Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

ELEGII DIN ERA ARHEOPTERIX

de Adrian Botez | Februarie 17, 2012

Lupta Alchimică a MAGULUI ZALMOXIAN, cu…ARHEOPTERIXUL din om: „ELEGII DIN ERA ARHEOPTERIX”, de ION PACHIA-TATOMIRESCU – Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011

Paradoxistul creator al salmilor („P”-ul Celest ocultat!) şi vajnic teoretician al traco-zalmoxianismului mioritic, Ion Pachia-Tatomirescu, este un poet „de rasă”. Da, poeţii autentici formează o rasă terestră aparte – există şi se manifestă altfel şi superior, faţă de ceilalţi locuitori ai planetei Terra.

Spre exemplu, noul volum (din cele aproape 20) de poeme, Elegii din Era Arheopterix, dovedeşte că Poetul îşi poate depăşi limba, pentru un limbaj care, dacă i-ai crede pe unii, este „specializat”: limbajul poetic. Ei bine, Ion Pachia-Tatomirescu „vorbeşte poezie” ca un MAG-DEMIURG întru LOGOS (nu doar în sensul că-şi „permite” jocuri demiurgice-creaţii-inovaţii de Cuvinte – unele paradoxal-mirabile: „În urmă cu câteva secunde/s-a născut verbul a (se) peşteriza” – cf. A (se) peşteriza) – nu ca „specialist”, ci ca Homo Poeticus (sunt sigur că Ion Pachia-Tatomirescu face parte din rasa atlanteenilor, despre care, cu mare desfătare de Duh, face vorbire părintele antroposofiei, Rudolf Steiner!): adică, „vorbeşte poezie” – aşa cum respiră. Poezia din Cuibarul „Stelei Polare”, Poezie Mistic-Şopotită, din Ouăle Androginice ale Valurilor Temporal-Atemporale, Emergent-Imerse…, Poezia de sub Ouăle Brâncuşiene Palingenetic-Zalmoxiene („Coloană a Credinţei fără Sfârşit”), ale Cloştii cu pui de Aur… – spre Laptele-Lumină, al Căii Drepte-DAO/”Galaxie” – Poezie ca „Râu al Privighetorii Orfice” (cf. Într-o privelişte cu alt curcubeu). ”Sprinteioara viespe” alecsandrină (cf. Despre o nelinişte în jocul de-a galaxia…) este tocmai simbolul palingeneziei tracico-orfice (tinzând, fulgerător, către „stadiul Brahman”!), al metamorfozei sacre (ba chiar al metanoiei!), prin depăşirea condiţiei umane, spre cea divină: la Alecsandri, „mreana” imersă (cu voinţă mistică!) vrea (şi face eforturi de Duh!) să (se) transgreseze în „viespea” Emergent-Celestă, Angelic-Zburătoare (de fapt, în primul rând, vehement-„impulsionantă” spre ZBOR…!)! Către Raiul-Privire Revelatorie (de „Tată-Cer/Tinereţe-fără-Bătrâneţe-şi-Viaţă-fără-de-Moarte”)-Re-Îndumnezeitoare (cf. Raiul meu cât o sprânceană, cât o pleoapă…), de după Plânsul (lustrant-soteriologic!) din „peştera-Biserică”: „Plâng în pântecul-peşteră:/peştera răsună ca biserica din Voroneţ,/ca zidurile celui mai pur albastru-de-cer,/ca ochii Soarelui-Moş” (cf. idem). Către Trupul de Albină Divină, Fiu/Fiică a Soarelui/Dumnezeu („să-ţi pictez câte-un univers/în fiecare hexagon/al fagurelui-trup” – cf. În fiecare hexagon al fagurelui-trup…) – Hexagonul-Litera VAU fiind „simbolul Dragostei şi Numărul Antagonismului şi al Libertăţii; Unirea; Munca; Săptămâna Creaţiei” (cf. Eliphas Levi, Chei majore şi Pantaclul lui Solomon).

Ion Pachia-Tatomirescu nu se poate stabili existenţial, în cosmos, decât printr-un etern „colocviu poetic” – discutând întru dispută cu toate ale lumii. Evident, într-un volum de „dispute poetice” care (dacă ne-am lua după titlurile celor 7 părţi-7 zile biblico-demiurgice, prin care veşnic nemulţumitul demiurg re-creeează, veşnic, lumea, ca-ntr-un caleidoscop al infinitelor variante imaginabile poetic: Ars poetica, Elegiile elementului Aer, Elegiile elementului Apă, Elegiile elementului Foc, Elegiile elementului Lemn – element strict autohton! – , Elegiile elementului PământElegii din Era Arheopterix) par a recapitula („elegiac”… – vom vedea, mai jos, de ce…!) cosmosul, în vederea unei re-creaţii, din noi temelii manolice – Poetul intră în dispută demiurgică, în primul rând, cu…rânduiala-Logos-ul! Cu modul existenţial la care au „retrogradat” (de 20-22 de ani încoace, mai cu seamă!) oamenii – „colegii” săi tereştri. Deveniţi „anti-eminescieni/anti-pelasgo-daci”, deci pervertiţi întru Anti-Patrie/Anti-Logos Divin – nichitstănescienii „oameni-fantă” – „galactici mancurţi”, „hiene-vârcolaci” trebuie anatemizaţi, descântaţi de/întru…vidul mitic/vidul de Anti-Logos (adică, nimiciţi prin propria-le pornire distructiv-demoniacă, întoarsă împotrivă-le, precum bumerangul) – sub condiţia refacerii „ROST-ului”, ca Logos-Limbă („gură” – de rai, ori de iad! –  de Om-Hristic, ori de „om-fantă”…! – „Noua cometă străbate vidul/izbindu-se de cerul/Gurii de Rai/şi de cerul gurii noastre/(…)pentru imperioasa autostradă/a libertăţii absolute/dintre Yin şi Yang” – cf. Cometă glonţuitoare de vid şi de ceruri ale gurilor…), Logos-semnificaţie, Logos-Direcţie a Evoluţiei Spirituale, Logos-Rânduială Sacră-Cosmică (întru re-demiurgie sănătoasă!): „Eminescu i-a văzut adeseori/pe-acei oameni-fantă,/alcătuiţi din antimaterie/(…) Însă, de douăzeci de ani,/pe aceşti oameni-fantă,/pe aceşti galactici mancurţi, eu îi văd şi ca hiene-vârcolaci,/Sfârtecând exact Luna-Patrie,/Ce-i Sfânta Limbă Pelasgo-Dacă/una şi-aceeaşi cu Sfânta Limbă Valahă,/fără întrerupere…/Şi tot fără întrerupere, anatemizez/toţi mancurţii din Patrie,/înfăşor toţi oamenii-fantă/într-al blestemului năvod,/cu verb înspicat-răspicat:/Rostiţi-vă şi rostuiţi-vă,/voi, vârcolaci-fantă,/voi, vârcolaci-mancurţi,/duce-ţi-vă-nvârtindu-vă, roindu-vă,/pe toate-ncreţiturile Genunii, desigur,/nu în preajma Daciei mele de Lună Plină:/nu-mi ameninţaţi Lumina-Patrie,/că mă-nfurii/şi vă fac mitul ţăndări…!” (cf. Rosteşte-te, vârcolac…!).

Lumea lui Ion Pachia-Tatomirescu este una Pelasgo-Dacică, luând fiinţă pe Axa („bănăţenită”!) a Kogaionului/Cogaionului („Ce albă e apa asta cerească, minunos croită/în rochii albe de mirese, spre-a ninge/în sfânta parte – dinspre Cogaion – a Banatului”- cf. Ninge spre Cogaion…) – o lume care a luat fiinţă din „colocviul” cvasi-amical dintre Vid şi…AVID (Fărtat-Ne-Fărtat) – iniţial, forma existenţial-umană a Păsării-Înger al Cunoaşterii Divino-Umane Supreme! Vidul, pentru a putea dialoga-„demiurgi”, dimpreună cu Avidul, are nevoie (se „formalizează”…acceptabil!) de ameliorarea Principial-Cosmo-Feminină-YIN – „Doamna Zână”…: „Ţi-am intrat în dialog/ca să nu mă crezi olog…/Ţi-am adus un scorpion/(ce-i la doamna în poşetă)/să-l atârni de-alba-ţi manşetă/pe-o absenţă de buton…!” (cf. Dialogul învidării de pe malul oximoronului).

Din păcate, Vidul s-a implicat demiurgico-social mai mult decât îi permiteau „clauzele tratatului cosmic”, cu Avidul – tentând chiar să corupă esenţa Avidului, înjosind-o (dinspre Duhul Cunoaşterii Divino-Umane!), până la vulgara…lăcomie! „Iisus Hristos a făcut Constelaţia Lirei:/cât este <<dreptul de autor>>,/domnule Prim-Ministru-al-Coasei…?” (evident că, aici, nu se fac, neapărat, referiri personale, ci categoriale!) – cf. Despre o nelinişte a „dreptului de autor”… În aşa fel încât Starea Angelic-Cunoscătoare, Poezia, intră sub zodia exasperării (iar Poetul nu mai poate rămâne, în această dezbinare a eonilor –  Poetul de Serviciu al Naţiunii Valahe – cf. Poetul nu e mânătarcă de vid, printre constelaţii… – …adică, Paznicul Copacului Cosmic cu Rădăcinile Răsturnate, Paznicul Rădăcinilor Celeste ale Lumii/FIINŢĂRII!), din pricina blocajului ei cosmic (o stare de „băltire” a sinelui, în curs de dezagregare – devenit anti-specular, care nu se mai oglindeşte, în propria-i Creaţie!), la nivelul comunicării purificatoare (ca dinamică isihast-revelatorie a Sinelui, dar şi a Sinei noiciene): „Ce rost are/să mai scrii Poezie/dacă oceanele nu citesc?/ Ce rost are/să mai scrii Poezie/dacă îngerii nu citesc? (…)/Şi ce rost are/să mai scrii Poezie/dacă Ea, Însăşi,/nu se mai citeşte?” (cf. Ce rost are…dacă stelele nu citesc…). E nevoie, „avidă” (în sensul profund gnoseologic!), în cosmos şi, deci, în Logos – de o „revoluţie” a Duhului, contra lăcomiei „legea cohortei de omizi/pe frunze de dud”: „Ba, are rost o nouă revoluţie (…)/are rost o nouă cibernetică/ a Verbului/(…) dacă totul înaintează/după legea cohortei de omizi/pe frunze de dud” (cf. Ba, are rost…).

Arheopterixul, conform tratatelor, este „pasăre fosilă, cu caractere intermediare, între reptile  şi păsări, descoperită în jurasicul din Germania” – dar, pentru „atlanteanul” Ion Pachia-Tatomirescu, cel cu Verbul care „calcă ţanţoş/până ajunge la marginea ninsă” (adică, până la Lumina Albă, Atotintegratoare cromatico-existenţial, a Paradisului Atemporal, deci, Anti-Dinamico-Exterior, intrând în starea isihast-interiorizată: „de unde înaintează prudent,/pe partea de argint-viu,/carosabilă, logosabilă/ şi verbos-abilă/a hârtiei” (cf. Verbul calcă ţanţoş…) – transgresând, apoi, şi colocviul-dispută „logos-abilă”, şi viziunea, în Tăcerea Ritmică a Poemului/Logos Unic!), „arheopterixul” a devenit, din păcate, OMUL – dar ca simbol al Căderii în Istorie, al Haosului! –  iar nu vitruvian simbol al Cosmosului/Orânduielii: „Când cărţile bisericilor/sunt pline de sânge, Doamne,/(…) cineva ne scrie istoria,/sunt sigur,/în Cartea-Haos” – cf. Un psalm în faţa Cărţii-Haos. Omul este/a devenit ipostaza degradată, până la reptilă, a fostei Păsări Angelice!  Nu este exclusiv vina Omului că nu mai este „capodoperă divină”, ci şi a unei mistice catastrofe, probabil „muşamalizată” acolo, în Cerurile „Sinei”: „Pentru toate cele scrise de noi/în Cartea-Haos,/pentru toate cele zise/împotriva Haosului din sinea mirabilă,/ nu trebuie să vii, Doamne, spre mine,/cu levierul-steag/în mâna-ţi dreaptă” (cf. idem). Cu alte cuvinte, „ridicarea-retrezirea” (sugerată de… „levier”!) Duhului uman trebuie să se facă nu „cu anasâna” divină, nu prin intervenţie divină autoritar-cezarică –  ci prin conştientizarea Autenticului Sine, chiar de către Om!

De data aceasta, se trimite (rezonabil!) la referenţi umano-terestro-anti-poetici (aleşi, însă, TOTcategorial!): „Naşule, de ce Muma-Aerului/te-ai apucat tocmai astăzi/să-mi strici sărbătoarea pe stil vechi (n.mea: zalmoxiano-hristic!)/clonând pasărea Arheopterix,/reptilo-zburătoarea aceea,/frumoasă ca Nina Cassian/ce zbura proletcultist/din Casa Scânteii în Pădurea Băneasa” (cf. Clonă). Pentru că numele Celui Rău trebuie pronunţat, CU ORICE RISC, în orice ritual de exorcizare-descântare – pentru Restaurarea Cântecului Orfico-Soteriologic!

…Mai este posibilă întoarcerea la „sănătatea Lumii”, negarea Genunii (Vidul Extrapolat-Proliferat-Vinovat), întru Grădina Hesperidelor, Grădina cu Mere-Aştri-de-Aur? Da, prin Revelaţia Logos-ului Divin, prin restaurarea Logos-ului Demiurgico-Divin/Poezia CA FORŢĂ DE RE-ARMONIZARE/ÎNSĂNĂTOŞIRE DE DUH A LUMII (voiculescian, de jos în sus, de la „moruni”, către „nori de egrete”: „pot să intru în somnul real,/nu-n somnul din imn,/căci poemul meu porneşte/pe văile Genunii şi le-albeşte/în toate punctele cardinale ale fiinţei,/mai mult, ori mai puţin pudrată,/sau fardată cosmic,/în armoniile gamei celeste-a izvoarelor,/în sinesteziile/ deltelor fundamentale/cu vălătuci de moruni,/cu nori de egrete,/ori cu tezaure de flăcări,/pentru merele de aur…” (cf. În somnul real, nu-n somnul din imn…).

Restaurarea Lumii Armonice, a Cosmosului-Logos, se face sub semnul „ELEGIAC”, autosacrificial-hristic, alchimic, al LEBEDEI („Lebăda [hermafrodită]simbolizează forţa Poetului şi a Poeziei” – cf. Victor Magnien – Misterele de la Eleusis; „cerească atotputernicie, element al dragostei şi al uniunii” – cf. Novalis, dar şi la Goethe: „Undă însăşi peste unde,/Lunecă spre locul sfânt”; emblemă alchimică a Mercurului Auto-Sacrificial: centru mistic şi unire a contrariilor – apă-foc -, unde se regăseşte valoarea sa arhetipală de androgin: „ea cântă dumnezeieşte pentru sine şi pentru lume – Divina sibi canit et orbi – pentru că Mercurul, hărăzit morţii şi descompunerii, îşi transmite sufletul către trupul lăuntric, ieşit dintr-un metal imperfect, inert şi descompus” – cf. Basil Valentin, Les clefs de la Philosophie, Ed. Minuit, Paris, 1956, p. 152). Iată de ce cartea „de hârtie” a lui Ion Pachia Tatomirescu are şapte cărţi alchimice într-însa – ELEMENTELE fiind cinci (LEMNUL este Crucea Lui Hristos/”Suportul” In-Suportabil al ZBORULUI/ÎMBRĂŢIŞARE A COSMOSULUI,  ÎNTR-O NOUĂ ERĂ FIINŢIALĂ!!!), iar Ars poetica/Duhul POETIC este chiar Duhul Lui Hristos/UNITATEA – adică, Cel care re-uneşte ELEMENTELE disparate – re-construind, alchimic, Lumea-Cosmos ARMONIC!

…Ne oprim cu sugestiile de lectură – aici. Nu am citit, în ultimii ani, o mai convingătoare pledoarie pentru Logos-ul Alchimico-Poetic, adică pentru Restaurarea Paradisului, prin Poezie. Numai un Maestru, precum Ion Pachia-Tatomirescu (şi nu mulţi sunt ca el!), putea crea o astfel de Carte a Cărţilor. Dar şi MAGNUM  OPUS.

Alchimie provine din arabul al-kimiya sau al-khimiya, care e compus din articolul al și cuvântul grec khymeia (χυμεια) care înseamnă a topi , a lipi, a împreuna – iar Magnum Opus/Opus Alchemicum conţine ŞAPTE procedure (se justifică, astfel, mathematic, structura cărţii lui Ion Pachia-Tatomirescu!), necesare obţinerii “Mântuirii Duhului Umano-Divin”, a “Pietrei Filosofale” (…sunt patru operaţiuni şi trei faze: patru operațiuni – putrefacţie, calcinare, distilare, sublimare – şi trei faze: solve, coagula, unitas…).

Sau, cum spunea un Poet-Alchimist al Franţei secolului al XIX-lea, despre această “elegiacăDURERE a FIRII – întru restaurarea Lumii, prin Iubire-Unire întru Duh ARMONIC: “Iubirea-ne isca-va o nouă armonie, / O nimfă, cu durerea-mi unită pe vecie…”

…Numai prin Alchimia Poetică, Supreama Re-Armonizare a Duhului/Logos-ului Lumii, ne poate veni Salvarea/Mântuirea. Nu prin revoluţii ale glodului uman – şi cu atât mai puţin prin ceea ce ţine de acumularea glodului-PrakrtiNumai Tentaţia/NOSTALGIA/ELEGIA Meree către PURUSHA/SPIRITUL/DUHUL – vindecă omenia din om!

Şi nu veţi afla un „tribun” mai convingător, întru demonstrarea acestei teorii, decât Ion Pachia-Tatomirescu – cel despre care însuşi Romulus Vulcănescu afirma: „Combate teoria abisală a „spațiului ondulatoriu“ deal-vale a lui Lucian Blaga, înlocuind-o cu teoria semantismului sincretic a spațiului spiritual zigzagat, creastă de munte – abis – creastă de munte”.

Da, mereu, din Genune, “Nostalgia Paradisului”! – Nostalgia/ELEGIA despre/către “CREASTA MUNTELUI AXIAL AL LUMII”-MERU/Vârful Duhului”-SINEA DIVINĂ, ca LOGOS DIVIN – pentru a ne elibera de ambiguitatea “arheopterixă”, de “Era Arheopterix”: din “eu”, în “noi” – şi din “noi”, în EL!  

                                                                             

                                                                                              

 

 

Topice: Recenzii | Comments Off on ELEGII DIN ERA ARHEOPTERIX

Comentarii închise.