Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

INFERNUL ROŞU – volumul II LACRIMI AMARE (8) – Misiune secretă (2)

de Florin Bădican | Iulie 15, 2010

INFERNUL ROŞU – volumul II LACRIMI AMARE
MISIUNE SECRETĂ 2

– continuare –

Doamna Maria s-a ţinut de cuvânt şi în după amiaza zilei următoare, ajunge nu fără teama de-a fi arestată, la comandantul lagărului de exterminare prin muncă forţată şi înfometare prelungită; După câteva ore de zadarnică aşteptare, unul dintre ofiţerii cu nişte sarcini mai speciale, o conduce fără a irosi prea multă delicateţe, în biroul comandantului.

-Bună seara domnule comandant şi vă mulţumesc numai pentru că m-aţi primit, salută zâmbind sora Maria Basarab, după ce ofiţerul ce părea însărcinat cu serviciul de protocol s-a retras nu prea strategic.

-Bravo tovarăşa Maria, exclamă spionul din Domneasca de Argeş, în timp ce-i făcea semn să ia loc pe un scaun cu spătar! Şi eu care credeam c-am terminat cu atâţia domni şi cu atâtea domnii.

-Din păcate tovarăşu comandant, credinţa dumneavoastră nu poate fi împărtăşită de toată lumea, raportă sora Maria Basarab, în timp ce hotărâtă se aşeza uşor pe scaunul din faţa lunganului care ani dearându pozase doar cu acceptul Siguranţei în cel mai mare prostănac.

-Văd că ştii să răspunzi tovarăşa Iorgovan Maria şi dacă tot ai venit până aici, ce vânt te aduce la un prostănac ca mine, întreabă şi nu fără motiv lunganul din Domneasca de Argeş?

-Mulţumesc tovarăşu comandant, dar printr-un intermediar cunoscut doar de dumneavoastră, doamna Ioana Marghiloman vă roagă frumos să-i salvaţi de la moarte pe deportaţii care deacum sunt acuzaţi pe nedrept de asasinarea unui şef de echipă.

-Tovarăşa Maria Basarab, întreabă puţin mirat comandantul lagărului de exterminare prin muncă forţată, cine ai spus că mă roagă?

-Nu vă supăraţi, dar vă roagă frumos doamna Ioana Marghiloman; După câte ştiu şi nu cred că mă înşel, aţi cunoscut-o şi încă bine la vremea când aţi fost trimis şi nu fără motiv în Domneasca de Argeş.

-Ascultă femeie idioată, ordonă lunganul care abia dacă-şi mai putea stăpâni furia, chiar eşti nebună de legat? Nu cu multă vreme în urmă, pentru asemenea vorbe erai arestată şi condamnată imediat.

-O nebunie bine motivată tovarăşu Beria, dar dumneavoastră de ce nu-i înţelegeţi pe românii care nu se fac vinovaţi de crima pentru care judecătorul Orbov îi acuză cu atâta răutate bolşevică?

-Vinovăţia o va stabili numai judecătorul; Doar daia avem legi.

-Întradevăr tovarăşu Beria; Aveţi legi făcute de tovarăşi doar pentru tovarăşi, raportă sora care dezamăgită s-a ridicat în picioare.

-Crezi ce vrei tovarăşa Basarab Maria; Deacum poţi pleca, ordonă sever comandantul care nemulţumit apasă butonul unei sonerii.

-Tovarăşu Beria, întreabă motivat ofiţerul care intrase în birou la ordinul comandantului, s-o arestez imediat? Nu dalceva tovarăşu comandant, dar i-am pregătit o pereche de cătuşe niţel mai potrivite.

-Mă Cătuşov, să ştii că ne încătuşaţi oamenii sunt mai de folos.

-Nici chiar aşa tovarăşu comandant, dar acuşa ce-mi ordonaţi?

-Tovarăşe maior, ordonă comandantul care deacum părea tulburat de intervenţia doamnei care-şi riscase libertatea doar pentru salvarea românilor, dă-i o maşină care s-o ducă la baracă; Ai înţeles?

*****

Deşi era târziu, Maria şi Victor Iorgovan evadează din celulă; Câinii care întotdeauna cătau hrană şi stăpân, se gudurau pe lângă românii pribegi; Acceptând din motive lesne de înţeles vremelnica companie canină, locotenentul Andrei Vernescu întreabă cu glas abia şoptit:

-Maria, cum zici că a fost şi ce-a ordonat comandantul Beria?

-Domnule învăţător, raportă c-o nevinovată întrebare sora Maria, tu ai primit informaţii mai speciale de la doamna Marghiloman Ioana?

-Eu nu cred că tocmai doamna Ioana te interesează atât de mult.

-Crezi ce vrei Victore, dar auzind numele doamnei pe care a plăcut-o cândva, comandantul Beria s-a înfuriat rău de tot şi m-a trimis la copiii care mă aşteptau cuminţi în baracă; Nu te supăra pe mine domnule învăţător, dar sunt şi lucruri care nu se uită niciodată.

-Bine, dar nu va interveni pentru românii judecaţi de Orbov?

-Ar putea să intervină, doar daia este comandant de lagăr; Din păcate însă, comandantul Beria îi urăşte prea mult pe români, motiv pentru care nu cred că va mişca nici măcar un deget.

-Doar oamenii mărunţi şi bolnavi psihic pot să urască un popor întreg, chiar dacă pricina este războiul care continuă la zero grade.

-Ai dreptate; Din păcate, ne bucurăm de prea mulţi pacienţi.

-Întradevăr doamnă Maria Iorgovan, dar trebuie să intrăm în carcera în care copiii noştri încă mai dorm iepureşte.

Procesul intentat deportaţilor se apropia de sfârşit; În ziua în care trebuia pronunţată odioasa sentinţă, sala de judecată era plină; Cu excepţia vânzătorilor printre care se afla şi ovreul Iudanovic, nici-un român nu s-a prezentat la lucru; Sfidând ameninţările de la care răcanii nu făceau economie, toţi românii se aflau în preajma tribunalului; Se părea că nimic nu-i mai înfricoşa pe deportaţii care deacum aşteptau sentinţa prin care monstrul aflat în agonie, încerca să-i condamne pe creştinii care de o bună bucată de vreme, erau la capătul răbdării; Păziţi cu atâta străjnicie de nişte soldaţi înarmaţi până în cei mai galbeni dinţi, bandiţii români aşteptau verdictul judecătorului Orbov; Când sentinţa începe a fi pronunţată, împreună cu asistenţa care deacum umplea sala până la refuz, toţi românii s-au ridicat în picioare; Iată cum s-a scris cu sânge de român, o pagină din istoria Siberiei de Nord; Dumnezeule mare, de-ar fi ultima!

-Inculpatul Savu Gheorghe, condamnat la moarte prin împuşcare, condamnat douăzeci de ani închisoare corecţională, condamnat cinsprezece ani, condamnat doar pentru că refuzând cetăţenia de moldovean sovietizat, rămăsese român devotat credinţei creştin-ortodoxe.

După ce soldaţii care egzaltând de atâta bucurie demonică, i-au ridicat pe condamnaţii basarabeni, curtea bolşevică se retrage numai pentru a savura oare pentru a câta oară, porţia de sânge românesc.

*****

După câteva săptămâni de la pronunţarea sentinţei, în celula în care de atâta amar de vreme locuia familia Iorgovan, intră văduva Savu Ileana; Era îmbrăcată într-un suman negru, iar broboada colorată aşijderea, era înnodată sub bărbie; Nu mai plângea, dar ochii se scăldau într-o mare de tristeţe; Văzând starea în care se afla biata văduvă, doamna Maria Iorgovan a prins-o de braţ şi într-o tăcere sumbră o invită să ia loc pe singurul scaun cu spătar, din celula în care era obligată să trăiască.

-Iartă-mă tanti Maria, dar uite că sunt nevoită să îndrăznesc.

-Ce Dumnezeu s-a întâmplat Ileană? Spune şi nu te mai codi.

-Păi ce să se întâmple tanti Maria? Vineri fusăi la mormântul în care l-am îngropat pe Gheorghe şi de sub pământ parcă m-a strigat.

-Cred că ţi s-a părut Ileană, dar eu cum şi cu ce te pot ajuta?

-Tanti Maria, va trebui să-i fac de şase săptămâni; Cum n-am nici-o leţcae, am venit la matale; Din păcate, nici măcar nu îndrăznesc.

-Cum Ileană, ai cheltuit toţi banii c-un nenorocit de proces?

-Păi ce era să fac? Credeam că îl pot scăpa di glonţ şi am dat avocatului şi ultimul bănuţ; Acuşa poate m-o înţelege şi el; Îmi pare rău tanti Maria, dar dă şase nici măcar n-am ce să-i dau de pomană.

-Nici eu nu sunt prea bogată, dar din toată sărăcia tot am să-ţi dau câteva ruble; Ileană, măcar o slujbă dacă-i faci şi tot ar fi bine.

-Mulţumesc tanti Maria! O să vâ-i dau, numa să ajungem acasă.

-Măcar de-am ajunge în satul de unde-am fost dezrădăcinaţi.

-Undeva tot ajungem tanti Maria, dar cum dracu să procedez?

-Bine Ileană, da cu popa n-ai vorbit? După câte ştiu, preotul a fost ameninţat cu puşcăria dacă mai ţine slujbe de înmormântare.

-Am vorbit c-un preot mai bătrâior; Vrea să ţie slujba fără să ceară bani, dar trebuie să fac cele necesare pentru sufletu lu Gheorghe.

-Atunci fă cum ţi-a zis preotul; Doar aşa mai putem sta în preajma Dumnezeului care ne dă viaţă fără şpagă, dar din pricini total necunoscute, de prea multe ori răpeşte omului tot ce are mai drag.

-Aveţi dreptate; Dumnezeu la luat pe bietu Gheorghe, dar mi-a dat un copil pă care îl port în pântec şi uite că nici nu ştiu ce să fac.

-Bine, dar cum s-a întâmplat? Ştiam că nu poţi avea copii.

-Văzându-i pe bolşevicii care îl judecau pe Gheorghe doar pentru a-l trimite la moarte, în ultima clipă Dumnezeu s-a îndurat de mine şi mi-a dat acest copil; Tanti Maria, acuşa ce naiba să mă fac?

-Cum ce să faci Ileană? Dumnezeu are grijă de toţi şi de toate.

-Da tanti Maria, dar singură, n-am să pot creşte un copil; Păi decât să se chinuie ca noi, n-ar fi mai bine să nu se mai nască neam?

-Bine mă femeie, dar tu de când eşti gravidă? Sunt două luni?

-Uite că nici nu mai ştiu când am rămas, dar de ce mă întrebaţi?

-Te-am întrebat pentru că şi Gheorghe s-ar bucura tare mult.

-Şi încă ce s-ar fi bucurat tanti Maria? Ştiu doar că la vrut din totdeauna, numai că din vina mea nu puteam rămâne borţoasă.

-Am înţeles Ileană, dar tu ce Dumnezeu vrei să faci?

-Ce să fac tanti? Nu ştiu cum, dar va trebui să scap de plod.

-Şi de ce vrei să-l avortezi? Doar pentru că eşti săracă lipită?

-Ai dreptate tanti Maria, dar copilul nici măcar nu s-a născut.

-Copilul încă nu s-a născut, dar el este viu în pântecul tău; Şi-apoi mă fată, tu trebuie să ştii că nu este crimă mai mare decât aceea prin care este curmată viaţa unui copil nevinovat; Ileană, acu înţelegi la ce mare păcat te îndeamnă necuratul care se tot ţine scai de tine?

-Nu am altă cale tanti Maria, se lamentează văduva care disperată începe să plângă; Nu ştiu cum naiba, dar am ajuns ca pomul care nu mai poate să se scuture de rodul care i-a devenit împovărător.

-La naiba Ileană! Atunci fii pom fii ce vrei, dar nu încerca să te scuturi de copilul pe care aici sau în altă parte vreau să-l botez; Acum înţelegi femeia lu Dumnezeu, întreabă şi nu fără motiv doamna Maria?

-Am înţeles şi vă mulţumesc, dar cum dracu să mă descurc? Măcar dacă-aş mai avea casa din Basarabi şi tot ar fi ceva; Vedeţi dumneavoastră tanti Maria, tocmai nesiguranţa mă omoară cel mai mult.

-Mă Ileană, de bine de rău, noi încă mai avem o ţară care se chiamă România şi pe care bolşevicii încă n-au confiscat-o, raportă doamna Maria Basarab, în timp ce cu gându la căpitanul Marghiloman rătăceşte pe plaiul care face din munţii Carpaţi o superbă grădină.

*****

Sfidând politica prin care se urmărea împrăştierea duşmanilor de clasă, românii revin în Basarabia sovietizată, doar pe rute ocolitoare şi în grupuri mici; Din păcate, românii care cu chiu cu vai ajung în satu Basarabi, s-au bucurat de o surpriză neplăcută; În casele construite cu trudă, deportaţii au găsit familii aduse dintr-un imperiu care-n acele vremuri se întindea de la Prutul moldav până în Extremul Orient; Căsuţa doamnei Maria Iorgovan Basarab, colibă care aşa cum bine ştim se afla într-o margine de lume şi sat, împreună cu alte câteva gospodării ţărăneşti, au fost demolate şi pe acel amplasament, bolşevicii aduşi de cine ştie unde, au construit un grajd doar pentru vacile colhozului dezvoltat la ordinul Kremlinului; Cum în satul în care deacum se vorbea numai ruseşte, n-avea unde să locuiască, familia Iorgovan renunţă la orice revendicare şi pleacă pe drumul care ducea la Chişinău; Cu ceva relaţii şi cu bruma de bani care le mai rămăsese, închiriază la marginea oraşului o căsuţă modestă; Şi aşa mai trecu o bună bucată de vreme peste lumea Basarabiei străbune; Bănuind că învăţătorul Victor Iorgovan era stăpânit de gânduri ascunse, doamna Maria Basarab a încercat să-l tragă de limba care din pricini tăinuite cu mare grijă nu putea să spună care erau secretele şi în ce măsură îl măcinau:

-Dacă tot am ajuns pân aici, n-aş putea să ştiu ce planuri ai? Victor, tu până când mai pendulezi între secretomanie şi sfânta familie?

-Nu ştiu până când soră Maria, dar suspiciunea cu care mă otrăveşti de atâta vreme, mă obligă la nişte meditaţii suplimentare.

-Bine domnule învăţător, dar de unde meditatorul specializat în secrete care te fac atât de misterios? Doar nu este angajat la caghebe.

-Degeaba mă tragi de limbă soră Maria Iorgovan; Tu crezi că sunt de capul meu, întreabă bine motivat locotenent Andrei Vernescu?

-Ştiu doar că ai o familie faţă de care eşti obligat de bunul Dumnezeu şi cred că este cazu să te cam aduni de pe drumuri; Faci cum vrei drăguţule; Din păcate însă, eu nu-ţi pot impune nimic.

-Fac doar ceeace trebuie doamnă Maria Iorgovan, dar tocmai tu care ai fost mobilizată pe frontul rusesc, nu ştii că ordinul se execută nu se discută, întreabă doar de complezenţă locotenent Andrei Vernescu?

-Atunci fii sincer şi spune când şi pentru ce vrei să ne părăseşti?

-Ştiu că n-o să mă crezi, dar eu n-am să vă părăsesc niciodată.

-Bine Victor, dar de ce dracu nu te poţi astâmpăra? N-ai ordin?

-Doar pentru că nu pot să refuz doamnă Maria; Acesta-i motivu.

-Am înţeles, dar nici măcar nu poţi să-mi spui unde vrei să pleci?

-Maria, ştiu doar că va trebui să plec în ţara de dincolo de Prut.

-Şi când Dumnezeu trebuie să pleci? Este chiar atât de urgent?

-Mâine primesc instrucţiuni, dar nu ştiu când va trebui să plec.

-Mă Victore, tu ştii de ce te supăr cu atâtea întrebări sâcâitoare?

-Ştiu doar că fiind o doamnă atât de cumsecade, nu mă vei pune în situaţia de-a face pe ghicitorul într-un domeniu total necunoscut.

-Numai Dumnezeu ştie cât sunt de cumsecade; Cum eşti mai abătut ca niciodată, nu înţeleg de ce taci şi nu spui ce dracu te frământă.

-Doamnă Maria Iorgovan Basarab, cred că este cea mai grea misiune la care m-am angajat fără nici-o rezervă; Acum te rog să nu mă înţelegi greşit şi să-mi acorzi creditul de care am atâta nevoie.

-Am înţeles domnule învăţător; Faci cum crezi că este mai bine.

-Când şi dacă mă voi întoarce, am să-ţi povestesc toată istoria.

-De ce domnule ofiţer, întreabă fără prea mari speranţe sora Maria? Această misiune secretă ar putea să te piardă definitiv?

-Chiar şi viaţa dăruită fără nici-o şpagă de Dumnezeul a toate ziditor este un mare risc, dar fii bună şi roagă-te pentru mine.

-Am să mă rog Victor, dar înainte de-a pleca în misiunea ce pare a fi secretă chiar şi pentru tine, fii drăguţ şi spune copiilor doar câteva vorbe de bun rămas; Cine ştie domnule învăţător, poate fi ultimul prilej.

-Poate doamnă Maria Iorgovan, dar cum pe copii nu pot să-i amăgesc, cred că ar fi mai bine să afle c-am fost arestat de caghebe, raportează într-o manieră strategică locotenentul Andrei Vernescu.

-Atunci fie cum doreşti ofiţer necunoscut, dar cât din tot ce raportezi cu atât de multă reţinere, este minciună gogonată şi cât adevăr adevărat, întreabă şi nu fără motiv doamna Maria Iorgovan?

Refuzând un răspuns care printr-o nedorită ambiguitate i-ar fi adus doar incertitudine şi foarte multă nesiguranţă, doamna Maria Iorgovan a ieşit din căsuţa în care locotenent Andrei Vernescu încerca doar o firavă secvenţă din regretul datorat dublicităţii; Dezamăgită, femeia care în timpul războiului păcătuise doar pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu un nobil locotenent, s-a lăsat mângâiată de adierea vântului de primăvară şi ademenită de parfumul florilor de grădină, dărueşte iubitorilor de adevăr şi dreptate, doar zâmbetul care în ciuda îngheţului comunisto-caghebist, rămăsese poate la fel de cald şi de provocator.

Topice: Romane | Comments Off on INFERNUL ROŞU – volumul II LACRIMI AMARE (8) – Misiune secretă (2)

Comentarii închise.