Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

INTERVIU CU PĂRINTELE ANTONIU PETRESCU ALIAS DON ELVIS

de George Roca | Martie 7, 2011

Motto:
„Am învăţat de mulţi ani că fără muzică ziua nu se poate sfârşi, că fără muzică nu poţi avea prieteni, că fără muzică nu poţi iubi!”
Don Elvis

George ROCA: Am aflat despre dumneavoastră din surse de pe internet. Aţi câştigat o mare faimă prin modul în care v-aţi făcut cunoscut în Italia unde sunteţi stabilit în prezent. Sunteţi preot sfinţit de Vatican(!!!) şi un faimos cântăreţ. O voce caldă care se apropie de cea al lui Elvis Presley. Aş dori să fac cunoscut ambele dumneavoastră preocupări. Aş începe cu originea dumneavoastră şi  legăturile cu România. De unde sunteţi părinte Antoniu Petrescu? Care vă sunt rădăcinile româneşti? Unde aţi copilărit? Ce amintiri aveţi despre locurile natale?

Pr. Antoniu PETRESCU: M-am născut la Bucureşti, în 15 septembrie 1972. Primi trei ani de viaţă am locuit pe o stradă de pe lângă Şoseaua Giurgiului. Prin 1977 ne-am mutat cu familia – mai am un frate şi două  surori – în cartierul Pantelimon, unde mi-am petrecut copilăria. În 1979, părinţii m-au înscris la Şcoala generala Nr. 64 din cartier, unde mi-am finalizat studiile elementare şi gimnaziale. Chiar dacă trăiam într-o societate cu o o situaţie politică şi economică dizastruoasă îmi aduc aminte cu nostalgie de acele timpuri… Momente de neuitat! Eram prea mic pentru a realiza efectiv ceea ce mă înconjura. Ca toţi copiii, mintea mă ducea la joacă, la temele pe care nu prea le făceam cu entuziasm.
La şcoală eram cam zvăpăiat şi nebunatic dar în ciuda tuturor aparenţelor am terminat cu brio şcoala elementară. La gimnaziu, am intrat în orchestra de suflători a şcolii, unde am învăţat să cânt la trompetă. În acea perioadă participam cu orchestra la congrese şi la manifestaţii de propagandă comunistă pentru a-l întâmpina pe preşedinte, guvernul său sau uneori oaspeţi de peste hotare. Eu mă distram şi mă bucuram deoarece era un mod de a „scăpa” de şcoală… Nu îmi dădeam seama atunci ce reprezentau acele manifestări! Eram aşa de plin de entuziasm când îmbrăcam uniforma roşie cu epoleţi şi şapca în stil franţuzesc…
In general, copilăria am petrecut-o ca toţi copiii din acea aşa-zisă „epocă de aur”, fără prea mari pretenţii, mai ales că proveneam dintr-o familie modestă, dar unde totuşi nu mi-a lipsit nimic… Tot în anii de gimnaziu, am început şi primele experimente ale chitării, avându-l ca „profesor” pe fratele meu mai mare care m-a instruit cu sârg în arta mânuirii coardelor. Încetul cu încetul îmi descopeream tot mai multe înclinaţii spre lumea artistică şi muzicală.

George ROCA: Care a fost primul contact cu „lumea catolică”? Părinţii dumneavoastră au fost catolici?

Pr. Antoniu PETRESCU: Aduc la cunoştinţă faptul că sunt născut catolic. În afară de mama, ortodoxă până la căsătorie, toţi ceilalţi membri ai familiei sunt catolici. Căsătoria  părinţilor a fost de rit catolic fapt pentru care şi mama a îmbrăţişat această religie.  Sincer, eu nu prea eram „de biserică”, ba chiar deloc până pe la jumatatea anilor ’80,  când
fratele meu a descoperit „originile noastre” din cartierul „Giurgiu” şi unde, nu departe, pe Şoseaua Olteniţei, în apropierea cimitirului Belu, se află o biserică catolică în care am fost botezaţi noi, copiii… Biserica mai există şi acum – purtând hramul „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”. Am început să o frecventăm, mai întâi fratele meu şi apoi toţi ceilalţi. Ne-am înscris în corul bisericii, unde bunica cântase ca soprană prin anii ’70. M-am pregătit pentru prima Împărtăşanie şi după un an de doctrină religioasă am fost admis… Acest fapt important avea loc prin 1987. Tot în acea perioadă, imediat după acest eveniment, începe pregătirea pentru a primii Sacramentul Mirului, lucru pe care l-am concretizat în anul urmator, 1988, la biserica Bărăţia. Îmi plăcea mult ambientul din biserică, admiram mult preoţii din acea epocă, dar nu mă gândeam nicidecum să devin preot. Eram destul de confuz în această privinţă. La şcoală, nu prea eram înţeles şi îmi era ruşine să declar faptul de a fi catolic… şi practicant pe deasupra! Nu mă simţeam la locul meu, ceva îmi spunea că trebuie să-mi caut liniştea interioară în altă parte. În acea perioadă, gândul mă purta spre alte meserii. Pe de-o parte eram ispitit de dorinţa de a deveni ”securist” (sic!), apoi muzician, însă, în cele din urmă, după sosirea în parohia de origine a unui preot tânăr cu care devenisem prieten, m-am decis să merg la seminar.
Am intrat la studii la Seminarul din Iaşi în 1989, cu trei luni înaintea căderii regimului. Am terminat liceul tot în cadrul seminarului şi am continuat studiile acestuia până în 1992 când, în urma unor vicisitudini, mai bine spus în ciuda „mentalităţilor diferite” am fost nevoit să părasesc seminarul… fapt care a lasat urme de neşters în inima mea. Atunci m-am decis să plec…

George ROCA: Deci un tânăr bucureştean catolic, trăitor în cartierul Pantelimon, după ce a frecventat timp de trei ani Seminarul Teologic de la Iaşi, se decide să plece de-acasă şi să se stabilească în Italia? De ce Italia? Cum au fost inceputurile in noua ţară? 

Pr. Antoniu PETRESCU: Plecarea mea din ţară, despărţire de România, a fost dureroasă, dar necesară! Nu aveam de ales altceva mai bun acasă… Am ales Italia, deoarece era ţara unde se născuse religia catolică. Este inima religiei catolice! Aici este şi Vaticanul…   

George ROCA: Aţi avut chemare spre Dumnezeu, spre divinitate, aţi urmat teologia, aţi devenit preot de rit romano-catolic… Cum a fost posibil?

Pr. Antoniu PETRESCU: În 1993, episcopul unei dieceze de lângă Roma mă primeşte în dieceza sa. Nu după mult timp sunt trimis să studiez teologia la seminarul din Anagni, la Colegiul Pontific Leonian, unde, după şase ani de studiu, în 1999, am obţinut Licenţa în Teologie cu specializarea în Ecleziologia Pastorală. Am fost hirotonit diacon, după care, în urma vicisitudinilor şi peripeţiilor trăite prin anumite localităţi – Roma, Ariano Irpino, Aquila şi Palestrina – am ajuns într-un mic oraş din centrul Italiei, numit Avezzano. Acolo am fost sfinţit preot în 2004. Este locul unde şi în prezent îmi desfăşor activitatea de preot şi de artist. În ceea ce mă priveşte, am încercat mereu să trăiesc aceasta dimensiune a sferei sacrului în mod personal, cu personalitatea mea şi cu pasiunea mea, chiar dacă am fost penalizat deseori de „viaţă” din acest punct de vedere!

George ROCA: Ecleziologia Pastorală? Puteţi să ne daţi câteva amănunte?

Pr. Antoniu PETRESCU: Ecleziologia Pastorală, este în alte cuvinte, pastorala vazută din perspectiva bisericii cu o atenţie particulară în ceea ce privesc noile forme de evangelizare.

George ROCA: Îmbracat în haina preoţească ce proiecte, dorinţe, idealuri aveţi pentru viitor?

Pr. Antoniu PETRESCU: Sunt preot de 6 ani, am lucrat în mai multe parohii, am încercat să fiu alături de persoanele pe care le-am întâlnit şi să le dăruiesc mereu un surâs şi un gând bun… Nu am mari planuri pentru viitor ca preot, doresc să trăiesc în pace, să continui această pastorală personală prin intermediul muzicii, să depun eforturi pentru a fi un artist bun şi să evangelizez acolo unde nimeni nu doreşte sau nu poate ajunge…

George ROCA: Trecem la cea de a doua dăruire dumnezeească pe care o aveţi. Vom încerca să discutam despre talentul dumneavoastră, despre frumoasa voce pe care am ascultat-o deseori pe You Tube. Aţi spus artist… Cântaţi de mult? Care au fost începuturile?

Pr. Antoniu PETRESCU: Da, am spus artist, fără a exagera cred, pentru că, odată cu preoţia, mi s-au deschis porţile spre televiziune şi radio,  devenind un subiect de interes pentru  mass-media. Am devenit în acelaşi timp un Elvis Impersonator, lucru care la început m-a dezorientat într-o oarecare măsură, pentru că niciodată, până în acel moment, nu mă gândisem la binomul preot – Elvis Impersonator! Important este faptul de a fi fericit, indiferent de ceea ce faci, în ceea ce crezi şi de părerea celorlalţi care, de multe ori, se identifică cu invidia şi gelozia.

George ROCA: Îl admiraţi pe Elvis Presley. Cum aţi devenit impersonatorul acestuia. Mi se pare destul de greu, mai ales ca sunt o mulţime de imitatori ieftini, care cad în latura ridicolului, crezând că dacă îşi vopsesc părul în negru şi îşi lasă perciunii „până la brâu”… vor cânta ca „The King of Rock and Roll”! Ce va determinat să deveniţi un impersonator al acestuia?

Pr. Antoniu PETRESCU: O întâmplare deosebită din acea perioadă de căutări şi zbucium sufletesc ale adolescenţei m-a făcut să mă gândesc mai serios asupra existenţei lui Dumnezeu… Întrucât eram devotat Sfântului Anton, într-o zi rugându-mă, i-am cerut „făcătorului de minuni” să-l văd pe Elvis la televizor. Ţinând seama că majoritatea emisiunile erau dedicate propagandei comuniste era destul de greu să se îndeplinească ruga mea. Şi totuşi… în duminica ce a urmat, faimosul cântăreţ american, Elvis Presley, a avut o apariţie la… televiziunea română. L-am văzut pe micul ecran!!! Nu-mi venea să cred. Desigur, pentru mine a fost un semn!
Desigur, în sens temporal, pentru mine a venit mai întâi pasiunea pentru muzică şi apoi cea bisericească. Acest lucru se datorează faptului că provin dintr-o familie de muzicieni. Nu este uşor să descrii ceea ce se întâmplă în mintea şi în inima unui tânăr de 18 ani, care lasă totul şi îşi îndreaptă paşii spre o lume necunoscută, precum a fost  pentru mine „seminarul”. Aici ar fi multe lucruri de spus, dar menţionez din nou, o importanţă deosebită a avut-o în viaţa mea prezenţa unui preot de la acea biserică din Bucureşti, care plin de entuziasm, mi-a îndrumat paşii…
Elvis, mi-a influenţat stilul de viaţă încă de mic şi… de aceea nu de puţine ori mă identific cu el. Pe scenă mă transform în ELVIS. El era persoană căreia nu-i lipsea nimic. Avea carismă, ca să nu mai vorbim de generozitate, neuitând niciodată de unde a plecat… În ceea ce mă priveşte, am trăit întotdeauna cu aceste două pasiuni, pe care am încercat
să le îmbin, fără a le pune în contrast. George ROCA: Cum aţi ajuns să ieşiţi din anonimat şi să deveniţi din ce în ce mai apreciat de cei care vă ascultau muzica? Unde v-aţi făcut debutul?

Pr. Antoniu PETRESCU: După cum v-am relatat mai sus, eram muzician încă din ţară. La început trompeta, apoi chitara şi mai apoi vocea. Ajuns în Italia mi-am continuat drumul artistic, cântând nu numai la biserică ci şi pe „alte” scene şi realizând că publicul ascultător mă place. Şi astfel mi-am conturat şi aprofundat stilul şi… desigur am vrut să fiu ca Elvis!
„Succesul”, ca să-i spunem aşa, a început în urma unui articol dintr-o  revistă italienească numită „L’Indiscreto”. Aceasta a prezentat în exclusivitate şi o fotografie de-a mea pe copertă după care a explodat fenomenul „Don Elvis” adică „Părintele Elvis”! Am fost contactat de mai multe agenţii internaţionale precum Reuters. Eram pur şi simplu „bombardat” de invitaţii la televiziune, la radio, de jurnalişti pentru interviuri, în fine… ceva de speriat, nu eram pregătit psicologic!

George ROCA: Din informaţiile culese de pa net, am înţeles că sunteţi un artist de valoare, recunoscut pentru frumoasa voce chiar de forumuri de specialitate de la  radio şi televiziune! Şi încă de unde!!! Chiar din Italia, ţara cu cei mai mulţi cântăreţi pe cap de locuitor. Cum aţi putut să penetraţi această industrie severă, pretenţioasă şi sa ajungeţi să
fiţi atât de cunoscut?

Pr. Antoniu PETRESCU: Am încercat să aplic politica paşilor mici… Am cântat la început unui public mai restrâns, după care având succes, a început sa se audă de mine. Am fost invitat să prezint o melodie (doar!) la un post de radio, apoi o alta melodie, dupa care am fost contactat de cei de la televiziunea naţională! Şi astfel am am ajuns să mă produc la RAI Uno, la celebrul „Maurizio Constanzo Talk”, unde împreună cu doi renumiţi actori italieni am fost intervievat şi am cântat live „Little cabin on the hill”, un country song, şi „Rubberneckin’” din repertoriul lui Elvis. Apoi au urmat mai multe invitaţii la alte showuri de televiziune dar unde nu putut raspunde mereu afirmativ. Din acest an sunt reprezentat de agenţia de spectacole „Next Time Show Agency” (http://ntsagency.com/home) a lui Alessandro Porrini, artist foarte cunoscut în toată Italia. Cu aceasta am
început deja programările concertelor. Între timp îmi perfecţionez dicţia şi studiul limbilor străine.

George ROCA: Cântaţi şi altă muzică decât cea a lui Elvis? Ce preferinţe mai aveţi?

Pr. Antoniu PETRESCU: Menţionez că pe lângă muzica lui Elvis, sunt deschis la orice fel de repertoriu. Îmi place muzica în general, ascult muzică de calitate, atât clasică cât şi modernă, iar în repertoriul meu navighez prin mai multe genuri muzicale ca: gospel, rock, country, pop, ballads, blues…

George ROCA: Sunteţi fericit să îmbracaţi concomitent cele doua haine: cea de preot şi ce-a de cântăreţ? Cum reacţioneaza lumea din jurul dumneavoastră?

Pr. Antoniu PETRESCU: În ceea ce priveşte activitatea religioasă, mă ocup de celebrarea funcţiunilor religioase în fiecare zi, cât şi de cea a înmormântărilor şi a botezurilor. Am de asemenea multe cerinţe în ceea ce privesc căsătoriile. Sunt asistent spiritual al unei congregaţii parohiale „San Giovanni” şi vizitez bolnavii din parohie.  Desigur, faptul de a fi preot mă condiţionează şi penalizează deseori din punct de vedere artistic… dar ştiam acest lucru încă de la început, aşa că încerc să împac pe toată lumea! Sunt invitat la televiziune, la radio, se publică despre mine articole pe plan naţional…  dar nu reuşesc întotdeauna să răspund tuturor afirmativ, să fiu disponibil. Să nu uităm, după cum spuneam mai sus, că principala activitate nu-mi permite să beneficiez de prea mult timp liber.

George ROCA: Observ ca aţi devenit faimos nu numai la radio şi la televiziunea italiană, dar şi pe internet. Am descoperit foarte multe melodii, interviuri
şi show-uri prezentate pe YouTube. Ce alte proiecte aţi avut? Ştiu de altfel, că aţi cochetat şi cu melodii cântate în limba coreană… colaborând cu cunoscuta soprana Cecilia Hwang…

Pr. Antoniu PETRESCU: Vă mulţumesc pentru aprecieri! Într-adevăr am multe apariţii pe YouTube, prezentări, interviuri şi melodii pe care le-am cântat în diferite spectacole sau concerte. Pe plan artistic, lucrez în prezent la un proiect împreună cu regizorii  Federico Minetti şi Paolo Cammarano. Este un film documentar despre viaţa mea şi pe care sper să-l finalizez în curând…
Totuşi, relaţia cu muzicienii din Italia este ceva deosebit, ceva special. Aici am colaborat cu compozitorul şi pianistul Fabrizio Fausto Fulvio Fiale care m-a ajutat să realizez single-ul „Suspicious Minds”. De asemenea cu contribuţia muzicienilor din Ariano Irpino ( oras care se gaseste in sudul Italiei ) împreună cu maestrul Alessandro Ciasullo şi Tony Romano am realizat cel de al doilea compact-disc având tilul „With Love”. Ambele cd-uri sunt un tribut dedicat lui Elvis Presley.
Cel de al treilea album „How Great Thou Art” este de inspiraţie religioasă.  Am continuat in aceasta directie cu „Fede, Speranza, Amore” (Credinţă, sperantă şi iubire), in versiunea coreană „Simţăminte dulci” pe care l-am realizat în colaborare cu Cecilia Hwang o foarte talentată soprana lirică din Seoul. Am mai avut proiecte cu Guido Ruggieri, Francesco Fina şi Franco Di Donato, dar şi cu şcoala de dans modern „Golden Dancing” din Avezzano unde locuiesc… În momentul de faţă am constituit un grup de nouă elemente: cinci instrumentişti, trei coriste şi eu… desigur.

George ROCA: Aţi participat în Statele Unite ale Americii la faimosul eveniment „Elvisweek” organizat la „Graceland” în oraşul Memphis, loc unde se întâlnesc toţi impersonatorii de valoare a lui Elvis Presley.  Aţi avut succes? Am aflat că aţi cunoscut-o acolo şi pe Katiuska Hanohano – singura femeie impersonator – cu care aţi şi colaborat.

Pr. Antoniu PETRESCU: În 2006-2007 am vizitat locurile pe unde şi-a plimbat paşii adevăratul Elvis, participând şi la „Elvisweek”. Am cunoscut astfel mai multe persoane din staff-ul său, pe designer-ul său şi sunt în contact cu societatea şi fabrica unde artistul îşi comanda costumele de scenă. In aceasta perioada am cunoscut-o pe Katiuska, o cântăreaţă americană de faimă internaţională, foarte talentată, cu care am colaborat.

George ROCA: Vedetonimul „Don Elvis” a devenit faimos în Italia. Cine v-a „botezat” cu el? Sunteţi mai cunoscut sub acest nume decât sub cel real…

Pr. Antoniu PETRESCU: Prima dată când am fost numit „Don Elvis”, sau „L’Elvis del Signore”, adică “Elvis al lui Dumnezeu”, a fost mai mult
în joacă… Apoi m-a definit ca  nume de artist şi aşa a rămas! „don” înseamnă „părinte – preot”, iar Elvis nu are nevoie de comentarii. Îmi place să fiu identificat cu numele „Don Elvis”, in fond este personajul pe care, cu modestie l-am creat şi cred ca este mult mai cunoscut in lume decât numele meu real.

George ROCA: Părinte, nu vă deranjează unele afirmaţii care spun că un preot în loc să îşi vadă de parohia sa… devine un imitator şi se ocupă de chestiuni „nu prea catolice” creându-şi un idol numit Elvis Presley? 

Pr. Antoniu PETRESCU: De subliniat o particularitate de-a mea pe care aş vrea să o înţeleagă toată lumea – eu cânt şi trăiesc muzica lui Elvis cu personalitatea mea! Mă consider o persoană normală, nu un copiator şi… nu voi recurge niciodată la chirurgia plastică pentu a mă asemăna cu el, mai ales că mi-am câştigat deja un prestigiu, o valoare în faţa publicului… care mă apreciază nu pentru că îl imit pe Elvis ci mai ales pentru vocea şi prezenţa mea scenică.
Să nu uităm că Elvis a fost întotdeauna un împătimit al muzicii gospel, gen religios pe care l-a introdus în repertoriul său şi în care se regăsea. În ceea ce mă priveşte, ca preot-cântăreţ nu găsesc nici un contrast, nici un motiv serios care să mă obstrucţioneze şi care să compromită ceea ce sunt, crezul meu şi vocaţia mea. În plus, a fi artist completează fără îndoială imaginea şi identitatea mea de preot, mă ajută să mă relaţionez şi să valorific mai mult contactul cu lumea. Viaţa mea este naturală şi ceea ce fac nu este în contrapoziţie cu nimeni şi cu nimic, problema alegerii cred că am rezolvat-o la timpul ei.
Muzica vine de la Dumnezeu, iar cine are concepţii diferite şi idei preconcepute ar face bine să le ţină pentru sine. Nu mă interesează cum îl privesc ceilalţi pe Elvis şi pe cei care îl impersonează. Îi invit să meargă la Graceland, în luna august, atunci când se organizează „ElvisWeek”. Sunt convins că îşi vor schimba părerile şi vor aprecia nu numai muzica ci şi participanţii.

George ROCA: Discografie? Câte albume aţi scos? Cântaţi şi în limba română? Câteva cuvinte vă rog.

Pr. Antoniu PETRESCU: Am la activ patru compact-discuri oficiale: „Credinţa,  Speranţa, Dragostea”, „Dragostea Divină”, „Christmas Songs” şi ultimul „Don Elvis” în care, muzica religioasă se împleteşte cu cea profană. Nu am scos nici un album în limba română din păcate, doar doua în italiană, celelalte fiind în engleză. Cât despre calitate… sunt pretenţios! Doresc un produs bun şi nu înregistrez orice…
Compact-discul în limba italiană poartă tilul „Divino Amore” a ajuns chiar în mâinile  Sfântului Părinte Benedict al XVI–lea, iar cei de la SkyTV din Italia lucrează la un promo documentar avându-l ca protagonist.

George ROCA: Ce idealuri sau planuri de viitor aveti?

Pr. Antoniu PETRESCU: Sunt bucuros pentru ceea ce am realizat până acum, este un dar al Celui De Sus pentru mine, este ca un premiu pentru care am luptat… în ciuda obstacolelor şi rezistenţelor avute! Dumnezeu există! Nu pot pretinde să plac la toţi, dar cine poate spune că este pe placul tuturora? În prezent sunt ocupat cu promovarea noului meu album „Don Elvis” care şi-a făcut deja apariţia pe piaţă.
Până în momentul de faţă, nu am concertat în afara Italiei, cu excepţia unor apariţii la “ElvisWeek” în faţa fanilor lui Elvis unde am fost chiar intervievat de televiziunea locală din Memphis. 

George ROCA: Aș vrea să închei cu un mesaj din partea dumneavoastră pentru compatrioții noștri români din țară și pretutindeni…

Pr. Antoniu PETRESCU: Mulțumesc mult pentru disponibilitatea d-voastră, eu cred că numai împreună și cu bunăvoința tuturora vom reușii să schimbăm ceva, viziunea negativă pe care, noi românii, o avem în lume, viziunea îngustă și limitată de preconcepții a unei realități care ar trebui să fie mai aproape de problemele reale ale persoanelor pentru a câștiga credibilitate… Avem mult de mers cu umiltate , avem nevoie de o „deschidere a mentalității” , de a ieșii din această situație de ipocrizie, care în loc să protejeze imaginea istituției, aduce cu sine o închidere a minții, o închidere către „schimbarea inevitabilă a echilibrului mondial”. Domnul să binecuvanteze pe toți românii de pretutindeni!!! 

Website: www.antoniupetrescu.com

Topice: Interviuri | Comments Off on INTERVIU CU PĂRINTELE ANTONIU PETRESCU ALIAS DON ELVIS

Comentarii închise.