Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

CULTUL RELIGIOS MARTORII LUI IEHOVA

de Felicia Mircea | Aprilie 20, 2010

Istoria Martorilor lui Iehova a început în anii 70 ai secolului al XlX-lea, la Allegheny, Pennylvania, SUA, cu un mic grup de cercetători ai Bibliei conduşi de Charles Taze Russell. Din acest mic grup se formează în statele învecinate numeroase congregaţii. In 1881 a luat fiinţă Zion*s Watch Tower Tract Society, care în 1884 dobândeşte personalitate juridică, iar Russell a devenit primul ei preşedinte. Mai târziu , numele societăţii a fost schimbat în Watch Tower Bible and Tract Society.
În 1909 societatea a luat amploare, căpătând caracter internaţional, iar sediul ei a fost mutat în Brooklyn, New York, unde se află şi astăzi. Predicile biblice au apărut în numeroase publicaţii din SUA, Canada, Europa.
În anul 1916 a murit Russell, iar preşedinte a fost numit Joseph Rutherford. Au apărut revistele Turnul de Veghe, Treziţi-vă, în circa 80 de limbi. S-a acordat mare importanţă lucrării de predicare din casă în casă. Pentru a se deosebi de confesiunile religioase ale creştinătăţii, aceşti creştini şi-au luat în 1931 numele de Martori ai lui Iehova. La început foloseau posturile de radio pentru a difuza conferinţele biblice, dar ulterior au pus accent pe mărturia din casă în casă.
J.F.Rutherford a murit în 1942, iar următorul preşedinte a fost Nathan Knorr. El a înfiinşat în 1943 Şcoala Biblică Galaad a Societăţii Wachtower, unde erau instruiţi misionarii, care au fost trimişi pe întreg pământul. Numărul filialelor în întreaga lume a crescut la peste 250. N.H.Knorr a murit în 1977. De la acel mic grup de studiu biblic, format în 1870 în Pennsylvania, Martorii lui Iehova au în prezent 90.000 de congregaţii. Fiecare lucrător voluntar primeşte lunar un subsidiu modest pentru cheltuielile personale.
Primul congres mare al Martorilor lui Iehova s-a ţinut în 1893 la Chicago, Illinois, SUA, unde au asistat 360 de persoane şi s-au botezat 70. Ultimul mare congres internaţional s-a ţinut în 1959 la New York. Pentru acesta au fost închiriate două stadioane Yankee Stadion şi fostul Polo Grounds. Numărul celor prezenţi a fost de
253.922, dintre care s-au botezat 7136. Congresele internaţionale, ulterioare, au fost organizate în serii, în mai multe ţări. Fiecare serie poate cuprinde în total o mie de congrese ţinute în diverse ţări de pe glob.
Martorii lui Iehova sunt oameni obişnuiţi, confruntându-se cu probleme economice, afective şi de sănătate. În toate activităţile lor, ei se lasă îndrumaţi de Cuvântul lui Dumnezeu şi de spiritul său sfânt. Pentru ei este deosebit de important să-şi bazeze convingerile religioase pe Biblie, nu pe teorii omeneşti sau pe crezuri religioase. Ei cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Martorii lui Iehova numesc prima parte a Bibliei, cunoscută în general ca Vechiul Testament, Scripturile ebraice, iar pe cea de-a doua, aşa zisul Nou Testament, ca Scripturile greceşti creştine.
De ce Martorii lui Iehova? Acest nume le este definitoriu, indicând faptul că ei depun mărturie despre Iehova, divinitatea lui şi scopurile sale. Numele Iehova apare de 7000 de ori în textul original al Scripturilor ebraice. Majoritatea Bibliilor nu folosesc acest nume substituindu-l cu Dumnezeu sau Domnul. Martorii lui Iehova cred că planeta va dăinui veşnic şi toţi oamenii, care vor corespunde scopului lui Iehova , de a înfrumuseţa şi popula pământul vor putea să locuiască pentru totdeauna pe el. Martorii lui Iehova sunt bine organizaţi.Totul este condus de la sediul mondial de la Brooklyn. Corpul de Guvernare trimite anual reprezentanţi în diverse zone ale globului , care colaborează cu reprezentanţii filialelor de acolo. Fiecare filială are un comitet alcătuit din trei până la şapte membrii, care se ocupă de organizarea lucrării din ţările aflate sub supravegherea sa.Ţara sau zona repartizată fiecărei filiale este împărţită în districte care, la rândul lor, sunt divizate în circumscripţii. Fiecare circumscripţie are circa 20 de congregaţii. Fiecare circumscripţie ţine două congrese pe an.
Deci credinţa Martorilor lui Iehova este o credinţă ca oricare alta, structurată într-un anumit fel, cu adepţi pătrunşi de credinţa lor. Eu zic că important este să crezi în Dumnezeu şi în puterea lui , pentru că modalitatea prin care o faci nu mai contează , atâta timp cât ea este creştină. Viaţa religioasă din România se desfăşoară conform libertăţii credinţelor religioase.

Topice: Studii | Comments Off on CULTUL RELIGIOS MARTORII LUI IEHOVA

Comentarii închise.