Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Numele meu

de Gheorghe Stroia | Octombrie 22, 2010

M-am născut în braţele Suferinţei
Căreia i-am strigat numele: Mamă !
Am rămas încă de la început cu gustul amar
Al nefiinţei.
Mama nu mi-a dat nici un nume,
Nici măcar n-a îndrăznit să mă strige vreodată
Deşi i-am simţit trupul şi fiinţa întreagă
Purtând-o pedepsit, veşnic în spate.
N-a ştiut ce nume să-mi dea
Căci în mintea ei înceţoşată erau prea multe:
Era Dorul, era Fiorul, era Vântul.
Erau toate în sufletul ei, despre care mi-a spus odată:
— Hei, tu ! Vrei să-mi vezi sufletul?
Ai văzut vreodată un albastru mai pur decât acesta?
—Nu, mamă! N-am văzut!
Dar prefer să rămân fără nume,
Să nu mă strigi niciodată,
Să mă laşi pradă vântului
Şi să mă ucizi c-o privire
Dar, te rog, nu-mi mai etala sufletul tău…albastru.
— Hei tu! Stai, cred că am găsit!
Spuse mama, înveselită de măreţia numelui pe care l-a găsit
Să mi-l facă dar, nepreţuit:
De azi numele tău va fi: NIMENI!

Topice: Poezii | Comments Off on Numele meu

Comentarii închise.