Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

EXPOPASTORALIS-POVESTEA BRÂNZEI

de Elena Trifan | Noiembrie 3, 2010

Localitatea Rucăr, situată pe valea Dâmboviţei, în partea de N-E a judeţului Argeş, cu o veche tradiţie folclorică şi turistică, în zilele de 11 şi 12 septembrie 2010, cu ocazia unui obicei păstoresc, ancestral, răvăşitul oilor, a organizat cea de-a doua ediţie a Sărbătorii „Expopastoralis – Povestea Brânzei”, o activitate complexă, instructivă şi originală, care şi-a propus să evidenţieze aspecte ale vieţii economice, culturale, turistice, etnografice, gastronomice, rucărene.
Având la îndemână pajiştea muntelui, rucărenii s-au ocupat încă din cele mai vechi timpuri cu creşterea animalelor pentru promovarea cărora au fost organizate expoziţii şi concursuri de canine, de bovine, ovine şi cabaline.
Astfel iubitorii de animale, cât şi toţi cei prezenţi la sărbătoarea au putut admira câini din rasele: Ciobănesc românesc, Ciobănesc mioritic, Ciobănesc românesc carpatin, cai din rasele Huţul, Lipiţan şi Semigreu, oi din rasa Ţigaie etc.
Rucărenii sunt înfrăţiţi cu animalele lor de care sunt mândri şi cărora le-au transmis parcă ceva din firea lor prietenoasă. Oile şi berbecii ne privesc din staule, blânde, privind cu duioşie spre aparatul de fotografiat, bucuroase parcă de faptul că sunt fotografiate, caii îngenunchează respectuos în faţa vizitatorilor.
Crescătorii de păsări au transmis mesajul lor de pace prin lansarea de porumbei de pe stadionul unde s-a desfăşurat activitatea.
Oameni ai muntelui, localnicii şi-au educat copiii în spiritul dragostei faţă de creşterea animalelor, astfel încât aceştia sunt prezenţi la sărbătoare îmbrăcaţi în costum popular, călare pe cai sau câinii cu care sunt deja prieteni, în costum de jochei sau conducând atelaje mai mici, pe măsura vârstei lor, trase de măgarii nelipsiţi din activitatea oierilor din partea locului.
Unii copii chiar afirmă că vor să devină crescători de animale.
În faţa vilei Aquila, pensiunile din Rucăr şi Braşov, cât şi un grup de eleve de la Grupul Şcolar Forestier din Rucăr au organizat o expoziţie gastronomică, bogată şi îmbietoare în care au fost prezentate o varietate de mâncăruri tradiţionale, autentice sau adaptate după fantezia bucătarilor: caşcavalul de Rucăr simplu, pané sau în crochete, brânză de burduf, telemea, caş neaoş ori în diverse preparate: pateuri, crochete, spaghete, plăcintă, creme sub formă de şoricei, clopot, flori sau în diverse combinaţii cu urdă şi ardei în originalul tort de caş pregătit, de fapt, din straturi de urdă dulce şi sărată, ardei si alte legume pentru ornament. De pe mese sunt nelipsite urda simplă sau în creme şi ouă umplute, mămăliguţa, pastrama, păstrăvul pescuit în ape argeşene, clătite umplute cu zacuscă şi brânză date prin susan, ciupercuţe şi legume umplute cu urdă, papanaşi, uscăţele frăgezite cu leşie de fag, preparată în taină de rucărence, dulceţuri din fructe de pădure.
De la gospodine harnice şi pricepute aflăm reţetele câtorva produse culinare tradiţionale: urdaşul pregătit din zeamă de mămăligă, urdă dulce, smântână, mărar; balmeşul preparat din ceapă călită în unt de oaie, caş şi urdă dulce; mămăliga în pături, alcătuită din straturi de mămăligă, urdă, brânză de burduf, covrigi în ouă, pregătiţi din făină, ouă, drojdie, frăgeziţi cu esenţă din cenuşă de fag, trecuţi prin apă, copţi pe vatră, la foc de lemne, împărţiţi proaspeţi, cu câte un ou roşu la mijloc, de Paşti şi de Rusalii.
Toţi cei veniţi să vadă expoziţia au avut posibilitatea de a degusta apetisantele produse.
Având lemnul muntelui la îndemână, rucărenii au învăţat să-l prelucreze încă din cele mai vechi timpuri după tehnici transmise din tată în fiu, aşa încât elevii Grupului Şcolar Forestier din localitate au prezentat o expoziţie cu obiecte din lemn bine finisate şi utile în orice gospodărie.
Atât în faţa vilei Aquila, cât şi pe stadionul comunal au fost organizate expoziţii de artă fotografică, ce prezintă rase de animale, imagini ale Rucărului de odinioară şi de azi.
În holul aceleiaşi pensiuni a fost organizată o expoziţie de carte a scriitorilor rucăreni.
Alte atracţii ale Rucărului le constituie dârsta şi vâltoarea situate pe malul Dâmboviţei, instalaţii construite cu aproximativ 200 de ani în urmă de meşteri germani. Suntem primiţi cu amabilitate de administratora acestora, doamna Vălimăreanu Ileana, de la care obţinem informaţiile necesare.
Vâltoarea are rolul de a pregăti, după o tehnologie veche şi ingenioasă, poclăzile şi saricile după ce sunt scoase din război.
Apa râului este captată în jgheaburi de unde cade în cascadă într-o pâlnie făcută în apă din scânduri în care se introduce poclada sau sarica pentru a fi vâltorită, adică învârtită de apa zbuciumată, timp de 5-6 ore, după care urmează păruiala, un fel de pieptănat, într-un cilindru rotitor, de scânduri şi nuiele, prevăzut cu 3 drugi de lemn pe care se pun 3 poclăzi în acelaşi timp. Se cos la capăt, asemenea unui sac şi se introduc iarăşi în vâltoare circa 2-3 ore. Sunt trecute apoi într-o cameră cu temperatură de aproximativ 40 de grade, obţinută la foc de lemne, unde sunt puse într-un alt cilindru numit roată, prevăzut cu nişte cuie pe care se pun obiectele din lână pentru a fi bătute, operaţiune numită îngroşală. După aceea sunt scoase afară şi uscate pe frânghii.
Alături se află dârsta sau piua, prevăzută cu nişte ciocane pentru spălatul covoarelor, dar care astăzi nu mai funcţionează, locul ei fiind luat de către vâltoare.
Asemenea gazdei noastre regretăm că vâltoarea şi piua şi-au pierdut funcţionalitatea aproape în totalitate şi ca şi dumneaei ne exprimăm speranţa că vor fi măcar transformate în muzeu.
Rucărenii se mândresc şi cu o arhitectură străveche, elegantă şi originală, case cu foişor, stâlpi, streşine si ferestre sculptate in lemn.
Vizităm 2 case-muzeu, chiar dacă în mod oficial nu deţin acest statut, adevărate capodopere de arhitectură şi colecţii etnografice, cu o puternică valoare documentară, unde suntem primiţi de gazde ospitaliere, dornice să ne dea explicaţii.
Prima este casa domnului Ionescu Nicolae, în vârstă de 80 de ani, construită cu peste 100 de ani în urmă, cu prispă, cu sculptură din ipsos aplicată, cu streaşină, ferestre şi uşi sculptate în lemn, alcătuită din 2 camere şi 1 antré, unde pe pereţi se află covoare vechi, de peste 100 de ani, numite zăvestre, ţesute în război, cu modele geometrice, divers colorate.
Peste covoare sunt expuse ştergare cusute cu acul, cu motive florale şi păsări: păuni şi cocoşi, tablouri cusute în fir, reprezentând monumente arhitectonice importante: casă ţărănească tradiţională, Cetatea Râşnov, Castelul Bran, icoane vechi, cusute în fir, sfinţiţe la Mânăstirea Nămăieşti, ornamentate cu ştergare tradiţionale, o colecţie de fotografii de familie, în care majoritatea membrilor sunt îmbrăcaţi în frumosul costum tradiţional, rucărean, al cărui port a fost lege nescrisă şi mândrie de-a lungul generaţiilor în familia gazdei, cât şi în viaţa întregului sat.
Un tablou pictat de fiica prinţului Ghica, o înfăţişează pe soţia gazdei, îmbrăcată într-un frumos costum popular, pe care l-a purtat până în ultima clipă a vieţii.
Deşi aflat la o vârstă înaintată, rămas singur după moartea soţiei sale, domnul Ionescu Nicolae manifestă o atitudine senină în faţa morţii pe care o aşteaptă ca pe ceva firesc, inevitabil, cu hainele prinse pe zăvastră, ca pe o petrecere de familie sau ca pe o călătorie către cei dragi.
Deşi ascunde colecţii vechi, casa ne lasă impresia de viaţă puternică, datorită culoriilor vii, luminoase cu care sunt lucrate obiectele expuse si păstrate cu dragoste, grijă şi sfinţenie pentru tot ceea ce înseamnă tradiţie în Rucăr.
O altă comoară etnografică a Rucărului este casa Dobrin-Lixăndroiu, cu o arhitectură veche şi elegantă, fină şi elevată, cu prispă şi stâlpi sculptaţi cu motive florale.
Ocupaţiile principale ale localnicilor, creşterea oilor şi ţesutul, fantezia, dragostea de muncă şi frumos, spiritul conservator, le găsim concentrate într-o singură cameră unde cu mult gust şi rafinament sunt expuse covoare tradiţionale, zăvastră, sarică şi podalcă din lână groasă ca degetul, ţesute în război, albe sau divers colorate, predominând nuanţe de roşu-grena şi negru, cu motive geometrice perfecte, prelucrate în vâltoare, perne cusute cu fir pe pânză, ştergare ţesute în război, din bucăţi mari, expuse prin răsucire, draperii ţesute în război ale căror modele au evoluat de la o generaţie la alta, feţe de masă din bumbac, vechi de peste 100 de ani, macaturi în vergea, ploscă, lampă-policandru din fier forjat, lampă cu petrol, cu abajur, ornamentată cu mărgele.
Emblematic pentru localitatea Rucăr este portul popular, purtat de locuitorii satului în toate împrejurările vieţii, pictat de Grigorescu, prezent în vestimentaţia reginei Maria.
Bâtranii satului sunt nemulţumiţiţi că cei tineri îl poartă numai cu ocazia unor sărbători mai importante. Cu greu mai găseşti pe uliţele satului câte o bătrână care să îl îmbrace în afara acestora.
Organizatorii acestei sărbători au încercat să îi dea strălucirea de altădată prin purtarea lui de către copii şi tineri, comercianţi, reprezentanţi ai pensiunilor, solişti vocali şi dansatori, realizarea paradei portului popular pe uliţele satului.
Printre monumentele satului se numără şi troiţa veche dinainte de anul 1400 şi Biserica Sfântul „Gheorghe şi Dumitru”, construită în secolul al XVII-lea, deschisă pentru vizitatori cărora li s-au prezentat istoricul şi planurile de reabilitare a acesteia.
Rucărul este mândru de fiii lui rămaşi în localitate sau plecaţi în ţară ori în lume, pe care şi-i adună acasă, într-o întâlnire la Primărie şi într-un simpozion unde florile luminate, crescute din pământ străbun, cu dragoste şi profesionalism, pe baza de documente sau a memoriei afective au prezentat, într-o manieră ştiinţifică sau literară oameni-model, aspecte din viaţa culturală, economică, geografică, turistică, din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, făcând propuneri de dezvoltare a localităţii prin raportare la standarde europene şi universale.
Un număr impresionant de fii ai satului prezenţi la această întâlnire sau trecuţi la cele veşnice au primit diploma de Cetăţean de onoare al comunei Rucăr.
Cum românul a ştiut dintotdeauna să împletească munca şi petrecerea, pe o scenă improvizată în aer liber s-a desfăşurat un specatacol folcloric susţinut de formaţiile: Florile Rucărului, Carpaţi, Doruri muscelene, Nemuritorii, Nistor Family, de numeroşi solişti vocali şi de Regele naiului românesc, maestrul Gheorghe Zamfir.
Cum era şi firesc, au predominat cântecele din folclorul muscelean.
Muzica uşoară a fost şi ea reprezentată de solista Alexandra Năftănăilă.
Sărbătoarea s-a terminat cu un modern foc de artificii, pentru focul tradiţional rucărenii având alte tradiţii şi alte sărbători.
Preluând şi completând afirmaţia unuia din fiii satului putem spune şi noi că „Rucăreanul este călit la flacăra durerii şi a necazurilor”, blând în dârzenia sa, harnic, ospitalier şi comunicativ, respectuos cu sine însuşi, cu cei din jur şi cu tradiţiile, iubitor al locurilor natale, oriunde s-ar afla în lume, dornic să îşi valorifice potenţialul creativ şi că Rucărul îşi aşteaptă oaspeţii.

Topice: Descrieri | Comments Off on EXPOPASTORALIS-POVESTEA BRÂNZEI

Comentarii închise.