Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

NEDUMERIRILE LUI NICODIM – APĂRĂTORUL LUI ISUS

de Cezarina Adamescu | Mai 26, 2010

TEOLOGIE APLICATĂ

Evanghelia după Ioan 3,1-8 stă mărturie despre rolul lui Nicodim în Săptămâna Patimilor şi apoi, după Răstignirea lui Isus Cristos.
Să urmărim pericopa biblică spre edificare:
„Printre Farisei se afla un om cu numele de Nicodim, fruntaş printre iudei. Acesta veni într-o noapte la Isus şi-i zise: . Isus îi răspunse: Nicodim îl întreabă: Isus îi răspunse: Nicodim adaugă zicând: Isus îi răspunse: Pericopa este foarte importantă pentru că aici, Isus se numeşte pe sine Fiul omului şi îi spune lui Nicodim şi motivul pentru care El a venit în lume. Dar, mai cu seamă, pericopa dovedeşte Iubirea lui Dumnezeu, care L-a dat pe Fiul său unic. Isus – Lumina lumii, coborâtă pe pământ printre oamenii care iubesc mai mult întunericul. Este pentru prima dată când Isus spune despre Sine că este Lumina lumii. A doua oară va rosti aceste cuvinte lângă visterie, pe când învăţa în Templu. „Dar nimeni nu-l arestă – spune Evanghelistul Ioan – căci ceasul lui nu venise încă”.
Nicodim.Un om de bună credinţă. Un om de vază, desigur. De bună voinţă. El a învăţat la Şcoala Rabinilor, e preot, slujeşte la Templu, face parte din Marele Sinedriu, adunarea celor 70 de preoţi şi bătrâni care acţionează ca un tribunal la Ierusalim.
El a învăţat şi a practicat religia iudaică. E foarte bun cunoscător al Scripturii şi păzeşte poruncile şi prescripţiile Deuteronomului şi ale Leviticului. E un om al Torei.
Şi totuşi: acest preot înţelept simte intuitiv că Isus din Nazaret nu e un simplu conducător religios, nici un cap al zeloţilor, nici vreun alt conducător lumesc. Simte că acest om misterios este altceva. Şi acest altceva pe care nu l-a mai întâlnit la nici un înţelept, la nici un profet, la nici un învăţător al Legii, îl atrage în chip deosebit. Este ca un magnet care-l împinge spre această persoană, cu aparenţă simplă, care stârneşte controverse în Sinedriu, care provoacă uimire, uneori admiraţie, de cele mai multe ori, indignare.
Ale cărui minuni au ajuns la urechile tuturor membrilor Sinedriului, inclusiv ale Anei şi ale lui Caiafa, Marele Preot. Ce e de făcut?
O asemenea îndrăzneală n-a mai pomenit! Cineva care să se creadă trimis de Dumnezeu, mai mult, Fiul lui Dumnezeu! Blasfemie, hulă! Interesul, curiozitatea pentru Nicodim sunt din ce în ce mai mari. Cine este Acest Om care se crede Fiul lui Dumnezeu? Şi, mai întâi, are Dumnezeu un Fiu? Sfintele Scripturi scriu că Dumnezeu este Unic.
De unde să apară Acesta care se crede Fiu divin? Acest presupus Mesia pe care L-au investit profeţii? Aşa trebuie să arate Fiul lui Dumnezeu, presupunând că Dumnezeu ar avea un Fiu? În picioarele goale, cu o haină simplă, mergând pe jos, din loc în loc şi adunând mulţimile? Se spune că a făcut multe minuni dar chiar este adevărat acest lucru?
Şi apoi, ceea ce predică El nici nu s-a mai pomenit. Va merge negreşit să-L întrebe, cum se poate naşte din nou un om, care a fost o dată născut?
Cum va încăpea el în pântece mamei sale?
Ignorând toate precauţiunile legate de funcţia sa în Sinedriu care ar fi putut fi afectată dacă era văzut stând de vorbă cu un asemenea om, Nicodim se îndreaptă spre Grădina Măslinilor ca să-L avertizeze că în Sinedriu s-a pus la cale flagelarea, lapidarea lui, înlănţuirea şi schingiuirea lui pentru a nu mai minţi şi a deruta mulţimile iudeilor credincioşi. Astfel de oameni duc la smintire.
O dată ajuns, Nicodim îl întreabă, deci, plin de uimire, cum se pot întâmpla aceste lucruri? Şi Isus îi răspunde? „Cine nu se va naşte din nou din apă şi din Duh Sfânt, nu va avea parte de viaţa veşnică!” (Ioan 3,5).
Asta era prea de tot. Cum se putea ca, un evreu credincios, care păzeşte Decalogul şi prescripţiile deuteronomice, care plăteşte zeciuială la Templu şi nu încalcă Sabatul, să nu fie mântuit? Era prea mult pentru puterea lui de înţelegere care se ridica totuşi deasupra multor iudei şi învăţători ai Legii. Nicodim nu pricepe, cu tot efortul pe care-l face. Desigur el, în buna sa intenţie, doreşte să ia apărarea lui Isus în Sinedriu. Ştiind despre ce e vorba, va şti cum să-L apere, să-I acorde circumstanţe atenuante şi, ca un procedeu cunoscut în Dreptul penal, să-L declare cel puţin nebun şi iresponsabil pentru cele făcute şi spuse, în felul acesta scăpându-l de suplicii şi de închisoare. „Negreşit că acest Isus nu-şi dă seama ce face, altfel, n-ar încălca sistemtic Legea şi Tradiţia”.
Nicodim acţionează ca un bun cetăţean care ţine cu dreptatea. Care vrea să salveze un om dacă acesta e nevinovat.
Dialogul de taină dintre cei doi este relatat în Evanghelie în amănunt şi a fost interpretat, de-a lungul a două milenii, de teologi şi istorici ai creştinismului.
Nicodim, avocatul apărării din oficiu al lui Isus, chiar aşa şi face, îi ia apărarea în Sinedriu. Dar spusele lui Nicodim nu vor avea nici un ecou, pentru că, iată, Marele Preot e neînduplecat la Judecata care precede Patima şi hotărăşte: „Mai bine să moară un singur om, decât ca tot poporul să moară.” Ioan 18,14).
Şi se pronunţă deja sentinţa. Cu toate insistenţele lui Nicodim, totul se dovedeşte de prisos. Sentinţa este definitivă. Urmează numai să-L aibă în mâini ca să o pună în aplicare.
Şi aici, rolul lui Iuda Iscarioteanul este îndeplinit până în cele mai mici amănunte.
Simulacrul de proces care va urma, cu martori plătiţi, cu trădători şi cu atâta rea voinţă şi împotrivire, va sfârşi cu condamnarea. Şi deja Marele Preot îşi sfâşiase hainele în semn de mare blasfemie adusă lui Dumnezeu.
Nu mai era nimic de făcut. Şi Nicodim, acest om drept, care vrea să afle cu orice preţ adevărul, expunându-se oprobiului celor 70 de judecători, se dovedeşte neputincios. Restul este Istorie. Istoria Mântuirii umane.
Îndeplinirea planului divin.
Procesul lui Isus dovedeşte că eroarea judiciară poate exista la orice judecată.
Iar Nicodim, inspirat de Duhul Sfânt, după Răstignire, va merge alături de Iosif din Arimateea, un alt iudeu de vază, să ceară Trupul lui Isus de pe Cruce şi să-l îngroape cuviincios. Dumnezeu îl investise cu această sfântă misiune. Şi el va rămâne în istoria creştinătăţii drept Apărătorul lui Isus. Avocatul Apărării. Şi împlinitorul ritualurilor de înmormântare. Era un om de vază. Impunea respect. Avea responsabilităţi. El nu se dă în lături de la o problemă atât de delicată ca îngroparea trupului pământesc al lui Isus. Va merge şi va cere îngăduinţă să-i coboare trupul, să-l ungă cu mirodenii şi să-l înfăşoare în giulgiul cel sfânt.
Rolul lui, ca şi al lui Iosif din Arimateea a fost de a se îngriji ca Isus să fie înmormântat după datină şi nu lăsat pe cruce, pradă păsărilor.
Dar logica omenească se dovedeşte de data aceasta fără de logică.
Dumnezeu osândit la moarte de propria creatură!
Divinitatea răpusă de om!
Poate fi ceva mai abdurd?
În loc să-Ţi fim recunoscători pe vecie, noi Te-am ucis, Doamne. Nimeni altcineva decât noi, te-am ucis, fără scrupule.
Ca-ntrun tablou virtual se răsfiră imagini fugare : Dumnezeu ucis de om. Creatorul ucis de creatură. Mesia batjocorit de popor. Domnul la dispoziţia sclavului, Stăpânul servind pe slugă.
Cel mai curat spălând picioarele celor întinaţi. Neprihănitul din veac strivit de cel păcătos. Răscumpărătorul răstignit de cel răscumpărat. Ispăşitorul crucificat pentru ceea ce nu a făcut niciodată şi nici nu va face nicicând. Păstorul ucis de oile rătăcite.
Preotul din vecie judecat de tribunalul uman. Cel investit cu Judecata Supremă anchetat de un om. Cel care iartă, pedepsit de cel neiertător. Cel Drept mort pentru cel mai nedrepţi de pe lume. Majestatea Divină călcată-n picioare de ignoranţa umană. Sfinţenia însăşi ignorată de cei fără sfinţenie.
Lumina Lumii acaparată de întuneric. Stăpânul poruncilor alungat de cei care nu urmează nici o poruncă. Candela peste luminători ascunsă sub obrocul umbriţilor. Ascultătorul până la moartea pe cruce ignorat de cei neascultători.
Învăţătorul trădat de ucenici. Unicul Dumnezeu ucis de idolatri. Cel care nu ştie ce-i răzbunare ucis de răzbunători.
Cel care iubeşte alungat de cei care urăsc.
Fiul lui Dumnezeu omorât de om. Dumnezeu – victimă a călăului om.
Fiul lui Dumnezeu biciuit, scuipat, lovit cu pumnii şi răstignit precum un tâlhar de temut. Trimisul Divin ucis de pământenii iubiţi. Atotputernicul încătuşat de cel slab. Vindecătorul ucis de cel vindecat. Sfinţitorul pângărit de cei unşi cu prihană.
Iubirea Însăşi strivită de ură. Cel îmbrăcat cu slava cerească despuiat de veşminte. Cel care a îmbrăcat pe cei goi, Cel care i-a săturat pe cei flămânzi, Cel care le-a potolit setea celor cuprinşi de arşiţă. Tămăduitorul celor asupriţi de boli incurabile.
O, Doamne, ce fel de logică e logica umană?
Tu, Cel mai Vrednic ucis de cei nevrednici. Tu, Cel mai presus de ceruri, devenit mai prejos decât creaturile Tale. Dintâiul Născut al tatălui Veşnic, născut în sân de Fecioară, prin adumbrire cu Duhul cel Sfânt, dezbrăcat de slavă, dezbrăcat de glorie, dezbrăcat de putere.
Tu, care ai rămas ceea ce erai şi Te-ai făcut ceea ce nu erai, Tu, Luminătorul tuturor ucis de întunericul lumii, Tu, Cel Dintâi ucis de cei mai din urmă. Tu, Blândul Păstor adunându-ţi oile risipite pentru a le conduce la Cer.
Ca un Tată preamailostiv, Cel care ierţi de 70 de ori câte 7, numindu-ne „prieteni” pe noi care Te-am vândut cu o sărutare mincinoasă, pe noi care îţi aşezăm pe cruce povara păcatelor noastre supraetajate frumos ca să-ţi facem tot mai grea misiunea divină. Care ne împotrivim prin orice mijloc mântuirii, iertării, Iubirii, Adevărului, Căii şi Vieţii adevărate. Care umblăm pe cele mai întortocheate cărări, cu ochii legaţi, orbecăind în plină Lumină, care refuzăm cu osârdie Crucea, propria cruce şi crucea aproapelui nostru.
Care o respingem pe Maica Ta Preacurată şi nu ne refugiem sub mantia Ei protectoare, deşi Tu Însuţi ne-ai dat-o de Maică pe Cruce, deşi Tu ne-ai trimis un Mângâietor, deşi Tu nu ne-ai lăsat orfani, ne-ai dat un Tată, o Mamă Preasfântă, fraţi câţi puzderia stelelor. Tu care ne-ai făcut pe toţi fraţi de cruce. În pofida trădărilor noastre, prezent zi şi noapte alături de noi, chemându-ne, rugându-ne, aşteptându-ne la nesfârşit, fără să-Ţi pierzi răbdarea, pe noi, care nu Te punem aştepta nici o clipă. Nerăbdători atunci când petrecem cu Tine, câteva clipe în faţa altarului, fugind uneori înainte de vreme din faţa privirilor dumnezeieşti, cea mai blândă şi cea mai curată şi sfântă privire.
Care ne ascundem departe, departe, cât vezi cu ochii, sub pământ şi-n văzduh, pribegi şi străini în această vale de lacrimi, în acest deşert populat cu umbre fecunde, în acest straniu paradis de ocazie, dat cu împrumut, vândut la mezat de neguţătorii de sclavi, sclavi ai păcatului şi ai trufiei, sclavi ai întunericului cât mai bicisnic, răscolit de termite gigant, gata să devoreze-ntro clipă tot ce e viu. Pământ al măştilor de carnaval, al fantoşelor sulemenite hidos, al ucigaşilor în serie, ucigaşi de suflete, vânzători de neant frumos ambalat cu fundiţe. Pământ al terorismului în floare, al baloanelor multicolore şi al clonelor care se ucid una pe alta. Acest pământ populat de monştri giganţi ucigându-i pe savanţii fanatici. Copii paranoici şi mongoloizi, copii autişti şi schizofrenici punând la cale asasinate în masă, carnagii de suflete nevinovate. Plin de mame care-şi ucid pruncii în pântece, care-şi abandonează copiii, ambalaţi în pungi de plastici, la gheena din colţ, care-şi ucid amanţii în somn şi-apoi îşi fac liposucţie, lifting pentru a-şi spăla de pe chip urmele crimei.
Cum mai poţi răbda Creatorule să fii răstignit la infinit de propria Ta creatură?
Te-am părăsit în singurătatea altarului, în Tabernacolul Vieţii, unde Te afli viu cu Trup şi cu Sânge. Noi care ne închinăm de la naştere altor zei pământeni, Banul, Viciul, Computerul şi puterea, ruinând Casa Ta, ignorându-Te cu bună ştiinţă, batjocorindu-Te cu mii de injurii, cu mii de gesturi şi fapte nedemne, cu zeci de atracţii împotriva naturii, cu milioane de surâsuri meschine, cu sărutări pe buze vopsite vulgar, făcând grimase obscene trecătorilor simpli.
Noi, asupriţi de grija supremă a zilei de mâine, cu teama necontrolată că nu vom putea agonisi cât mai multe averi pe acest pământ putregăit, mucezit, crăpat, împărţit în parcele ca şi solul lunii, ros de cari şi rugină, ros de ambiţii deşarte, ros de orgolii şi vanitate, ros de vicii abominabile, ros de pofte trupeşti necontrolate, incestuoase, de nepronunţat în cuvinte. Cât mai setos de putere, cât mai setos de tot ce îmbată simţirea. Noi care ignorăm în chip absolut Moartea Ta sfinţitoare, Moartea răscumpărătoare pentru noi, Jertfa Ta nepătată, Jertfa Supremă pe Cruce, Jertfa nesângeroasă de pe altarele lumii, prilej de aducere aminte că pâinea şi vinul se schimbă în Trupul şi Sângele Tău, că Ni te dai nouă întreg, cu Trup, cu Suflet şi Sânge, că ne cureţi de rănile Trupului şi cele ale sângelui nostru, ca să ne sfinţeşti, ca să ne mântui, ca să ne eliberezi de sclavie.
Prilej de aducere aminte că numai Tu eşti uşa spre Paradis, că Tu eşti Totul în lumea asta vremelnică, în valea de lacrimi în care peregrinăm zi şi noapte. Că ne-ai creat doar pentru Tine şi inima noastră, în veci nu va avea picătură de linişte departe de Tine, Dumnezeule Sfânt, departe de Tine, Isuse.
Departe de Tine, Spirit Înalt, departe de Maica Cerească, maica Fecioară, Născătoare de Dumnezeu şi maica Bisericii, Măicuţă fără prihană, care Te arăţi necontenit în veacul acesta, în veacurile trecute şi cele ce vin, nouă, copilaşailor Tăi, invitându-ne la sânul Tău cald, la sânu-Ţi neprihănit, să alergăm fără întârziere, ziua şi noaptea, În stare de veghe, în somn, în trezie, ca la Mângâietoarea Mâhniţilor, ca la Ajutorul creştinilor, ca la Regina tuturor îngerilor.
Mama care se roagă pentru toţi fiii ei, deopotrivă, lacrimi de sânge vărsând pentru copiii ei pe care-i iubeşte, aşa cum Te-a iubit pe Tine, Isuse.
Cum să-nţelegem această mare Iubire, acest mare Har, această minune, această binecuvântare cerească, acest semn fără-de seamăn pe lume, acest adevăr mai presus de mintea umană, mai presus de îngeri, mai presus de orice închipuire.
Ajută-ne, Doamne, să înţelegem, de ce ne purtăm astfel cu tine, refuzând darurile pe care ni le-ai pregătit pentru veşnicie!
Amin!

16 aprilie 2010

Topice: Meditaţii | Comments Off on NEDUMERIRILE LUI NICODIM – APĂRĂTORUL LUI ISUS

Comentarii închise.