« Stop Codex Alimentarius! | Principal | Concurs literar – ARIPI DE DOR »
Sufletul…
de Nicolae Nicoară-Horia | Februarie 11, 2012
2 Februarie 2012, la amiază…
Mă simt şi eu deseori vinovat
Pentru sufletul ce mi s-a dat,
Întrebările lui îmi aşteaptă răspuns,
Niciodată vremea nu e de ajuns.
Alergăm, alergăm ca nişte făptaşi,
De atâta zgomot sinistru de paşi
Nu-i auzi glasul cum singur te cheamă
Sufletul tău, cel gata de vamă…
Adunăm prin gunoaiele vieţii de toate,
Să ne fie hambarele îndestulate,
Pentru când, pentru care vremelnicie?
Pe furiş ne uităm peste gard cu mânie.
În bogatul acela ce silnic mă ştiu,
Nu-i nimic în afară de ceea ce scriu!
Mă simt vinovat, nu e vremea deplină
Pentru sufletul meu mistuit în lumină…
Topice: Poezii | Comments Off on Sufletul…
Comentarii închise.