Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

„Jurnalul unei ucenicii de şcoală nouă”

de Gheorghe Stroia | Decembrie 21, 2010

…sau „Domnişoara Iulia” de Năstase Marin, Editura Olimpias, Galaţi – 2009

După minunata monografie a satului oltenesc – ”Fermecate Obiceiuri” (Şcoala Gălăţeană, Galaţi, 2005) şi „Magia colindei” (Sinteze, Galaţi, 2008), scriitorul gălăţean Năstase Marin ne surprinde plăcut cu încă o carte a vârstelor timpurii, intitulată „Domnişoara Iulia”, apărută la Editura Olimpias, Galaţi, 2009. Cartea are 120 pagini şi este frumos ilustrată de Vasile Bogdan Radu. Coperta cărţii este frumos alcătuită de Rodica Camelia Radu, ca o veritabilă carte a vieţii, prezentând pe coperta-faţă un personaj individualizat, urmând ca pe coperta-spate acesta să-şi piardă identitatea, prin transformarea sa în amintire. Pe tot parcursul ilustrativ al cărţii, apare ca un laitmotiv frunza, ca un simbol inconfundabil al scurgerii timpului, însemnând moartea şi apoi reînvierea. Aşa cum ne-a obişnuit deja, Năstase Marin surprinde în fiecare carte, câte o etapă a vieţii, artistic descrisă şi pictată în culorile vii ale amintirilor. Autorul încarcă fiecare povestire cu o notă de originalitate aparte, cu un umor de bun-gust, fiecare carte fiind o pledoarie a unei vârste pe care fiecare am trăit-o: copilăria. Încă din prefaţa cărţii, autorul ne avertizează asupra personajelor sale, ca fiind realitatea îmbinată cu fantezia, în care fiorul amintirilor se pierde într-un cântec duios.

Lucrarea are cinci povestiri, una dintre ele dând chiar numele cărţii şi anume: „Domnişoara Iulia” Cartea – în sine – este o „radiografie” a unui ucenic de şcoală nouă, în care copilul de vârstă primară trece prin „drama” schimbării într-un singur an a cinci învăţători. Întâmplările descrise în carte continuă filonul de aur al „scrierilor” româneşti de valoare universală, multe dintre ele având sinonimii atât verbale, cât şi vizuale cu operele clasice. Astfel: „Domnul Fusulan” versus Ion Creangă (Amintiri din Copilărie) „Domnişoara Iulia” versus Octavian Goga (Dăscăliţa), „Domnul Dodo”. Versus Petre Dulfu (Aventurile lui Păcală). Nota de originalitate este dată de modul de percepţie insolit al autorului, strâns legat de aceste evenimente, pe care le încarcă cu umorul său debordant. Personajele descrise în care sunt pitoreşti, unele îmbrăcând straie de îngeri, altele împrumutând din vinovăţia demonilor. Sunt prezentate în povestirile cărţii cinci tipuri de dascăli. Unele dintre ele sunt pline de devotament pentru meseria pe care o consideră ca pe o sacră misiune: aceea de a-i iniţia pe micuţi în tainele învăţăturii ( „Domnişoara Iulia”, „Coana Preoteasă” ). Acestea sunt de fapt personajele, care datorită laturii lor materne, reuşesc să-i determine pe şcolari să progreseze, fără să utilizeze metode coercitive, ci doar sensibilizarea lor prin delicateţe. Este drept că uneori, chiar şi îngerilor le mai cade puful, dând la iveală o „mămică” certăreaţă, care să-i aducă din nou la realitate, prin impunerea disciplinei. Alte personaje, prezentate într-o manieră desprinsă, parcă, din „Amintirile din Copilărie” ale lui Ion Creangă, sunt dascălii care impun actul educaţional cu forţa. Năstase Marin îi vede ca pe nişte dascăli „coruptibili” şi puşi mereu pe căpătuială. Aceştia care sunt gata să „ierte” greşelile şcolarilor, în schimbul a câtorva ouă, pentru ca, mai apoi, oul să se transforme în găină (referindu-se la stilul domnului Fusulan). Apare în carte şi tipul suplinitorului (domnul Dode), care nu are mare ştiinţă de carte, dar este încurajat să predea datorită în primul rând unei urgenţe a şcolii (postul vacant în mijlocul anului şcolar) şi apoi datorită statutului său social…”special” (fiul popii).

Cartea surprinde realitatea şcolii româneşti măcinată de instabilitatea războiului, de vremurile crunte de sărăcie în care erau obligaţi să trăiască oamenii. Ultimul, dar nu cel din urmă personaj al cărţii este chiar directorul şcolii – d-nul Arsu, care reuşeşte să îmbine sensibilitatea, delicateţea cu corectitudinea şi disciplina, pentru a realiza un profil al şcolarului, cât mai aproape de necesităţile reale ale acelor vremuri. Dascălii prezentaţi în povestirile cărţii au şi modalităţi distincte de portretizare. Domnişoara Iulia este o pictură renascentistă, împrumutând culorile vii ale unui suflet sensibil şi mânat de dorinţe înălţătoare. Domnul Dodo este „creionat” ca un veritabil Păcală, pus pe şotii şi pe câştig imediat. Domnul Fusulan, un personaj opus lui „Bădiţa Vasile” al lui Ion Creangă, face din folosirea „sfântului Nicolai” (numit aici „mămică”) un instrument de tortură şi nu unul de îndreptare. Inaugurarea „mămicii” este făcută de Florina – o „Smărăndiţă a popii Ioan de sub deal”. Este demnă de reţinut meticulozitatea cu care autorul creează scenele din carte, atenţia pentru detaliu, dar şi ingenioasa împletire a imaginilor vizuale cu cele auditive. I se creează astfel cititorului impresia că se află chiar în mijlocul acestor întâmplări.

Scrierea este îmbogăţită cu multă sensibilitate de un veritabil fiu al satului, care ne transmite prin întreaga sa operă un mesaj simplu, dar foarte important: acela al rememorării vieţii satului românesc autentic şi a valorilor lui – ce au stat stavilă de neclintit – în folosul perpetuării fiinţei naţionale. Condeiul lui Năstase Marin este unul pitoresc, autorul dovedindu-se încă o dată, un fin cunoscător al tradiţiilor populare, al sufletului românului. Vă invit să descoperiţi în această lucrare similitudinile incredibile dintre problemele de atunci şi cele de astăzi ale învăţământului românesc şi să constataţi singuri cât de actuală este o astfel de scriere. O lucrare care (pe mine, personal) m-a impresionat foarte plăcut. Mi-au plăcut culorile în care au fost pictaţi şcolarii (cu destoinicia sau cu încăpăţânarea lor), nu foarte diferiţi de şcolarii de astăzi, ceea ce ne dovedeşte că – în genere – copilul este acelaşi dintotdeauna, iar copilăria este o vârstă care simte la fel, în oricare colţ al pământului ar fi trăită. Lectură plăcută!!

Adjud, octombrie 2010

Topice: Recenzii | Comments Off on „Jurnalul unei ucenicii de şcoală nouă”

Comentarii închise.