Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Învaţă-mă să rostesc !

de Gheorghe Stroia | Decembrie 1, 2010

La început era Cuvântul
Şi Cuvântul era la Dumnezeu
Şi Dumnezeu era Cuvântul.
Fatidic, simplu, mare adevăr,
Pe care oamenii nici acum nu-l înţeleg.
Dar Cuvântul era însuşi Creatorul !
Cum aş putea eu, parte dintr-o consoană,
Un sunet încă nedesluşit,
O adiere dintr-o literă scrisă cu sânge,
O slovă neterminată pe-un caiet de dictando
Să fiu cuvântul, cuvântul care zideşte?
Cum aş putea să m-adun,
Decât în rugăciune adâncă,
Să ţin cerul de torţi
Şi să-l implor pe Ziditor:
—Doamne, dă-mi sunetul care-mi lipseşte,
Dă-mi fiorul care m-ar preschimba,
Dă-mi jumătatea mea de slovă,
Fă-mă o literă întreagă !
Doamne, te rog, preschimbă-mă,
Preschimbă-mă în cerneala ce iese întreagă
din peniţa Cuvântului şi împrumută-mi,
Împrumută-mi,
Din strălucirea mată a unei vorbe!
Doamne, învaţă-mă să rostesc,
Pune în gura mea…cuvinte!
Fă limba mea un amalgam primordial,
O gaură neagră a universului,
O dimensiune paralelă,
Din care să iasă netulburaţi:
Norii gândului,
Petalele cuvintelor,
Muza poeziei,
Marama adorării,
Puterea tunetului,
Strălucirea stelelor,
Limba mamei,
Vocea interioară,
Cascada timpului,
Filele de carte,
Vibraţiile iubitei,
Sărutul copilului,
Copitele cailor celeşti,
Frumuseţea pământului !
Doamne, te rog: Învaţă-mă să rostesc!

Topice: Poezii | Comments Off on Învaţă-mă să rostesc !

Comentarii închise.