Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

E arşiţă…Daţi-mi să beau!

de Gheorghe Stroia | August 23, 2010

Te simt în glasul…tânguit,
al unui prunc astral, născut,
iar nu făcut…
O rază de iubire plină
ce peste oameni a venit
să certe calea lor, de patimi plină,
care-au ucis uman veşmânt.

Dar, pruncul nu e-o tânguire,
ci însăşi tânguirea s-a mutat
la poala unei cruci,
o cruce-nfiptă în aripă,
înfiptă în aripa cerului înalt,
ce plânge-n lacrimi mari de ceară,
peste simţiri şi peste tină.

Luminile din cer se sting
şi se aprind în candele,
în candele de priveghere,
căci se apropie în pas de argint
culorile de vânt ale Învierii.

Şi sus, pe cruce atârnat,
Pruncul iar strigă de durere,
durerea pentru omul
ce-l scoate din păcat,
El, Pruncul adăpat cu oţeturi,
smirnă şi tămâie.

Pruncul strigă:
Mi-e sete, daţi-mi ca să beau !
E arşiţă!
Resimte-o arşiţă astrală,
ca o durere-n reavănul pământ,
în chipul fierii ce aduce mană
peste putere şi peste cuvânt.
Nicicând n-a mai simţit
aşa o sete…
o sete de cuvântul cel pribeag,
ce peste suflet azi vibrează
e seacă setea, plină-i de…păcat!
Păcatul Lui că nu a înţeles
de ce aripile de fluturi moi
l-au mângâiat şi
l-au atins…dar
nu au vindecat şi lacrimile ploi.

E arşiţă în sufletele noastre.
Nu mai plouă,
sau poate nicicând…
nu a plouat…cu lacrimi de iertare.

E arşiţă şi e păcat…că ne-am uscat !
E arşiţă…Daţi-mi să beau!

Website: http://geocosynus.blogspot.com/

Topice: Poezii | Comments Off on E arşiţă…Daţi-mi să beau!

Comentarii închise.