Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

TRENUL VIEȚII LA CUMPĂNA ANILOR …

de Dumitru Buhai | Decembrie 31, 2011

ECCE TEMPUS!

Am sosit cu Trenul Vieții megând printre cerberi și lei, prin furtună,
La ultima brazdă a Anului, cu speranța într-o viață mai bună.
Deja aud sunând cântecul de trecere peste cumpăna așteptată,
Care-aș dori să-mi aducă înnoirea cea sfântă, în suflet, visată…

Doamne, mereu Îți cerem ani mulți, fără să ne gândim,
Că fără iubire, Timpul în noi se vestejește, ca și o floare…
Mai rupe, Părinte, din eterna Ta bunătate și sfântă iubire
Și-mpodobește-mi viața cu daruri sădite din sfânta Ta fire!

Fiecare an ni se pare nou, la început, dar acesta este vechi ca timpul… Nouă: oamenilor ne place iluzia clipei, când ne lăsăm fermecați de luciul aparentului și visăm ce am dori să fie: să avem o viață plină de fericire și bucurie!

Visul este uitarea că suntem din tină,
Dar ne trezim cu oasele noastre-n rugină!
Eu sunt fericit că mai pot și acuma visa,
Ca să nu mă tem de marea ce-o voi traversa!…

Este bine, cât timp suntem vii, să-nvățăm să visăm,
Ca să nu ne fie teamă ca viața s-o înfruntăm,
Iar pietrele-n drumul ce-l traversăm și vămile vii
Să le uităm pe toate, lăsându-le-n al clipei pustiu!

Sunt fericit că mai pot visa, fiind îndemnat de Ingerul meu de Lumină să scriu!… Și-mi pun gândurile în cuvinte scrise, ca să-mi răcoresc sufletul, cum își stâmpără setea un călător pe arșiță, când întâlnește un izvor de apă curată în cale. Simt și acum, când Trenul Vieții mele a sosit la o altă  cumpănă a anilor, că trebuie să fac ce mi-a pus în suflet Creatorul și să scriu, ca să-mi luminez prezentul și viitorul, făcând să răsară soarele și să dispară norii, iar cuvintele mele potrivite să mângâie și să învioreze și pe cel care „gândurile” scrise mi le citește.

Stau pe loc… și mă  gândesc ce repede au trecut alte 365 de zile din via[a mea, iar timpul și-a mai lăsat niște amprente pe casa mea de lut, pe când sufletul mi se mai bucură pe măgura de tină și se luminează de multa lumină trimisă de undeva din arhipelagul auriu al eternității.

Din bucuria sufletului meu, se clădesc, ca niște cărămizi de lumină, gândurile mele, în cuvinte de aur, de argint și de fier, pe care, din misterul creierului, le semăn în ogorul scripturii, special pentru tine scrisă, cititorule (cititoare), în slovele potrivite, ca să-ți fie balsam de vindecare, de alinare, de încurajare și de chemare la o viață curată, binecuvântată și fericită, într-un nou Început de An, ca chiriaș al timpului lui  Dumnezeu.

Gândul meu semănat în ogorul scripturii este ca o picăură de apă într-un ocean și ca o rouă pe iarba setoasă. Este o fărâmă de nisip pe malul de ocean sau ca o frunză pribeagă căzută pe cărare. Este o lacrimă pe obraz sau o scânteie într-un incendiu, o fărâmă de lavă ce se prelinge de pe un munte, un fir de mărăcine ce, fără rușine, apare în ograda gătită cu iarba stropită-n verdele bucuriei. Gându-mi e-o literă de slovă și o rimă în poezie, un tunel dintr-un șir de munți și un firicel din perii cărunți, un fulg de nea într-o avalanșă sau o rază timidă de soare ivită printre nori. Este o cărămidă dintr-o casă sau o felie de pâine pe masă. Gându-mi e-o speranță și-o încurajare, pusă într-un șir de vorbe ascunse-n colivie, ca să nu zboare, când aș privi prea atent pe fereastra, pe care pătrunde lumina…

Gândurile mele sunt florile din literele cuvintelor. Ele sunt balsamul sufletului meu, punând elixirul fericirii și frumuseții în el, făcându-mă să trăiesc viața asta de tină cu ger, de parcă aș fi de acum transmutat în lumea fericirii din Cer.

De aceea, și la acest popas al gândurilor despre viitor, la cumpăna anilor mei, mă întreb încotro voi călători în Anul ce-ncepe să-și depene zilele pe șase februarie? Pe ce drum vor călca pașii mei? Vor călca, Doamne Iisuse, pe urmele pașilor Tăi?

Când citești cuvintele mele, lasă-te purtat de frumusețea cuvintelor, citește-le cu reverență și cu bucurie, simțindu-le sensul acela duios ce face sufletul omului frumos! Gustă dulceața cuvintelor din proză și poezie, ca să ai, în suflet, divina armonie.

Noi existăm și ne numărăm anii, pe când învățăm să viețuim încet, din leagăn până la locul tăcerii, când începe veșnicia și nu mai există nici calendar, nici măcar trecutul de scrum, căci ritmul tinei a încetat, când viața fără de ani, în noi, s-a-ntrupat, dacă Celui ce este Viața, sufletul, din cortul nostru de lut, avut de împrumut pe pământ, I l-am încredințat.

De aceea, niciodată să nu uităm și, la fiecare numărătoare de zile, începută la schimbarea anilor din calendarul croit de om după soarele și pământul lui Dumnezeu, să ne amintim că sufletul este solul în care Tatăl nostru din Cer a plantat sămânța iubirii, a milei și fericirii, ca să ne străduim să învățăm să fim mai buni, mai credincioși și mai miloși, din zi în zi. Să avem bucuria în suflet și zâmbetul pe obrajii sărutați de soarele, la răsăritul căruia să ni se deschidă ferestrele sufletului, iar inimile să ne cânte de bucurie că Dumnezeu nu ne-a luat încă, ci ne-a lăsat să ne redescoperim țelul și fiin[a, făcând din viața noastră un izvor de înțelepciune și iubire.

Dumnezeu m-a creat și pe mine, ca pe fiecare ființă umană, după chipul Său, așezând în mine un macrocosmos, în care inima este soarele, iar creierul este suprema putere ce mă poartă spre înțelegerea locului meu în macrocosmosul fără început și fără sfârșit, creat de El. În capul meu, se află puterea credinței, iar inima mea este locașul dragostei dumnezeiești ce mă face să am speranța în eterna fericire. În spațiile necunoscute ale Spiritului de viață, din ființa mea, mai mult ca oricând în acest timp înflorit, la cumpăna anilor mei, voi trimite dragostea mea ivită din credința în Dumnezeu  către lumea din jurul meu, ca să unesc suflet de suflet și să mă simt parte din lumea Tatălui meu din Cer.

Acum, iert și eliberez trecutul cu Iubire, aleg să-mi umplu viața cu Bucurie și Armonie, Las gândurile armonioase și  Bucuria mântuirii să curgă liber spre mine!

Minunat este să simt cum din lumina Spiritului mi se revelează nevoia de a căuta în mine dragostea ce a pus-o Dumnezeu în inima mea, ca s-o pot transmite și altora și să fiu, mereu, integrat în lumea lui Dumnezeu!

Iubindu-i pe toț oamenii, le transmit și pe calea cuvintelor scrise, în propoziții și fraze, înlănțuite prin slove potrivite, chemarea la izvorul Vieții: Lumina lumii și Mântuitorul sufletului, venit din Cer pe pământul nostru, din Dumnezeu Adevărat, El Însuși Dumnezeu, ca să fie o Ființă Unică, cu o viață unică și să trăiască ca om-Dumnezeu, să Se jertfească pentru păcatele oamenilor din toate veacurile, ca să ne împace pe veci cu Tatăl Ceresc, prin dragostea Sa divină.

Mă rog, scriind, ca Duhul Sfânt să te facă, cititorule, să înțelegi cât de mare a fost iubirea lui Dumnezeu pentru sufletul tău!

Întotdeauna pentru mine numărul unu aduce în mintea mea  afectul Începutului. Mi se umple sufletul de emoții și de speranțe, de teamă și de visuri luminate în culorile curcubeului în prima zi și  în prima lună a unui An Nou, care începe la Aniversarea anilor mei împliniți. Această zi de Întâi, cu semnificația unui „An Nou” ce se agață în cârca mea, îmi dă senza[ia împlinirii visului de a ajunge la o vârsta când contează fiecare clipă trăită în lumină și-n soare, în vânt și-n furtună, pe vreme rea sau pe vreme bună, când mă agăț de bucurie ca untul de felia de păine și zâmbetul de pe obraz îmi aduce briza oceanului în clipele de reculegere, în extazul răsăritului de soare… Și uit urâtul întâlnit în pe Calea Vieții, chiar din anii tinereții…

E prima lună dintr-un an ce își începe alergarea și eu îmi descifrez în mine chemarea și continui să scriu, ca să-mi răcoresc sufletul pe undele cerești, ca să transmit mesajul lui Dumnezeu, citititorule, pentru sufletul tău, căci fericirea divină, de-acuma, în suflet o port,/ ca un tezaur doar de mine știut, /iar pe-a vieții mele cărare, credința: support/ îmi este tăria siguranței mele în necunoscut!…

Am o vârstă în care mă bucur că sunt
Și-ncerc credința și fericirea s-o cânt.
Inima mea-i ca o floare plăpândă în Bucurie,
Cum sunt cuvintele duioase în a mea poezie!

Dacă inima mea poate fi ca un cireș în floare
Sau ca un sat românesc în zi de sărbătoarre,
Ca un izvor de apă curată, limpede și bună
Sau ca cerul cu soare, luceferi, stele și lună>,
Pot spune că sunt un om mântuit fericit!

Topice: Diverse | Comments Off on TRENUL VIEȚII LA CUMPĂNA ANILOR …

Comentarii închise.