Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

CIOBURI DE VITRALIU

de Cezarina Adamescu | Iulie 27, 2011

-crochiuri sexagenare-
Gânduri la flacăra anilor
„La ce bun  poetul în vreme de secetă?”
-Octavian Paler-

Aceste gânduri sunt pentru oameni grăbiţi şi foarte grăbiţi. Pentru cei ce n-au niciodată timp. Nici măcar să trăiască. Aleargă, se-nvârt continuu, sunt în mişcare, chiar şi atunci când se odihnesc. Sau ar trebui să se odihnească. Viaţa trece pe lângă dânşii şi nu o văd, nu o simt, nu-i aud vuietul. Pentru că n-au timp. N-au vreme pentru frumos, pentru bine, pentru adevăr, pentru linişte, n-au timp pentru timp şi pentru răstimp. Doar pe ultima sută, îşi dau seama cât de mult s-au risipit, fără să înţeleagă de ce, pentru ce şi mai ales, pentru cine. De cele mai multe ori, au uitat chiar, cine mai sunt. Dacă nu ar avea nevoie zilnic de hârţoage şi acte absolut inutile, şi-ar uita chiar şi identitatea.
De vârstă, ce să mai vorbim? Se trezesc dintr-o dată bătrâni şi nu le mai vine să creadă c-au fost şi altfel. C-au fost copii, tineri, maturi, oameni normali, într-o lume grăbită. Nimic nu e veşnic în afară de Dumnezeu.
O rugăciune spune aşa: „Am trăit de parcă n-ar trebui să mor niciodată”.
Aceste cuvinte sunt pentru lumea  grăbită, chiar dacă nu are timp să le citească.
Şi chiar dacă, nici eu n-am avut vreme să le citesc. Abia dacă am avut timp să le scriu. Pentru cine? Pentru ce?
Pentru un timp care ar trebui să aibă mai multă răbdare cu oamenii.
Să fie mai îngăduitor, mai tihnit, mai temeinic.
Grabă, agitaţie, stress, îndoială, nesiguranţă, superficialitate, ruină de suflet. Toate duc, inevitabil, la degradarea stării iniţiale, alunecarea într-o mare de incertitudini care vor costa scump persoana umană.
Ne pasă? Nu.
Instinctul de conservare e mai puternic. Se salvează cine poate din această corabie. Cine ştie să dea mai bine din mâini, din picioare, din gură.
Dostoievski spunea odinioară: „Frumuseţea va salva omenirea”. Dar câtă putere poate avea o delicată floare frumoasă? Depinde de ceea ce înţeleg oamenii prin frumuseţe. Sau prin lume. „Elementul lume” – titlul unei cărţi de Calistrat Costin – are multe conotaţii.  Lumea ca suport pentru oameni. Pentru cuvinte. O lume de cuvinte. Lume bună, lume rea. Lume veche şi nouă. Cuvintele alunecă până la buzele apei. Apoi se azvârl ca-n prăpastie. Din orice cuvânt se naşte un binom. Spirit maniheist?
Lumea e construită doar pe două principii?
Trebuie mereu să alegem?
Şi dacă tot trebuie să alegem, de ce să nu alegem frumuseţea? Sau bunătatea. Sau adevărul. Sau Iubirea, Caritatea, care, toate  la un loc, într-un efort suprem, pot salva omenirea.
Nu v-ar plăcea?…
Până atunci, lumea grăbită, neatentă, aleargă care încotro, aparent fără ţintă, dar mânată de propriile interese mărunte, neavând timp nici măcar să se privească-n oglindă.
Şi-atunci, la ce bun?
Cui ar folosi înscenarea?

Ar trebui să lipesc un afiş, ori să pun un bileţel pe uşă, ori măcar un mesaj SMS: Aici nu se măsluieşte.
Aici nu e institut de înfrumuseţare. Aici se grăieşte, aşa cum se scrie, adică, se scrie aşa cum se gândeşte şi se grăieşte.
Fără nici un farafastâc.
Harurile cele mai mari le-am primit în toiul unor cumplite dureri ori nefericiri.  În totală confuzie, incertitudine asupra zilei viitoare. Nimic nu e simplu.
Altfel, totul n-ar fi decât o mare şi neruşinată minciună. Măsluire.
Las cititorul să judece.

 

*******

 

 

 

 

 

 

TANDREŢE SEXAGENARĂ

 

*Lucrurile se rostogolesc
mai degrabă decît cuvintele.
Mai iute chiar decât oamenii.
Opriţi-mi vertijul!
*Suflet clocotitor.
Trup flămând.
Inimă jinduită.
Eu.
Mintea luptă cu umbrele.
Deschideţi fereastra
Să iutre cât mai multă Lumină.

 

*Pierdere şi câştig.
În căuşul luminii
gheme de umbră.

 

*Degetele unei femei
Dansează singure.
Independente de trup
Dintr-o dată-şi iau zborul.
*Jocul cu banii altora,
încă nepedepsit:
Bursa.

 

*Răsfoiesc cartea
la fel cum m-aş ruga
la Zidul Plângerii.
*Florile îngrăşate
cu cenuşa din trupul străbunilor
capătă miros de veşnicie.

 

*Ah! Mi-a scăpat
printre degete
Poezia!
*Când dragostea se preface în sex
să nu te miri de moleşirea spiritului.

 

*Lumea a început să mă cunoască abia
din clipa cînd eu am încetat să mă recunosc.

 

*Feţele virtualului:
depinde din ce parte priveşti.

 

*Sursa poeziei autentice:
Lumină şi Credinţă.
*Chiar şi pe întuneric
poate izbucni flacăra iubirii.

 

*Un foc mocnit
se poate preface lesne-n cenuşă.

 

*Din jarul ochilor tăi
izbucnesc luminiţe.

 

*Cineva pleacă, altcineva vine.
Locul se ocupă chiar dacă nimic
nu mai e la fel.
Oamenii şi lucrurile sunt unice.

 

*Astfel percepi trecerea timpului,
prin schimbarea persoanelor din viaţa ta.
*Numărăm iubirile
după ciclicitatea anotimpurilor?
*Oamenii devin perioade de viaţă.
Apoi, crâmpeie de amintire.
Nu-i putem aduce cu forţa
dar nici nu-i putem reţine.
*Pasageri, pasageri
pe o corabie care
Înaintează în larg (Duc in altum!)
la discreţia pânzelor şi a
vântului.
Singur, catargul trebuie să rămână neclintit.
Şi statornic.

 

*Omului îi cade prea lesne aura
în ţărână.
Şi-i va fi greu s-o şteargă de praf
şi să o aşeze din nou pe frunte.
Oricum, fruntea nu va mai fi vrednică
de o aşa strălucire.
*Ai grijă de propria aură.
Leag-o cu aţă.
Sprijin-o cu mâna
sau cu alt suflet.

*Şi până la urmă eşti
ceea ce tu consideri despre tine
că eşti.
*Nimeni nu te face ceea ce eşti
în afară de Dumnezeu şi de tine.

 

*Aruncă-ţi privirile cât mai des
în propriul templu!

*Un templu părăsit
e lesne năpădit
de buruieni şi rugină.

 

*Oră cu oră
am străbătut urcuşul.
Mi-e dor de clipă.

 

*O casă străveche
şi-a luat picioarele
la spinare.

 

*Cerul desfăşurându-se
ca o insulă
în abisuri.

 

*În marea de Chi
îmbulzeală.
Nu mai e loc pentru nimeni.
*Ierburi ude
cât cuprinzi cu privirea.
Liane de rouă.
*Linişte!
Pe muntele vrăbiilor
concert de clopote.

*În cuget – nevicleşug.
De gândurile tale mă agăţ
ca să străbat urcuşul
costişă de costişă.

 

*Fereşte-te de clipa
când nu vei reuşi
să mai surprinzi pe nimeni.

 

*Gândurile se-nfruptă din mine
şi mă înfulecă
pe nemestecate.

 

*Lihnit mă simt de gingăşie
şi jinduit
de-o mână caldă.

 

*Poezia – acest spaţiu
de o profundă sacralitate
casa mea de rouă
care-mi răcoreşte fiinţa.

 

*Te poate răcori
un deget doar,
într-un pahar cu apă?
*Cel ce slujeşte
şi cel ce-i slujit
uniţi în jertfă comună.
*Să vină – puhoi
năzuitele ploi
spălătoare de cuget!

 

*Să nu-mi şopteşti iubite
ce nu doresc să aflu!

 

*Har înalt –
înfiorare de inimă,
ardere de tot.

 

*Suflare
în foalele Timpului –
bătaia de inimă.

 

*Bătăi de inimi
agresiuni zilnice
numite viaţă.
*40 de gânduri
pustii
despre Ţara Făgăduinţei.
De colo-colo
mica mea zburătoare
viaţa – mă poartă.

 

Şi peste toate,
Poezia –
scorpia care mă îmblânzeşte.

 

CEZARINA ADAMESCU
16 iulie 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Topice: Diverse | Comments Off on CIOBURI DE VITRALIU

Comentarii închise.