Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

ÎN CĂUTAREA VEŞNICEI AVENTURI A GENEZEI

de Adrian Botez | Septembrie 2, 2010

ÎN CĂUTAREA VEŞNICEI AVENTURI A GENEZEI – PARASHABDA /POEZIE/SOTERIOLOGIE: „MEANDRE – OGLINZILE LUI NIRAM”(1), de Eugen EVU(2)

Avem în faţă cea mai dens-semantică (de până acum) dintre cărţile de poeme ale unui scormonitor profesionist printre taine, neobosit (niciodată obositor – totdeauna surprinzător, prin viziuni/soluţii!) re-inovator perpetuu al ontologiei umano-divino-poetice. Insistent-fascinant (întru căutarea Sinelui său Originar) – până la mazochism.
Ceea ce se spunea despre Luceafărul Eminescului (mutatis mutandis…), e valabil şi pentru acest nou volum al atât de profundului şi prolificului poet ardelean, EUGEN EVU: dacă ar rămâne, din cele câteva zeci de volume ale operei evuiene, doar acesta (de faţă), am şti totul despre harul poetului!
Volumul are, ca motto, un extras din Henry Miller, din care reţinem doar finalul: „Cu toţii suntem vinovaţi de crimă, crima de a nu trăi din plin” (ceea ce Miller afirmă conform unui epicureism dramatic, Eugen Evu afirmă, prin poezia sa, dintr-o boală/îmbolnăvire cronică, cu crize dureros-acute: boala gnozei, boala căutării Revelaţiei, boala cumplit obsedantă, de a cunoaşte Taina Divină Supremă – Creaţia!) – şi are Prefaţa semnată de o personalitate a culturii europene: Linda Bastide, „Ancienne Vice-Présidente de la Société des Poètes français. Membre de la Charte des Auteurs. Membre du P.E.N. club français Poètes à vos plumes. Paris” (titlul Prefeţei: Eugen Evu şi metaforele plasticizante…).
Titlul volumului trimite la o mică problemă de geometrie în plan (posibil de transformat într-una de geometrie în spaţiu…): meandrele sunt sinusoidale, iar cele două elemente ale sinusoidei, cel descendent, respectiv cel ascendent, alcătuiesc, complementar, Cercul Divin. Paradisul, ca Dumnezeu expansiv/expresiv pseudo-spaţial. În felul acesta, Oglinda (multiplicată, din subtitlu) devine, şi ea, un simbol complementar: Josul Teluric şi Susul Celest se caută, de o veşnicie relativ-istorică, pentru a se reface…tocmai Paradisul-Cerc Divin. Sau, în spaţiu: Sfera Perfectă.
Numărăm, în volum, 329 de poeme. Nu ştim dacă Poetul a avut intenţia, dar suma lor alcătuieşte…însăşi oglinda-oglindirea: 3+2+9=14 (7+7) – adică, Cele Două Lumi, Oglindite şi Aplecate (una către alta…), spre Sfântul Sărut (…Istoric…!) al Regăsirii – Paradisul…
Acest volum poate fi asemănat, în structura lui spirituală, cu 1001 de nopţi (citite, însă, într-o cheie a perpetuei aventuri agonice, interior-gnoseologice): Şeherezada hunedoreană ne înşiră, într-un crescendo vizionar, povestea Omului Care Îşi Caută Originea. Cu infinită Durere şi Suferinţă! Şi, pentru a şi-o afla, înşiră Logos-ul (exprimat, evident!) tuturor posibilităţilor imaginabile ale Genezei! Geneză dublă, în Lut şi în Verb, deopotrivă!!! Până la atingerea finală de Sine – Atingerea Stării de MULŢUMIRE – ca mensură-echilibrare, de dincolo de parte şi de pragul/moarte şi de dincoace de „lăuntric cerul înstelat” – Cheie şi Carte, Cartea cu funcţie de Cheie Divină Atotrevelatoare : „Mulţumirea-i saţiu cumpătat/Mulţumirea vindecă doar partea/ Mulţumirea-i pragul suspendat/Cel boltit ca să suspende moartea/Şi lăuntric cerul înstelat – /Este cheia ce închide cartea” (cf. Mensura, p. 191).
…Avem parte de
1-viziunea Genezei Cosmico-Poetice: „Prima scriere este cea a urmelor de pasăre pe omăt/Scriere pereche ritmată ca zbor dintru salt” (cf. Prima scriere);
2- Colindul-Demiurg, cvasi-personalizată într-o Mantra-Parashabda (Vibraţia Originar-Demiurgică): „Viu ne doare, viu ne doare/Creatorul din lucrare/ Creatorul din lucrare/Lerui-Ler/Iarna-n Prier” (cf. Colind laic): re-amintim că teoria lui Vasile Lovinescu, dar şi a tracologului Adrian Bucurescu, trimit etimonul „Ler” la „descălecătorul” alchimic, împăratul Aurelian…; Prier-Aprilie induce şi sensul de „a prii”, sau chiar „a fi apărat-sprijinit, pentru a pri-cepe pri-oritatea/priinţă”…Se produce şi asimilarea numelui divinităţii-Adonai cu…Cântecul-Doina A(n)ilor Ieşiţi de sub Teroarea-Istorie/Temporalitate: „Aina Daina, Adonai”;
3-Geneza prin Istorie (Istoria ca expresie a intruziunii demonului-monstru tragic, co-demiurg… – rezultând premizele rupturii-smulgerii-trădării, adică ale des-facerii/de-creaţiei catastrofic-revoltătoare, pentru o viitoare re-creaţie-ZI! – premizele unui joc/carusel, rotire grozav de impresionantă – dar, aparent, cam…”retardat-bâlbâită”…de fapt, „bâlba” divină este şi rămâne simbol vaticinar, al absolutului mister – Anonimul Demiurg!): „O istorie monstruoasă, prin tragismul ei./O continuă pierdere prin rupturi, smulgeri,/autosurpări şi trădare/O istorie cu fălci şi gheare/O istorie a nebunilor zei/(…) Undeva ca oriunde,/ ce a fost va mai fi:/prin aceea că noaptea începe în zi/(…) labirint carusel paideuma, cri-cri/de la greieri la stele energii, sinergii…” (cf. Ludens);
4-Geneza Prin Transfigurarea Lutului în Verb-Demiurg: „Dulce lut al verbului a fi!” (cf. Verbum);
5-Geneza întru Utopica Hermeneia, „Artă şi Interpretare”, Tranzitivitatea Absolută, prin/spre/dinspre Toate Nivelurile Potenţial-de-Creaţie, depăşirea „ghearelor” Memoriei, pentru Extaz / Delir (…printre infinitele potenţe/”increate”!): „Pădurea e memorie cu gheare/În Hermeneia oarbelor sanctuare – / Divin sălbăticit (…) /Delir al spaimelor de increate” (cf. Rezonanţa Schumann3);
6-Geneza Misterului-Autochtonului Românesc: „Nicăieri luna nu cuibăreşte mai bine/Decât peste munţii Carpaţi/De parcă s-a rupt când a vrut Nuştiucine/Din eonii lor răsturnaţi” (cf. Nicăieri luna);
7-Geneza ca Teandrie, miracol veşnic al co-demiurgiei Dumnezeu-Om: „Teandria-i fruct. Bărbatul şi Femeia/Se-nfruptă prin orgasm din Hermeneia” (cf. Zeea) – re-iterarea actului demiurgic-orgasmic nu sugerează frivolitatea/inutilitatea lui, ci extazul misterului co-demiurgiei…
…Şi fulgerele inovativ-poetice eugenevuiene, ale sugestiei de infinite potenţialităţi de Geneză, la nivelul Spunerii Poetice, ca act Liturgic-Taumaturgic, continuă, fascinant…până la scufundarea cititorului în misterul etern/eternizator, al Extazului…
…Vindecătorul-Taumaturgul Poet caută, cu preţul propriei ontologii, Soteriologia, căi de ieşire/scoatere a Fiinţării, de sub regimul Temporalităţii-Istorie/Trecere, chiar pe deasupra Îngerilor Duali şi a Memoriei – eliberare/mântuire de/prin „uşi spre afară”, direct în Copilăria Eternă-Paradis, numită Poezie (iar verbul lecuitor este: „a poezi/poezind”…!) şi întoarcere la Vindecat/Sărutat Curcubeu”, ca re-împlinire a Sferei Sinergiei Divine – scufundare, până la Fundul Genezei, în Originarul Divino-Paterno-Matern: „…Născută memorie şi/Îngerime căzută-n dual cale lungă…/Niciun Timp n-a trecut! Sunt acelaşi copil/Nu departe de zidul cu uşi spre afară(…)/Am trăit poezind (…) / Fisurat, vindecat, sărutat, curcubeu – Doliu nins peste mortea Tatălui meu. Doliu nins Mamei, Tatălui meu” (cf. Gândire poetică).
…Chiar dacă, uneori, în manieră (parodică!) postmodernistă, Eugen Evu proclamă, cu voce îngroşată, de copil teribilisto-cezaric, suspendarea Genezei, întru inutilitate/futilitate, ridiculizând cercurile concentrice ale Creaţiei („Nu mai e nimic de creat, de făcut/Am fost, am trăit, am murit, vă salut!” – cf. De ce râd oamenii?) – tot el afirmă, în acelaşi poem, că Aventura Trăirii este esenţa Ontologiei Umane, că Gaura Cheii spre Misterul Absolut (la care Omul are acces, doar ca Ispitire-a-Privirii, dar nu şi ca definitivă şi plicticoasă Aflare-Găsire, adică Suspendare a Aventurii!) – este, de fapt, Fructul Autentic („Dintre rece şi cald, fructu-i gaura cheii!”) – deci, eterna iluzie este a fructului-de-consum (Viaţa) – iar iluzia-ispitire este, de fapt, doar premiza etern promisă, dar, din fericire, niciodată onorată, pentru Fructul Întreg din Sămânţă, Potenţa Demiurgică Supremă – Fruct mereu rămas ocultat, tocmai spre biruinţa Sublimului Spirit de Aventură al Vieţii: „Nu cumva sâmburii/Sunt de fapt/Fructele?” (cf. Lui Goethe).
…Şi, pentru a nu se dezminţi şi a nu dezminţi motto-ul/extrasul semantic din Miller, Poetul nu-l „iartă” de Viaţă şi, deci, de Superba Aventură Gnoseologică, nici pe Exegetul Poeziei sale, biciuindu-i simţurile şi Duhul, orgolioase: „Exegetule, laşule/De mortul din tine/Teme-te!” (cf. Egloga – titlul, ca de obicei la pamfletarul Evu, este ironico-sarcastic: de fapt, trebuie citit … „pe invers”: Lasă idilismele, dulcegăriile şi pedanteriile letale, pedanto-plicticoase, deci asasine de Duh – şi trăieşte-mi Poemul, ca pe o nouă viaţă a Fiinţei Tale Etern Fiinţătoare! ).
…Oricât de seducătoare sunt exerciţiile de aflare, aventură şi ne-murire (prin căutarea Izvorului Atoatecele, Geneza Genezelor…) ale lui Eugen Evu, pe noi ne-a vrăjit definitiv, cu „asupra de măsură”, ca o viziune a Dumnezeului Cel Viu Prin Rugă şi Doină/Poezie, tocmai un poem despre moarte, o rugăciune ascetico-athonită, la hotarul dintre ciclurile cosmico-umane…re-ciclate: „Doamne,/Nu îmi da prea mult/Ca să pot suporta/Când îmi iei totul (cf. Rugăciunea).
”Şi restul e tăcere…” Aici, în această simplitate profund ţărănească, este pecetea/sclipirea geniului anonim, non-luciferic – aici, cu adevărat, dincolo de (poate) pretenţii, Eugen Evu, printr-un gest de frângere/smerenie desăvârşit non-histrionică, fără farduri, într-o discreţie care seamănă cu cântarea de doină, în propria-i bătătură, noaptea, a Supremului Poet-Ţăranul Antic, chiar s-a întâlnit cu Supra-Eul său Divin…! Ca şi în „Zău în Dumnedzău” – expresia mistic-ţărănească, prin care toţi zeii sunt subsumaţi/”stăpâniţi”, întru sinergia-Curcubeu (întru sincronia Viscolului Schimbării Cosmice cu Înflorirea Noii Lumi, Cea Schimbată Etern…) – în Unu-Dumnezeu: „<>/Zău în Dumnedzău/Viscolit înflorit peste munţi/curcubeu” (cf. „Zău în Dumnedzău” – expresie din Ardeal).
…Să trecem mai departe, întru aventura Vieţii Re-înviate, dar în vârful picioarelor-început de zburare: Rugăciunea, ca stare supremă de împlinire a Duhului, ne obligă la acest gest sublim, atât de cumplit uitat, azi…! –

Topice: Recenzii | Comments Off on ÎN CĂUTAREA VEŞNICEI AVENTURI A GENEZEI

Comentarii închise.