Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Noi Armonii Culturale…

de Gheorghe Stroia | Septembrie 12, 2011

Colecţia LIRIK, a editurii Armonii Culturale, anunţă o nouă apariţie editorială: SPERANŢA MIRON – “GLEZNA TIMPULUI” (poeme)

Misterioasă precum o umbră, atinsă de serafica lumină a nopţii şi descinzând dintr-un anotimp în care spiritul se transformă în lirism, vom găsi împletite, în logica internă a cărţii, sclipirea unui destin marcat de subcuantica poeziei. Vom putea observa cum din marea gândurilor ştiute, dar nerostite (încă), se aprinde un licăr, la întânirea poeziei sale cu glezna timpului. Acolo, la încheietura moale a clipelor, străjuie furtuna, încărcată de un magnetism tripolar (autor-lirism-cititor), care ne va deschide căile către revelaţii ale simţurilor.
Studiind cu deosebită atenţie poezia Speranţei Miron, se poate spune că doar prin parcurgerea semioticii sale speciale, se simte cum cenuşa gândurilor „colorează” palmele în negru, cum pe ochii avizi de poezie se poate distinge „calea însângerată” de dorinţe a muzei sau cum analizatorul auditiv percepe muzica internă a ritmului liric. Toate acestea, deoarece poezia, înainte de a fi tranşată şi analizată de raţiunea însăşi, este receptată prin simţurile nealterate ale cititorului de calitate. Mai mult, explozia unui val piroclastic de căldură internă este o formă de percepţie „fizică” a liricului în stare pură. Din când în când, situat în miezul stelei fierbinţi, cititorul se va simţi invadat de răceala unui frig polar, ascuns în versul îmbrăcat în haine de catifea. Alba „Ningsoare” – mireasa unui „Zor de zi”.

Colecţia LIRIK, a Editurii ARMONII CULTURALE, anunţă o nouă apariţie editorială: PICĂTURI DE TIMP (poeme) a poetului focşănean IONEL MARIN

Volumul poetului focşănean, un mozaic liric, de întindere relativ redusă, dar cu o mare densitate de sensuri şi simboluri, descrie stări elegiace, armonii, doruri, împletite într-o silenţioasă şi profundă rugăciune. Ca de fiecare dată, în volumele sale de poezie, apar ca omniprezente: Lumina Divinului, Sacrul şi Profanul, Celestul şi Teluricul, componente esenţiale ale unei extraordinare poveşti de viaţă.
În fiecare poezie a cărţii, există două planuri ideatice. Un plan al Maturităţii, prin care poetul priveşte retrospectiv umbrele şi luminile vieţii – fatidic rostite şi eminamente trăite şi un alt plan – al Copilăriei – prin care poetul încearcă să perceapă frumuseţea persoanei dispărute, transformată în praf de stele (încercând regrete, poate tardive, la acţiuni anterioare). Prin împletirea celor două planuri ideatice, rezultă un lirism curat, sincer şi purificator, expresiv, idilic, reverberând energii ances-trale şi contrastând cu dual(fals)itatea lumii din jur.
Prezentată sub forma unui buchet lirico-eseistic, ce deconspiră tăcere şi solemnitate, cartea pendulează între limitele unui status fiinţial, în care sentimente – ascunse sub măşti de lut – plâng pe umărul implacabilului timp. Transformat în petale de flori, cu miezul de foc, din care picurii ruginii umbresc siluetele clipelor, timpul se comprimă, concentrând – în sensuri existenţiale unice – doar esenţe. O alchimie lirică aparte, un spectru invizibil.

Despre…

Editura Armonii Culturale a fost fondată la Adjud, la 15 iunie 2011 (la 122 de ani de la trecerea în nefiinţă a Luceafărului), cu scopul de a promova cultura scrisă valoroasă şi originală, de a răspândi în lume veşti despre genialitatea românilor de pretutindeni. Născută dintr-o necesitate, editura Armonii Culturale îşi propune să editeze cărţi, de o calitate excepţională (prin conţinut şi prezentare grafică) şi la preţuri fără concurenţă. Procesul de editare calitativ-superior, interactiv, desfăşurat în lumina respectului cuvenit autorilor acceptaţi spre publicare, are ca rezultat un produs finit: CARTEA, ce întruneşte toate calităţile dorite de autor , un produs finit atent supravegheat de editorii noştri. O realizare Armonii Culturale, care va face cinste – cu certitudine – tuturor!
Până în acest moment, editura Armonii Culturale a inaugurat, cu noi titluri de carte următoarele colecţii (vor urma, cu siguranţă, altele):
• ERUDIT (carte şcolară şi carte ştiinţifică şi enciclopedică);
• LIRIK (poezie);
• EPOSS (proză, eseu, jurnal, roman);
• EXEGESIS (analize şi comentarii, critică şi eseistică literară).

 Aşteptăm autorii interesaţi să ne contacteze, pe adresa editurii, sau pe pagina web (www.armoniiculturale.ro/editura), la următoarele date de contact:
GEOCOSYNUS EDUCATIONAL GROUP
Editura ARMONII CULTURALE
Str. Siret, bloc 28, ap. 30, Adjud, jud. Vrancea
telefon fix: 0374-064.594, mobil: 0741-078.627
e-mail: editura@armoniiculturale.ro
www.armoniiculturale.ro

Topice: Diverse | 1 Comentariu »

Un răspuns to “Noi Armonii Culturale…”

  1. Marin Scuder spune:
    20 Septembrie 2011 la 15:26

    Felicitări editurii Armonii Culturale, pentru cărţile minunate pe care le publică! Am observat, deja, printre autorii publicaţi, nume valoroase! Asta înseamnă să ai răbdare şi munca ta să fie apreciată de oameni care o pot face cu adevărat! Îmi place la nebunie şi revista Armonii Culturale, eu o citesc zilnic! V-o recomand şi vouă!
    Cu mare drag, Marin Scuder