Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

MÂNA CE-A FOST O VIOARĂ

de Cezarina Adamescu | Noiembrie 15, 2010

Pe câmp amiroase a floare de rai
Un abur curat răsărind din pământ
Mi-atârnă un vis de o coamă de vânt;
Călcată mi-i ţărna de slobozii cai.

Mi-e glasul firav fiindcă-i nechiotit
Să dau mărturie cu el, nu văd rost
De nici nu mai ştiu: am fost, nu am fost?
Un vers se preschimbă în plâns hohotit.

Îmi sângeră-n carne rebelul fluid
Când vin să te-ntâmpin precum prima oară
Iar mâna ce-odată mi-a fost o vioară
Nu vrea să mai cânte refrenul druid.

Şi-mi plimb disperarea în nevindecare;
Iertatele tâmple-s târzii de răbdare…

Topice: Poezii | Comments Off on MÂNA CE-A FOST O VIOARĂ

Comentarii închise.