Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

DARURI DE CRĂCIUN

de Elena Buica | Decembrie 31, 2010

POVEŞTI PENTRU GEORGIANA – ÎNVÂRTECUŞURI – POVESTIRI CÂT SE POATE DE FANTASTICE – Editura Sinteze, Galaţi, 2010

Adevarată doamnă a literelor româneşti, Cezarina Adamescu, poetă, prozatoare, eseistă şi critic literar, dramaturg, redactor al mai multor prestigioase reviste din ţară şi din străinătate, prin volumul mare al scrierilor sale, peste 80 de volume publicate, respiră harul cuvântului scris. Dumnezeu i-a dat talanţi şi ea a înţeles care-i este menirea. Cu această zestre ea aduce bucurie tuturor celor care se apleacă asupra lecturii, indiferent unde se află pe scara anilor, a culturii, a pretenţiilor de viaţă, oferindu-le scrieri în care şi-a muiat pana în adâncul inimii.
Plămădită de Pronia Cerească din lumină, bunătate, înţelegere umană, delicateţe şi candoare nu putea să rămână departe de universul copiilor şi le-a închinat nenumărate cărţi, aşa cum este şi cea intitulată “Poveşti pentru Georgiana” (Editura Sinteze, Galaţi, 2010) povestiri ţesute “din soarele blând al iubirii, împărţitorul cel drept al fericirii”. (pag. 264). Sunt povestiri care ilustrează o bună cunoaştere a caracteristicilor vârstei micii copilării obţinută desigur, pe baza unor îndelungate observaţii, a apropierii de ei cu dragoste, cu tact şi înţelegere.
Cele 127 de povestiri scurte în proză rimată pentru copii de vârstă mică, nu pun accetul pe fapte şi întâmplări ca de basm, ele sunt o succesiune de imagini care se cern prin puterea de înţelegere a copilului, sunt adevărate “învârtecuşuri” de imagini, cu elemente şi personaje de basm aduse la zi, ceea ce italienii numesc “aggiornamento”. Sunt, cu alte cuvinte, frânturi de poveşti vechi în haine primenite. Povestirile reprezintă forme concrete de împlinire a curiozităţilor specifice vârstei copilului care descoperă lumea, sunt prelungiri de meditaţie şi de reflecţie, îndemn la introspecţie care pun amprenta pe cititor. Ele generează pentru multă vreme gânduri şi trăiri care contribuie la formarea caracterului, dezvoltă calităţi psihice şi posibilităţi intelectuale, îndeamnă copiii să meargă pe calea divinităţii. În acelaşi timp, sunt povestiri delicate ale miracolului copilăriei care ating sufletul cititorului şi ne invită să ne întoarcem la lumea purităţii vârstei ingénue, ca un firesc al vieţii. Ne recrează iluzia propriilor noastre trăiri, a întrebărilor, răspunsurilor, descoperirilor din acel timp în care nu ajunsesem la certitudinile realităţii.
Zborul înaripat al imaginaţiei copilăriei este relatat cu vervă de un copil care se prezintă asemenea copiilor bine educaţi, chiar din primele rânduri:

“STAŢI PUŢIN SĂ MĂ PREZINT:
Da, eu sunt Georgiana Maria şi am venit pe lume într-o zi sfântă din anul 2004: ziua Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruinţă; îmi povesteşte mămica. Aşa trebuia să fie. În dimineaţa respectivă ea (mama) trebuia să meargă la serviciu, însă eu aveam alt plan. Eram nerăbdătoare să mă bucur de venirea primăverii, am izbutit.
Ce pitică eram, pozele îmi confirmă aceasta. Zâmbeam apoi băţoasă în căruciorul meu iar surioara Andreea îmi cânta mereu. Acum nu mai are loc de cântecele mele ; la gradiniţă am învăţat cântecele, poezioare, am avut şi roluri cu ocazia serbărilor organizate. La bunica am doi căţeluşi, mă plimb cu bicicleta. Ştiu că tati şi mami sunt cei care mă iubesc. Bunicul, pe când trăia, îmi spunea mereu: păpuşă dragă. Am atâtea poze în care îl revăd alaturi de bunica, de sora mea, de mine… Uneori îmi este dor de el iar draga bunică mă alintă mereu.Am planuri multe de viitor, gradiniţă, apoi şcoală, joacă, of şi câte vor mai fi. Haideţi mai bine cu mine în lumea mea, în lumea poveştilor…
Şi mă semnez: Georgiana Maria”.
În final, fetiţa îşi ia rămas bun:
“… dacă vom fi cuminţi ne vom reîntâlni într-o viitoare carte a noastră;
rămâneţi buni la suflet, voi prietenii mei.
Aceeaşi, Georgiana Maria Botiş”
Fetiţa prin prisma căreia sunt relatate părerile despre lume şi viaţă, se afla într-un neîntrerupt dialog despre multe şi variate probleme de viaţă către care are ochii aţintiţi şi reuşeşte admirabil să creeze o punte între ea şi cititori. “Sunt bună de gură şi amintirea mă fură. Mă duce pe cărări neumblate, prin poveştile adevărate” (De-a piraţii, pag.16). “… v-am turnat o mie de gogoriţe, de prin sarici şi de prin torbe, să vă-mpodobesc cu cercei de vorbe. Să le prindeţi la urechi, ca pe vişine, perechi. De prin cărţi, din auzite, ia, înşir-te margarite!” (De-a artiştii, pag. 27). Fetiţa depăşeşte încorsetarea timpului şi a spaţiului şi ne plimbă în trecut, în viitor, în universul mic, dar şi spre universul stelelor. Noutăţile care abundă în preajma ei le explică celor de-o seamă cu ea într-un limbaj fermecator prin buna potrivire a cuvintelor simple de o deosebită claritate.
“Bătu-l-ar norocul! Ventrilocul e o fiinţă peste putinţă de descris. E o arătare de vis. Ciudată la prima vedere, care, călare pe-o lumânare, în timp ce mănâncă o turtă, vorbeşte din burtă”.(Jocul de-a ventrilocul, pag.23)
Zborul înaripat al imaginaţiei Georgianei ne oferă incantaţii ale unor trăiri care ocupă o pondere însemnată în acest volum. Din povestirile ei au dispărut agresivităţile, se îndepărtează de tiparul basmelor cunoscute. Lectura acestor “povestiri cât se poate de fantastice” ne transpune într-un climat ca o oază de lumină, de mare frumuseţe a trăirilor şi ne trimite cu gândul la lumea ca de basm, o lume cu rădăcini parcă afundate în vremuri străbune, dar şi lumea noutăţilor tehnice.
Aceste povestiri îmi reamintesc de serile când îi spuneam poveşti nepoatei mele şi înainte de a începe relatarea, cu glas cald mi se adresa: “Buni, te rog să nu îmi spui vreo poveste sperietoare. Nu vreau poveste ca aceea în care lupul mănâncă iezi şi căpriţa îl arde pe lup, ori lupul să o înghită pe bunicuţa şi pe Scufiţa Roşie şi vânătorul să omoare lupul. Vreau să-mi spui ceva frumos”. Astfel de povestiri sunt cele ale Georgianei.
“Sfarmă Gânduri era o maşină care mergea pe o singură şină. Fără benzină sau motorină, fără gaz la macaz şi fără ulei la motor. Dacă cineva insistă, pot spune că motor de tractor sau de vapor, nici nu există. Ea nu avea nici măcar roţi, ci o traversă de patru-cinci coţi care aluneca de-a lungul şinei subţiri. Nu pridideai să te miri când îi vedeai forma ciudată, ca o gărgăriţă adevărată, puţin cam curbată, cu o înfăţişare bizară din cale afară. Era vopsită în curcubeu încât mi-e greu să mă decid ce culoare îţi lua ochii mai tare.Trebuie să vă spun că maşina era decapotabilă şi purta totdeauna un bidon cu apă potabilă sub caroserie, capabilă să-ţi ţină de sete şi uneori chiar să te îmbete, cu toate că era chioară-chioruţă şi te lăsa în ploaie cam de căruţă”. (Sfarmă Gânduri, pag. 9)
Georgiana este un copil obişnuit, cu trăiri în dimensiuni proprii copilăriei, trăiri izvorâte din observaţiile zilnice ale lumii înconjurătoare, o lume aparent simplă dar care cuprinde consistenţa vieţii. Georgiana ne aminteşte de felul cum ne surprind copiii prin idei pline de ingeniozitate, cu profunzime introspectivă, cu fantezii în care recunoaştem firescul vieţii.
“Pur şi simplu mă asurzeşte, iarba aceasta când creşte! Bat-o vina, parcă ar vrea să întreacă lumina!
Cum poate ea, la adică, dintr-o sămânţă atât de mică să crească aşa de voinică? Doar o furnică poate să-mi explice, se-nţelege, după ce lege se conduce şi cum ştie când trebuie neapărat să se usuce. O altă întrebare, deloc uşoară e, de unde ştie dumneaei când trebuie să răsară? E-un mister, cum se îndreaptă singură cu creştetul către cer. Străpunge pământul dintr-o mişcare, să ajungă raza aceea de soare”.(De-a vrăjitoarele, pag.19)
Fetiţa ştie să orânduiască întrebările, foloseşte cuvinte simple, dar cuceritoare prin prea-plinul de înţelesuri, cu însuşiri prozodice sau creează cuvinte noi prin procedeul numit calchiere.
“Iacătelea! Măcar în treacătelea nu v-am spus despre jocul de-a joacătelea. Dacă nu-l joci frumos, o să te doară sufletul până la os. Ori, până-l plăsele, păcatele mele. El se joacă în unul, în doi, sau în câţi vreţi voi”. (De-a joacatelea, pag.14).
“A fost odată un băieţel pe care-l chema SingurEl. Nu-l chema aşa după botez, însă numele lui avea un chichirez. Îi plăcea singurătatea şi, vă spun cu toată sinceritatea, căuta un locuşor mai ferit, să rămână singur cu el. De aceea-i spunea SingurEl”. (Povestea lui SingurEl, pag.12).
Fantezia ei bogată este de-a dreptul debordantă în “De-a leacul ori de-a berbeleacul”:
“Să te ţii, ce de minunăţii aduceau vracii adunate din cele patru împărăţii, de la răsărit la apus şi de la miazănoapte la miazăzi. Cu o pană de iepure şchiop vindecau un miop. Cu o tărtăcuţă de dovleac – veneau de hac durerii de stomac. Gheara de pisică era foarte bună pentru frică. Te descântau cu ea şi teama-ţi pierea. Laba de gâscă uscată se folosea în armată la pifani sau boboci, numai că trebuia s-o toci. Aripioarele de foci făcute pilaf te fereau de orice perdaf. Piatra de pe dinţii unei furnici te vindeca de băşici. Cu găluşti de urzici, ghici ce se vindeca, mai ales duminica? Gâlcile-mătâlcile, întoarse cu furcile, de se speriau curcanii şi curcile. Cine n-a auzit de praf de spuzit sau tinctură de asurzit? C-o limbă de pui gălbui căţărai pistruii în cui. Corniţa de melc codobelc amestecată cu mătrăgună era bună pentru somnambuli, să nu mai latre la lună. Iar o ciupercă bercă sau bearcă (udă leoarcă de ploaie care abia se ţinea să nu se îndoaie) – fără jumătate de pălărie, mi-a folosit odată şi mie, la păstrat un vis din copilărie. În trecut lumea lua ca vitamină un pahar cu stropi de lumină. Ca hapuri şi alte buline, adierile line de vânt. Într-un cuvânt, îşi puneau prişniţe şi comprese cu suave flori de mirese. Atenţie! Pentru cine nu voia să citească basme se foloseau cataplasme. Nu exista farmacie ci doar spiţerie. Iar spiţerul făcea întotdeauna pe cavalerul şi te îmbia cu licori preparate din flori, (sau din praf de meteori?).Uneori, lucru constatat, în loc de ventuze, bolnavului îi erau aplicate dulci cuvinte pe buze”. (De-a leacul ori de-a berbeleacul. Pag.20).
“Poveşti pentru Georgiana” e o carte în care puritatea copilăriei este copleşitoare. Citită cu interes de oameni toate vârstele, cartea ne place fiindcă operează asupra inimii cititorilor, ne aduce linişte, calm. Prin înrâurirea emoţiilor trăite ne întoarcem la începuturile vieţii noastre, mai aproape de felul cum ne-a zămislit Creatorul, până să cunoaştem umbrele păgânităţii. Citind-o, atracţia ca un magnet către lumea copilăriei devine o forţă de neînvins. Ca pe orice operă literară valoroasă o văd înfruntând timpul înscriindu-se la loc de frunte în istoria literaturii române pentru copii, căci nu ne vine s-o lăsăm din mână până n-o terminăm şi când am ajuns la ultima pagină, o mai răsfoim uşor mângâind-o cu aripa sufletului de copil care încă trăieşte adânc în noi, promiţând că n-o vom uita în bibliotecă.

Toronto, 13 decembrie 2010

Topice: Recenzii | Comments Off on DARURI DE CRĂCIUN

Comentarii închise.