Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Își iubește munca, dar familia este cea mai importantă

de Vass Gyopár | Martie 11, 2010

Familia PappInterviu realizat cu doamna Papp Noémi, preoteasa celor 390 de suflete din parohia lutherană din Târgu Mureș, despre cariera, activitatea și familia ei.

– Cum ați ales vocația de preot lutheran?
– Provin din județul Brașov, orașul Săcele, dar cursul vieții s-a aranjat astfel incât sunt deja de 14 ani preot în Târgu Mureș. Din totdeauna mi-a plăcut să lucrez cu copii și cu oamenii. După terminarea Liceului Pedagogic din Oradea mi-am dat seama că aș dori să îmi continui studiile. O altă cauză a în alegerea vocației are ca rezultat maturizarea influenței buniciilor mei, oameni cu frica lui Dumnezeu. Părinții au fost profesori, și în perioada comunistă nu prea puteau să își manifeste credința, dar bunicii mei umblau regulat la biserică și erau se manifestau activ ăn cadrul ei. Pe măsură ce momentul continuării studiilor se apropia, ideea devenea tot mai pregnantă și am simțit că ar fi bine să îmi continui activitatea în această direție, să devin o unealtă în mâna lui Dumnezeu. Am intrat la teologie, iar după absolvire am primit repartiția, aici la Târgu Mures. Când am primit numirea de la episcop, mă gândeam că va fi o numire temporară de preot suplinitor, dar am rămas aici, iar adunarea enoriașilor, după 5 ani de activitate, m-a ales preot paroh.

– Vă întâlniți cu prejudecăți, cu atitudini negative, din cauză că sunteți femeie într-o funcție de preot?
– Eu la oraș simt mai puțin această atitudine, dar în satele mai izolate, se mai întâmplă să simt priviri piezișe, că sunt preot și pe deasupra și femeie. Cred că este numai o chestiune de timp de a câștiga încrederea enoriașilor, indiferent dacă este vorba de oraș sau de sat, și să aștepți să fii aceptată ca preot așa cum sunt acceptați bărbații. Există diferite avantaje în această vocație, în funcție de cine o îndeplinește, un bărbat sau o femeie.

– Ce avanataje ar avea enoriași, dacă preotul lor ar fi o femeie?
– Mă gânesc că prin firea noastră, noi femeile, suntem mai sensibile la cele sufletești. Ajungem mai aproape de oameni, mai ales de femei, ”deoarece umblăm cam în aceași pantofi”. Pe de altă parte în jur de 70% din enoriașii practicanți sunt femei. Prin ele, prin femei, grijile și bucuriile familiei ajung să facă parte din dialog, intra în terapia sufletească.

– Ce trebuie să știm despre comunitatea lutheranilor din Târgu Mureș?
– Este o comunitate de 390 de suflete. În Târgu Mureș comunitatea s-a format, din câteva familii, la sfârșitul anilor 1700. Nu aveau biserică și se autointitulau lutherani.
La începutul anilor 1800 își construiesc o biserică și o școală în strada Baross Gábor (astăzi Horea). În acea perioadă jumătate din enoriși erau vorbitori de limba germană, astfel încât cerința era ca preotul și învățătorul lor să vorbească și limba maghiară și limba germană. Azi 53 de membri din comunitate sunt vorbitori de limba germană, astfel încât desfășurarea slujbelor religioase are loc în consecință. În prima duminică din fiecare lună, când are loc și împărtășirea, liturghia și predica se desfășoară în două limbi: maghiară și germană.
Din vechea biserică a mai rămas puțin (prima casă pe stânga când venim din centru în strada Horea). În ani 1960, sub pretextul sistematizării centrului orașului, biserica și școala au fost demolate, au rămas numai două camere din vechea casă parohială, dar nici acelea nu au fost retrocedate.
În schimbul bisericii și a școlii, comunitatea de atunci, a primit două case evreiești, aflate într-o stare janică, la intersecția străzilor Régi Kórház (Spitalului Vechi) și Hévíz (Toplița). Era o situație de genul, ori accepți ori nu primești nimic în schimb. De atunci, aici se află biserica comunității și casa parohială, ce s-a extins în 2003 cu o nouă clădire cumpărată în scopuri sociale. Momentan ne aflăm în faza finalizării lucrărilor de modificare și renovare și sperăm ca anul acesta să aibă loc și sfințirea lor.
În ultimi zece ani am tot construit. Am mărit biserica, casa parohială, am cumpărat casa de alături și am transformat-o într-un centru diaconic. În decursul acestor ani am putut măsura destul de exact cât de importantă este comunitatea și biserica pentru enoriași. Au fost uni care au executat sute de zile de muncă voluntară, au fost uni care și-au periclitat sănătatea numai ca să ajute. Alții au ajutat la activitățile conexe, sau chiar cu contribuții materiale, fără a participa direct la munca fizică. De sigur au exista și „observatori externi”, ca în orice comunitate. Este important de amintit că asociația femeilor a muncit foarte mult. Au ajutat și la munca fizică, dar au contribuit și cu diferite obiecte, lucrate manual, ce au fost apoi vândute la târgurile de Advent și de Crăciun. O parte din bani au fost folosiți în scopuri caritabile, pentru bolnavii și nevoiașii parohiei, iar cealată parte pentru lucrările de construcție.
Activitățile cu copii reprezintă un alt aspect al muncii în comunitate. Avem copii de grupa mică și de grupa mare la orele de religie, tot cu ei am început și studierea limbii germane, iar în fiecare vară organizăm o tabără pentru studierea bibliei, respectiv la sfârșit de săptămână organizăm întâlniri de evanghelizare.

– Soțul este preot reformat. Crează această stare neînțelegeri, conflice între dumneavoastră?
Conflictele, în acest sens, există numai la nivel de glume. Trăim într-o armonie perfectă acest tip de viață ecumenică. Amândoi am învățat la același Institut Teologic Protestant din Cluj-Napoca și nici acolo nu au existat nici un fel de probleme între reformați și lutherani. La 3 ani după absolvire ne-am căsătorit, iar copii au fost botezați în consecință, băiatul este reformat, iar fetele sunt lutherane. Pentru noi este cel mai normal lucru posibil să frecventăm ambele biserici. Mai mult, soțul mă ajută enorm în activitățile mele. Atât la activitățile profesionale cât la cele conexe – la construcție – în 100% din timpul lui liber el mă ajută. Singura problemă constă în faptul că nu pot fi o preoteasă completă în comunitatea soțului meu, deoarece activitățile noastre se desfășoară cam în același timp. Întotdeauna, împreună cu copii, ne simțim ca acasă și în biserica reformată din cartierul Tudor (Cserealja).

– Cum se desfășoară activitatea zilnică a unei familii de preoți cu trei copii?
– Dimineața la ora 7 ne sculăm împreună cu fetele. Le pregătesc pentru școală. Între timp se scoală și soțul, după aceea îl pregătesc și pe băiețel, el este cel mai mic din familie. Pe el, în general, soțul îl duce al grădiniță. După aceea avem un mic dejun de o jumătate de oră sau în cazurile mai bune de o oră în doi cu soțul. În mare acesta este singurul moment al zilei când suntem singuri cu soțul. Dimineața fiecare își desfășoara munca, pe la birou, pe la bancă, vizite la fimiliile din comunitate. Pe la prânz se întorc fetele. Deaorece eu îmi organizez activitatea dianinte de masă, în general luăm masa de prânz împreunună cu fetele și discutăm despre ce s-a întâmplat în cursul dimineții. După aceea ele se duc la orele de pian sau învață. După masă tata își aduce acasă băiatul de la grădiniță. Pe când se întorc toți copii acasa, mai ales în a doua parte a săptămânii, încep activitățile de după masă, orele de studierea bibliei sau alte întâlini. În acestă periodă a zilei copii sunt în general singuri, dar seara suntem din nou împreună. Urmează programul cu copiii: pregătirea de culcare, povestiri, rugăciuni. În aceste două ore ne concentrăm asupra lor. Și încet și ziua se apropie de sfârșit. Cam așa arată zilele nostre din timpul săptămânii. 

– Prin ce se poate împlini o femeie? Prin familie, prin carieră?
La 37 de ani cred că acesta este un lucru cu mai multe fațete. Pentru mine pe primul loc se află copii și soțul, familia. În mod evident fiecare își are propriile priorități, și se poate împlini în diferite domenii. După terminarea teologiei, mi-a fost teamă că în cazul în care voi fi numai soție de preot, nu voi putea simți cum este să fii preot și nu voi putea vedea de ce sunt în stare.  De 14 ani sunt preot și în mare am primit răspuns la întrebarea despre ”de ce sunt în stare”. Îmi iubesc foarte munlt munca și este important pentru mine ca această slujire să fie recunoscută și să mi se semnaleze acest lucru, deoarece aceasta clădește. Dar un pic mai important este faptul că sunt soție și mamă. 

www.erdely.ma
2010-02-17

traducere Losonczy Alexandru

Topice: Interviuri | Comments Off on Își iubește munca, dar familia este cea mai importantă

Comentarii închise.