Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

ABSURDUL FIRESC – CA MODALITATE DE EXPRESIE TEATRALĂ

de Cezarina Adamescu | August 22, 2010

GEORGE ANCA, FENOMEN, Cine-roman, SEMĂNĂTORUL, Editura on-line, 2010

Este absolut uimitor cum autorii contemporani găsesc, în miezul absurdului cotidian, diverse modalităţi de expresie pentru a-şi manifesta dezacordul cu mersul îndărăt al societăţii, indiferent de arealul unde-şi fixează ori proiectează intriga şi indiferent de personajele, reflectate-n oglinzi deformante care-şi arogă dreptul de a conduce, spre o ţintă absurdă, imaginară, destinele marii majorităţi. Marionete agăţate de sfori mai mult sau mai puţin putrede. S-ar zice că e o adevărată competiţie în acest sens, dar cum românul a învăţat din experienţă să depăşească orice obstacol prin haz, prin ironie, uneori grotescă, alteori nuanţată şi fină, nu e de mirare că, fiecare îşi caută propriile soluţii de a ieşi din acest tunel circular care întotdeauna se termină în staţia de unde ai plecat, fără să mai punem la socoteală şi oboseala drumului. Ne învârtim, precum lupii cei hămesiţi, în jurul propriei cozi pe care-o muşcăm cu ferocitate, până la sânge. O călătorie în jurul sinelui, un exil interior, ori un periplu în jurul propriului craniu.
Cine-romanul lui George Anca, intitulat simplu, Fenomen, o astfel de stare vrea să oglindească, aceea a confuziei de valori, a situării în fruntea frunţilor a pseudo sau nonvalorii. Ironia domneşte la tot pasul şi ea se transformă în sarcasm şi, de multe ori în grotescul sublim al marilor artişti plastici care au cultivat estetica urâtului. Să vedem, câtă frumuseţe se ascunde într-un ocean de urât şi câtă urâţenie, într-un paradis al culorii. Munca de a delimita aceste categorii este cea a culegătorului de perle sau a celui care strecoară aurul în mii de baniţi cu nisip pe care-l vântură fără încetare. Şi până la urmă, vom afla mesajul, firul roşu, în cheie de lectură proprie.
Ori vom descoperi oglinjoara fermecată în care să ne privim şi să ne recunoaştem, aşa cum suntem.
În Synopsis, George Anca fixează cadrul şi personajle într-un stil original. E vorba de personajele principale, Moby şi Corina, hotărâţi să facă şi ei un film. Este deci folosit procedeul film în film, cu fraze absurde şi situaţii aidoma, cu jocuri de cuvinte cât se poate de sugestive şi cu un fabulos în care eşti poftit să devii tu însuţi personaj principal, după ce Corina sugerează căutarea de sine şi emigrarea (e-migration) din sine, din ipse – cum precizează autorul. Fenomenul este un multitopos prezidat de Vizante. Totul se învârte ca un carusel de bâlci, răsturnând situaţii, gânduri şi amintiri, care se iscă iar şi iar, după meandrele minţii.
Scena întâi debutează cu dialogul internetistic între Moby din Ohio şi Corina, aflată în Berceni, convorbire care are drept motivaţie realizarea unui film cu două personaje: He and she (el şi ea). Convenţia se iscă la fiecare pas şi predomină cu hotărâre scena şi ecranul acţiunii. Filmul va fi “o comedie “hoaţă” romantică despre un grup de tineri români şi un grup de tineri americani încrcând să facă bani şi amor în Bucureşti, Iaşi sau oriunde vrem să plasăm acţiunea” aşa cum îşi declină intenţia Moby. Aparent fără nici o legătură se sare în discuţie la împuşcarea lui Ceauşescu în zi de Crăciun, fapt ce-l face pe Moby să remarce:
„Asocierea lor cu sărbătorile este destul de morbidă. Sărbătorirea naşterii lui Hristos odată cu moartea lui Ceauşescu este un concept pervers pentru mine. O fi fost simbolic, într-un fel răsucit, pentru Iliescu şi ciracii lui. Cine ştie? „Dar acestea sunt lucruri la care mă gândesc!” Take care and „pa!”
Tabloul II îşi fixează coordonatele spaţiale şi temporale în interiorul palatului copiilor din Rajsamand, în 2007.
George Anca practică un gen de dramaturgie cât se poate de original, cu inserţii, aparent fără legătură cu acţiunea, cu o suită de explicaţii (un calup în număr de 133) care alternează cu dialogurile (aceste indicaţii s-ar vrea regizorale), unele în limba engleză, cu prea puţine dialoguri şi cu un soi de ubicuitate a personajelor care acum sunt în Bucureşti, la Găieşti sau aiurea, acum sunt în ţinuturi imaginare, cum e Kerala, fie cu citate din filozofi, Nae Ionescu, Hegel ş.a. Sincretism de religii, culturi, limbi, civilizaţii, acţiuni şi gânduri.
Cam astfel decurge piesa „Fenomen”, cu indicaţiile regizorale de rigoare, puse la cale de cei doi protagonişti:
„Urmărim în multitoposul FENOMEN (ubicuitate, sincronie, vezi Crăciunul, de mai sus) „linia povestirilor” Corinei, cu vizualizarea – ecran/-izare, spaţiu ritual – a personajelor. Iat-o pe MADI, din copilăria indiană, ca şi din piesă, acum SCENARIU: De vreo trei intersecţii, un biciclist între două vârste pedalează în spatele nostru. Coada elefantului se mişca mai dihai ca trompa. Hegel se uită din stânga cum îi ard câte-o bâtă în greabăn, atunci elefantul cârmeşte ochii şi trompa, ca răspuns, că a înţeles că l-am pocnit cu toată puterea. Biciclistul poartă o cămaşă albă. Trei devi, nepăsătoare de Diwali, calcă doi paşi într-unul. Ştiu că nimeni nu atinge viteza elefantului meu, dovadă biciclistul, păstrând proporţiile. Ele sunt foc, săgeată, am rămas cu bâta în aer, n-are decât să se supere elefantul, să-şi agite trompa şi apoi s-o ridice să-mi smulgă băţul, să se bată singur, sunând clopotul din partea stângă, pe burtă. Noi umblam templu în persoană. Interesul meu e să-şi încetinească pasul în trei, să se oprească din când în când biciclistul, să ne ajungă cele trei colegiene, chiar să treacă pe lângă noi, dacă nu se opresc să-şi cumpere lumini şi bombe. Apoi să-i încing de gât datoriile elefantului meu, să-şi reintre în ritm, să-le depăşim, să-le aştept iar cu clopotul sunând până s-o trezi frate-meu să mă schimbe.

10. INT. FENOMEN În atriu, EUNUCA 1: Eu, regina pământului, v-am cerut o audienţă cu privire la urâta nedreptate ce i s-a făcut fiului meu, prinţul. Primesc prin poştă un răspuns meschin şi mincinos, din care se reflectă exact dorinţa dumneavoastră de a lupta spre a degrada psihicul fiului meu. Nu găsiţi timp pentru regină. Programaţi-mă pentru audienţă până nu-mi întorc faţa de la voi. Atunci va fi mai rău. Neruşinarea oamenilor va rămâne proverbială pe pământul acesta. Au jefuit şi maltratat şi pe regina întregii lumi. Probabil rangul meu nu vă este cunoscut. Numai regii se sperie când aud de el. Eu sunt mama tuturor popoarelor de pe întregul pământ. Nu ştiu ce le veţi răspunde când vor întreba de mine. Moartă sunt şi mai puternică decât vie. Mă pot detrona zece mari ţări.

11. INT. FENOMEN. În salon, EUNUCA 2: Regina e frumoasă pentru că ştie ce vrea. Este mereu cu gândul acasă, unde vrea să pună singură masa. Regina e frumoasă, ce-i pasă. Dar regina este absurdă, fiindcă niciodată nu e surdă, la tot sau nimic, un pic. Regina e înaltă şi suplă, mănâncă mâncarea din lupă, şi luptă mereu, cu ce luptă, cu nişte pantaloni de catifea, turnaţi pe ea. Sunt necăjită că nu pot să comunic cu ea. Să ştii că Hegel s-a purtat ca un porc şi ca un escroc, agravând şi mai rău tinereţea, şi mi-a agravat şi psihicul. Doresc să mă căsătoresc şi, dacă mă fac bine, să am un copil, sau, dacă nu se poate, să cresc nepoţii de la fraţii mei, dar ei nu sunt căsătoriţi. Cu cel mare, sper să cunoşti problema cum a fost căsătorit şi a avut două fetiţe care i-au murit. Aş vrea să te văd, nu pot nici măcar să te ating, mi-e dor de tine şi am să mor de focul inimii tale drăgăstoase şi departe de mine, mamă.

12. INT. FIRMA INTERNAŢIONALĂ. Corina, stresată de traducerea statistică la care tot lucrează, pare a-l auzi, confesându-se, pe bărbosul fabulos pictat de Cumpăna, peste care se suprapune capul lui V.G.Paleolog, dacă nu al lui Brâncuşi.

2. INT.PALATUL COPIILOR DIN RAJSAMAND, 2007. Thomas făcu cercul. VIZANTE cântă, Astăzi s-a născut Hristos, Mesia chip luminos, Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi. Toţi, în gură cu Dumnezeu, cu amen, cu namaste. Jesus, the greatest embodiment of the non-violence, L.S. Gandhi. O lacrimă de-a VIRGINICĂI, Elisa, ikebaneza, indoneziano-australianul Effendi. Cercul omenirii-Crăciun în auditoriumul Palatului Păcii Copiilor din Rajsamand, PE DEAL, mai înalt decât Golgota. Thomas făcuse rugăciunea. Subhash – om, shanti, om. Tamilezul îl roagă pe Vizante să-i scrie despre Dragoş Pâslaru.

3. INT. COCHIN, KERALA, CAMERA DE HOTEL A LIVIEI. La plecare, fetiţele mele cu multe mărgele şi cercei îmi urează zâmbitoare un Crăciun fericit. Ele sunt hinduse, dar majoritatea vecinilor lor sunt creştini care merg duminica la biserica din apropiere. Contactul cu Europa şi lumea creştină a început în 1498 când o primă flotă portugheză sub conducerea lui Vasco da Gama a ajuns pe coasta Indiei via Capul Bunei Speranţe şi Marea Arabiei. Atraşi de comerţul cu mirodenii, portughezii au făcut din Cochin un port puternic pe care l-au dominat în exclusivitate până la apariţia puterilor rivale, Franţa şi Olanda. La începutul secolului al XVII-lea, East India Company a intrat în ecuaţie şi britanicii au preluat controlul până la Independenţa din 1947. Această îndelungată legătură cu Europa se face responsabilă pentru existenţa unei numeroase populaţii creştine în Kerala, ca şi pentru numărul mare de biserici şi catedrale vechi de câteva secole. De aici şi stilul arhitectural aparte ce conferă, cel puţin unor străzi, un aer drag de acasă.
Cu sufletul încărcat de emoţii rare, mă retrag în cameră, la răcoare, să pot derula în voie filmul Crăciunului meu din 2007, un film nu despre Moş Crăciun, rămas în ţară, ci despre frumuseţi dumnezeieşti care se pot revela doar în zile alese precum cea de azi.

4. INT. KERALA, ASHRAM KALARI. MOBY, 2007: Christmas in Kerala was very festive. Actually, probably more festive than in the States despite Christianity being a minority religion here. Everyone celebrates it and people go house to house visiting, giving presents, having get togethers with relatives and – at least in our neighborhood – a lot of cake and sweets are eaten. In a way, probably not hugely different than Christmas in the US…..except I’m in a “tropical paradise” and the weather is perfect ) .
Our Democracy is supposed to have it’s checks and balances. The most disturbing news I heard this week, though, came out of Romania. As I thought while I was over there….our intentions in Romania are nothing short of Evil. Our intentions in Poland aren’t much better. I didn’t mention (I don’t think) that I met a couple of ex-marines in Romania who were on vacation from training soldiers in Poland. They shared a few things with me. I got an e-mail from Scott. He quit after being asked to do something he is morally opposed to. He quickly boarded a flight to Dubai……We know so little of what is actually going on with out military and government in the world right now…..it’s very, very scary.

5. INT. FIRMĂ INTERNAŢIONALĂ DE INVESTIŢII, în centrul Bucureştiului. BIROUl CORINEI, LA INTRARE în firmă. Pe peretele din faţă, un portret de bătrân de Schweitzer-Cumpăna. Corina salută unul din şefi, în trecere, şi, atentă, până să mai apară cineva, reintră iar în conversaţie cu Moby.”

Mărturisesc că, personal, o astfel de modalitate scenică de expresie mă depăşeşte şi mi-a fost destul de greu să-i descifrez sensurile şi mesajul, fără o cheie drept suport. Nici nu ştiu măcar dacă am reuşit. Până la urmă, amalgamul de date şi parafrazări din diferiţi autori, situaţiile reale halucinante, în contrapunere cu scenariul imaginar pus la cale de cei doi, planurile care se suprapun, plajele scenice pe care se desfăşoară nestingherite gândurile autorului, reuşesc să schiţeze o intrigă destul de subţire, cu suport livresc care s-ar putea încadra în teatrul/cinema modern, cât se poate de convenţional, care a desfiinţat barierele între actori şi public, barierele de limbaj ori graniţele contingente realizând un colaj virtual care ar putea să placă tinerilor ori chiar oamenilor de teatru din zilele noastre. Un regizor, un dramaturg ori un scenarist ar descifra cu mult mai bine aceste enigme. Corina îşi rosteşte cu francheţe convingerile: „Am o povestire despre persoane în căutarea lor înşile, a rădăcinilor lor. Fii tu însăţi, însuţi, ipse, Ibsen, you know. (VOCE MUZICALĂ) Liberă, liberă, liberă” Viaţă, nu puşcărie! Liberă, pasăre liberă! Jeg er fri! Jeg er fri! Jeg er fri! Mit fangenskabs liv er forbi! Jeg er som en fug! Jeg er fri!

Până la urmă, incertitudinea se va risipi mai mult sau mai puţin:

12. INT. FIRMA INTERNAŢIONALĂ. Corina, stresată de traducerea statistică la care tot lucrează, pare a-l auzi, confesându-se, pe bărbosul fabulos pictat de Cumpăna, peste care se suprapune capul lui V.G.Paleolog, dacă nu al lui Brâncuşi”.
BĂTRÂNUL (DIN TABLOU) Am istovit studiile. Am fost eliminat din toate şcolile din ţară. Am plecat atunci în lume şi mi-am schimbat destinul.
CORINA: mai ştim şi pe alţii.
BĂTRÂNUL (continuare) Singur Brâncuşi poate să angajeze arta în cel de-al treilea ev. Picasso e mort, s-a isprăvit cu el.
CORINA o sună pe VIRGINICA, aşa cum fac amândouă, mai des fata, de mai multe ori pe zi.
CORINA: Mamă, ţie-ţi mai place Picasso?
VIRGINICA: Nu mă omor după el.
CORINA: Da’ Brâncuşi?
VIRGINICA: Brâncuşi citea din Milarepa.

13. INT. TEATRUL FENOMEN. Iată cam ce citea Brâncuşi:
MILA: Cu trupul de acum nu voi dobândi doctrina, mă duc să mă omor.
GNOPA : Dacă mori înainte de vreme, comiţi crima de a ucide un zeu.
De aceea sinuciderea e o atât de grea crimă.
MARPA: Cu toate că acel ce-a minţit odată este bănuit de minciună şi mai apoi, trec peste această regulă comună. Te numesc Mila-Trofeu-de-Diamant. Fiul meu, ai fost din primul ceas un discipol capabil de instrucţie. În noaptea venirii tale aici, un vis mi-a arătat că tu erai destinat servirii doctrinei lui Buddha. Soţia, într-un vis asemănător şi încă mai grăitor, zări o fată tânără, păzitoare într-un templu, şi zeii pontifi ai religiei”.

Milarepa intră în meditaţie, în prezenţa maestrului – zi şi noapte, cu o lampă deasupra capului. Marpa trece sufletul fiului său – Dharma-dode – mort, în cadavrul unei porumbiţe care zboară în India. Visează un stâlp cu un vultur zburându-i deasupra.
Îşi face un pat peste oasele mamei şi, netulburat de corp, de cuvânt şi de gândire, cade în contemplaţie.
MILAREPA: Nu ştiu decât să meditez şi nu voi face nimic altceva. Acolo unde nu găseşti nimic în plină zi, încearcă să găseşti ceva în toiul nopţii. Acest corp greu de obţinut, uşor de distrus. Oamenii mă văd zburând în aer.

14. INT. FIRMA.
BĂTRÂNUL (continuare): Himera, Eva, Regele Regilor. Adam e mai bătrân, Eva e mai bătrână. decât Adam. Adam-ul a vrut să devină stăpân, că el îl avea scos în afară. Ea s-a redus, săraca. Dar îşi ia revanşa. Ai văzut-o pe Eva, ce frumoasă e, cum calcă înainte?
CORINA (către Virginica, la telefon): Eva e mai bătrână ca Adam?
VIRGINICA: Tot pe-acolo.
CORINA: Ca tine cu tata.
BĂTRÂNUL (continuare): Nevastă-mea credea că vom pierde războiul din 1914, că nemţii vor câştiga. S-a întâmplat numai un singur lucru – generalul, şef de armată, a pierdut noţiunea timpului dedându-se, 36 de ore, la vânat de cerbi într-un parc naţional. Iar Galiani (corsican), observând că s-a creat un fel de hău între armate, a aruncat 300.000 de oameni în acest gol care desfăcea armata. Armatele germane n-au avansat, iar la Marna s-a schimbat soarta războiului.
CORINA (către Virginica, la telefon): Am pierdut noţiunea timpului. Tataia în ce război a fost?
VIRGINICA: În al doilea.
BĂTRÂNUL (continuare): Aşa s-a schimbat şi soarta mea, septembrie 1914. M-am dus voluntar în armata franceză.Bine că nu m-am prezentat să-mi iau haine – pentru că unii mi-au lăsat impresia că pot ajunge la un potou de trădător. Mulţi voluntari isprăveau la potou. Aşa că am înţeles istoria lumii. Războiul care trebuia să fie blitz a devenit război de poziţii, să ne batem în noroiul tranşeelor.

15. INT. FIRMA. N-ar strica un CEAI. La fapte, în compania Bătrânului POVESTITOR hermeneut. Se pot preumbla oricând şeful secund, american, care s-a întâlnit cu Madelaine Albright, aici în oraş, şeful nr. 1, olandez, homosexual, neamţul român cu istoria din portretele de pe bancnote, afişată la el în birou, dar şi itinerată prin firmă. Care trece, e întrebat: Tea?
(…)

16. INT. FIRMA. Pe uşă intră un bărbat elegant, semănând cu ION ŢIRIAC. Corina se ridică şi-l salută, DA, sună la şef, americanul îşi face apariţia şi-l preia.
BĂTRÂNUL (continuare) : Altceva e a trăi şi altceva e a crea. Acum nu facem decât să creăm. Fiecare moment al vieţii ne e o creaţie. Se petrec minuni în fiecare zi, pentru orişice om sensibil la neprevăzut (l’imprevu). A mai mare minune e aia a lui Joyce. Minune a fost cu vipera cornută, Brâncuşi trebuia să-i fie victimă dacă nu i-ar fi determinat atenţia câinele, se deştepta meduzat, lăsa să-i scape pietroiul din mână.

17. INT. FIRMA. CORINA se duce după apă, udă florile, începând cu cele de sub tablou. Chiar, unde vrea să ajungă?”
Ne întrebăm şi noi: Unde vrea să ajungă teatrul/ filmul românesc?
Poate că răspunsul Bătrânului, dat în continuare este cât de cât edificator:
BĂTRÂNUL (continuare) : La ce vreau eu să ajung? Să conştientizez dodia.Ce mă obsedează cel mai mult, ce i-a apărut lui Daniel pe zid la ospăţul lui Sardanapal. Când oi putea să înţelegi rolul Dodonei, atunci o să-ţi dai seama cum noi putem să facem saltul ăsta nemaipomenit în inconştient. În fond, ce este, mă, ce se cade să cauţi este sinea. Tâmpitu’ de neamţ, en siech, sinea, restul e fenomenul, dă-l dracu’. Îmi închipui că voi reuşi, uite atâta, cât e într-o unghie, din conştient în inconştient. Adică să-l validez, mă, dă-l dracu’. A valida inconştientul este extraordinar. N-a făcut-o Joyce.
CORINA (la telefon, către Vizante) Tată, dodia e sinea?
VIZANTE: Depinde.
BĂTRÂNUL (continuare): Dodia mumă e bătrână. Poţi să te duci cu ea la sciţi. Cea mai nouă dodie, aceste cuvinte magice, care au apărut pe zid. Nabucodonosor. Şi ce i-a apărut şi lui bietu’ Kant când a văzut sinea, en siech. Ce e mai mare decât sinea noastră?

18. INT. CAMERA CORINEI. Corina se întoarce de la fereastră – se scutură zarzărul, înfloreşte mărul – şi-şi citeşte mail-ul.”

Vrea cineva să încerce să înţeleagă mai mult? Poate găsi piesa lui George Anca la adresa www.editura-online.ro secţia Teatru.
Eu una, mă declar bătută. Iertare.

18 IUNIE 2010

Topice: Recenzii | Comments Off on ABSURDUL FIRESC – CA MODALITATE DE EXPRESIE TEATRALĂ

Comentarii închise.