Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

UN SCRIITOR CU SUFLETUL PE FAŢĂ

de Cezarina Adamescu | Octombrie 5, 2010

STANISLAV LACOMCHIN, „MOZAIC”, proză, versuri, dramaturgie,
Editura SINTEZE, Galaţi, 2009

S-ar părea că nu există dileme, frământări creatoare, strădanii artistice chinuitoare pentru autorul de faţă. Scrisul pentru Stanislav Lacomchin este un joc amuzant, prilej de destindere, ocupaţie de vacanţă, de week-end ori de sărbătoare, când toată lumea e plecată la promenadă ori primeşte musafiri. El nu zăboveşte îndelung asupra paginii, chinuind plaivazul între dinţi şi transpirând abundent, aşa cum o fac alţi scriitori.
Autorului de faţă, condeiul i-o ia înainte, îi dă cu tifla, şi el se ţine după condei, abia prididind, cu sufletul la gură. Mai bine zis, cu sufletul pe faţă. E bine, e rău, cine ştie? Dar, în nici un caz, nu-şi ia scrisul în derîdere, în pofida unor subiecte amuzante, care şi-ar găsi foarte bine loc într-o antologie de umor.
Fie că scrie proză scurtă, poezie, teatru, proză ritmată, autorul este egal cu sine, de o sinceritate dezarmantă, cu mijloace simple de expresie dar cu trăire autentică şi cu un simţ al adevărului cât se poate de relevant. Transfigurate artistic, prozele acestui scriitor, tratează diferite subiecte, pornind de la banalul cotidian, până la fapte ieşite din comun, numite de el însuşi „spicuiri din viaţă”.
Stanislav Lacomchin se remarcă prin uşurinţa de a construi personaje şi dialoguri, pornind de la o intrigă simplă, aparent banală, dar care capătă pe parcurs, înţelesuri multiple, conducând acţiunea cu măiestrie şi har, până la finalul, care, nu de puţine ori se dovedeşte neaşteptat, paradoxal. Un „mozaic” de întâmplări comune, ale unor oameni cât se poate de obişnuiţi în aparenţă, dar, a căror carismă se luminează treptat, pe măsură ce înaintezi în lectură, fiecare personaj dovedindu-şi specificitatea în câte o împrejurare-cheie, care constituie pretextul nuvelei.
O revedere romantică între doi foşti iubiţi, pe coverta unui vapor, când amândoi constată cu surprindere şi nostalgie că viaţa a trecut pe lângă dânşii, fără să-şi consume actul incandescent care le-ar fi putut schimba destinul.
Un Don Juan urban, numit Mitică, găsindu-şi o parteneră pe măsura faimei lui: Didina; suntem în plin Caragiale; întâmplări nostime, pretexte după anecdote sau folclor umoristic, gen bancuri şi poante, încheagă un subiect facil şi amuzant, fără substrat psihologic.
O întâmplare având ca protagonişti o familie de artişti de circ, caractere remarcabile cum e cel al Martei şi al soţului ei, Allberto, săraci, oneşti şi demni în viaţa şi munca lor – în contrast flagrant cu directorul circului Globus, un anume Krauss, care-şi exercită dreptul de patron, iar când este refuzat, recurge la ameninţări şi la sancţiuni, ceea ce-i determină pe artişti să părăsească Circul, la fel de săraci precum au venit, dar demni în hotărârile lor.
Multe proze au ca eroi, artişti de teatru, de circ, muzicieni ori pictori. Teatrul e domeniul predilect al autorului pentru că el a trăit în lumea artei pe care a iubit-o cu pasiune şi dăruire, toată viaţa.
Născut la Galaţi, în 9 august 1930, autorul a fost actor semi-profesionist în trupa de teatru condusă de T.Mazilu, între anii 1952-1954, iar mai apoi la clubul Salom Alehem, între anii 1959-1965.
Din 1969 până în 1986 a fost actor amator la Teatrul Nostru, condus de regretatul actor Lucian Temelie, unde a dat măsura adevăratului talent artistic, luând o serie de premii, medalii de aur şi titlul de laureat între anii 1972-1885. Ca scriitor a debutat în cenaclul Casei de Cultură „Gheorghe Gheorghiu-Dej între 1952-1955 şi cel al Casei de cultură a sindicatelor între 1975-1985, ca şi cel al Casei Armatei, până în 1989.
Autorul a debutat în cotidianul Galaţiului şi în diverse alte reviste, dar şi în culegeri de poezie şi proză editate pe plan local. Recent a publicat şi în regvistele on-line „Ecoul”; „Cărticica de copii”, ale ARP.
În creaţia nuvelistică, de o factură aparte, este proza „Geşeft”, având drept cadru ambiental un târg de provincie la începutul anilor ’50, cu atmosfera lui vetustă, parfumul aproape uitat, dar cu un farmec aparte al târgurilor înţesate de negustori evrei, lume pestriţă. Stanislav Lacomchin creionează caractere admirabile, surprinse în anumite ipostaze ale existenţei lor: Sami – un negustor evreu care vinde coloniale şi covrigi, intră într-un admirabil dialog cu un puşti isteţ care luptă cu viaţa; Ilie – foarte bine prins în nuvelă, un samsar cinstit şi generos. Gheşeftul pe care-l pun la cale cei doi este un prilej de a-şi arăta omenia şi frumuseţea caracterului.
Nuvela „Mogoşoaia” – cu o încărcătură de dramatism cu totul extraordinară, este un document autentic şi istoriseşte drama care a avut loc pe Dunăre, la Mila 80, lângă Cotul Pisicii, cu vasul de călători care trecea Dunărea spre Dobrogea, vas intrat în coliziune cu o barjă sub pavilion bulgăresc, impact care a avut ca deznodământ pierderea a câteva sute de vieţi omeneşti şi scufundarea vasului românesc, supravieţuind doar câţiva pasageri. Dovadă că moartea nu are ultimul cuvânt, este faptul că, un bărbat şi o femeie, afectaţi deopotrivă de pierderea partenerului de viaţă în acest nefericit accident, hotărăsc să-şi unească destinele şi să meargă mai departe, formând un cuplu, în cele din urmă, fericit.
Tot istoria unui cuplu face obiectul nuvelei „Retro”, de data aceasta e vorba de doi colegi de teatru care se reîntâlnesc după zeci de ani şi în pofida diferenţei de vârstă, încheagă o relaţie afectivă.
Cât priveşte lirica, Stanislav Lacomchin păstrează canoanele poeziei clasice, iar paleta nuanţată a versurilor, cuprinde teme de dragoste, pasteluri, câteva poeme antirăzboinice! şi elegii, în care-şi proclamă iubirea pentru fiinţa pierdută. Versurile sunt simple transcripţii ale unor stări afective care-l stăpânesc şi pe care doreşte să le împărtăşească. Peste tot, romantismul este la el acasă. Multe poeme sunt retorice, în care autorul îşi pune multiple întrebări privind sensul existenţei pământeşti şi, mai ales, existenţa cerească. Există, desigur şi reversul întrebărilor, în poeme ca „Să nu mă-ntrebi de ce”, dar care, ascund întrebări şi dileme mai dureroase şi, de bună seamă, inutile.
Tristeţea, angoasa, nostalgia, suspinul, singurătatea şi chiar plânsul, răzbat în aproape toată lirica autorului. „Avertisment”; „Perla vieţii” – sunt poeme antirăzboinice care militează pentru sănătatea şi liniştea planetei.
„Fetiţa de sub felinar” – o poveste tristă, versificată, despre soarta unui copil sărman şi a prietenului ei, căţeluşul Lăbuş, răpuşi de frig într-o noapte geroasă de iarnă, are darul să emoţioneze cititorul până la lacrimi. De asemenea, „Scrisoare de departe” – care evocă starea şi condiţia de imigrant care se confruntă clipă de clipă cu dorul de casă şi de toţi cei dragi, rămaşi în colţişorul de rai în care s-a născut. „Verigheta”; „Clepsidra”; „Zbucium”; „Nunta”; „Lacrimi” – sunt tot atâtea crâmpeie dureroase din existenţa autorului, care şi-a pierdut fiinţa iubită.
A treia secvenţă a volumului, destul de consistent, cuprinzând aproape 450 de pagini, este alcătuită din două piese de teatru şi o scenetă versificată.
„Un caz în familie” – evocă destinul trist al unui tânăr orb talentat violonist care, în cele din urmă îşi găseşte fericirea în persoana unei studente la Conservator, care-i împărtăşeşte sentimentele.
Intriga se ţese în jurul acestor două personaje, dar acţiunea se desfăşoară în 4 acte, 7 tablouri, evocând starea unei familii mijlocii din a doua jumătate a veacului trecut, gen „Gaiţele” lui Al. Kiriţescu, având multe personaje, fiecare cu interesele sale.
Cea de-a doua piesă, „Stradivarius”, „în două acte şi 4 sau 5 tablouri”, cu două finaluri, la alegerea regizorului, este o comedie spumoasă. Întreaga acţiune se petrece într-un bufet de gară al unui oraş de provincie. Un artist amator, înfrigurat şi flămând, este gata să-şi vândă pe câţiva lei, pentru ceva de mâncare şi o sticlă de bere, vioara Stradivarius, moştenită de la bunicul său, celebru artist care a colindat lumea împreună cu – nu mai puţin celebrul Georges Boulanger. Aflăm şi povestea artistului Georges Boulanger, celebrul interpret de muzică de cafe-concert al secolului al XIX-lea, român de origine, care a colindat lumea cu vioara sa, câştigându-şi faima cu celebrele sale melodii, în cafenelele Parisului. Două personaje suspecte, puse pe câştig, caută să profite de situaţie şi să cumpere vioara pe care Piţurcă o lăsase amanet la barman, pe nimic, pentru a o valorifica pe o sumă imensă. În cele din urmă, aceştia doi sunt demascaţi. Autorul lasă cititorului plăcerea de a construi un final pe măsura aşteptărilor fiecăruia. Tehnica autorului în aceste două piese este remarcabilă. El construieşte intrigi şi dialoguri cât se poate de naturale, cu marea artă a conversaţiei şi creionează caractere originale, care câştigă sufragiile auditoriului sau ale spectatorului, ori, dimpotrivă, stârnesc antipatie pe tot parcursul piesei.
În toată creaţia sa, pe o plajă de aproape 6 decenii, Stanislav Lacomchin s-a dovedit egal cu sine însuşi, un constructor destoinic la edificiul Cuvântului şi un scrupulos meşteşugar al intrigilor, care, fie în proză, fie în vers ori dramaturgie, îmblânzeşte şi conduce cuvintele ca pe nişte fiinţe, în pajiştea plină de flori înrourate a Limbii Române.

Topice: Recenzii | Comments Off on UN SCRIITOR CU SUFLETUL PE FAŢĂ

Comentarii închise.