« FLOAREA FLORILOR DIN RAI | Principal | Nu aştepta răspuns… »
TERORI
de Adrian Botez | August 17, 2011
mă păzeşte noaptea – cu
briciul deschis – sclipind sumbru
ucigaş: lângă fiecare clipă
îngheţată – care trece peste beregata
mea – a plasat un asasin – rânjind livid – de
meserie
trăiesc printre lame
surde sclipiri – scurte precum trăsnetul din
zare: ameninţări forfotind – clocotind
şobolani fluorescenţi în mansardă
mi-e frică să-mi clintesc – fie şi-un singur
gând – de teamă să nu-i văd – în
clipa următoare – capul căzut – însângerat – la
picioare
Topice: Poezii | Comments Off on TERORI
Comentarii închise.