Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

PÂINE PENTRU SUFLET

de Radu Botiş | Iunie 21, 2010

– REFLECŢII CREŞTINE –

Iisus vorbeşte sufletului credincios

1.Voi auzi Cuvântul Domnului care vorbeşte în inima mea; fericit este sufletul care aude pe Domnul Dumnezeu vorbind înlãuntrul sãu şi care primeşte din gura Sa cuvinte de mângâiere.
Fericite sunt urechile care ascultã întotdeauna glasul Domnului fãrã sã ia seama la vuietul lumii.
Fericite sunt urechile care nu se îngrijesc de ce vorbeşte lumea, ci cautã sã pãtrundã la inima în care Hristos locuieşte.
Ferice de ochii care nu se uitã la faţa lucrurilor, ci, dimpotrivã cerceteazã cu deamãnuntul pãrţile ascunse ale lor.
Ferice de cei care pricep adâncul inimii omeneşti şi de cei care se trudesc în fiecare zi pentru a înţelege tainele cerului.
Ferice de cei care se bucurã când se gândesc la Dumnezeu dar şi de cei care au rupt legãturile cu lumea.
O! Suflete al meu, gândeşte-te la toate aceste lucruri, închide uşa poftelor trupeşti pentru a putea auzi ceea ce îţi spune Domnul Dumnezeu în inima ta.
2. Cuvintele Mântuitorului grãiesc ţie:,,Eu sunt scãparea ta, eu sunt pacea şi viaţa ta. Vino lângã Mine pentru a gãsi odihnã sufletului tãu, lasã cele trecãtoare şi nu te gândi decât la veşnicie”.

Aratã-mi Doamne calea Ta

1. ,,Vorbeşte Doamne, robul tãu ascultã”; eu sunt robul tãu, dã-mi înţelepciune ca sã cunosc voia Ta, întoarce inima mea spre cuvintele gurii Tale.
Fiii lui Israel ziceau odinioarã cãtre Moise: ,,Vorbeşte tu cu noi, cã te vom asculta, iar nu Dumnezeu, ca nu cumva sã murim”. Rugãciunea mea nu este aşa, Doamne, ci precum proorocul Samuel, mã rog şi eu: ,,Vorbeşte Doamne, robul Tãu ascultã”.
Tu Doamne Dumnezeul meu sã-mi vorbeşti, Tu lumina proorocilor, doar Tu poţi umple sufletul meu de luminã, dar ei fãrã de Tine nimic nu ar putea face.
2. Ei au propovãduit oamenilor învãţãtura, dar Tu dezlegi înţelesul Învãţãturii.
Ei aratã tainele Tale, dar Tu eşti Acela care rupi vãlul cel care acoperã mintea.
Ei vestesc poruncile dar Tu numai eşti Acela care ajuţi sã se şi împlineascã.
Ei aratã calea, dar Tu ne dai puteri pentru a merge pe ea.
Ei lucreazã având Cuvântul, Tu însã luminezi şi înveţi inimile.
Ei udã câmpul, dar roadele vin de la Tine.
Cuvintele lor sunã la ureche, dar porţile inimii Tu le deschizi.
3. Nu Moise, ci Tu Doamne Dumnezeul meu, pãzeşte-mã ca nu cumva sã cad în somnul morţii şi sã nu mai pot aduce roade. Vorbeşte-mi Tu Doamne, ca nu cumva sã mã dai osândei, sã-mi mângâi sufletul şi sã-mi îndrept viaţa, întru lauda, mărirea şi cinstea numelui Tãu.

Ascultã Cuvântul lui Dumnezeu şi pãzeşte-l cu credintã.

1. Fiul meu, ascultã cuvintele Mele, cuvinte pline de dulceaţă şi care covârşesc înţelepciunea lumii acesteia.
,,Duh şi viaţã sunt cuvintele Mele”; nu le tâlcui dupã placul tãu, ci ascultã-le în tãcere primindu-le cu smerenie adâncã şi cu dragoste fierbinte.
2. Rãspuns-am: ,,Fericit este cel pe care-l îndreptãţeşti Tu Doamne, şi pe care-l înveţi legea Ta, ca sã-i îndulceşti zilele amare, şi sã nu-l laşi fãrã mângâiere pe pãmânt”.
3. ,,Eu sunt cel care dintru început am învãţat pe prooroci”, zice Domnul, şi pânã acum n-au încetat sã vorbeascã, însã prea mulţi sunt surzi şi cu inima împietritã la aceste cuvinte.
Multi sunt cei care ascultã cu bucurie mai mare vuietul lumii decât glasul lui Dumnezeu, le place mai degrabã sã alerge dupã pofte trupeşti decât sã se supunã poruncilor dumnezeieşti. Lumea fãgãduieşte bunãtãţi neînsemnate şi trecãtoare pe când Iisus bunãtãţi veşnice şi nemãrginite.
4.Slugã vicleanã şi leneşã! Ruşineazã-te când vezi cã atâţia oameni lucreazã la pieirea lor, mult mai repede decât te sârguieşti tu pentru mântuirea sufletului tãu. Ei umblã pe calea deşertãciunilor lumeşti mai mult decât umbli tu dupã dreptate.
Totdeauna Domnul împlineşte ceea ce a fãgãduit, rãsplãtind pe cei buni şi punând la grele încercãri pe cei drepţi.
5. ,,Scrie cuvintele Mele în inima ta, şi gândeşte-te mult la ele cãci la vreme de ispitã îţi vor fi de folos. Ceea ce nu întelegi acum, vei pricepe în ziua în care voi veni la tine. De obicei, în douã feluri contez pe prietenii Mei: în ispite şi în mângâieri. În fiecare zi le dau câte douã învãţãturi: într-una îi cert pentru greşelile pe care le-au fãcut, apoi îi îndemn sã sporeascã tot mai mult în fapte bune.
„Cine nu primeşte Cuvântul Meu şi cine îl nesocoteşte, va fi aspru judecat în ziua de apoi”.
6. Doamne Dumnezeul meu, Tu eşti plinirea bunãtãţilor….Dar oare cine sunt eu ca sã îndrãznesc a vorbi cãtre Tine?
Doamne, eu sunt cel mai sãrman dintre slugile Tale, un vierme lepãdat pe pãmânt, mult mai nenorocit şi mult mai de nimic de cum socotesc şi pot spune eu.
Adu-ţi aminte Doamne, cã nimic nu sunt, nimic nu am, nimic nu pot. Doar Tu eşti bun, drept şi sfânt; Tu toate le poţi, toate le dãruieşti, si pe toate le plineşti; doar cel pãcãtos rãmâne fãrã de ajutor.
,,Adu-ţi aminte de îndurãrile Tale şi umple de har inima mea, Doamne, care nu laşi în lipsã pe nici una din fãpturile Tale”.
7. Oare cum voi putea suferi greul acestei vieţi, dacã mila şi ajutorul Tãu nu mã vor întãri? Nu întoarce faţa Ta de la mine, nu zãbovi sã mã cercetezi, nu-mi lua mângâierea ca nu cumva sufletul meu, fãrã de Tine, sã rãmânã ca un pãmânt fãrã de apã.
,,Doamne, învaţã-mã sã fac voia Ta”, învaţã-mã sã duc o viaţã smeritã şi vrednicã de numele Tãu. Tu eşti înţelepciunea mea, tu cu adevãrat mã cunoşti şi m-ai cunoscut mai dinainte de naşterea mea şi mai dinainte de a fi lumea.

Fii drept şi smerit înaintea lui Dumnezeu, fiul meu!

1. ,,Cautã-mã întotdeauna cu inima smeritã, umblã în cãile Mele! Cel care umblã în calea Mea nu se teme de nici un rãu, adevãrul Meu îl va mântui de amãgirile şi de ispitele celor rãutãcioşi. Dacã adevãrul te elibereazã, vei fi slobod şi nu vei mai ţine seama de vorbele deşarte ale lumii”.
2. Adevãrat Doamne, fie mie dupã cuvântul Tãu! Adevãrul Tãu sã mã înveţe, sã mã apere şi sã mã îndrume pânã la sfârşit pe calea mântuirii. El sã mã scape de poftele urâte şi de iubirea deşartã pentru a putea veni înaintea Ta curat la inimã.
3. ,,Eu sunt adevãrul”, zice Domnul ,,…şi te voi învãţa ce este bun şi plãcut înaintea Mea. Gândeşte-te la pãcatele pe care le-ai fãcut înaintea Mea, şi cãieşte-te amarnic de ele. Niciodatã sã nu te judeci dupã faptele tale cele bune, cãci în adevãr eşti un pãcãtos copleşit şi încãtuşat de pofte trupeşti. Mereu te grãbeşti spre pieire, repede te zdruncini, uşor cazi şi lesne te tulburi şi-ţi pierzi cumpãtul….
Dimpotrivã, ai putea sã te uiţi cu milã la tine, cãci eşti cu mult mai neputincios decât îţi închipuieşti chiar tu.
4. Nimic sã nu ţi se parã bun din ceea ce faci pentru cã este vrednic de cinste şi de laudã numai Cel Veşnic. Mai presus de orice, iubeşte adevãrul şi priveşte cu umilinţã la nenorocirea în care te afli; de nimic sã nu te înfricoşezi, pe nimeni sã nu blestemi, sã nu fugi de nimic fãrã numai de pãcatele şi de greşelile pe care tu le ai ,acestea ar trebui sã te mâhneascã.
5. Teme-te de judecãţile lui Dumnezeu, cutremurã-te de mânia Celui Atotputernic şi nu cerceta faptele Celui Prea Înalt, ci mai degrabã uitã-te la nedreptãţile tale, la rãul pe care l-ai fãcut precum şi la binele pe care ai uitat sau nu ai dorit sã-l faci.
Unii cred cã evlavia constã în citirea cãrţilor sfinte, alţii în închinarea la icoane, iar alţii în tot felul de semne şi plecãciuni adânci; aceştia mã cinstec mai mult cu buzele şi rareori cu inima lor.
Sunt alşii, luminaţi şi curaţi la suflet care au întotdeauna gândul doar la bunurile cele veşnice, acestora nu le plac deşertãciunile lumii, ei ascultã de Duhul Adevãrului care vorbeşte în inima lor. Ei învaţã sã nu priveascã la cele trecãtoare, ci sã iubeascã ceea ce rãmâne de-a pururea vrednic de împãrãţia cereascã.

Puterea Iubirii

1. Bine eşti cuvântat Pãrinte ceresc, Tatãl Domnului meu Iisus Hristos pentru cã te-ai îndurat şi ţi-ai adus aminte de mine cel care sunt nefericit. Mulţumescu-ţi Pãrinte al îndurãrilor şi Dumnezeule a toatã mângâierea, cã ai avut milã de mine, nevrednicul. Pururea te binecuvîntez şi te mãresc împreunã cu Unul Nãscut Fiul Tãu şi cu Duhul Sfânt Mângâietorul, în vecii vecilor.
Doamne Dumnezeul meu, iubirea mea cea mare, atunci când Te sãlãşluieşti în inima mea, toate mãdularele mele se bucurã. Tu eşti slava şi bucuria inimii mele, nãdejdea şi scãparea mea în nenorociri şi în ziua necazului.
2. Am nevoie de întãrirea şi de mângâierea Ta cãci iubirea pe care o am este slabã şi hotãrârea mea şovãielnicã. Te rog Doamne, vino la mine şi îndrepteazã-mã cu învãţãturile Tale sfinte, desfã-mi legãturile poftelor urâte şi înlãturã din inima mea toatã iubirea deşartã, pentru ca mai apoi, tãmãduit şi curãţit cu sufletul, sã mã învrednicesc de dragostea Ta, sã mã întãresc în suferinţe, plin de credinţă sfântã.
3. Mare dar este Iubirea, cel mai mare bun din lume cãci doar ea uşureazã greutatea şi îţi dã putere sã ieşi cu inima curatã din toate încercãrile vieţii. Ea îţi duce sarcina fãrã sã simţi greul şi îndulceşte amãrãciunea inimii. Iubirea pentru Iisus te îndeamnã sã înfãptuieşti fapte mari fãcându-te sã lupţi mai mult pentru desãvârşire.
Iubirea priveşte spre cele de sus şi nu se lasã robitã de cele de jos; iubirea este nãscutã din Dumnezeu şi este plinã de pace.
4. Iubirea dã tot pentru a dobândi totul, ea nu se uitã la daruri, ci se ridicã deasupra oricãrui bun, pânã la Acela care trimite darurile, ea nu cunoaşte margini, nu simte greutate nici ostenealã, nu se plânge de lipsuri fiindcã ştie cã toate sunt cu putinţă. Iubirea biruieşte orice greutate.
5. Iubirea vegheazã neîncetat, povara nu o oboseşte, legãturile nu o strâng, frica nu o tulburã; asemenea unei flãcãri vii şi puternice se ridicã spre ceruri deschizând cerescul drum.
Doar cel care este plin de iubire sfântã poate sã înţeleagã toate acestea; dorinţa de sfinţenie a unui suflet se ridicã pânã la Dumnezeu ducând rugãciunea: ,,Dumnezeul meu, iubirea mea, Tu eşti al meu şi eu sunt al Tãu”.
6. Sporeşte Doamne dragostea mea ca sã pot gusta din adâncul inimii mele dulceaţa sfintei iubiri pentru Tine, iar aceasta sã mã înalţe pânã la înãlţimile mãririi Tale.
7. Dragostea sfântã pentru Tine sã fie adevãratã, evlavioasã, înţeleaptã, tare, rãbdãtoare, curajoasã şi sã nu caute cele lumeşti. Sã se plece întru totul lui Dumnezeu pentru ca mai apoi fericirea şi bucuria sã fie deplinã.
8. Cel care nu este gata sã sufere şi sã se lase întru totul în voia lui Dumnezeu, acela nu ştie ce este cu adevãrat iubirea creştinã. Aşadar, cel ce iubeşte, sã îmbrãţişeze cu bucurie toate durerile şi amãrãciunile pentru Domnul iubit Iisus Hristos, sã nu se despartã de El având de câştigat bucurii lumeşti şi trecãtoare, acestea fiind numai amãgire, umbrã şi goanã dupã vânt.

Adevãrata Dragoste (Iubire)

1. ,,Iubitul Meu fiu, dragostea ta nu este destul de puternicã pentru Mine!”
2. Doamne, pentru ce?
3. Deoarece, la cel mai mic necaz, tu te laşi de lucrul început şi apoi alergi dupã mângâiere. Însã, cel care iubeşte cu adevãrat rãmâne de neclintit în faţa ispitei şi nu se lasã amãgit de vicleniile vrãjmaşului diavol. Atât în vreme de bucurie cât şi de nenorocire, prin Hristos, creştinul adevãrat va triumfa.
Luptã-te împotriva pornirilor rele ale inimii şi înlãturã îndemnurile diavolului, aşa vei avea tãrie şi vei fi vrednic de rãsplatã iar dragostea pentru Hristos va fi în tine mereu.
4. Nu te tulbura de închipuirile minţii tale oricare ar fi ele. Fii statornic în hotãrârea ta pãstrând gândul curat înaintea lui Dumnezeu. Poartã de grijã vechiul tãu duşman, diavolul, se sileşte din toate puterile sã-ţi stingã focul iubirii pentru Domnul, sã te îndepãrteze de rugãciune şi de cinstirea Sfinţilor şi sã-ţi zãdãrniceascã hotãrârea pe care tu ai luat-o de a spori cât eşti în viaţa aceasta lumeascã în sãvârşirea faptelor bune.
5. Luptã-te asemenea unui viteaz şi dârz ostaş iar dacã uneori s-ar întâmpla sã cazi, ridicã-te mai plin de curaj, având credinţa cã harul sfânt îţi va veni în ajutor. Pãzeşte-te de iubirea de sine şi de pãcatul mândriei, ca de foc; mulţi au rãtãcit în acest fel ajungând la orbirea sufletului de care nu s-au mai putut vindeca.

Nu te lãuda cu harul Domnului, fiul Meu

1. Atunci când harul lui Dumnezeu te îndeamnã la fapte evlavioase, este mai de folos ca sã nu te lauzi cu acest har, sã nu te mândreşti, ci mai bine sã te smereşti şi sã te înfricoşezi, ca fiind nevrednic de o asemenea cinste. Pentru a avea spor în viaţa duhovniceascã, nu te bucura de mângâierea ce ţi-o aduce harul pentru ca mai târziu sã nu te leneveşti, strâmtorarea şi amãrãciunea putând uşor pune stãpânire pe tine.
2. La vreme de necaz şi ispitã mulţi sunt aceia care îşi pierd curajul şi rãbdarea. Cei tineri şi neîncercaţi în cãile lui Dumnezeu, pot sã rãtãceascã şi sã ajungã pe cãi primejdioase dacã nu vor dori sã asculte de sfaturile celor înţelepţi, dupã Domnul.
3. Dacã aceştia vor merge dupã pornirea inimii lor, sfârşitul va fi plin de nenorociri. Nu se poate numi înţelept cel care pierde nãdejdea la vreme de necaz şi ispitã lãsându-se copleşit de gânduri rele şi rãmânând cu inima împietritã.
4. Dacã te vei obişnui cu smerenia, cumpãtarea şi cu stãpânirea imboldurilor inimii, nu vei mai cãdea aşa de uşor în nenorociri lãsându-te pradã ispitelor.
5. Vrednicia creştinului adevãrat nu se aratã în îndemânarea cu care cerceteazã Sfânta Scripturã ori prin aceea cã îndeplineşte o slujbã însemnatã. El este vrednic doar dacã este plin de adevãratã smerenie şi dragoste dumnezeiascã lãudând întotdeauna mãrirea lui Dumnezeu; dacã îşi vede nimicnicia sa şi nu cautã la ale sale, bucurându-se mai mult dacã este batjocorit decât atunci când este lãudat de oameni.

Neputinta ta este mare în faţa lui Dumnezeu

1. Deschide-voi gura mea cãtre Domnul Dumnezeul meu deşi sunt pãmânt şi cenuşã; iar dacã socotesc eu cã aş fi mai mult decât atât, Tu Doamne te vei ridica împotriva mea. Dacã însã mã înjosesc, socotindu-mã un nimic şi un neînsemnat, întorcându-mã la pãmântul din care am fost plãmãdit, harul se va apropia de mine şi lumina sfântã va rãmâne în inima mea.
Oare ce ar rãmâne din mine dacã Tu Doamne m-ai pãrãsi? Doar neputinţa.
2. Dar dragostea Ta mã ajutã sã ies din strâmtorãri, mã sprijineşte în vremi de necaz şi mã întãreşte.
Atunci când iubirea deşartã pune stãpânire pe sufletul meu, devin un om neînsemnat şi pierdut.
3. Dumnezeul meu, sã fii binecuvântat, cãci, deşi sunt nevrednic pentru a primi harul Tãu, totuşi bunãtatea Ta cea fãrã de margini rãmâne sprijin şi ajutor. Întoarce-ne cãtre Tine Doamne ca sã-ţi fim recunoscãtori, smeriţi şi plini de evlavie, cãci numai numai Tu eşti întãrirea, scãparea şi Mântuitorul nostru.

Toate vin de la Dumnezeu
Fiul meu

1. ,,Eu trebuie sã fiu ţinta cea mai înaltã a ta şi cea mai de pe urmã, dacã vrei sã fii fericit cu adevãrat. Astfel, îţi vei curãţi inima de poftele care te coboarã spre cele pãmânteşti iar dacã urmãreşti folosul tãu în vreun lucru, degrabã ajungi în amorţire.
Mãrturiseşte cã toate sunt ale Mele, fiindcã Eu sunt cel care ţi le-a dat, priveşte orice lucru bun ca izvorând din bunul cel mai înalt, deci, te gândeşte cã toate vor trebui sã se întoarcã la Mine, la locul de unde au plecat”.
2. ,,Ca la un izvor de apã vie, la Mine se adapã sãracul şi bogatul, cel slab şi cel tare; şi toţi cei care îmi slujesc de bunã voie şi din toatã inima, primesc dar pentru dar. Cel care va cãuta mãrirea în afarã de Mine şi bucurie în bunuri pãmânteşti, veselia lui va fi mincinoasã şi nestatornicã, inima îi va fi mereu necãjitã şi mereu strâmtoratã. Eu sunt cel care şi-am dat totul şi vreau sã-mi dai înapoi tot ce ţi-am dat; îţi cer negreşit fapte bune pentru darurile ce ţi-am trimis.
3. Numai astfel se alungã mãrirea cea deşartã din inima omului, cãci acolo unde pãtrunde harul ceresc şi adevãrata dragoste, acolo nu se mai gãseşte loc pentru iubirea de sine ori duşmãnie.
Dragostea dumnezeiascã biruieşte toate şi întãreşte puterile sufletului; numai lui Dumnezeu I se cuvine toatã lauda şi toatã binecuvântarea.

Lasã lumea şi vino sã slujeşti lui Dumnezeu

1. Din nou strig cãtre Tine Doamne, bunãtatea dragostei Tale faţã de mine s-a arãtat, mai ales, prin aceea cã, eu nu eram şi Tu m-ai fãcut, eu am rãtãcit departe de Tine, şi Tu m-ai chemat pentru a-ţi sluji din dragoste.
2. Izvor al veşnicei iubiri, ce voi grãi despre Tine? Cum aş putea sã Te uit pe Tine, care te-ai îndurat aducându-ţi aminte de mine atunci când coboram povârniţul morţii. Mila cãtre mine, robul tãu, a fost fãrã de margini. Cum aş putea sã fiu recunoscãtor pentru o astfel de grijã; şi atunci oare sã-mi fie greu sã-ţi slujesc?
Minunat este cã Te-ai milostivit sã primeşti slujirea unei creaturi atât de sãrmane şi atât de nenorocite, numãrându-mã printre slugile Tale preaiubite.
3. Ceea ce am şi tot ce pot sã-Ţi dau, este al Tãu, şi totuşi, Tu îmi slujeşti mie mai mult decât fac eu aceasta. Cerul şi pãmântul pe care le-ai creat sunt de faţã, chiar pe îngeri i-ai orânduit spre slujire oamenilor. Tu însuţi Te-ai milostivit sã slujeşti omului, fãgãduind, şi în cele din urmã, Ţi-ai dat viaţa pentru om, adicã pentru noi fiecare.
4. Ce aş putea oare sã-ţi ofer eu pentru atât de mult bine pe care îl reverşi asupra mea?… De aş putea sã-ţi slujesc în toate zilele vieţii mele, pînã la moarte, cãci Tu eşti vrednic de cinste şi de laudã veşnicã. Tu eşti cu adevãrat stãpânul meu iar eu sluga Ta care trebuie sã-Ţi slujeascã din toate puterile şi sã nu înceteze nici mãcar o clipã a Te lãuda.
5. O mare cinste este, o laudã mare ca sã slujesc Ţie şi sã dispreţuiesc totul pentru Tine. Cei care se pleacã de bunãvoie sub jugul Tãu preasfânt, primesc nenumãrate daruri, bucura-se-vor de dulcea mângâiere, pentru slava numelui Tãu, vor intra pe calea cea strâmtã şi vor lepãda lumeasca grijă.
6. Plãcutã şi dulce slujire adusã lui Dumnezeu, slujire prin care omul gãseşte adevãrata slobozenie şi sfinţenie, ne învredniceşti binelui celui preaînalt pentru ca mai apoi sã ne aduci veselia ceea ce rãmâne veşnicã şi plinã de bucuria cereascã.

Potoleste-ţi poftele inimii

1. Fiul meu, se cuvine sã înveţi încã multe lucruri pe care nu le ştii.
2. Şi care sunt acelea, Doamne?
3. Inima ta trebuie sã fie supusã întru totul voinţei Mele; sã nu te iubeşti pe tine însuţi şi vei avea mulţumire lãuntricã. Dacã înlãuntrul inimii tale se ascunde vreo tainã care urmãreşte folosul tãu, atunci vei fi tulburat şi amãrât.
4. Deci, ia seama şi nu te lãsa copleşit de poftele inimii tale înainte de a mã întreba pe Mine şi nu te lua prea repede dupã orice pornire care ţi se pare cã este bunã. Uneori este bine sã potoleşti râvna şi dorinţele ca nu cumva sã pricinuieşti smintealã celor din jurul tãu; vei putea întâmpina împotrivirea altora, ajungând astfel în amãrãciune şi în tulburare.
5. Alteori, de asemenea trebuie sã te împotriveşti în faţa poftelor lumeşti, trudindu-te sã-ţi supui sufletul, sã-l înfrânezi pentru cã numai aşa vei putea cunoaşte desãvârşirea.

Deprinde-te cu rãbdarea

1. Doamne Dumnezeul meu, vãd cât îmi este de necesarã rãbdarea, cãci viaţa aceasta este plinã de necazuri şi nu este lipsitã de dureri şi de lupte, oricât m-aş strãdui sã dobândesc liniştea sufleteascã.
2. ,,Fiul meu, aşa este dar dacã acum, în aceastã viaţã trecãtoare şi de scurtã duratã nu te vei obişnui sã rabzi, atunci cum vei putea rãbda focul veşnic al iadului? Pentru ca sã poţi scãpa de chinurile veşnice, deprinde-te sã rabzi aici necazurile şi toate încercãrile care vin asupra ta” .
3. Dacã vrei sã te veseleşti şi sã te mângâi, leapãdã lucrurile cele lumeşti şi fugi de bucuriile pãmânteşti. Şarpele cel viclean te va aţâţa şi te va necãji, dar tu îl vei pune pe fugã prin rugãciune, şi numai aşa vei reuşi sã fii mereu împreunã cu Iisus.

Fii smerit precum Iisus

1. Cel care cautã sã fugã de supunere, acela fuge de harul lui Dumnezeu; deprinde-te deci cu ascultarea şi cu înfrânarea poftelor dacã voieşti sã nu fii plecat trupului şi sângelui.
2. Luptã-te împotriva ta însuţi şi nu îngãdui ca mândria sã-şi înfigã în sufletul tãu ghearele. De ce te plângi când ştii cã eşti vinovat de muncile iadului şi ai primit iertarea doar prin bunãtatea Domnului şi prin iubirea lui fãrã de margini; fii deci gata sã te supui, sã te smereşti, sã suferi totul fãrã de cârtire.

Nu te mândri cu faptele tale bune

1. Judecãţile Tale vor fi aspre, oasele mele tremurã de groazã şi sufletul meu este adânc înfricoşat. Spãimântat şi înmãrmurit stau şi mã gândesc, oameni ale cãror fapte erau preamãrite pentru noi aici pe pãmânt, au cãzut în cele mai de jos.
2. Doamne, aşadar nu poate fi sfinţenie de unde Tu îţi iei mâna, înţelepciunea nu poate fi de folos dacã Tu nu o cârmuieşti, tãria nu dã ajutor dacã Tu nu priveghezi, dacã Tu ne pãrãseşti, noi ne afundãm în valurile acestei lumi şi pierim.
Dacã se întâmplã sã ne clãtinãm, Tu ne întãresti, Tu eşti mereu aproape de noi, veghindu-ne.
3. Cât de mic şi de umil ar trebui sã mã simt atunci când mã gândesc la mine. Doamne, cât de mult trebuie sã mã plec înaintea nepãtrunselor Tale judecãţi, vãzând astfel cât sunt de neânsemnat.Toatã deşertãciunea se va stinge în adâncul judecãţilor Tale, Bunule Domn.
4. Lauda deşartã nu are ce cãuta în cel ce îşi are inima plecatã lui Dumnezeu, în cel ce este îmbrãcat cu zalele adevãrului iar buzele celui lãudãros nu vor putea clãtina de la dreapta hotãrâre pe cel care şi-a pus nãdejdea în Dumnezeu.

Dar adevãrul Domnului rãmâne în veac.

Cum începi lucrul tãu?
1. Fiul meu, când începi un lucru spune în Înima ta: ,,Doamne, dacã este voia Ta, aşa sã fie, iar dacã aceasta slujeşte la mãrirea Ta, facã-se numele Tãu. Dacã socoteşti cã este bun şi de folos, fie spre voia şi slava Ta; iar dacã stii cã mã va nimici sau nu va fi spre mântuirea sufletului meu, depãrteazã de la mine gândul acesta”. Mulţi au vãzut, însã prea târziu cã s-au înşelat fiindcã au socotit cã sunt îndrumaţi de gânduri bune.
2. Toate gândurile care te încearcã trebuie sã le judeci cu multã smerenie, şi mai presus de toate cu inima înfrântã, şi zicând: ,,Doamne, tu stii ce este mai bine, fie mie dupã cuvântul Tãu! Dã-mi ceea ce voieşti şi când voieşti doar Tu. Iatã, sunt gata sã-ţi slujesc întru toate; cu adevãrat fericit voi fi dacã voi putea împlini cu vrednicie menirea pe care o am.
3. Bunule Iisuse, dã-mi harul Tãu, învaţă-mã sã fac ceea ce este pe placul Tãu, voia Ta sã fie lege pentru mine. Învredniceşte-mã sã mã despart de toate poftele trupeşti cãci numai Tu eşti adevãrata pace a inimii, şi în aceastã pace nãdãjduiesc şi eu, robul tãu cã voi ajunge la cereasca odihnã.

Unde îţi cauţi mângâierea?

1. Suflete al meu, tu nu poţi gãsi uşurare deplinã şi bucurie fãrã de Dumnezeu care mângâie pe cei sãraci şi ridicã pe cei smeriţi. Mai este puţin de aşteptat pânã la dumnezeiasca fãgãduinţă împlinitã cu toate bucuriile şi bunãtãţile fiindcã nici un bun vremelnic din aceastã viaţã pãmânteascã şi trecãtoare nu poate aduce împlinirea şi bucuria deplinã.
2. Dacã ai fi stãpânul tuturor bunãtãţilor pãmânteşti, acestea nu te vor putea face fericit şi nici mulţumit. Orice mângâiere omeneascã este de scurtã duratã şi deşartã, iar adevãrata mângâiere este aceea pe care o simţim în sufletul nostru. Omul evlavios poartã cu el pretutindeni pe Iisus Mângâietorul, şi zice: ,,Doamne Iisuse, rãmâi lângã mine în toatã vremea şi în tot locul…”.

Lasã-te în seama lui Dumnezeu!

1. ,,Fiul meu, lasã-te în voia Mea, cãci ştiu ce este bine pentru tine.Tu gândeşti ca om şi gândeşti adesea dupã voia inimii tale; Eu ştiu ce este mai bine pentru însuşi binele tãu”.
2. Da Doamne,Tu ai mai multã grijă de mine decât aş putea avea eu însumi iar cel care nu se reazemã de Tine, curând va cãdea. Doamne, dreaptã sã rãmânã voia mea cãtre Tine, cãci tot ceea ce Tu faci este bun.

Topice: Meditaţii | Comments Off on PÂINE PENTRU SUFLET

Comentarii închise.