Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

SILABE-N SUBLIM

de Adrian Botez | Septembrie 25, 2012

NOAPTE ÎNAFARĂ

 

zvâcnesc răcnetele catedralelor în noapte – ca nişte pulsari

cosmici  –  clipocind printre

constelaţiile negre ale

brazilor lumii: fulgeră şi  – smulse cu forcepsul (năclăit

septic de-nalte doriri – aflate în plin proces de putrefacţie) – din

pântec de munţi – se mereu frâng în

fulgere  oarbe – clopote

clopote clopote clopote…

…cai înspumaţi nărăvaş galopează prin

fraza blestemului

…călugării din umbra arcadelor de-ntuneric – îşi târăsc

lungile rantii – prin

sângele meu mlăştinos – făcând pârtii – iar de sub glugi

aud cum îşi zdrobesc oasele feţei – şi se

mestecă înşişi – avan clefăind

până la deplina

pulverizare

 

nu-ncape-n nicio piele – acest trup flagelat de

nopţile nesfârşite – asasin de târzii: rugăciunile devin

isteric-apoteotice – ori

seci înspinări – spinări călărite de diavol

 

…ascuns cer – bordei suflet – mizer săpat

contorsionat ritmic  – din vagi temelii – de

zbieretele iluziilor: încă o noapte

înfipt în mijlocul groazei – în mijlocul celor ce zadarnic am

vrut să le uit – să le-ndulcesc spre

uitare

 

mă trage de picioare dracul

discret dar energic – insistent şi energic – să nu mă

cumva  cred din

plămadă-nfocată – ci să ştiu că soarta-mi

atârnă pe garduri – jilavă – precum pieile turmei

crud jupuite – de cuţite

tocite de apocalipsă

 

ninge funingini voinţa – chircesc

zei sub pernă – să nu mi-i afle spre-osândă

Stareţul Nopţii: odios

Miezul de Noapte – căscând guri de

balauri căzuţi din banal – plictisiţi de

sângele care apă se face: e tot noapte – noapte – mereu numai

noapte – totuşi înafara tuturor socotelilor de

diavoli: mă pitesc adânc îmblănit – în

lătratul cel ritmic – precum motoarele duduind ale

morţii: vesel – sardonic – huhuie toată şleahta-mbuibată de-anunţuri

funebre – a câinilor cerberi

***

 

SILABE-N SUBLIM

 

aş vrea mult să priviţi – dimpreună cu

mine –  cum trec umbrele prin

pereţi – şi apoi s-ascultaţi cum

le bârfesc cutremurător – în urmă-le – pereţii

…peregrinele – îndoliatele umbre

care-ntre timp nici nu se mai văd în

vreun colţ al veciei

 

sunt covins că v-aţi schimba – radical

buna părere despre lucruri şi

despre toate celelalte

convenţii ale tăcerilor lumii

 

nu e nicăieri mai multă zarvă – decât

în camerele pustii: prin oglinzile lor

trec nostagii – trec convoiuri de

scandalagioaice-amintiri – gureşe erynii-n rotiri

asurzitor de nedrepte cu viaţa celor pe care

i-au cunoscut – din carnea cărora oglinzile – canibalic – s-au

hrănit şi-au crescut (precum ochi enormi

batjocoritori – ai pereţilor dintre

lumi) –

 

oglinzi grandilocvente – pantomimânde zănatic – dimpreună cu care

vieţile – acum

invizibile – prin vremi au trecut – moarte cu ele-au peţit

oglinzile

grotesc – au maimuţărit vieţile – şi-n cele din urmă

ca ultimele otrepe – ele  – oglinzile  

au dat dosul – josnic zeflemisind – ele

oglinzile – pe vieţi în deşertul lunar le-au

părăsit…

 

nu mai bateţi ceasurile – în turnuri de

neguri – nu mai scormoniţi în

jarul părerilor de rău: acolo – dincolo de auz şi de

văz – dincolo de Marele Havuz – aşteaptă – cu colţii rânjiţi

a nemulţumire şi umflat plictis – duhul cel

rău: tricefalul

dulău

 

…mi se urcă pe picioare – precum un roi de

furnici – părerile zeilor – tot mai de

proastă calitate gazde – ale

ideilor: am încercat să le zâmbesc – ei

nu – ei de orişice înseamnă lume

şi timp – ipohondri-enervanţi – se

feresc

 

nu – nu pot să mă hrănesc – aşa cum ei vor

numai cu aureole şi cu parfum de

tămâi şi ambrozii – cu dansuri de-amurg şi cu

praful de stele-n explozii: în uriaşa cameră a

sfinţilor – eu voi fi dizident – voi fi coada

cozii – şi cine se va încumeta să mă strige pe

nume – nu se va alege decât cu

ironii şi cu glume – cu alergice

spume

 

…o văd pe Ea trecând cu paşi nenufari

Maica de Lacrimi: aştrii – solemni şi tot mai

rari – se dau în laturi – cu-aristocratice – adânci

reverenţe: învioraţi pândari – devin heruvii-nţelepţi – şi

pentru Ea – nostalgici ca lebedele sub

lună – se-arcuiesc serafii – rătăcind în

asfixiata-n entuziame

Iubire

 

iar El trece încălecat pe torente de nori văpăiaţi – şi

irizat îngână un cânt peste

năhlapii de foc – întristat şi crin

curcubeu lin: e-atât de nobilă pacea vederii Lui

încât veşnicia-a şi trecut – c-un

suspin

 

eternitatea Lui e doar

modul supin: de plutit  – năvalnic încălecând peste

înfriguratul – tot mai chircitul – invizibil destin – fraţi Lui îi suntem

silabe-n sublim

***

 

 

 

BALADA CĂLĂREŢILOR AUTENTICI

 

le putrezeau picioarele-n cizme – şi ei

călăreau

 

au ajuns să fie schelete de oameni – călărind pe

schelete de cai – şi ei

tot călăreau

 

la un moment dat – cum e rânduiala cea

firească – Moartea a ajuns să călărească pe lângă

ei – şi

nu i-a recunoscut

 

…iar ei – înţepeniţi în şei de mândrie  – călăresc şi azi – călări pe imense

spinări de nouri…şi pe cozile de păun ale

tot mai sus-înălţatelor

stele

 

…şi tunător chiuie din şei – către

umbra gălbejită de pustiitoare invidii a

pământului – care abia se mai zăreşte

chircită  sub copitele cailor – aflaţi de vecìi

în galop fără istov

***

 

BĂTRÂN VAGABOND

 

bătrân vagabond – greoi şontâcăind

cu-amara-mi viaţă – nemoartea mea plângând

cu frunze galbene  – galeş încununat

un mire ce-şi dă seama: nuntirea-a expirat

 

n-a fost nicicând amiază – mereu doar în amurg

am înnoptat cu aştrii – leşin de viaţă scurg

iar fraţii zei – sincope în logica de frondă

mă tot amână jalnic – cu-o lună rubicondă

 

păşesc şi gâfâi straşnic – cărări fără de număr

am inventat în cosmos – iar mâinile din umăr

îmi smulg cărând gunoiul ce-l strâng din poartă-n poartă

 

şi îl înghit cuminte – un hap în loc de soartă

…nu suport răstignire – ci doar privesc la lire

cum se aştern pe ceruri: lebede în citire…

***

 

DOINĂ

 

bate vântu-n stol de galben

Frunza Lumii-abdică

sunt bâtrâni – Bătrânii Lumii

prin păduri de frică

 

îngerii de peste haturi

clopot bat în dungă

soarele-i tot mai mult lună

umbre trec prin strungă

 

munţii nu mai dau lumină

sterp e zboru-n păsări

Steaua este răstignită

răul se alină

 

se pogor pe hornul serii

tristeţi cristaline

…oare ce mai vreau şi sufăr

când te am pe Tine?

***

 

                     

 

 

 

 

 

 

 

 

Topice: Poezii | Comments Off on SILABE-N SUBLIM

Comentarii închise.