Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

In memoriam Adrian Păunescu

de Adrian Botez | Ianuarie 1, 2011

ÎMPOTRIVA ŞACALILOR – DESPRE “UN BOLŞEVIC”, VÂNJOS ARTIST ŞI FOARTE CONVINS OM AL CETĂŢII ROMÂNEŞTI: ADRIAN PĂUNESCU

…Cât a trăit, viaţa lui de om a fost teribil de controversată, iar cea de Artist, nu cu mult mai puţin…
…După ce a murit, peste mormântul lui, de la picioarele lui Eminescu, se varsă tone de spurcăciune, de către cei care n-au avut curajul, cât timp el a trăit, nu să-i dea două palme cinstite (dacă le-ar fi meritat…), dar nici măcar nu îndrăzneau să se apropie de el, deşi el nu umbla cu bodigarzi…
…Nimeni nu poate pretinde, în lumea asta mustind de păcat, că va fi fost vreun sfânt… pentru că, dacă ar zice asta, ar însemna că suferă, grav, de demenţă ori de friguri galbene…Cine, însă, înafară de unii sfinţi părinţi şi mari Duhuri din mânăstiri, ar putea pretinde (dar ei n-o fac asta NICIODATĂ, pentru că şi–ar falsifica toată existenţa lor terestră!) poate să fie “un sfânt pe pământ” (cel puţin la noi, la ortodocşi)?! Nimeni! Dar el a fost un Om! Şi un Artist…!!! În niciun caz mai rău decât unii, precis mai bun decât mulţi alţii! “A fost un comunist, un bolşevic…!” Da, şi eu simt (şi mulţi alţii, suferitori ca şi mine, de toate câte-s dureri şi revolte, pe lume şi din pricina lumii…) – simt tot mai des, de tot mai multe ori, în lumea asta cumplit de nedreaptă, debălăzat de nedreaptă (plină de egoism sălbatic şi monstruos, de crime oribile şi nepedepsite, ci răsplătite, de “colegi”, cu onoruri”…, plină de trădare, de iresponsabiltate dementă, de laşitate împuţită, de impostură înfoiată, de ticăloşie şi de hoţie “cât încape”…) – că, parcă, un pic de “bolşevism” (nu sovietic, dar “ţepeşesc”, de-al nostru, neaoş, DA!) – n-ar strica, pentru câteva ceasuri ori zile, să mai …rărească rândurile celor ce ne tot scot ochii cu furturile lor sfidătoare şi crimele lor de trădare “lejeră”, a României şi a Neamului Românesc…Dar, din păcate, n-aţi nimerit-o: ADRIAN PĂUNESCU a fost un destul de “prost” (nărăvaş şi cârtitor) – COMUNIST…şi, mai mult şi infinit mai frumos şi demn decât atât, ŞI-A ASUMAT, DESCHIS, “PE FAŢĂ”, CONDIŢIA ŞI TRECUTUL SĂU DE COMUNIST!!! …nu ca unii dintre domniile voastre, cameleoni de duzină, care aţi lins tot ce se putea linge, înainte de 1989, aţi furat şi linguşit, aţi trădat şi linguşit, IAR ACUM VENIŢI SĂ VĂ DAŢI MARI JUSTIŢIARI ŞI TERIBILI…”DEMOCRATO-LIBERALI”…!!!
…Şi nu sunt deosebit de încântat să văd că mare parte din diaspora este încrâncenată, tocmai faţă de cel ce a cântat Neamul şi Istoria Neamului nostru necăjit, cu mai mult foc decât toţi poeţii contemporani LA UN LOC!!!…De la Eminescu, de la Coşbuc, Goga ori Blaga (membru al cuibului legionar Axa, din Bucureşti…ca şi Mircea Eliade, Nae Ionescu, Emil Cioran ori Ion Barbu/Dan Barbilian…), de la Corneliu Zelea Codreanu încoace… – n-au mai existat, până la ADRIAN PĂUNESCU, scriitori/poeţi cu mai larg suflet/răsuflet de cânt, deschis (orfic) către Neam şi Ţară, aşa cum îndemna bardul cel din Hordou, prin exemplul său personal: “Sunt suflet în sufletul neamului meu/Şi-i cânt bucuria şi-amarul”…!!! Adică, un autentic scriitor/bard naţionalist!
…Un om care, pe 31 octombrie 2010, deci, cu 5 zile înainte de trecerea dincolo, scrie, răstignit pe patul de moarte, finalul unui poem (De la un cardiac, cordial) aşa, ca un exasperat-obsedant gând către patrie: “De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,/Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă./Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,/În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă./Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,/Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea./Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,/De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l./Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,/Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie./Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,/Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / ŞI ŢĂRII MELE – MINIMA DREPTATE!” – nu poate fi decât UN DUH ALES (…pe patul de moarte, extrem de puţini se mai gândesc la Neam şi Patrie… – majoritatea, şi nimeni n-are dreptul să-i condamne că fac aşa: doar la necazul şi suferinţa şi spaimele extincţiei lor personale…).
…Sau, măcar, un CETĂŢEAN. Sau, nici măcar asta nu-i daţi voie?! Dar cine stă să vă întrebe pe voi, şacalilor şi hoitarilor?! Să-l judece şi întrebe pe el cei care au făcut, pentru cultura română, măcar a mia parte din cât a făcut energia lui clocotitoare…să-l întrebe cei pe care Duhurile Miraculoase ale lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici i-a iubit şi preţuit mai mult decât pe el…să-l întrebe cei care, în 1991, au stat sub gloanţele armatei ruseşti, printre tancurile hârbuite ale eroicei şi de toţi părăsitei miliţii basarabene…părăsită/trădată de însuşi domnul preşedinte al României, pe-atunci, Ion Iliescu (27 august 1991), cel care a recunoscut, PRIMUL DIN LUME! – “statul Republica Moldova”…
…Da, poate că a fost paranoic…ca oricare Artist! Nu poţi fi artist, fără …”hiperbolă/hiperbolizare” în viziune, ba chiar şi în legătură cu propria-ţi fiinţă! Da, poate că a scris prea mult-diluvial, fără să taie destul…(dacă ar fi fost băgat într-o puşcărie stalinistă, cum nu mai existau pe vremea lui Ceauşescu, şi având, deci, ca singură modalitate de scris, scrisul pe o umilă coajă de săpun, iar nu pe atâtea păduri… – SIGUR ar fi scris mai concis, precum Gyr, Cahuleanu sau Crainic!)… – a iubit prea multe femei…dar ar fi fost, oare, mai spre laudă-i să fie …”gay”?! etc. etc. etc.
…În rest, domnilor vulturi hoitari şi şacali, “rămâne cum am stabilit”: dacă aţi fi avut ceva autentic şi principial de-mpărţit cu ADRIAN PĂUNESCU, aţi fi venit pe strada Dionisie Lupu, la nr. 1, aţi fi deschis larg poarta şi, acolo, la masa, din ogradă, i-aţi fi ars, lui ADRIAN PĂUNESCU, două perechi de palme gospodăreşti, pentru toate păcatele pe care ziceţi, acum, că le-ar fi avut, dacă i-aţi fi zis, la TV sau aiurea, “verde-n faţă”, tot ce vă…”durea” (?!) la el (…dar ştiaţi ce replică spontană şi acidă avea, de vă ardea precum un şfichi bici, bine împletit!)… şţi, de aţi fi fî făcut precum n-aţi făcut, poate că aş considera necesar să continuu acest editorial, care, pe nesimţite, s-a transformat într-un soi de pledoarie, de care cel plecat chiar nu are nevoie: PENTRU EL GLĂSUIESC, CU MAXIMĂ ELOCVENŢĂ ŞI ÎN ETERNITATE, SUTE DE VERSURI “DURUTE” ŞI LUMINOASE !!!
…Când a fost vorba să fie combătute manualele alternative (sub ministeriatul liberalului Andrei Marga!), de Istorie şi de Română, CA MANUALE DEZ-NAŢIONALIZATOARE!!! – singur ADRIAN PĂUNESCU mi-a acceptat memoriul (de 26 de pagini…) şi mi l-a citit şi comentat, el însuşi, pe postul Antena 1…dându-mi, apoi, dreptul să intervin în direct şi să demonstrez ţării (adormite de tot…), prin viu grai, nocivitatea acestei…”alternativităţi”! NICIUN PROFESOR, NICIUN “DASCĂL” (…ca şi în cazul Măriei Sale, Doamnei CRISTINA ANGHEL…) N-A “INTRAT ÎN VORBĂ”, ATUNCI, CU MINE ŞI CU PĂUNESCU ADRIAN, DESPRE CRIMA IMUNDĂ, CE SE CLOCEA “VÂNJOS”, ÎNCĂ DE PE ATUNCI, ÎMPOTRIVA “ÎNVĂŢĂMÂNTULUI” ŞI A “EDUCAŢIEI” ROMÂNEŞTI…!!!
…Aşa că, vă invit, cu maximă fermitate, să tăceţi, acum, şi să nu mai ziceţi: “Mi-era aşa de greaţă de el, ca om, că nu i-am citit şi nu-i voi citi nicio poezie!” Încă din 1940, Mihail Kogălniceanu, care chiar a însemnat ceva pentru România, a scris, în Introducţia sa la Dacia literară: “Literatura noastră are trebuinţă de unire, iar nu de dezbinare; cât pentru noi, dar, vom căuta să nu dăm cea mai mică pricină din care s-ar putea isca o urâtă şi neplăcută neunire.(…) CRITICA NOASTRĂ VA FI NEPĂRTINITOARE; VOM CRITICA CARTEA, IAR NU PERSOANA.” Chiar aşa de incultă a devenit, subit, “intelighenţia” românească (chipurile…), fojgăitoare, zilnic, pe toate ecranele , pe toate canalele TV…?!
…Domniiile voastre să faceţi bine să uitaţi că ar fi existat “un porc” (…cum, acum, grohăiţi…) – şi să vă plecaţi în faţa acestui Mare Luptător pentru Românism (pe care numai moartea l-a stăvilit din vizionara-i Misiune…!), să ascultaţi răsunetul de bocet curat românesc şi de trâmbiţă de alarmă, al unor versuri…să zicem, “trecute în anonimitatea Neamului Românesc”…!!!
…Să zicem, cu toţii, un creştinesc: Dumnezeu să-l ierte! – şi să-i odihnească sufletul lui viforos!

Topice: Meditaţii | Comments Off on In memoriam Adrian Păunescu

Comentarii închise.