Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

MYSTERION

de Cezarina Adamescu | Ianuarie 2, 2011

Am vârsta de miere a primului zeu
zămislit în proprii viscere.
Tot mai adesea văd lucruri cu mintea
şi văd cuvinte
îmbulzindu-se, nesăţioase,
trăgând la galere,
mişunând prin (văz)duh
orbindu-mă cu esenţa lor
evanescentă…
Îmi rememorez viitorul
familiar ca şi moartea
aidoma unei gândiri profunde
care insidios se întrupă…

II
…Tot mai ades văd lucruri cu mintea,
văd arcul meu de triumf, piramida,
papirus ascuns în firida
lăuntrului cel zgribulit
ca moaştele unei măicuţe
îngropate în zidul de schit.
Văd orga mea de lumină crepusculară
văd clipa barbară a dulcelui mir
oglinda în care mă mir ce
frumoasă-am rămas ca o Circe
ademenind cu oceanul de jind
pe blândul Ulise.
Văd limpede tot mai ades
un dans mlădios de rusalcă
vulpea ascunsă sub haină
cea care-n taină îmi cere o halcă.

III
Văd urma lăsată-n adânc, la oblânc,
lumea de semne
pe care nu mă mai satur, pesemne,
s-o aflu, s-o ştiu, s-o îndur,
cu ochiul micit să o fur,
sperând s-o înviu
oricât de târziu,
oricât de târziu…

…oglinda în care mă mir ce
frumoasă-am rămas ca o Circe
ademenind cu oceanul de jind,
cu orbul nesaţiu al veşnic flămândului..

IV
De numele meu, în fiece zi
plănuiesc o desprindere
o evadare, o (dez)locuire;
sângele-mi cere o jertfă,
mereu altă jertfă, mereu,
şi eu simt că nu mai sunt eu
cea plină de temeri şi şovăire
de parcă m-aş desprinde cu greu
din şoldul tău roditor, fericire,
jinduind spre o liberă
şi nebănuită de nimeni,
alcătuire…

V
…Şi eu simt că nu mai sunt eu
cea plină de temeri şi şovăire
şi gândul purtat de augustele iunii
l-aud respirând anevoie aşa cum aud
respirând vopsele-n tablouri,
aşa cum aud şfichiuind aerul de legătură
dintre, lacome, gurile noastre.
Mâna aud respirând sincopat,
străbătând un pustiu de hârtie,
în ciuda nebunelor parce,
întrucât sufletul meu reflexiv
mereu pe aceleaşi albe meleaguri
se va întoarce…

VI
…Aud respirând anevoie
sufletul meu, orizontal peste lacrimă,
sufletul meu levitând
aud cum se frânge
la fel cum un sunet
izbeşte un zid de cristal
ca un ochi pineal
răsărit după umărul frunţii…

VII

…La fel cum un sunet izbeşte
un zid de cristal
fie să să nu mă tămădui-tămăduiesc
de harul ceresc,
ascunsă-ntr-o pagină albă
sub voalul de tul sub care transpare
aura însingurării;
clipe de orbitoare lumină
ale cuvintelor,
pietre albastre de lună…
Forfotitoare tăcerile, tainele.
Încărcată de vis şi mister:
făptura filelor albe…

VIII.

…Forfotitoare tăcerile, tainele,
mozaic plauzibil.
Înot printre ele ca printre
incandescente planete.
O stea căzătoare ia foc,
o cometă se sparge-ntr-o veche fântână,
genele tremură vag, tremură vag
obrazul de lună.
Lumina se sfarmă în ţăndări
iar fărâmele ei îmi atârnă de inimă…

IX

…Lumina se sfarmă în ţăndări.
Puzderii de şanse,
ninsori în oglinzi
peste lacrima gata să cadă!
Câte răni albe lăsa-vor
paşii tăi obrindiţi
pe stinghera răpadă! Repetate erori
acoperă urmele altor ninsori;
doar sub pojghiţa vie
a rănii din glas
sângele cald a rămas,
vulnerabil şi neîntinat
precum prima zăpadă…

X

…Repetate erori acoperă
urmele altor ninsori,
departe, departe,
copacii încep să se vaiete.
Din cerul al nouălea cad victime,
stele…
Ulcele de lut, aburind de cafele:
în ceramici, înfloresc dezinvolt
imortele…

XI

…Din cerul al nouălea, cad victime,
stele…
Pe nesimţite, bujori explodând
în căldări fostorescente.
Spaţiu de jind.
Mă biruie îngerii serii.
Ferec în mine toate neliniştile
şi evadez din real
fără să isc consecinţe.

XII

…Mă biruie îngerii serii;
retrasă-n văzduh mă inundă
o ficţiune cu braţe multiple.
Aura zilei
deturnându-mi toate intenţiile.
Un porumbel rătăcit – singurătatea –
litanie-n amiezi
duminicale….

XIII

Un porumbel rătăcit: singurătatea.
Mă sprijin cu tâmpla
de umărul casei.
E noapte şi nu îndrăznesc
tăcerii săi cer un răgaz, încă unul.
Cum să m-aşez, o, cum? Stavilă vie
infinitului dintre cuvinte
în care-am căzut ca-ntr-o dulce robie?
Să mă strecor nevăzută
prin cerul de foc al iluziei,
s-acopăr tăcerea cu trupul şi-acela stingher
la fel cum acopăr cu palma
imperiul de vise
-materia pururea vie-
doar aşa să evit dublul salt
în siberia mea de trezie…

XIV.

…Mă sprijin cu tâmpla de umărul casei,
stavilă vie – infinitului dintre cuvinte…
Decupat în ether, sunetul nud –
La uşă flutură parcă-ntr-o doară,
carbonică frunză, ca un însemn nefiresc
crucea de pânză.
Mâine, desigur, şi eu,
în spaţiul fără de margini,
cu ultima dintre priviri
mă voi petrece,
la fel cum senină aş trece
peste subţiri şi fragile cărări
spre Empireu…
Cum să mai ies în afara imaginii, cum
să dobândesc privilegiul?
Las fel cum aş trece peste subţiri
şi fragiule cărări, spre Empireu,
mâine, desigur, şi eu mă voi petrece…

XV

…Mă sprijin cu tâmpla de umărul casei.
Timpul murit reînvie cu forţa desăvârşirii
un Buddha de piatră şi unul de lemn
femei pe fotoliu,
numeroase icoane pe sticle de manufactură
(zone de ceaţă din care se iscă lumea vizibilă),
emailuri turcoaz.

Peisage en plain air:
înţelept călare pe câine,
colibe-n pădure, farfurie cu mere şi linguri de lemn,
ferecătură de carte
coloranţi vegetali pretutindeni.

Un covor din Şiraz sortit rugăciunii,
tufănele şi creasta cocoşului, o magnolie,
Teiul Doamnei, evantaie de fildeş,
grup de broaşte ţestoase.
Un han părăsit cu un scrânciob,
un cimitir tătărăsc şi – absentă –
culegătoarea de morcovi.

La Bărăţie – recitativ de Rozariu,

XVI
…Peisage en plain air:
Însăşi tăcerea, înscriindu-mi obrazul,
câtă risipă!
Tot mai adesea văd lucruri cu mintea
şi văd cuvinte…

CEZARINA ADAMESCU

Topice: Poezii | Comments Off on MYSTERION

Comentarii închise.