Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

CAZUL DACIA (4/11)

de Adrian Botez | Decembrie 2, 2010

„ROMÂNIA MARE” – O AUTENTICĂ TEMĂ DE MEDITAŢIE sau SĂ-I LĂSĂM PE PĂPUŞARI SĂ CREADĂ CĂ NE-AU „DUS DE NAS”!!!

– continuare –

VI. ROMÂNII NU AU GENA LAŞITĂŢII ÎNSCRISĂ ÎN “ADN”-ul LOR!!!
CEI MAI CUTEZĂTORI RĂZBOINICI AI TERREI – TRACO-DACII!!!

Nu există român de azi (sfertodoct…se înţelege, în condiţiile în care UE “dispune” ca Istoria Românilor să înceapă de la…1989!!!) care să nu exclame, din fundul bojocilor săi şi cu un dispreţ suveran: “Aşa am fost noi, românii ăştia, totdeauna! Laşi, nemernici, găinari, căcăcioşi!”
…Ei, tinerilor şi mai puţin tinerilor, nu-i deloc aşa! Mai lunile trecute citam din dl BOGDAN MATECIUC, care evoca motivul războaielor dinastiei IMPERIAL-româneşti a Asăneştilor, cu “invincibilii bizantini”: O PALMĂ! – şi socoteam cam cât costa, la români, pe acele vremi (veacurile XII-XIII), “o palmă”…:
“În jurul anului 1000, alături de bulgarii slavofoni, izvoarele bizantine, cele narative de la cancelaria imperială si de la cancelaria patriarhală îi mentionează la sud de Dunare pe aromâni, populatie romanică din regiune. În anul 1185, în Bizant domneste tânărul împărat Isaac II Anghelos. Dorind să-si pregătească cu mare fast nunta cu fiica regelui maghiar Bela II, el pune o dare nouă asupra supusilor săi. Darea îi afectează în primul rând pe cei ce au turme de oi si vite. Este tocmai cazul valahilor, a căror îndeletnicire principală este păstoritul. Aceste dări si felul abuziv în care sunt strânse produc o mare nemultumire printre valahii care locuiesc în muntele Hemus. Acestia trimit la împărat, care se afla la Kypsella în Tracia, o delegatie condusă de fratii Petru si Asan, fruntasi ai lor, pentru a-si prezenta plângerile. Cererile lor nu sunt luate în seamă, ba, mai mult, Asan este pălmuit de un demnitar bizantin, „pentru neobrăzare”(s.n.). În aceste conditii, ei se întorc la Târnovo, în biserica Sf. Dumitru unde, „în limba lor părintească”, după cum spune cronicarul Nicetas Choniates, cheamă poporul la răscoală împotriva bizantinilor. (…).Trei ani mai târziu, împăratul Isaac trece muntii Balcani, cu gândul să ocupe Târnovo, capitala Asănestilor, dar întimpinând o rezistentă îndârjită, se retrage. Pe drumul de întoarcere, armata sa (n.n.: a împăratului Isaac al II-lea Anghelos, care permisese pălmuirea lui Asan!!!), cade într-o ambuscadă într-o trecătoare din munti si suferă pierderi grele. Împăratul însusi scapă cu fuga, pierzându-si coiful. Victoria întăreste si mai mult pozitia Asănestilor, care rămân stăpâni pe teritoriul dintre Dunăre si Balcani (s.mea).(…). Împăratul Isaac trimite o nouă armată, de data aceasta sub conducerea sebastocratorului Ioan, cel care îl pălmuise pe Asan (s.n,). Acesta nu rămâne mult timp la comandă, fiind bănuit de complot, si este înlocuit cu Ioan Cantacuzino, cumnatul împăratului. Acesta nu are nici o experientă militară si, în urma unui atac pe timp de noapte, suferă o grea înfrângere din partea vlahilor. (…) În timp ce Alexios se află în răsărit pentru a înăbusi răscoala pornită de un rebel din Cilicia, vlahii risipesc o altă armată bizantină în apropiere de orasul Seres.(…) După Petru, tronul este preluat de cel de-al treilea frate, Ionită cel Frumos (Caloian, 1197-1207), ce dovedeste remarcabile însusiri de militar si om politic. În urma mai multor victorii împotriva bizantinilor, întelegând că Bizantul nu-l va recunoaste niciodată ca „împărat”, Ionită apelează la Papa Inocentiu III, căruia îi cere recunoasterea ca Impărat al bulgarilor si vlahilor, precum si titlul de Patriarh pentru întâi-stătătorul bisericii sale.(…) Mai mult, cronica grecească a lui Nicetas mentionează în mai multe rânduri că Petru si Asan erau „vlahi” si că ei apartineau acelui neam de oameni „care locuiesc în muntele Hemus” si care „înainte se numeau Mysi, iar acum vlahi se cheamă”. Originea valahă a fratilor Asănesti este confirmată de numeroase izvoare contemporane.
Se pune întrebarea cum au reusit acesti vlahi, care nu constituiau o majoritate în acea regiune, să repurteze asemenea succese? Răspunsul constă în faptul că VLAHII ERAU ELITA CONDUCĂTOARE PESTE MOZAICUL DE NEAMURI DIN REGIUNE (s.n.). În plus, ei aveau deja o traditie în opozitia fată de autoritătile bizantine. De exemplu, în jurul anului 1000, ei sprijiniseră activ rezistenta împotriva împăratului Vasile al II-lea Macedoneanul. De asemenea, ei fusesera principalii animatori ai unei răscoale cu caracter etnic si social din zona specific românească, Larissa (Thesalia) în preajma anului 1066.(…)Spre dezamăgirea Papei, împărătia Asănestilor nu devine un pilon al Romei în sud-estul Europei si nici nu se apropie de Imperiul Latin de Răsărit (s.n.), fondat de Balduin de Flandra, care cucerise Bizantul în cea de-a patra Cruciadă (1204) proclamându-se Impărat al Imperiului Latin de Răsărit. Ionită, dorind să stabilească legături cu noii stăpâni ai Bizantului, trimite o delegatie, cerând să fie recunoscut si de acestia. Latinii fac însă o greseală fatală, cerându-i regelui să nu li se mai adreseze ca unor egali, ci ca un vasal stăpânilor săi. Lui Ionită, ofensat, care porneste război (s.n.), i se alătură o serie de nobili greci, fosti ofiteri în armata lui Alexios III, izgoniti de latini. Ionită preia conducerea noii aliante, iar latinii ajung repede să înteleagă ce greseală au făcut. Vrând să înăbuse revolta lui Ionită, ei se decid să lovească punctul principal si asediază Adrianopolele. Bătălia care are loc în ziua de 5 aprilie 1205 se încheie însă cu un dezastru pentru latini, iar Balduin este prins si dus la Târnovo, unde moare în chinuri grozave, după cum povesteste cronicarul Nicetas “ – cf. Bogdan Mateciuc, Imperiul Româno-Bulgar al Asăneştilor – Scurtă istorie a imperiului clădit de trei frati vlahi (aromâni) la sud de Dunăre.

Acum, să ne întoarcem, dimpreună cu Adrian Bucurescu, în vremurile şi mai vechi, la aşa-zisa “ocupaţie romană”, şi să vedem cam cât i-a costat pe urmaşii lui Traian-Tracul – o operaţiune alchimică (a acestuia din urmă), făcută cu cele mai bune gânduri, dar cam…”în forţă” (precum intervenţiile poliţiei “moderne”, la “mineriade”…):

“Toţi împăraţii de după Traianus au fost nevoiţi să regrete invazia asupra ţării de la Nord de Danubius. Imediat după moartea lui Traianus, dacii liberi, împreună cu iazigii metanaşti şi cu roxolanii, au atacat provincia romană. Hadrianus, succesorul lui Traianus, i-a învins pe iazigi, printr-un general de-al lui, şi i-a împăcat pe roxolani cu bani. Eutropius scrie că Hadrianus a vrut să părăsească Dacia, dar a fost oprit de prietenii lui cu argumentul că, astfel, „ar cădea mulţi cetăţeni romani în mâinile barbarilor”. In timpul urmaşului lui Hadrianus, Antoninus Pius, generalii romani i-au respins pe dacii liberi de două ori; în anii 143 şi 156-157. Pe vremea împăratului Marcus Aurelius romanii au fost nevoiţi să se lupte cu costobocii (dacii din Bucovina), care au atacat Dobrogea, ajungând până în oraşul grecesc Elateea, unde au fost învinşi. Aliaţii costobocilor au fost marcomanii, de la care războiul s-a numit marcomanic. Luptele s-au încheiat abia pe vremea lui Commodus, urmaşul lui Marcus Aurelius. În timpul domniei acestuia, s-au răsculat dacii din teritoriul cucerit, dar şi ei au fost învinşi. Pe vremea Iui Caracalla, a avut loc prima năvală a goţilor în Dacia Romană, aliaţi cu dacii liberi din Miazănoapte. Împăratul a venit în ţinuturile noastre şi a reuşit să învingă. În timpul împăratului Macrinus (217-218), scrie Cassius Dio, „dacii pustiau o parte a Daciei şi ameninţau să se lupte mai departe, după ce-şi luaseră îndărăt ostatecii pe care-i primise Caracalla sub cuvânt de alianţă”.
De pe la anul 230 încoace, atacurile nu au mai încetat. La leatul 235, romanii i-au învins pe dacii care atacaseră împreună cu sarmaţii. Peste doi ani, carpii (dacii din Moldova), laolaltă cu goţii, au prădat în Dobrogea. Cu mare greutate, romanii i-au învins. În anul 245, carpii au atacat din nou şi au fost învinşi iarăşi. În acelaşi an, goţii şi dacii liberi au pătruns încă o dată în imperiu. Atacurile s-au ţinut lanţ până la aşa-zisa „retragere aureliana”. Aceasta a însemnat independenţa Daciei, încununarea războaielor neîntrerupte pe care dacii liberi, aliaţi cu alţi „barbari” le-au purta împotriva „râmlenilor” – cf. Adrian Bucurescu, Dacia secretă, Arhetip, Buc., 1997, pp. 230-231.

…Parcă nici nu există vreun răgaz, între luptele cele crâncene, iscate într-una! – şi duse pentru Sfânta Libertate…Aşa că, mult mai corect ar fi să analizăm cauzele INVOLUŢIEI (prin ani şi veacuri…) a spiritului nostru atât de războinic, că nici măcar militari profesionişti, precum erau romanii, nu mai făceau faţă…
Nu avem înscrisă, în ADN-ul nostru, ÎN NICIUN CAZ, Laşitatea!!! Poate că suntem manipulaţi (la fel ca toate popoarele Terrei!), să devenim nişte “castraţi”, şi din punct de vedere al acţiunii/re-acţiunii, şi din punct de vedere al moralei…spiritualităţii…Pentru că, se ştie de mult: un neam care “scade/şovăie” moral-spiritual, se “nemerniceşte”, apoi se “nimicniceşte”, din toate punctele de vedere. Şi, atunci, ia să ne mai privim, o dată, pe faţa Pământului, duşmanii de moarte ai spiritualităţii creştine (de 2.000 de ani încoace, dar, mai cu seamă, în ultima mie de ani, de pe la 1054…din secolul al XV-lea, al apariţiei aberaţiilor protestante – …cât despre cele actuale/contemporane, ale neo-protestantismului, ne este şi silă să mai vorbim!) – ŞI, ATUNCI, VOM PRICEPE TOTUL!!!

VII. EMINESCU, NICOLAE DENSUŞIANU – “MEMENTO MORI” ; INIŢIEREA ÎNTRU TRACISM ŞI MISIUNE SPIRITUALĂ DE NEAM!!!

…Ni se ascunde, cu obstinaţie, adevărul faptic precum că Eminescu a fost foarte bun prieten şi a fost iniţiat întru TRACISM de NICOLAE DENSUŞIANU, cel despre care masonii şi Oculta ar vrea să credem că a fost “un exaltat, un nebun” (exact aceleaşi vorbe sunt vehiculate, şi azi, legate de eminentul gazetar politic MIHAI EMINESCU!) – autorul cărţii, supranumită şi “Biblia Românilor”: DACIA PREISTORICĂ. După iniţierea întru TRACISM, Eminescu îşi schimbă opiniile despre “sfinţenia” Blajului, cu 180 de grade… – la fel şi despre aşa-zisa noastră “origine latină”… – şi scrie Memento mori, în care are viziunea PARADISULUI DACIEI! Iată versurile-imprecaţii, prin care este condamnată lipsa de spiritualitate superioară a Romei celei trufaşe – condamnarea eminesciană, prin glasul lui Decebal, se traduce, în vers, în avertismentul-prorocire a dispariţiei Romei din Planul Divin/MORŢII DUHULUI – iar păcatele lăcomiei şi luciferismului latinilor se sugerează că-i vor apăsa şi pe aşa-zişii “urmaşi întru latinitate”: “Vai vouă, romani puternici!/Umbră, pulbere şi spuză/Din mărirea-vă s-alege! Limba va muri pe buză,/Vremi veni-vor când nepoţii n-or pricepe pe părinţi ­/Cât de naltă vi-i mărirea tot aşa de-adânc- căderea./Pic cu pic secând păharul cu a degradărei fiere,/Îmbăta-se-vor nebunii ­ despera-vor cei cuminţi.//Pe-a istoriei mari pânze, umbre-a sclavelor popoare/Prizărite, tremurânde trec ­ o lungă acuzare ­/Târând sufletul lor veşted pe-al corupţiei noroi./Voi nu i-aţi lăsat în voia sorţii lor. Cu putrezirea/Sufletului vostru propriu aţi împlut juna lor fire,/Soarta lor vă e pe suflet ­ ce-aţi făcut cu ele? Voi!//Nu vedeţi că în furtune vă blastamă oceane?/Prin a craterelor gure răzbunare strig vulcane,/Lava de evi grămădită o reped adânc în cer,/Prin a evului nori negri ­ de jeratic cruntă rugă/Către zei ­ ca neamul vostru cel căzut, ei să-l distrugă ­/Moartea voastră: firea-ntreagă şi popoarele o cer.”

…Nimeni n-a sesizat, însă, până azi, că Nero, cel ce cântă “din frunte” (adică, din locul rezervat Pontifului/Conducătorului Suprem Spiritual!) cântul “de moarte” al Romei, dezvoltă, de fapt, prin Cântec/Orfism, un ritual de REGENERARE/ÎNVIERE, pe care-l va împlini TRaian-TRacul: VINDECAREA/MÂNTUIREA PRIN ÎNTOARCEREA LA ORIGINEA SACRĂ/MITICĂ, SPRIRITUAL-ONTOLOGICĂ! Pentru că Troia, despre care Nero cântă “cântul funerar” (de fapt, DESCÂNTECUL MÂNTUITOR!), este, în realitate, SPAŢIUL SACRU/ORIGINAR/MITIC AL ROMANILOR…, spre care trebuie să regreseze, întru Mântuire/Înviere întru Duh – deci, întru ÎMPLINIREA MISIUNII LOR SPIRITUALE: ”Şi din frunte-i cântă Neron… cântul Troiei funerar.” Nu este vorba de răzbunare a crimei vechi a aheilor…, ci de REMEMORARE/RE-CREARE SACRAL-MITICĂ!!! De acolo, din TRoia TRacică3, a pornit Întemeietorul Romanilor, strămoşul “fiilor Lupului/Lupoaicei Tracice” – ENEAS!!!

– va continua –

Topice: Meditaţii | Comments Off on CAZUL DACIA (4/11)

Comentarii închise.