Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

OMAGIU POETULUI NICHITA STĂNESCU

de Elena Trifan | Aprilie 15, 2011

„Te iubesc, strigam, prezent al vieţii mele”
(Îndoirea luminii)

31 martie 1933, o nouă rază de lumină avea să aducă în peisajul literaturii române, un nou poet, Îngerul blond, născut la Ploieşti, în casa din strada Buciumului nr. 1, pentru a înscrie noi pagini în nemurirea spiritului ploieştean şi naţional.

Talentul precoce al copilului avea să se manifeste vijelios în anii tinereţii şi ai maturităţii, dăruind literaturii române peste 3500 de poezii cuprinse în volumele: „Sensul iubirii”, „O viziune a sentimentelor”, „11 elegii”, „Necuvintele”, „În dulcele stil clasic”, „Epica Magna”, „Opere imperfecte”, „Noduri şi semne”, „Necuvintele” şi peste 200 de interviuri.

Deşi prematur, la numai 50 de ani, aripile poetului s-au înălţat ascuţit la cer, în „ploi de meteoriţi” pentru a îmbrăţişa lumina şi pentru a se hrăni cu muzica sferelor, amintirea lui a rămas vie printre ploieştenii cărora le-a oferit o nouă formă de cunoaştere, inventând „necuvintele”, „nemirosul”, „neauzul”, „nevăzul”, „negustul”, „nepipăitul”, pe care i-a învăţat lecţia despre mersul pe valuri, despre mirosul pietrelor, despre cub, despre cerc, despre zbor.

An de an la sfârşitul lunii martie, ca şi când ar fi încă în viaţa pământeană, Nichita este sărbătorit de ploieşteni ca un veşnic început. Pentru omagierea poetului, cât şi pentru o mai bună cunoaştere a operei acestuia Casa de Cultură „I.L. Caragiale” din Ploieşti a iniţiat Proiectul educaţional judeţean „Mai aproape de Nichita” care printre alte activităţi a prevăzut ca pe data de 31 martie 2011 elevii din judeţula Prahova, la aceeaşi oră să recite din poeziile lui Nichita.

Pe data de 29 martie la Casa Memorială „Nichita Stănescu” din Ploieşti a avut loc vernisarea unei expoziţii de pictură realizate de elevii Colegiului Naţional „Alexandru Ioan Cuza” Ploieşti, pe baza poeziilor stănesciene, urmată de recitarea de poezii şi de o dezbatere profesori-elevi de la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Ploieşti, Grup Şcolar Industrial Energetic Ploieşti, Grup Şcolar „Toma Socolescu” Ploieşti, Şcoala „Elena Doamna” Ploieşti, cu privire la anumite aspecte ale operei lui Nichita: interpretarea de metafore, crearea de cuvinte inedite, metamorfozarea elementelor Universului.

Celor prezenţi li s-a oferit revista „Atitudini” dedicată în întregime poetului. În cuprinsul revistei pot fi găsite nume şi articole precum: Gelu Nicolae Ionescu „Lecţia despre Nichita”, Ion Bălu „Cuvântul şi necuvintele”, Gabriela Teodorescu „Dorul de dezmărginire”, Mircea Coloşenko „Dublul debut absolut al lui Nichita Stănescu”, Stela Covaci „Poetul Nichita Stănescu în Arhivele Securităţii”, Nicolae Dumitrscu „Nichita – Un spectacol greu de uitat”, Mihai Vasile „Nichita ad equinoctium”, Marian Chirulescu „Nini – fiul Ploieştiului”, „Cine l-a cunoscut pe Nichita ştie că o piesă despre el este imposibilă” – Interviu cu dramaturgul şi poetul Matei Vişniec, „El cânta la acordeon, modela plastilină” – Interviu cu Vera Popescu, verişoara lui Nichita Stănescu şi cu Andi Popescu, nepotul poetului, Nicolae Boaru „Pândesc cu cheia mea un lacăt”, Ion Stan „Dedicaţii autografe pe cărţi aflate în Expoziţia Memorială „Nichita Stănescu”, Al.I. Bădescu „O întâlnire cu Nichita”, „Îmi place propensiunea sa pentru a experimenta absurdul” – Interviu cu poeta şi matematiciana Joanne Growney, care a tradus în limba engleză poezii de ale lui Nichita.

Ziua de 31 martie 2011, ca de obicei, a strâns în Piaţa Victoriei din Ploieşti, în jurul statuii poetului pe cei împătimiţi de opera lui: scriitori, poeţi, critici şi istorici literari, editori, actori, muzeografi, profesori, elevi, oameni politici. Personalitatea poetului a fost evocată de Ana Blandiana, Vasile Tărâţeanu, Mircea Coloşenko, Alex Ştefănescu, Stela Covaci, elevele: Marina Pătran de la Liceul „Nichita Stănescu” din Ploieşti şi Denisa Viuleţ de la Colegiul Naţional „I.L. Caragiale” Ploieşti. Actriţa Carmen Ciorcilă de la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti ne-a oferit un moment poetic din opera lui Nichita.

Aici, în Piaţa Victoriei din Ploieşti, „cuvinte trecând de pe o gură pe alta/ ca un râu nevăzut” au evocat personalitatea poetului, dezvăluind aspecte inedite referitoare la disponibilitatea afectivă deosebită a acestuia, la spontaneitatea de a scrie versuri, omagierea poetului prin atribuirea numelui său unor instituţii şcolare şi cenacluri literare.

Ca şi în anii trecuţi, şi activitatea din acest an, ne-a oferit o omagiere sincretică a poetului, astfel că iubitorii de frumos şi împătimiţii de Nichita au putut admira în jurul statuii poetului Expoziţia de artă plastică realizată de elevii Liceului de Artă din Ploieşti.

La statuia poetului au fost depuse flori de reprezentanţi ai Academiei Române, ai Consiliului Judeţean Prahova, ai Primăriei Ploieşti, Casei de Cultură „I.L. Caragiale” din Ploieşti, Direcţia Judeţeană de Cultură şi Patrimoniu Prahova, foşti colegi de-ai poetului, elevi de la Colegiul Naţional „Nichita Stănescu” din Ploieşti.

În cadrul expoziţiei de carte din parc, criticul literar Alex Ştefănescu a lansat în aer liber cărţi precum: „Istoria literaturii române contemporane”, „Îngerul cu o carte în mâini”, „Cum te poţi rata ca scriitor,” „Bărbat adormit în fotoliu.”

La Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti au fost oferite premii participanţilor la cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu.”

Pentru o clipă Nichita a stat de vorbă cu ploieştenii, recitând din versurile sale, chiar şi înregistrate, demonstrând-le că este „viu şi pătimaş” şi că fără de el existenţa nu se poate „Fără mine nu se poate, dovadă că sunt./Fără mine nu s-a putut; /dovada e că m-am tras din mine însumi/adică din acel mine care-a fost.”

Mulţumit că şi-a regăsit prietenii, Nichita cel „fără Timp”, împăcat cu frunzele, cu merele, cu umbrele, cu păsările, poate lua fulgerând calea depărtărilor pentru a se reîntoarce „înlăuntrul desăvârşit” de unde va reveni şi mai strălucitor şi mai prietenos, ca un veşnic liant între trecut şi viitor.

PLOIEŞTI 2011

 

Topice: Reportaje | Comments Off on OMAGIU POETULUI NICHITA STĂNESCU

Comentarii închise.