Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

MĂCAR O ZI SĂ FIU CUIVA LUMINĂ

de Aurel Anghel | Martie 17, 2010

NUNTĂ DE CUVINTE-333 DE SONETE INCHIPUITE,
Editura Arionda, Galaţi, 2008

Îmi iau un curaj prea mare pentru a scrie o cronică la o carte a Cezarinei Adamescu. De fiecare dată când citesc pe Internet cărţile, cronicile, poeziile, eseurile acestei autoare cu peste 50 de cărţi publicate am sentimentul alunecării ca o pisică cu ghearele tăiate, încercând zadarnic să se agaţe de o rogojină aşezată în plan vertical. Insolita „rogojină literară” a fost şi va rămâne în mod cert un motiv al prieteniei literare dintre mine şi autoarea C.A. întâlnită întâmplător, dar providenţial în paginile Revistelor ARP.
Cele 333 DE SONETE DE IUBIRE, pe care mi le-a trimis autoarea constituie cea mai frumoasă surpriză oferită de aprope trei ani de când comunicăm. Ne-am întâlnit într-o împrejurare tristă, la parastasul de un an de la intrarea în veşnică tăcere ca om a celui care a fost şi va rămâne pentru noi ”patronul spiritual”, Artur Silvestri.
În memoria afectivă rămâne timpul comemorării de la Durău, unde Cezarina Adamescu, sprijinită uşor de curtea unei locuinţe, ţinând în mână un carneţel de însemnări, scriind neîntrerupt, chiar şi în autobuzul călătoriei noastre. După câteva zile, am citit cel mai competent eseu despre acest eveniment,”Tovarăşi de drum spre Patria Veşnică” trecând în cuvinte sentimentele a zeci de participanţi prezenţi.
Existenţa poetei din Galaţi, în lumea atât de complexă pe care şi-o compune din cuvinte este unică şi inconfundabilă.
Adamescu Cezarina Victoria (n. 1951) Poetă, prozatoare, eseistă, dramaturg, autor a numeroase volume care fac din autoare un adevărat poligraf cu activitate exemplară. Literatura pentru copii de o calitate remarcabilă; atitudine estetică „tradiţionalistă“, în universul culturii creştine. Cărţi reprezentative: „Monumentul cărţii şi mucenicia cuvântului“ (exegeze şi portrete spirituale), „Cântecul sinelui“, „Logodnă mistică“, „Autograf pe lumină“.

Cu o bună parte din suflet, înmiresmat de undele nehertziene ale copilăriei, C.A. este una dintre cele mai originale voci în poezia contemporană. Într-un peisaj cosmic insolit, poeta caută cuvintele ca pe diamantele pierdute în deşert:

“În vârf de stea se răstigneşte vântul
Şi-o aripă atârnă-n cornul lunii
În ochii limpezi se rotesc păunii
Pe crucea Milei astăzi port Cuvântul”
Prin Cuvânt, pârghie a demersului creator poeta se recompune din fior cvasi antonimic.
O parte foc, o parte cenuşă
O parte iarbă, alta rouă
Crin imperial, foc din Bengal
Miazănoapte, miazăzi
Rău şi bine, alb şi negru.
Odihnă, veşnic alergat până se metamorfozează în materia de început “sunt lutul frământat de mâini divine”.

Materia acesta, creaţie de început este cel mai potrivit loc pentru aşezarea stării divine a celui care recompune gestul Marelui Creator. “Ca pe-un pământ setos se-aşterne Cuvântul devenit cântec. »Totul este posibil când harul divin ţi-a fost suflat în lutul din care te-a zâmislit Creatorul.Numai aşa un poet poate vedea zăpadă aburindă şi cum se zvântă pământul în adânc.
Am găsit şi o definiţie(licenţă poetică), poetul- un copac ireal-semănat şi crescut din cuvinte.
Aşa ne explicăm ilustrarea coperţii aparţinând regretatei artiste plastice Angela Cioltan-Zainea.
Un trup de femeie(doar conturul), într-o tratare sculpturală de tip brâncuşian, îngemănare plastică perfectă cu arborele vieţii şi al păcatului.Este simbioza celor mai frumoase creaţii divine, omul şi femeia lui pe care încercarea păcatului îi întoarce pentru vecie în vegetal, în flori şi copaci în iarbă şi în muguri, reverberaţii ale mesajului poetic din cartea “O nuntă de cuvinte”
Copacul acesta rodeşte, nu fructul damnării, ci cuvintele, ideile, imaginile poetice care sunt în aceasta carte debordante.Deliciul cititorului este chiar selectarea lor şi modesta comentare a acestora.

Le voi înscrie în ordinea descoperirii:
-Sinuciderea umbrei- imagine licenţă prin personificare metaforică.
-Plasticitate poetică de tip repinian, a edecarilor care trag stele pe uscat în loc de corăbii.
-Intarse poetice din mitologie, ghemul Ariadnei prefiră anii…, îmbătrânirea umbrei, neliniştea care dă în floare.

-Păcatul gândului neîmplinit rostit ca într-o rugăciune, păcatul trupului, cuvântul(materie) şi gândul ca păcat prin zădărnicia sa.
-Patima efortului creator –căţărarea pe culmile ideii pentru deschiderea orizontului din interior- (teoria blagiană a adâncirii necunoaşterii din interior,) cea mai cumplită necunoaştere ascunsă adânc în întunericul fiinţei, dorind, cunoscând şi din nou dorind şi nemurind de groaza ideii de păcat.
-Legată de ideea poetică a efortului creator este şi aceea a zădărniciei aşteptării măsurată între două momente ale luminii cea de început (şi lumină se făcu ) şi cea aşteptată zadarnic, alternanţa zi-noapte fiind totuşi perceptibilă, dar neîndestulătoare. (De când te-aştept…)
-abordarea temelor poeziei psalmice (mi-ai dăruit…), urcuşul spre mântuire pe scara păcatelor (Sf. Ion Scărarul).

Soluţia oferită de poeta Cezarina Adamescu este iubirea de oameni, de mamă şi în mod special valoarea poematicii care este salvatoare.
Prin sintagme ca: trecerea florii în rouă, pat din flori de rouă, poeta se confirmă în ideea creştinului care şi-a găsit calea.
Noi întărim aqceastă idee, poetul nu poate avea păcate, el sfinţeşte cu harul său divin cuvintele, le botează cu nume noi (înmulţind semantica) şi îmbogăţind permanent vocabularul poetic al neamului său. (Nu m-a surprins ideea că Eminescu să fie primul sfânt poet al neamului meu.)
-Candoarea graţioasă a demersului poetic în aceste poezii cu formă fixă, punerea întrebărilor dilematice, crează o mişcare în cerc ca o centripetare în jurul stâlpului (întrebarea) pe care poeta o botează MIRARE. (Miruna)
-Uitarea de sine prin exerciţiul singurătăţii este o temă pe care o regăsim în multe poezii:
”Pe valurile-n flăcări, pescăruşii
Îşi ard aripile…
Şi nu e nimeni azi în dreptul uşii
Să îmi aduc-aminte că exist.”
-Aezii, remarcă poeta, “pribegesc pe rugul de tăcere al zăpezii”dând semn(sonetele) pentru rătăciţii din lumea creaţiei chiar între propriile cuvinte spre a-şi recunoaşte şi afla locul pe care îl ocupă.
Dovada că nu este singură şi că face tot timpul lumină sunt cele peste 500 de cronici la cărţile unor scriitori,între care am deosebita onoare de a fi inclus. Subliniez în acest context o generozitate intelectuală rar întâlnită printre scriitorii de azi.

Fără să ne fi văzut, cunoştinţe de pe Internet, mi-a scris şi publicat în revista Aggero un comentariu la ultima mea carte”COPILE TE ROAGĂ”, acordându-mi un titlu nemeritat, poate, de “apostol liric, uns cu untdelemnul cuvântului”, pe care primindu-l va trebui să-l susţin cu fiecare cuvânt scris şi publicat şi,mai ales, cu fiecare zi pe care o voi trai, numai şi numai”întru credinţă.”
-O tulburătoare temă este a mamei, chemată din zările care au ascuns-o şi au metamorfozat-o în vegetal ca pe “un arbor mic-bonsai, /sădit în glastra mea de-acasă.’’Dacă sentimentul matern este o componentă definitorie prin însăşi esenţa divină pe care o implică, temă poetică des întâlnită, pentru C.A.devine motiv riguros de tratare cu o deosebită măiestrie a artei cuvântului în poezia cu formă fixă.Nu sunt mulţi autori care să abordeze sonetul în ziua de azi, un timp al poeziei albe, cuvinte înşirate numite de autori”poeme”.

Unul dintre cele mai frumoase rondeluri este: Atâţia muguri cresc nedescântaţi”.
-Tema neînfloririi, a nerodirii prin neşanţa morţii înaintea primirii misterului vieţii a produs în sufletul meu o tulburare melancolică aparte.
Transferând neşansa mugurelui de a nerodi în neşnsa rodirii omului în ipostaza de cuvânt neroditor, C.A. a scris un poem filozofic de o valoare deosebită.

Câte generaţii de oameni de excepţie, câte genii ale omenirii au rămas în faza de “mugure nerodit”, din lipsa clorofilei,a materalităţii care să le asigure înflorirea şi rodirea.Din mulţimea fără sfârşit a acestora dau un singur exemplu. Mama mea.
Iată ce sentimente complexe stârnesc cele 333 sonete ale C.A.
-Am găsit în câteva dintre ele şi ARS POETICA autoarei, “Doar împărţindu-mă rămân întreagă ».
Şi-o nuntă de cuvinte se porneşte
La care-i invitat să înţeleagă
Acela ce cu-adevărat jertfeşte. »
Citind rondelurile înţelegem şi rostim cu bucurie, la rândul nostru :
E-atata dragoste-n cuvântul poezie
e-atât balsam învăluind discret
eu cititor atât pot scrie
că m-am găsit reverberat într-un sonet“.
Alte teme:
-Misterul şi farmecul creaţiei:
“Sunt răscolită ca o frunză-n vânt
În clipa-ncremenită în cuvânt.”

Lupta vietii, permanenta frământare a sufletului omologată în destinul lui Icar.Desi lovit, poetul se înalţă tot mai sus pe creste, coborârea fiind generosul efort de aduce oamenilor cea mai aşteptată veste”ÎNVIEREA”este prima oară când întâlnesc o misiune a poetului atât de umană şi divină în acelaşi timp.(“Îşi încordează arcul cu săgeţi”).
– Tema iubirii, în numeroase sonete culminează în versul”Visez spre ziuă că sunt iar Urumă(personajul meu preferat din Pădurea nebună de Zaharia Stancu).Este frumoasa poveste a dragostei dintre un român şi o tatăroaică cu părul de culoarea orzului dat în copt.

Povestea iubirii izvorâtă în rai la un narator este la Cezarina Adamescu propria experienţă trecută în cuvinte şi recompusă spre bucuria Mirelui de la insolita nuntă a Cuvintelor, mirele fiind însuşi Cuvântul.
-Infernul, Purgatoriul, Raiul sunt aşezate şi date în sema unui cuvant genial, Dante. Poeta îl caută orbecăind, ducând cu sine, ca pentru o confirmare “zeci de întrebări înflorite-acante…”
Nu pot încheia fără a sublinia emoţia ce o încerc la gândul întâlnirii cronicii mele cu autoarea acestor sonete, Cezarina Adamescu
Şi nu promit că nu voi mai dori să-mi încerc puterea cuvintelor de a escalada încă o dată “rogojina literară”.

2/19/2010 13:59:12

P.S. Din varii motive, nu mai revin acum asupra textului lăsându-vă bucuria lecturii şi a îndreptării chiar a completarii unor idei exprimate aici.Cu sinceră şi nemodificată admiraţie, a.a.

Topice: Recenzii | Comments Off on MĂCAR O ZI SĂ FIU CUIVA LUMINĂ

Comentarii închise.