« Feerie de toamnă | Principal | PICURI DE ÎNŢELEPCIUNE »
SILABE-N SUBLIM
de Adrian Botez | Septembrie 25, 2012
NOAPTE ÎNAFARĂ
zvâcnesc răcnetele catedralelor în noapte – ca nişte pulsari
cosmici – clipocind printre
constelaţiile negre ale
brazilor lumii: fulgeră şi – smulse cu forcepsul (năclăit
septic de-nalte doriri – aflate în plin proces de putrefacţie) – din
pântec de munţi – se mereu frâng în
fulgere oarbe – clopote
clopote clopote clopote…
…cai înspumaţi nărăvaş galopează prin
fraza blestemului
…călugării din umbra arcadelor de-ntuneric – îşi târăsc
lungile rantii – prin
sângele meu mlăştinos – făcând pârtii – iar de sub glugi
aud cum îşi zdrobesc oasele feţei – şi se
mestecă înşişi – avan clefăind
până la deplina
pulverizare
nu-ncape-n nicio piele – acest trup flagelat de
nopţile nesfârşite – asasin de târzii: rugăciunile devin
isteric-apoteotice – ori
seci înspinări – spinări călărite de diavol
…ascuns cer – bordei suflet – mizer săpat
contorsionat ritmic – din vagi temelii – de
zbieretele iluziilor: încă o noapte
înfipt în mijlocul groazei – în mijlocul celor ce zadarnic am
vrut să le uit – să le-ndulcesc spre
uitare
mă trage de picioare dracul
discret dar energic – insistent şi energic – să nu mă
cumva cred din
plămadă-nfocată – ci să ştiu că soarta-mi
atârnă pe garduri – jilavă – precum pieile turmei
crud jupuite – de cuţite
tocite de apocalipsă
ninge funingini voinţa – chircesc
zei sub pernă – să nu mi-i afle spre-osândă
Stareţul Nopţii: odios
Miezul de Noapte – căscând guri de
balauri căzuţi din banal – plictisiţi de
sângele care apă se face: e tot noapte – noapte – mereu numai
noapte – totuşi înafara tuturor socotelilor de
diavoli: mă pitesc adânc îmblănit – în
lătratul cel ritmic – precum motoarele duduind ale
morţii: vesel – sardonic – huhuie toată şleahta-mbuibată de-anunţuri
funebre – a câinilor cerberi
***
SILABE-N SUBLIM
aş vrea mult să priviţi – dimpreună cu
mine – cum trec umbrele prin
pereţi – şi apoi s-ascultaţi cum
le bârfesc cutremurător – în urmă-le – pereţii
…peregrinele – îndoliatele umbre
care-ntre timp nici nu se mai văd în
vreun colţ al veciei
sunt covins că v-aţi schimba – radical
buna părere despre lucruri şi
despre toate celelalte
convenţii ale tăcerilor lumii
nu e nicăieri mai multă zarvă – decât
în camerele pustii: prin oglinzile lor
trec nostagii – trec convoiuri de
scandalagioaice-amintiri – gureşe erynii-n rotiri
asurzitor de nedrepte cu viaţa celor pe care
i-au cunoscut – din carnea cărora oglinzile – canibalic – s-au
hrănit şi-au crescut (precum ochi enormi
batjocoritori – ai pereţilor dintre
lumi) –
oglinzi grandilocvente – pantomimânde zănatic – dimpreună cu care
vieţile – acum
invizibile – prin vremi au trecut – moarte cu ele-au peţit
oglinzile
grotesc – au maimuţărit vieţile – şi-n cele din urmă
ca ultimele otrepe – ele – oglinzile
au dat dosul – josnic zeflemisind – ele
oglinzile – pe vieţi în deşertul lunar le-au
părăsit…
nu mai bateţi ceasurile – în turnuri de
neguri – nu mai scormoniţi în
jarul părerilor de rău: acolo – dincolo de auz şi de
văz – dincolo de Marele Havuz – aşteaptă – cu colţii rânjiţi
a nemulţumire şi umflat plictis – duhul cel
rău: tricefalul
dulău
…mi se urcă pe picioare – precum un roi de
furnici – părerile zeilor – tot mai de
proastă calitate gazde – ale
ideilor: am încercat să le zâmbesc – ei
nu – ei de orişice înseamnă lume
şi timp – ipohondri-enervanţi – se
feresc
nu – nu pot să mă hrănesc – aşa cum ei vor
numai cu aureole şi cu parfum de
tămâi şi ambrozii – cu dansuri de-amurg şi cu
praful de stele-n explozii: în uriaşa cameră a
sfinţilor – eu voi fi dizident – voi fi coada
cozii – şi cine se va încumeta să mă strige pe
nume – nu se va alege decât cu
ironii şi cu glume – cu alergice
spume
…o văd pe Ea trecând cu paşi nenufari
Maica de Lacrimi: aştrii – solemni şi tot mai
rari – se dau în laturi – cu-aristocratice – adânci
reverenţe: învioraţi pândari – devin heruvii-nţelepţi – şi
pentru Ea – nostalgici ca lebedele sub
lună – se-arcuiesc serafii – rătăcind în
asfixiata-n entuziame
Iubire
iar El trece încălecat pe torente de nori văpăiaţi – şi
irizat îngână un cânt peste
năhlapii de foc – întristat şi crin
curcubeu lin: e-atât de nobilă pacea vederii Lui
încât veşnicia-a şi trecut – c-un
suspin
eternitatea Lui e doar
modul supin: de plutit – năvalnic încălecând peste
înfriguratul – tot mai chircitul – invizibil destin – fraţi Lui îi suntem
silabe-n sublim
***
BALADA CĂLĂREŢILOR AUTENTICI
le putrezeau picioarele-n cizme – şi ei
călăreau
au ajuns să fie schelete de oameni – călărind pe
schelete de cai – şi ei
tot călăreau
la un moment dat – cum e rânduiala cea
firească – Moartea a ajuns să călărească pe lângă
ei – şi
nu i-a recunoscut
…iar ei – înţepeniţi în şei de mândrie – călăresc şi azi – călări pe imense
spinări de nouri…şi pe cozile de păun ale
tot mai sus-înălţatelor
stele
…şi tunător chiuie din şei – către
umbra gălbejită de pustiitoare invidii a
pământului – care abia se mai zăreşte
chircită sub copitele cailor – aflaţi de vecìi
în galop fără istov
***
BĂTRÂN VAGABOND
bătrân vagabond – greoi şontâcăind
cu-amara-mi viaţă – nemoartea mea plângând
cu frunze galbene – galeş încununat
un mire ce-şi dă seama: nuntirea-a expirat
n-a fost nicicând amiază – mereu doar în amurg
am înnoptat cu aştrii – leşin de viaţă scurg
iar fraţii zei – sincope în logica de frondă
mă tot amână jalnic – cu-o lună rubicondă
păşesc şi gâfâi straşnic – cărări fără de număr
am inventat în cosmos – iar mâinile din umăr
îmi smulg cărând gunoiul ce-l strâng din poartă-n poartă
şi îl înghit cuminte – un hap în loc de soartă
…nu suport răstignire – ci doar privesc la lire
cum se aştern pe ceruri: lebede în citire…
***
DOINĂ
bate vântu-n stol de galben
Frunza Lumii-abdică
sunt bâtrâni – Bătrânii Lumii
prin păduri de frică
îngerii de peste haturi
clopot bat în dungă
soarele-i tot mai mult lună
umbre trec prin strungă
munţii nu mai dau lumină
sterp e zboru-n păsări
Steaua este răstignită
răul se alină
se pogor pe hornul serii
tristeţi cristaline
…oare ce mai vreau şi sufăr
când te am pe Tine?
***
Topice: Poezii | Comments Off on SILABE-N SUBLIM
Comentarii închise.
