Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Un colţ din Rai, coborât pe pământ

de Gheorghe Stroia | Decembrie 30, 2010

Sfânta Mănăstire Buciumeni, jud. Galaţi – Note de pelerin

Se prevestea o superbă zi de Duminică, Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului. Pe cer, nici urmă de norii care să întunece lumina soarelui, pregătită să încălzească oasele amorţite ale pelerinilor către Sfânta Mănăstire Buciumeni. Cale de vreo câţiva zeci de kilometri de Adjud, traseul ce trece prin Adjudu-Vechi, Homocea, Ploscuţeni, şerpuieşte dincolo de limita judeţului Vrancea, spre codrii seculari, care reazemă drumul tăcut. Am mers către sfânta mănăstire, cu strângerea de inimă a unui păcătos, care este conştient de faptul că nicicând nu va fi suficient de curat sufleteşte, pentru a păşi pragul unui sfânt locaş. Însoţit de soţia mea şi de cei doi copii, am descoperit, preţ de câteva ore, bucăţi desprinse din Rai şi căzute – spre încântarea noastră – pe pământ. Nu am mai vizitat de multă vreme mănăstirea, de pe vremea când putea fi găsit aici preotul Gherasim, un monah sfânt, care ne surâde acum din sânul lui Avram, răsplata viaţii sale îndelung răbdătoare şi păzitoare a poruncilor Mântuitorului. Am redescoperit Sfânta Mănăstire, parcă mai mare, mai frumoasă, mai încăpătoare. Am văzut peste tot rodul mâinilor maicilor rugătoare ale mănăstirii împletind frumuseţea rugăciunii cu a hărniciei. Am rămas uimiţi de starea impecabilă de curăţenie, de mulţimea de flori multicolore, de sera plină de ghivece cu flori, de cimitirul monahal, de altarul din pădure, în care în chip nevăzut îngerii vin să slujească. Este minunat să vezi atâta frumuseţe şi nu ai cum să nu-ţi simţi ochii sufletului larg deschişi şi să te purifici prin aroma unică de mir şi tămâie. Am aflat aici şi un mic punct turistic, din care pelerinii să-şi cumpere suveniruri dragi sufletului: icoane, iconiţe, cărţi, candele, brăţări monahale şi mai ales să aprindă lumânări pentru cei vii sau cei răposaţi. Şi pentru că m-a impresionat foarte tare acest loc binecuvântat de Dumnezeu, iată câteva spicuiri din istoria mănăstirii, povestite de Monahia Macrina Humă – în pliantul de prezentare a Sfintei Mănăstiri Buciumeni.
Situată într-o mirifică vatră pustnicească, bogată în vechi mărturii de viaţă creştină românească, pierdută parcă, în mijlocul codrilor seculară stăpâniţi, altădată de cei care-şi vesteau prin bucium (de aici denumirea codrilor înconjurători şi ai mănăstirii) bucuria şi durerea, Mănăstirea Buciumeni îşi trage seva istoriei din negura vremii. Se pare că pe la 1420-1430 în vremea domnitorului ALEXANDRU CEL BUN, câteva călugăriţe cu sprijinul locuitorilor din satele învecinate ridică o bisericuţă de lemn, cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae şi câteva chilii. Deşi bisericuţa a ars şi a fost distrusă de câteva ori, tradiţia călugărească nu s-a pierdut. Pe la 1700 vechiul locaş de închinare este refăcut de către serdarul MANOLACHE RADOVICI, proprietarul unei moşii în satul Buciumeni şi sfinţit de episcopul SAVA al ROMANULUI, ce aşează în fruntea obştii pe monahia MAFTA. Bisericuţa la 1750 datorită unei acuzaţii de complot pus la cale aici împotriva domnitorilor fanarioţi este demontată şi transportată de către monahul ISAIA ORBUL la nou înfiinţatul schit de la Buciumi. Însă, după 130 de ani, frumoasa bisericuţă din lemn de stejar, împodobită cu coloane de lemn de mesteacăn, va lua din nou drumul pribegiei, fiind aşezată în cimitirul mănăstirii Bogdana, unde după refacere şi consolidare de către stareţul Glicherie Lovin, se găseşte şi astăzi.
SCHITUL Buciumeni în anul 1750 devine metoc al Episcopiei Romanului. Un document al vremii menţionează că hramul mănăstirii era sărbătorit a doua zi după rusalii, la sărbătoare Sfintei Treimi. Un frumos baldachin aflat în partea de miazăzi a actualei biserici păstrează până astăzi locul altarului de jertfă al vechii ctitorii a lui Manolache Radovici. Între 1840 şi 1844 se ridică biserica din cărămidă şi clopotniţa. De-a lungul timpului, bucurându-se de numeroase danii, schitul îşi sporeşte obştea, cât şi averile, devenind o mănăstire de referinţă în această parte de ţară. În anul 1860 schitul (legea secularizării averilor bisericeşti) se desfiinţează, maicile fiind trimise la mănăstirile Agapia, Văratic şi Adam, rămânând doar 12 monahii (cele bătrâne) în chiliile lor. Păstrarea rânduielilor Sfintelor Slujbe s-a reuşit cu ajutorul preoţilor de mir din parohiile învecinate. Sub păstorirea marelui cărturar şi patriot MELCHISEDEC ŞTEFĂNESCU, episcop al Dunării de Jos îşi recapătă toate drepturile, iar după 1879 biserica este refăcută şi zugrăvită de STOICA IONIŢĂ GHEORGHE (Păcătosul). Mănăstirea capătă din nou puteri, astfel în primul război mondial, primeşte refugiaţi din Muntenia. În ciuda dificultăţilor create de „liber cugetătorii” comunişti, se reuşeşte restaurarea bisericii şi pictarea ei în stil neobizantin de către artistul Anatolie Cudinov. După 100 de ani de la decretul lui Cuza, apare decretul din 1960, ce interzice orice formă de manifestare a rânduielilor monahale,mănăstirea devenind tabără de copii pe timpul verii. După anul 1989, prin energica susţinere a P.S. Casian, aşezământul îşi recapătă statutul de mănăstire de călugăriţe, ridicându-se un nou pavilion cuprinzând chilii, capelă, atelier de pictură şi croitorie, redobândindu-şi şi o parte din bunurile mănăstirii. Cele 40 de maici ale mănăstirii împletesc zilnic rugăciunea cu munca,îngrijându-se de prosperitatea mănăstirii. O iniţiativă deosebit de valoroasă a P.S. Episcop Dr. Casian Crăciun este crearea unei tabere de tineri liceeni în mănăstire. Anual sute de tineri din judeţele Eparhiei de ziua hramului Sf. Treimi iau parte la slujbă iar apoi intră în dialog cu preoţii pe diverse teme de credinţă, morală şi cultură. Mănăstirea Buciumeni creează prin prezenţa sa un mic paradis pentru toţi cei care vin zilnic să se închine,să-şi ostoiască setea veşnic de potolită după Dumnezeu, chemându-i cu credinţă, dragoste şi recunoştinţă pe ÎNTÂIUL LOR PĂRINTE SUFLETESC.

 

Noiembrie 2010

Topice: Reportaje | Comments Off on Un colţ din Rai, coborât pe pământ

Comentarii închise.