Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

INFERNUL ROŞU – volumul II LACRIMI AMARE (7) – Onoare pătată (1)

de Florin Bădican | Iunie 9, 2010

INFERNUL ROŞU
LACRIMI AMARE
Onoare pătată 1

Timpul continua să curgă nepăsător şi monoton peste cap de român; Ne împăcată cu statutul de victimă, domnişoara Ioana Iorgovan manifesta un comportament aproape ciudat; Văzând că pentru ai da în cap soldatului care o violase mai abitir decât un sălbatic, nimeni nu punea mâna pe bâtă, fata locotenentului încearcă singură şi în cele din urmă găseşte o cale prin care să ajungă la nemernicul care-i murdărise viaţa şi rostul divin; Astfel mobilizată, prin intermediul unui admirator care ştia destul de bine limba rusă, Ioana Iorgovan reuşeşte să trimită o scrisoare răcanului violator; Crezând c-a dat norocul peste el, câteva zile mai târziu, Alioşa Scremenov începe a da târcoale şcolii în care de la o vreme învăţau deportaţii moldoveni; Cum mai nimic nu părea să-l dea de gol, soldatul Alioşa tocmai se pregătea să se facă nevăzut în bezna Infernului Roşu când, surâzătoare şi plină de farmec feminin, şi-a făcut apariţia fiica doamnei Maria Basarab şi a locotenentului Mihai Marghiloman.

-Ai cam întârziat Alioşa, la certat frumoasa domnişoară pe bolşevi-cul care mai ceva decât o fiară flămândă începuse să rânjească.

-Şi tu dă unde pizda mătii mă cunoşti? Eu aştept pă una Ioana.

-Da mă Alioşa, numai că fata care vrea să te întâlnească şi să te iu-bească după merit sunt chiar eu; Cum de la o vreme nu îţi mai plac, poate c-ar fi bine să nu te agresez prea mult şi să-ţi spun la revedere.

-Ba-mi placi fă muere! Cum dracu să nu îmi placi, raportă soldatul care deacum o dezbrăca din poate cea mai lacomă privire?

-Păi dacă îţi plac atât de mult, n-ar fi mai bine să intrăm în clasă?

-Atunci să intrăm până când nu ne vede careva, ordonă soldatul în capul căruia încolţise gândul de la care nici-un violator nu face rabat.

După ce-au intrat în sala de clasă, românca Ioana Iorgovan pune zăvorul şi motivează c-un zâmbet mai mult decât fermecător:

-Am încuiat doar ca să nu intre cineva peste noi; Înţelegi Alioşa?

-Bine fă muere, raportă bolşevicul, în timp ce se apropia de fata pe care o şi vedea dezbrăcată; Nu dalceva, dar eşti dăşteaptă foc.

-Da mă băiat frumos, raportă victima care deacum încerca să fie cât mai convingătoare cu putinţă, numai că în chestiuni de amor, deşteptă-ciunea unei femei nu contează prea mult.

-Bine fă muere care dacuşa faci pă dăşteapta cu mine, întreabă ră-canul care dintr-o mai veche obişnuinţă ducea mâna la tocul armei, dar tu dă ce dracu vorbeşti dăspre omor? Doar nu eşti creminală.

-Alioşa, întrebă domnişoara fără să ia în seamă ignoranţa soldatului sovietic, tu ce păstrezi în traista de la brâu? Nu care cumva este o jucărie pe care muerea nici măcar n-are voie să pună mâna?

-Fă muere mişto, taci dracu dân gură şi nu mai vorbi dă jucării.

-Şi de ce să nu vorbesc Alioşa? Doar n-o fi cine ştie ce secret.

-Află că-n trăistuţă este un pistol fă româncă frumoasă, dar o muere ca tine nu are dă un să ştie cu ce se mănâncă şi la ce este bun, raportă ră-canul care motivat se mândrea cu ştiinţa armelor ucigaşe.

-Bravo mă Alioşa! Uite că nici măcar nu ştiam cât eşti de isteţ.

-Ca orice soldat, dar tu fă românco cât dracu mă mai fierbi?

-Mă Alioşa, dacă vrei să ne culcăm doar pentru a face dragoste în pielea goală, fă-mi şi mie un mic hatâr; Soldatule, acum ai înţeles?

-Cum dracu să nu vreau? Doar pentru pizdă am fugit dân unitate.

-Bine mă băiatule pofticios, dar să ştii că hatârul rămâne hatâr.

-Da fă muere, dar ce sulă de catâr mai vrei? A mea nu-ţi ajunge?

-Poate că-mi ajunge, dar ca orice muere sunt şi eu mai curioasă.

-Bine fă româncă mişto, dar eu credeam că tu eşti curioasă numai pentru pula care mi se zbate în pantalonii militari.

-Doar pentru sulă am venit soldat, dar mai întâi aş vrea să ştiu cum arată jucăria care se chiamă pistol şi care stă în trăistuţa de piele.

-Fă muere mişto şi curioasă, raportă după alte câteva clipe de ezi-tare soldatul Alioşa, eu îţi dau pistolu doar ca să te uiţi la el.

-Sunt eu muere pângărită de violator, dar aşa de proastă încât să mă împuşc de una singură nu cred că sunt, raportă femeia de pe faţa că-rea dispăruse orice urmă de zâmbet; Soldat Alioşa Scremenov, eu proastă n-am fost niciodată şi nici nu voi încerca un asemenea păcat.

-Ascultă românco, ordonă speriat soldat Alioşa, ai grijă ce faci cu pistolul care mai mereu are un glonţ pă ţavă; Tu nu auzi ce-ţi ordon eu fă domnişoară frumoasă, sau poate vrei să faci pă nebuna?

-Ce domnişoară soldat, întrebă fiica doamnei Maria şi a locotenen-tului Mihai Marghiloman, în timp ce furioasă ameninţa cu pistolul aducător de moarte? Păi nu eşti tu cel care sub privirea unui frăţior cu faţa însânge-rată, m-a violat ca un barbar asiatic şi apoi m-a părăsit?

-Ascultă românco, raportă bolşevicul, în timp ce speriat de moartea care deacum plutea în aerul sovietic, încerca să se retragă cât mai repede spre uşa barăcii, eu cred că tu vrei să glumeşti cu mine.

-Mă soldat nenorocit, eu glumesc tot aşa cum ai glumit şi tu în clipa când te-ai urcat pe mine şi m-ai murdărit; Banditu dracu! Doar nu ai uitat ce mi-ai făcut, în timp ce vecinii tăceau chitic în celula lor.

-Fă muere, lasă pistolu mai doparte şi mai bine stăm dă vorbă.

-Bine răcane, ordonă şi nu fără motiv fiica doamnei Maria Basarab, dar nu-mi mai spune domnişoară; Cretinule, acum ai înţeles de ce?

-Am înţeles Ioană, dar tu de ce dracu nu-ţi dai seama ce faci?

-Cum mă soldat nenorocit, tocmai tu mă întrebi şi mă acuzi de ne-săbuinţă? Tocmai tu care ştii foarte bine cum şi ce mi-ai făcut?

-Da fă muere, se lamentă bolşevicul care deacum părea mai speriat ca niciodată, dar am bani dăstui şi plătesc cât ceri pentru răul pă care zici că l-am făcut; Cum nu ştiu ce dracu faci cu cocoşu din cerc, fă bine şi dă-mi pistolu; Tu chiar nu înţelegi fă muere românească?

-Mă soldat idiot, cum de-ţi este frică? Dar când te-ai urcat pe mi-ne şi m-ai murdărit, nu ţi-a fost frică? Cu fratele meu ce-ai avut mă dobitocu dracu? De ce i-ai dat cu bocancu în gură şi i-ai rupt dinţişorii?

-Nu ştiu dacă am raportat, dar am fost un mare prost; Eu recunosc c-am greşit, dar plătesc pentru paguba pă care ţ-am făcut-o.

-Păi cum să nu plăteşti mă răcan dobitoc; Vei plăti cu vârf şi îndesat pentru tot răul pe care mi l-ai făcut, ameninţă şi nu fără motiv fiica doamnei Maria Basarab şi a locotenentului Mihai Marghiloman.

-Bine fă domnişoară româncă, dar câte ruble să îţi dau pentru puţină curvăsărie, întreabă soldatul care speriat încerca să se retragă?

-Mă soldat nemernic, ordonă şi nu fără motiv femeia care în acele clipe era hotărâtă să facă dreptatea care ia fost refuzată până şi de Dumne-zeu, tu fă bine şi pregăteşte-te să mori cu demnitate militară.

-Tu chiar vrei să mă omori definitiv şi pentru todeauna, mai întrebă soldatul care deacum privea ca năuc la pistolul ucigaş?

-Păi de ce să mai amân sentinţa prin care te-am condamnat din cli-pa în care m-ai murdărit? Dacă măcar ai şti vre-o rugăciune tot ar fi ceva, dar cum tovarăşii n-au nici măcar un Dumnezeu la care să se roage în cea mai mare taină, tu eşti de două ori pierdut mă nemernicule.

-Atunci nu am ştiut ce dracu fac, raportă soldatul, în timp ce speriat privea la femeia care continua să îl ameninţe cu pistolul care deacum era pregătit pentru tragere; Aşa cum bine ştii, eu n-am omorât pă nimeni dân-tre românii pribegi şi nici nu-mi place să-i omor dăfinitiv.

-Gura idiotule, a strigat femeia care abia dacă se mai putea stăpâni, dar tu nu ai omorât onoarea mea? Aşa murdară, cum crezi c-o să mai pot trăi? Cum nu am ce să mai fac îmi vei pune capăt vieţii, dar nu înainte de-a te trimite în iadul bine întreţinut de aceeaşi demonică inchiziţie şi în care te aşteaptă focul cazanului cu smoală; Ce raportezi mă soldatule nemernic, nu eşti de acord cu sentinţa pronunţată de mine?

-Nu trage fă muere; Tu n-ai dă un să ştii, dar după ce nemţii germani l-au împuşcat pă tata, mămica a rămas singură şi săracă lipită.

-Te înţeleg mă dobitocu dracu, dar noi n-am rămas tot singure?

-Da fă românco, se lamentă soldatul care speriat încerca să găseas-că portiţa de scăpare, dar nu-i bine să mă omori pân împuşcarea cu pis-tolu, chiar dacă sunt vinovat dă violarea păsăricii dântre picioare.

-Şi pentru bolşevici de ce este bine să asasineze nişte oameni nevino-vaţi? Mă nenorociţilor, cu ce sunt vinovaţi moldovenii? I-aţi adus în Siberia doar pentru ai lichida prin teroare şi muncă forţată; Aşa-i mă idiotu dracu ce eşti, a întrebat abia stăpânindu-se Ioana Basarab?

-Eu nu ştiu de ce v-adusă, dacă acuşa vreau să mă însor cu tine.

-Cum mă dobitocule; Eu nu te mai pot suporta nici măcar cinci mi-nute şi tu vrei să stau cu tine o viaţă întreagă? Ce mare idiot, exclamă mi-rată fiica locotenentului Mihai Marghiloman!

-Păi dacă nici aşa nu vrei, eu nu ştiu ce dracu să îţi mai spun.

-Mă soldat nemernic, ordonă fiica doamnei Maria, în timp ce conti-nua să ameninţe cu pistolul pregătit pentru tragere, întoarce-te repede şi trage zăvoru dă la uşă; Executarea soldat Alioşa.

-Acuşica vrei să mă împuşti în văzu lumii, întreabă răcanul sovietic, după care c-o mână tremurândă deschide uşa şcolii în care deportaţii ro-mâni învăţau să creadă în Dumnezeu şi-n bunul simţ?

-N-o să te-mpuşc mă soldat nemernic; Doar n-o să-mi încarc con-ştiinţa c-un suflet de câine turbat; Hai soldat Alioşa, ieşi mai repede afară şi nu mai tremura de frica morţii care-ţi dă târcoale.

-Mulţumesc domnişoară Ioana, dar tu ce-ai dă gând să faci?

-Nu ştiu cum soldat Alioşa, dar trebuie să te duc în faţa comandan-tului; Vreau să-i raportezi ce mi-ai făcut mie şi frăţiorului meu.

-Dăcât să mă duci la comandant, mai bine m-ai împuşca pă loc.

-Gura soldat nemernic şi dacă nu vrei să te împuşc ca pe un câine turbat, nu care cumva să fugi; Ai înţeles mă dobitoc nenorocit?

Câteva clipe mai târziu, pe strada principală puteau fi văzuţi un sol-dat cu mâinile ridicate şi o fată care-l ameninţa c-un pistol pregătit de tra-gere; Oamenii se opreau locului şi mai că nu le veneau să-şi creadă ochilor; O femeie îl ameninţa pe soldatul care abia dacă mai putea să-şi ţină mâinile ridicate deasupra unui cap de sorginte bolşevică.

-Ce-o vrea nebuna dracului şi dă unde are în mână pistolul aducător de moarte, se întrebau miraţi unii trecători?

-Cred că-i o curvă cu care bietul răcan o fi vrut să se distreze niţăl, răspundeau tovarăşii care au fost aduşi doar pentru a lucra în funcţii speci-fice angajaţilor îndatoraţi caghebeului sovietic; Altfel dă ce pizda măsii să ţâne scai dă răcanul care merge cu mâinile ridicate?

-Soldat nenorocit, îşi dădeau cu părerea românii care întâmplător se aflau pe stradă, bine că ţi-ai găsit naşul care să te înveţe minte!

Din păcate pentru tovarăşii dornici de senzaţii tari, circul oferit gratis n-a durat prea mult; Neştiind ce să creadă, răcanii dintr-o grupă în patrulare s-au oprit miraţi; Născuţi şi crescuţi în mocirla regimului comunist, militarii puteau fi premiaţi doar dacă încercau să vadă cine era primul mare vinovat; Dornic de recompensa care la vremea deportărilor ordonate doar de tă-tuca şi executate fără cârtire de cagebeul direct subordonat valora numai câteva copeici, unul dintre militarii care deacum rămăseseră cu gura căs-cată, trage fără ordin şi fără somaţie în femeia care continua să ameninţe cu pistolu şi a culcat-o la pământ; Văzând cum se zbătea într-o baltă de sânge, răcanul ameninţat a început să ţipe la bravii camarazi: Aţi omorât o muere împuţită! O femeie care doar întâmplător se afla în preajmă, s-a a-plecat asupra domnişoarei Ioana, doar ca să vadă cum şi dacă supravie-ţuise; Văzând că viaţa mai pâlpâia în pieptul domnişoarei Ioana Basarab, biata femeie rupe din fustă o fâşie şi fără să mai piardă timpu ia bandajat piciorul din care continua să se scurgă sânge românesc; Cu ajutorul unor deportaţi mai curajoşi, în cele din urmă femeia cu inimă de creştin a reuşit s-o ducă la spitalul ruşilor; După ce o vreme aşteptase zadarnic în faţa spitalului, femeia cu mare frică de Dumnezeu şi cu multă milă de oameni, a încercat să urce treptele care duceau la intrarea principală; Din păcate însă, biata femeie n-a reuşit să treacă de uşa metalică şi rece; Simţind că n-ar fi de aceeaşi rasă cu el, un portar angajat doar cu acceptul caghebeului care-n lagărul îngheţat avea drept de viaţă şi moarte, a început s-o ameninţe cu deacum celebra bâtă sovietică.

-Mă tovarăşe portar, insistă şi nu fără motiv femeia care miloasă a-cordase primul ajutor, lasă-mă să intru în spital; Vreau să văd ce dracu s-a întâmplat cu fata pe care în plină stradă, o împuşcară tovarăşii soldaţi şi pă care în mare grabă abia dacă am reuşit s-o aducem la spital.

-Mă nărodule, întreabă asistenta care tocmai urca treptele din faţa uşii, tu ce dracu faci cu bâta? Doar nu păzeşti oile ciobanului.

-Păi ia uitaţi-vă tovarăşa Nataşa; O muere vrea să intre în spitalul care nu e dăcât pentru soldaţii din armată şi pentru ruşii sovietici.

-Cătaţi pă careva, ordonă încreţindu-şi nasu o rusoaică grasă?

-Doamna doftoră, eu adusă-i o fată pă care nişte soldaţi o puşcară în picior; Acuşa eu taman încercam să aflu cine-i fata puşcată, doar ca să le trimit vorbă părinţilor care cred că sunt îngrijoraţi.

-Mă femeie, până când văd cine este pacienta despre care vorbeşti, fii bună şi aşteaptă la uşa pe care intră şi ies doar tovarăşii sovietici, ordo-nă asistenta care după ce aruncă portarului o privire de ghiaţă siberiană, intră în spitalul controlat doar de caghebeul sovietic.

Cum întreaga zi lumină, erau la munca pentru care basarabenii fuse-seră deportaţi în lagărul de exterminare, soţii Iorgovan află de tragedia în care era implicată neascultătoarea odraslă abia seara târziu; Fără a mai pierde vremea, au plecat în mare grabă spre spital; Erau cuprinşi de teamă, dar şi de o revoltă mai mult decât firească; Ce-o fi făcut, se întreba învăţă-torul Victor Iorgovan, în timp ce arunca priviri piezişe sorei care tăcută continua să alerge spre spital? După ce câteva ceasuri aşteptară zadarnic într-un hol plin de mizerie şi chiştoace, o asistentă ce părea să fi trecut bi-nişor de cinzeci de ani şi acră din cap până-n picioarele-i butucănoase, ia luat în primire c-o voce de soprană dezgropată:

-Mă tovarăşi, voi sunteţ părinţii lu muerea care fusă împuşcată?

-Cu voia dumneavoastră noi suntem tovarăşa doctor, raportă învăţă-torul care binevoitor încerca să măgulească un munte de femeie.

-Atuncea plecaţi dracu dacilea; Criminala voastră o să-şi revie doar mâine dimineţ, ordonă c-o voce seacă acritura pusă doar pe rele.

-Tovarăşa Igorova, ripostă sora care abia dacă se mai putea stăpâni, după ce v-am ajutat şi v-am ţinut locul în situaţia în care eraţi bolnavă ori plecată cu treburi în oraş, acu nici măcar nu mă cunoaşteţi?

-Fă română tâmpită, eu cunosc doar pă cine-mi place mie; Ai înţeles fă toanta dracu, sau proşti cum este românii nu pricepuşi o iotă?

-Igorova, eu cred că şi unui prost i-ar părea rău să te cunoască.

-Gura, ordonă tovarăşa care deacum încerca să pară cât mai furioa-să cu putinţă; Dacă nu plecaţ imediat dacilea, să ştii c-o să chem un paz-nic calificat în arestarea românilor care d-ai dracu ce este ei, acuşica vrea să se răzvrătească şi împotriva bolşevicilor sovietici.

Pentru a nu complica inutil situaţia în care se afla Ioana, învăţătorul Iorgovan îşi ia soţia de braţ şi fără altă vorbă pleacă la baracă; La intrarea în carcera familiei, erau aşteptaţi de nişte răcani; Comandantul formaţiei de luptă, altfel un bolşevic clonat parcă din adeneul tătucului de la Kremlin, întrebă în jargonul vorbit doar în epoca de piatră:

-Tu eşti Iorgovan Victor? Raporteşte boule şi nu te mai crăcăna.

-Eu sunt tovarăşu comandant, dar ce Dumnezeu vrei de la mine?

-Tu mergi doar pentru nişte cercetări; Acu înţelesăşi burghejule?

-Păi care cercetări tovarăşu ofiţer, întreabă învăţătorul care motivat încerca să câştige măcar o fărâmă din timpul nepăsător?

-Bă românule dobitoc, tu înţelegi doar când te voi băga după gratii; Soldat Alioşa, leagă-l zdavăn şi să plecăm dacileaşa, ordonă comandantul care pentru intimidare ameninţa cu pistolul pregătit pentru tragere.

-Tovarăşe soldat, întreabă sora Maria Iorgovan, riscându-şi liberta-tea şi poate chiar viaţa, tu eşti banditul care mi-a violat fata?

-Leagă-l mă bou dracului şi nu mai căsca gura la femeia care numai de-a dracu ce este pielea pă ea debiteşte doar prostii, ordonă comandantul care deacum încerca să pară cât mai furios cu putinţă.

După arestarea soţului, doamna Maria Iorgovan intră în celula fa-miliei; Înfometat, însetat şi cu pantalonaşii uzi, băiatul sare din pat şi începe să strige c-o disperare tot mai greu de suportat:

-Mamăăă, unde aţi fost pân acumaaa? Mie mi-e foameee.

-Bine băiatul mami, dar tu de ce Dumnezeu n-ai dormit?

-Am dormit mamă, dar tăticu şi Ioana de ce n-au venit?

-Vor veni mâine dimineaţă; Acu fii băiat cuminte şi până când mama îţi pregăteşte ceva bun de papa, încearcă să mai dormi puţin.

-Da mămico, dar nu mai e nimicaaa; Nu mai este mamiii.

-Bine, dar ce naiba nu este? Ia spune lu mama care te iubeşte.

-Mamă, au intrat soldaţii şi au furat toată mâncarea din dulap.

După o sumară verificare, sora Maria constată tristul adevăr; Pentru a potoli foamea băiatului, curăţă la repezeală nişte cartofi găsiţi într-o cu-tie de carton, după care ia pus la fiert într-o cană de tablă; Jumătate de o-ră mai târziu, în timp ce fiul mânca liniştit pe un colţ de masă, sora Maria naufragia într-un trecut nu prea îndepărtat; La revăzut pe boierul Marghilo-man, ofiţerul care la conacul din Vlaşca ordonase insistent: Orice s-ar în-tâmpla doamnă Maria, nu care cumva să pleci cu fata cine ştie unde; Acel mare boier, să fi intuit dezastrul care va urma? Trebuia să ţină seamă de sfatul său, doar se bucura de o mare trecere la politicienii timpului; Ce boier cumsecade a fost şi cu câtă dreptate-i judeca pe oamenii de rând, gândea bine motivată sora Maria Iorgovan Basarab, în ciuda oboselii ca-re deacum o cuprinsese! Doar pe aripi de vis, melancolica doamnă ajungea pe o pajişte din munţii Carpaţi; Era o lume de basm mioritic, iar pe străbu-nele plaiuri, cobora mândru căpitanul Mihai Marghiloman.

-Prinţe, noi trebuie să coborâm pe pajiştea plină cu flori.

-Mi-ai ghicit gândul Voitiş; Chiar asta trebuie să facem.

În doar câteva clipe, cal şi călăreţ aterizară în faţa doamnei Maria; Cu zâmbetul care în ciuda opresiunii comunisto-caghebiste a rămas la fel de fermecător, doamna Maria Basarab la întâmpinat cu aceeaşi nemuritoa-re dragoste pe amantul de odinioară:

-Domnule căpitan, nu credeam c-o să te mai revăd vreodată.

-Nici eu nu mai credeam doamnă, dar uite că ne-am revăzut.

-Bine prinţe, dar acum ce facem? Încotro vrei să mergem?

-De ce întrebi Voitiş; Vrei să fii liber şi fără nici-un stăpân?

-Prinţe, pentru mine singurul stăpân este bunul Dumnezeu.

-Voitiş, ordonă cu multă blândeţe vremelnicul stăpân, atunci du-ne unde doar vulturii mai zboară, după care eşti liber să mergi unde vrei.

-Decât să-i slujesc pe tovarăşii din vale, tot mai bine slugă la un prinţ ca tine, necheză hotărât armăsar Voitiş Carpatin, după care a purtat spre vârfuri perechea ce părea atât de fericită, într-un vis care deacum încerca să alunge disperarea şi teama de habotnicia sovietică.

În drum spre piscul care se înălţa doar în visul cel mai frumos, trec pe lângă o mulţime de nouraşi; Din puful atât de mătăsos, Cupidon care mereu era la datorie, trimite săgeata care după declaraţia martorilor, părea înmiresmată în cupa iubirii eterne; Mai fericiţi ca niciodată, cei doi îndrăgos-tiţi n-au observat un val negru de apă şi ghiaţă.

-Atenţie Voitiş! Aceasta-i capcana pusă de timpul potrivnic.

-N-avem ce face prinţe, trebuie să-l traversăm, răspunde năzdrăva-nul care fără altă poruncă, se afundă în gheaţa plutitoare.

-Brrr, dar ce frig s-a mai făcut! Cât să fie ceasu, se întreabă doamna, în timp ce ridica privirea doar pentru a vedea ce face băiatul?

Cât ar fi de frumoase, visele nu ţin de foame; Tocmai de aceea so-ra Maria se pomeneşte spunând: Băiete, bine că ai tătic! Îngrijorată pen-tru domnişoara Ioana, doamna Maria începe să călătorească cu gândul pe meleagurile ultimului vis; Fascinaţia plaiului înverzit, era pe mai departe o sursă inepuizabilă de speranţă şi frumos, pentru nişte oameni chinuiţi de Satana; În cele din urmă oboseala pune stăpânire pe trupu-i vlăguit şi a-doarme buştean; Se scoală în dimineaţa zilei următoare pentru ca din te miri ce să pregătească ceva de mâncare şi apoi să plece la muncă; Spre seară, din pricina oboselii, dar şi a subnutriţiei, vede copacii învârtindu-se în jurul său; Cum cercul devenea tot mai ameţitor, doamna Maria Basarab s-a aşezat pe un buştean şi cu bărbia sprijinită în căuşul palmelor tăbăcite, a încercat să-şi tragă sufletul chinuit; Văzând-o în poziţia gânditorului care din totdeauna ia procurat invidie şi repulsie, şeful care deacum era robotizat la şcoala tătucului de care nu ştim dacă mai domnea la Kremlin, s-a repezit cu vocea lui guturală şi poate mai dură ca în multe alte dăţi:

-Fă muere puturoasă, ia nu mai sta ca proasta şi ia-te dă lucru.

-Am înţeles tovarăşu Sclavov, dar nu mai pot; Iartă-mă te rog fru-mos, dar mă simt rău, raportă şi nu fără motiv sora Maria.

-Tovarăşu Sclavov, întreabă soldatul care deacum era pregătit s-o înţepe cu vârful baionetei pe femeia care ţinea cu tot dinadinsul să fie mai puturoasă decât ceilalţi deportaţi, aşa este toţi burghejii români?

-Fă curva dracu, nu cumva te prefaci şi vrei să mă păcăleşti?

-Păi de ce mă credeţi curvă tovarăşu Sclavov? Să ştiţi că eu nu mă prefac şi aşa cum v-am mai spus, mă simt îngrozitor de rău.

-Atunci pleacă şi nu mai sta ca proasta în târg, dar să ştii că îţi trec doar o juma dă zi; Pleacă dracu mai repede, ordonă Sclavov, în timp ce-o ameninţa c-o toporişcă confiscată de la un polonez mătrăşit de cine ştie care răcan; Ce fă româncă proastă, tu chiar nu înţelegi ordinu?

-Cum vrei tovarăşu Sclavov, dar cred că faci un mare păcat.

-Fac pă pizda măti; Pleci sau te omor ca pe o căţea în călduri?

-Bă tovarăşu Sclavov, intervine Gheorghe Savu, pe un ton care nu era pe placul şefului de echipă, când mai este niţăl şi se termenă programu, dă ce dracu să-i treci doar o juma dă zi muncă?

-Mă burghez idiot, câtă vreme nu te întrebă nimeni dă vorbă, mai taci dracu din gură; Pricepi, sau poate vrei să-ţi crestez căpăţâna?

-Mă Sclavov, tu vorbeşti despre burghezi ca negri despre ghiaţă.

-Ascultă românule, ameninţă furios tovarăşul în mâna căruia topo-rişca începuse să tremure într-un ritm necontrolat, dacă nu taci dracu dân gură, să ştii că chiar îţi fac o crestătură în căpăţâna proastă.

-Mă Gheorghe, nu-ţi mai pune mintea cu tovarăşul Sclavov, ordonă sora care încercând să aplaneze conflictul la tras mai deoparte.

-Aveţi dreptate doamnă Maria, dar nici eu nu mai pot răbda.

-Da Gheorghe, dar aşa cum bine ştii, cedează cel mai deştept.

-Nu vreau să vă supăr doamnă Maria, dar românaşii fusără aşa de dăştepţi, că în cele din urmă cedară bolşevicilor toată Basarabia şi bulga-rilor o parte dân Dobrogea; Acuşa vedeţi cine şi cum cedează?

-Ai dreptate Gheorghe, dar certându-te cu tovarăşu Sclavov, n-o să poţi elibera Basarabia care după câte văd îţi este atât de dragă.

-Ştiu doamnă Maria, dar din păcate, parcă nici basarabenii nu mai vrea să fie liberi şi nici să se unească cu românii dân vechiul regat.

-Sunt doar apatici, dar până la urmă vom vedea ce dracu facem.

-Nu vă supăraţi, dar cred c-o să îl vedem pe dracu unde şade.

-Nu-l stârni pe încornoratul care vrea să te facă avocat în Iad.

-Bine fă românca dracu, dar tu ce măta în cur vorbeşti? Doar nu te morezaşi dă burgheju care să pune în contra şi mereu da curmezişu?

-Mă Gheorghe, ordonă fără a se teme de otrava din gura bolşevicu-lui, eu mă duc la spitalul în care Ioana este internată; Mă băiete, tu ţine-ţi gura şi nu nu-ţi mai pune mintea cu tovarăşu Sclavov; Ai înţeles mă omule, sau unde dracu-ţi umblă mintea, întreabă motivată sora Maria?

-Am înţeles doamnă Maria; Acu mergeţi şi vedeţi ce face fata.

-Măcar până mă întorc, aş vrea să aveţi grijă de băieţel; Puteţi?

-Bine doamnă Maria, dar duceţi-vă mai repede la fată; Când ajung acasă, o trimit pă Ileana ca să-i dea ceva de papa şi să stea până veniţi dă la spital, raportă puţin mai liniştit Gheorghe Savu.

Sora Maria Iorgovan plecase de ceva timp; Cum se făcuse târziu, Gheorghe Savu care de fel era un ţăran aşezat, muncitor şi poate cam a-prig la vorba bine chibzuită, întreabă şi nu fără motiv:

-Bă Ilie, tu nu vezi că s-a întunecat şi nu mai putem lucra?

-Gura, ameninţă Sclavov cu toporişca ce părea să-i placă mai mult decât celebra bâtă sovietică; Ce măta mai vrei mă bou dracului?

-Tovarăşu Sclavov, a îndrăznit Gheorghe Savu să riposteze, dacă nu te porţi frumos cu moldovenii, să ştii că până la urmă te învăţăm noi ce este respectul faţă ţăranii care nu veniră de bună voie pân acilea.

-Cum bă dobitocule, voi nişte români idioţi mă ameninţaţ toman pă mine? A dracu naţie puturoasă, a înjurat ca un birjar şeful de echipă.

-Păi bolşevicii nu este oamenii dracu, întreabă motivat Ilie Buză?

-Şi ca să vezi cât sunt d-al dracu ia un avans, începe să urle bolşevi-cul care pentru a păstra bruma de autoritate, lăsă toporişca să cadă peste gâtul românului; Ţi-ajunge boule, sau mai vrei câteva tăeturi?

– va continua –

Topice: Romane | Comments Off on INFERNUL ROŞU – volumul II LACRIMI AMARE (7) – Onoare pătată (1)

Comentarii închise.