Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

DESTIN DE DOI

de Constantin Mîndruţă | Iunie 2, 2012

Nu mă mai lasă noaptea şi nu mă odihnesc,

Un praf de stele îmi viscoleşte ochii

Şi mă gândesc la tine să ştiu că mai iubesc

Şi precum patrafirul, îţi mângâi tivul rochii.

 

Că Dumnezeu mă-ncearcă să simt că mai trăiesc,

Îmi dă un dor de moarte lângă singurătate

Şi mă gândesc la tine să ştiu că mai iubesc,

Clipirile din inimi sunt tot mai depărtate.

 

Ne-apropiem de vară cu soarele-n priviri,

Ne agăţăm de raze trimise ca săgeţi,

Pe orişiunde mergem, vedem alte iubiri

Şi paşii devin leneşi, se vor tot mai înceţi.

 

Nu am iubit nici parte din tot ce-i de iubit

Şi viaţa ni se duce ca ziua către noapte,

Noi unul lângă altul am fi de trebuit,

Cum gândurile stau, mereu pe lângă fapte.

 

În sânge oxigenul parcă nu mai iubeşte,

Dar inima ne bate, ne bate orice-ar fi,

Să învăţăm că viaţa şi altfel se trăieşte

Şi viaţa ni se duce ca noaptea către zi.

 

Amarul se mai poate şi deveni dulceaţă,

Soarta se poate face de noi, de noi, de noi !

Că ne iubim străini, cât mai avem din viaţă,

Nu mai contează umbrei, dacă mai suntem doi.

                                    

                                       13 mai 2012 ora 06.05

Topice: Poezii | Comments Off on DESTIN DE DOI

Comentarii închise.