Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

MĂ BUCUR DE VOI, OAMENI…

de Cezarina Adamescu | Iulie 21, 2012

                    MĂ BUCUR DE VOI, OAMENI…

 

                                                            sau

 

                                       DESPRE BUCURIA DE A DĂRUI

 

Astăzi am să-ţi vorbesc, prietene, în cuvinte simple, despre bucuria de a dărui, despre infinita bucurie de a dărui ceva aproapelui: o fărâmă e gest, un zâmbet, o frunză…

A dărui înseamnă a  te înfăţişa la dreapta cuiva, înveşmântat în crini rostind simplu: iată-mă!

A dărui înseamnă a nu fi singur, a nu te teme de îngheţ, de şuviţele ploii, de întuneric…

Când simţi că-ţi lipseşte ceva şi rătăceşti căutând, culege o frunză  şi dăruieşte-o aproapelui: un soare nespus de blând îţi va năpădi încheieturile ochilor!

A dărui înseamnă a te ridica deasupra tainelor, a oboselilor de o clipă, a deznădejdii. Şi mai înseamnă a atinge gândurile cuiva deopotrivă.

A dărui înseamnă a nu-ţi fi vânt, a nu-ţi fi iarnă.

A dărui e o binefacere neaşteptată pe care singur ţi-o acorzi, e o sărbătoare la care îţi îngădui să participi fără teama de a fi stingher.

A dărui înseamnă a nu te gândi niciodată la ce trebuie  să primeşti în schimb, a-şi alunga îndoiala, spaima, toate durerile nespuse.

Nici o nefericire nu-ţi va mai roade atunci sufletul.

A învăţa să dărui – iată cel mai frumos gest, nu dinadins, ci firesc, aşa cum curge sângele în  vene.

A dărui înseamnă a te întoarce întotdeauna pe locurile în care ai fost fericit, chiar dacă pământul întoarcerii e bătătorit de pietrele neşansei.

A dărui înseamnă a te înrădăcina în adevăr, a bea cu palmele căuş din amintiri, înseamnă a mângâia, înseamnă a respira, înseamnă a-ţi împărţi sufletul la răspântii…

Cât de firesc sunt rostuite lucrurile în natură, fără crispări, fără orgolii! Cum poţi fi orgolios în faţa unui mesteacăn? Cum poţi înfăptui un lucru ruşinos lângă un paltin?

Copacii ar trebui să ne pună pe gânduri.

Răbdarea lor în faţa intemperiilor şi a primejdiilor de tot felul, puterea de a o lua mereu de la capăt: cu muguri, cu frunze, cu sâmburi şi iar muguri şi frunze…

Nu obosesc să dăruie, să fie solidari cu omul, deşi omul nu e întotdeauna solidar cu natura.

Mugurii emoţionează întotdeauna. Poate pentru că prevestesc un început care, ca orice început, promite. Viţa de vie este un mugur, o continuă promisiune, prilej de deschidere şi înmugurire. Fără grimase, fără calcule meschine. Un fruct îmbietor şi gustos care te poate nutri, dacă e servit cumpătat şi fără lăcomie. Care îţi aduce vigoare şi roşu-n obraz, dar şi tihna unui lucru împlinit pentru tine şi cei din jur. Un fruct a cărui vitamină se numeşte întotdeauna: dragoste pentru aproapele.

Ar trebui să strig: Mă risipesc vouă, dăruindu-mă, cum risipeşte florarul seminţele lui, peste reavăn, pământul.

Vorbele mele, slobode azi, aşează cărămizi noi la temelia iubirii de semeni.

Vă privesc în oglindă cu   sufletul care se uită întâiaşi dată, fără dioptrii forte, şi mă bucur de voi oameni, mă bucur o dată cu voi, chiar dacă mă bucur plângând…

 

 

 

 

 

20 noiembrie 2009

Topice: Diverse | 1 Comentariu »

Un răspuns to “MĂ BUCUR DE VOI, OAMENI…”

  1. Horia spune:
    22 Iulie 2012 la 10:44

    Cazara!
    Și aerul este un dar…
    Și cuvintele acestea, pentru care îți mulțumesc…