Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

CEZARINA ADAMESCU:NICĂIERI, OMUL…

de Radu Botiş | Aprilie 14, 2012

Nicăieri omul nu se simte mai bine decât atunci când se cuibăreşte în braţele lui Dumnezeu. Vorba: „Ca-n sânul lui Avraam” – acest lucru vrea să-l zică. Sânul lui Dumnezeu este cel care-l apără şi-l protejează pe om de toate primejdiile din lume. Chiar şi de el însuşi. O dată ajuns acolo, trebuie să faci totul ca să-ţi păstrezi locul cald şi bun pe care l-ai dobândit prin curăţenia vieţii, smerenie, iubire, răbdare, îngăduinţă şi prin faptele bune. Vai de omul căzut care nu mai găseşte puterea să se ridice până la pieptul Creatorului său!

El nu-şi va găsi nici starea, nici locul, niciodată în lume. Nicăieri nu se va putea simţi, aşa cum s-a simţit în cuibuşorul braţelor divine! Poate că, pântecul matern e o slabă imagine a ceea ce simte fătul. Lichidul acela amniotic, călduţ şi protector care-i serveşte drept casă, vreme de nouă luni şi îl hrăneşte prin cordonul miraculos, cu ceea ce are mămica mai bun.

O dată ieşit la lumină, cu greu va putea să mai găsească acea stare de plutire imponderabilă în apa maternă. De aceea va fi veşnic neliniştit, până când nu va afla  iarăşi, Edenul dintâi, din care-i rămân doar câteva amintiri ca nişte avataruri.

Dar, ca să-ţi păstrezi locul, trebuie să rămâi curat şi iluminat, aşa cum ai fost după scalda Sfântului Botez, cu apă şi mir, devenind un copil al lui Dumnezeu care tinde să fie, atunci când va fi vremea, un copil al Paradisului.

În aceste zile binecuvântate, să fim cu luare aminte la ceea ce avem de făcut, ca să nu ne pierdem această sublimă calitate pe care am primit-o prin Sfântul şi Primul Sacrament, cel care deschide Poarta intrării în Duh Sfânt, înveşmântat în albul care ne va proteja de orice rău trupesc şi sufletesc şi ne va număra printre acei fericiţi moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

Topice: Meditaţii | Comments Off on CEZARINA ADAMESCU:NICĂIERI, OMUL…

Comentarii închise.