Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

PROŞTII, LINIA ŞI PUNCTUL

de Adrian Botez | Iulie 29, 2010

n-ai să găseşti niciodată
prost pe dinafară: totdeauna
proştii sunt pe dinăuntru

numai cei mai săltaţi (sau „zăltaţi”?)
rebegesc pe la porţi – singuri
stingheri – înafara Porţilor Lumii

***
în locul unde era
numele meu – în catastiful
ceresc – Dumnezeu
a tras o linie

şi gata!

dar nici nu pot s-o iau de la capăt – că
n-am cu ce: nici n-am avut
vreodată – dar abia acum s-a vădit
„esenţa lucrului în sine” – fără putinţă de-ntoarcere şi
tăgadă ori răstălmăcire

am fost inutil – am ocupat
lumina şi umbra altuia care – hă-hăăă
ar fi fost incomparabil mai
bun şi mai viu decât
mă dovedii eu

acu’ – eu sunt mort ca toţi
morţii – şi
nu l-am lăsat – să
trăiască – să se exprime
nici pe el – pe ăla mai breazul şi bunul decât
mine

stau cu capul adâncit între
palme – şi reflectez asupra
gravităţii imposturii mele cronice şi
cosmice

dar ştiu că – acuma – nu mai ajută la
nimic

nici nu-mi dau seama de ce
şi-a mai pierdut vremea Dumnezeu – de m-a
trimis în lume – şi pe
unul ca mine

n-am vecini – nu stau de vorbă cu
zmeii la portiţă – nu pun la
lucru ori luptă – cu anasâna – pe
nimeni – nici
neamuri albite de raze nu am – şi nici
de la neamurile cele vechi – n-am
moştenit atâta pământ – încât
să-mi stea pe frunte
soarele şi cu luna

sunt singur – amărât – al focului de
stingher – şi tăcut
cu atâta umilinţă
tăcut: parcă aştept – din moment în
moment – să pună
Dumnezeu câinii Săi pe
mine – sau măcar
să-mi scapere o pereche de
palme de alea
domneşti: le-aştept de-o viaţă
întreagă – chinuit de-arătări şi
cai verzi pe pereţi

să nu mă treziţi – nici măcar la
Judecata de Apoi: ce naiba să
judece Dumnezeu – când eu
nu mă aflu cu numele prin
niciun registru-ngeresc?
şi-i doar atâta treabă
prin cer: lasă
treceţi voi mai departe: dacă
s-a tras linie – atunci
linie să rămân

măcar pe cealaltă lume să nu mai
încurc treburile şi pe cei
puşi acolo pe treabă

linia aia din catastif – n-are
valoare – nici cât o
dâră de melc

***
n-are nimeni cum să mă uite – că
n-are ce uita: eu
n-am existat
s-a făcut aşa – doar o zvoană
că pe-acolo ar fi trebuit să
treacă cineva – vreun meteorit – ori
chiar supernovă – dar
niciodată n-a trecut – n-a avut
curajul şi ţepoşenia – să iasă din
gogoaşa văzduhului: promisiune
neonorată – molie străvezie şi
scuturată

stai şi aştepţi şi zici că
este – ca – până la urmă
să recunoşti limpede: nu
dom’le – nu: n-a foat
nimeni – nu ştiu ce mi s-a năzărit mie aşa – numai
caii nărăvaşi m-ar înţelege – dar
peste tot – zace
greoaie – liniştea – precum
căpiţele pe câmp – după
ploaie

***
şi linia aceea – când
seamănă a semn de-ntrebare – când
se şterge de tot – până şi
ea – să nu
murdărească – Doamne fereşte
degeaba – paginile luminate ale
catastifului ăluia – aşa de frumos pus la
PUNCT

„…punctu-acela de mişcare…”

***

Topice: Poezii | Comments Off on PROŞTII, LINIA ŞI PUNCTUL

Comentarii închise.