Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

ŞAPTE POEME-N ALDINE

de Cezarina Adamescu | Septembrie 10, 2010

Femeia în bluză oranj
pictând porţelanuri,
luna-n pătrar – nenufar;
orizontul văzut
la gura tunelului.

Lacrima lunii
-poem în aldine-
care ar fi putut fi scris
pentru mine….

Absenţa ta
absenţa mântuirii mele
înseamnă.
Căci nu pot să-mi, Doamne,
răscumpăr erorile
decât scufundată în
gândul tău
întâlnindu-se cu (ne)gândul.
Ce curios!
Aşteptându-te
mă doar sufletul tău
până la os!

Te recunosc
după umbra pe care o lasă
irişii tăi de melasă…
după depărtarea,
ochiul înlăcrimat al lunii
şi după corabia
care nu mai soseşte.

Franjurii înserării
şi mai ales
felul în care nu vom putea descifra
cele o mie de neînţelesuri
sunt visul care te aparţine.

Te recunosc
după entropia luminii
lăsându-ne-n suflete
ecoul celor
O sută de violoncele…

Poate nu aşa
ţi-ai închipuit
blânde iubit,
gura nostrului Rai
de care departe-aproape
eram şi erai.

Piciorul de plai
din care, vai,
lipseam şi lipseai
era populat
cu murgii scoşi la mezat.

O, Adonai,
doar El ar putea
prin sfântă puterea a Sa
a ne întoarce în barcă
pe gura nostrului Rai
la care-n secret adăstam,
adăstai…

Iarăşi vine-n văzduh
adiere de tine
şi se simte o boare
de sfântă iluminare
semn că în curând
ai să vii
să mă-mbii
cu aromele de curcubeu
din Empireu…

Unde te duci
şi cuibul
plin de năluci
îmi laşi în privire?

Dulce (ne)mire
ochi ales de nevină
presari în văzduh
adiere de Duh
şi parfumul suav
de Lumină…

Doar frumuseţile
îmi locuiau dimineţile.
Cântece de nibelungi
îmi populau nopţile lungi.

Întregul meu univers
-poem într-un vers-
era plin de vocabule,
de incunabule…

Câte sfinte refrene
în texte mirene!
Arcuri voltaice-n
cântece laice.

Fragile,
în echilibru pe file
punctele
abia se zăreau
abia când zorii mijeau.

Şi până să mă scrie poemul
pe înzăpezita hârtie
eu te scriam
să te am
mărturie.
Te-am scris pe zare,
pe îndepărtare,
pe augusta ninsoare,
pe gleznele lunii,
pe colţurile runii.

Te-am desenat pe nisip,
pe vibraţiile de frunze
pe gustul de iradiere al Iubirii!

SEPTEMBRIE, ECHINOCŢIU 2009

Topice: Poezii | Comments Off on ŞAPTE POEME-N ALDINE

Comentarii închise.