Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Poezii

de Florica Ceapoiu | Martie 11, 2012

  La izvorul neuitării

 Muntele

dizlocat de murmurul pârâului,

prăbuşit de vuietul cascadei

şi măcinat de triumful zăpezii

devine cu timpul

nisip lunecos

în trupul clepsidrei

şi secundă amăgitoare

în sufletul unui biet însingurat,

ce visează

să-i escaladeze tăcerea

pentru a şi-o face

solia spunerii

la izvorul neuitării.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Zbuciumul materiei

 

Te-ai adâncit prea mult

în viaţă –

în zbuciumul materiei

te-ai risipit.

 

Liniştea verde a ierbii

ţi-a fost străină,

freamătul galben al codrului

nu l-ai auzit

sub loviturile clipei,

care te-au alungat

departe de cântecul ciocârliei…

 

Astăzi,

pe drumul scurt ce ţi-a rămas,

eşti aproape

negarea fiinţei sacre

ce s-ar fi cuvenit

să fii!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Crez

 

În ancestrala înfrăţire

dintre frunză şi soare,

în desăvârşita armonie

dintre lumină şi culori

şi-n nesfârşita căutare

a frumosului din om,

va dăinui

doar logodna sfântă

a sufletului nostru

cu măria sa cuvântul,

ca o dovadă că am existat,

dorindu-ne să fiinţăm

şi dincolo de noi.

 

 

 

Ecouri

 

Fluidul lăptos al cerului

scaldă crestele înzăpezite ale orizontului,

în spume dantelate.

 

Limpezimea desăvârşită la ora amiezii –

oază în care cerbii boncăluiesc –

umple văzduhul de chemarea sângelui,

ciutele grăbindu-se la întâmpinarea vieţii.

 

În această puritate ivită de dincolo,

mai înaltă decât cerul şi mai albastră decât el,

cum ai putea să măsori ceea ce este fără de măsură:

dragostea creatorului pentru sublimul operei sale?

 

 

 

 

 

 

 

Pe umărul clipei

 

Îmi aşez tâmpla

pe umărul clipei de-argint:

gândesc în limba epitetelor,

scriu sub formă de metaforă

şi mă împlinesc pe treptele cuvântului,

când alţii abia dacă mă mai zăresc.

 

La bursa de idei,

poemele tristeţii

n-au nicio căutare,

iar cele de dragoste

n-aduc niciun profit…

 

Va trebui

să-mi trădez îngerul şoptirii

pentru a-mi salva

hieroglifele tatuate

pe aripa nevăzută a timpului?!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Purtându-şi povara

 

Mai sus de nori,

urmaşul slăvit

al răzvrătirii mântuitoare

stă-nlănţuit

de stânca purificatoare

a poemelor sale.

 

Vulturul lui Jupiter

nu-i smulge ficatul,

de teama ideii

menite a aprinde cuvântul,

dându-i alt chip.

 

Numai ramul de soc

a rămas încă-nflorit

şi-n el se-ascunde

mugurele de har,

care-i luminează

paşii singurătăţii.

 

 

Între iubire şi trădare

 

Da, inima mea este prea mică –

n-au loc în ea

nici durerile mele,

nici tristeţile lumii –

din această pricină

am început să caut…

 

În zadar caut

cântecul meu de odinioară,

durerea mea înmulţeşte durerea lumii

şi lumea mă loveşte,

crezând că sunt din piatră.

 

Între iubire şi trădare

nu ştiu ce s-aleg,

încercând forma durerii

iubesc cuvântul trădării

şi-n mintea mea

lumea a început să crească –

plăpânde, visele ei

au început să se-nalţe,

iar inima mea a încetat să mai aştepte

clipa iertărilor ce nu se vor ivi…

 

 

Sub streaşina gândului

 

Într-o alunecare felină

m-ascund

sub streaşina gândului,

prin ploaia de primăvară

amirosind a lămâiţă:

 

În marea coloană a-nsinguraţilor,

ce s-au crezut

fiinţe cugetătoare,

e viaţa fiecăruia

doar o trecere anonimă

pe drumul împlinirii,

pe care uneori

îl aflăm cu-ntârziere

şi totdeauna

îl rătăcim prea curând…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ca să trăieşti…

 

Uitându-te, vei vedea:

pe cresta muntelui –

nori cenuşii,

pe versantul drept –

stânci incandescente,

în umbra lor –

pădurea de brad,

pe lunecuşul văii –

peşti argintii.

 

Plin de tristeţe

şi lovit de soartă,

te-ai dori

un nor sau o stâncă,

un brad ori un peşte.

 

Oh!

nemărginită laşitate …

 

Luptă!

şi vei fi muntele…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fără…

 

Tăcerea de pe creasta muntelui

zmălţuită cu stele,

urmărind Calea Lactee

prin deschizătura cerului,

pătrunde

prin toţi porii universului,

vindecătoare de lacrimi,

ocrotitoare de speranţe,

asemănătoare păcii eterne.

 

Tăcerea dorită,

trăită pe coardele timpului,

nemaiîntâlnită decât, poate,

înainte de Facerea lumii,

a rămas în albumul nostru

cu amintiri de odinioară –

fără blitz,

fără aparat de filmat,

fără telefon mobil,

şi fără internet…

 

 

 

Topice: Poezii | Comments Off on Poezii

Comentarii închise.