Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

UN PĂMÂNT NUMIT ACASĂ – POEZIA ARDEALULUI

de Georgeta Resteman | Decembrie 27, 2011

Acasă

Mi-am sărutat azi pământul cu lacrima dorului
I-am simţit sarea pe buzele-mi arse de vânt,
Mi-am aşezat sufletul într-un colţ al pridvorului
Aşteptând ca din Cer să picure mir pe Pământ.

Lin, din zarea albastră un tainic acord străbătea
Mângâind ramuri goale şi triste cu cântec de jale,
Pe vârfuri de munte-am zărit rămăşiţe de stea,
Frunze uscate şi ierburi jilave-aşternute pe cale.

Sub streaşina casei ce straniu rosteşte tăceri
Ferită de vântul nebun, de ploi, de ninsori şi furtuni
Zăresc lâng-o frunză uscată, ca în dulci primăveri
Pe-un petec de verde, păpădia şoptind: “să fim buni”.

E-o linişte-adâncă, frumosul e-n suflet, dorinţa-n priviri,
Doar un dangăt de clopot se-aude departe pe deal,
Din coşuri ies pale de fum, la geamuri răsar amintiri
Aşa e toamna târzie acolo, acasă, la mine-n Ardeal.

Săcuieu, 26 noiembrie 2009

Topice: Poezii | Comments Off on UN PĂMÂNT NUMIT ACASĂ – POEZIA ARDEALULUI

Comentarii închise.