limbi minoritare în Grecia: aromâna, arvanita(albaneza), macedo-slava, pomaca(slava macedo-slavilor musulmani) şi turca. În timp ce primarul aromân din Prosotsani (nordul Greciei) a considerat defăimătoare pentru vlahi taxarea limbii lor drept minoritară, deputatul <>, Evghenios Haitidis (s.n. – n.n.: uite cum se căpătuiesc unii, de la naştere, cu nume predestinate…), l-a acuzat de răspândire de informaţii false, cerând urmărirea în justiţie…” No comment!
Finalul art. d-lui Mircea Kadar:”Cea de-a 10-a Curte de Justiţie din Atena a decis că referirea la alte limbi decât greaca, vorbite în Grecia, constituie un delict criminal. (…) Iată că în Grecia, stat N.A.T.O., deci al democraţiei (n.n.: da, n-au încotro de atâta “democraţie”!!! – …de aşa “democraţie” a murit şi sărmanul Socrate…), românii nici măcar n-au voie să declare că există, limba lor fiind considerată un fel de …bâiguială! A venit vremea să ne îndreptăm şira spinării şi să emitem şi noi legitimaţii de român. C-aşa-i în U.E. şi în N.A.T.O.!”
Din nou: “No comment!” – nu-i aşa? Cam ar fi timpul să ne trezim, fie şi pentru că aşa ne tot zice, de zor (şi cam degeaba…), imnul naţional…

***
prof. dr. Adrian Botez

Topice: Studii | Comments Off on “LA CE NI-S BUNI AROMÂNII…!?”(II)

Comentarii închise.