Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Despre… POEME INTERMINABILE

de Adrian Botez | Septembrie 12, 2012

DAINAUA SOTERIOLOGICĂ ŞI „ORGASMUL INIŢIATIC”:

POEME INTERMINABILE”, de EUGEN EVU

 

Cu destui ani în urmă (2006), îi reproşam, cu jumătate de glas, eminentului Poet româno-hunedoreano-european, EUGEN EVU, în recenzia la volumul său, „Purpura iarnă” (Eubeea, 2006), excesul gongoric de neologisme. Maestrul a tăcut, a acceptat…şi, peste trei ani, numai, când citeam şi recenzam „Vânătoarea de curcubee” (Hestia, 2009), constatam, cu bucurie umilă: „(…) acest nou şi splendid volum de versuri, de 64 de pagini, s-a <<scuturat>>, ÎN TOTALITATE, de orice dizarmonie (prin exces de <<modernitate>> neologistică), tot aşa precum poezia eminesciană cunoaşte epoca deplinei maturizări, apoteotice, în care s-a produs <<scuturarea podoabelor>>”.

Poetul impresionantelor doine/”dainale” este, azi, probabil cea mai puternică personalitate lirico-reflexivă, din Poezia română. Nu aruncăm vorbe-n vânt: nu există temă, adânc îndurată/suferită de Duhul uman terestru, pe care EUGEN EVU să nu şi-o fi apropriat, să nu o fi trăit, întru carnea Logos-ului său personal şi să nu o fi exprimat, cu dramatism – uneori atingând treptele sublime ale tragicului.

Aşa că nu ne miră cum, prin noul său volum („Poeme interminabile”), Poetul EUGEN EVU, academician al Accademiei Internazionale “Il Convivio“, Sicilia, Italia –a ajuns să “adulmece”, îndeaproape,  indeterminarea/”interminabilitatea” divină a orfismului.

Poemele sale, din acest volum, vorbesc despre Supra-Omul-POET, ca despre o fiinţă vecină cu impersonalitatea zeilor şi cu o moarte care, paradoxal, poate, “regurgitează” viaţă – eternitate umanizat-expresivă, de fapt: Nu te mai zbate/suflet al meu/zbaterea însăşi/ţi-e dumnezeu.//(…) GEAMĂNA MOARTE/NAŞTE MEREU/Nu te mai zbate/EU NEALMEU– cf. Invocaţie nocturnă.

Învierea-Renaşterea umană este, la scepticul şi sarcasticul tragedian, EUGEN EVU, un fenomen mai curând Gnostic, decât Creştin. “Mielulstă sub blestemul amestecului con-fratern (precum tracicul Fărtat, con-fratern, întru demiurgie, cu Nefărtatul – aparent paradox, exprimat astfel: Noi, cei aduşi aici de moartea Ta murim/Abject sublim./Retro, Elohim!” – cf. Good morning!), până la non-disjuncţie semantică: CAIN-ABEL.În pastoralia în pastoralia!/Acolo unde cele dintâi sanctuare/Au ajuns reptiliene cuibare/Acolo am auzit plânsul mieilor/Plânsul de primăvară,/Al învierii prin înjunghiere -/În pastoralia, în pastoralia!”. Nu e decât o parodie (cumplit sardonică!) a pastoralelor/bucolicelor viziuni vergiliene.Păstorirea nu mai este, demult, izotopică semantic cuocrotirea” – ci cu jertfa/asasinare, păgân-sălbatică, din partea unei omeniri coborâte, pe linia Revelaţiei antroposofico-steiner-iene, până la STADIUL INFERIOR-LEMURIAN (“reptiliene cuibare”):Până la un anumit moment al evoluţiei Pământului, existau doar FIINŢE CU SÂNGE RECE ŞI LIPSITE DE PASIONALITATE; CELELALTE S-AU NĂSCUT PE LA MIJLOCUL PERIOADEI LEMURIENE. Prin aceasta s-au format şi cele două sexe, din sexul unic care existase până atunci. Datorită faptului că omul a eliminat din sine animalele inferioare, care mai trăiesc şi azi ca reptile, şi, mai târziu, când a devenit o fiinţă cu sânge cald, a îndepărtat din sine şi neamul păsărilor, el a ajuns la maturitatea necesară pentru a primi în sine spiritul, în prima lui formă –cf. Rudolf Steiner, “Noţiunile fundamentale ale teosofiei”.

Înjunghierea” nu este (aici, cel puţin!) transfigurare, prin “junghiul solar”-Raza/Revelaţie – ci este mărturia involuţiei canibalice, autofage (“mutaţia/Reciclările din interregn/Energofagia reciprocă”), a unei umanităţi damnate (dar damnate, dimpreună cu Dumnezeul ei! – “nemila” este complementară trădării/”vânzării” Sinelui Divin, anticipând funcţia Iudei!):Mieii zburdând pe morminte/Mieii înţărcaţi – carne roşie/Adulmecată de canibalii păstori/Ofranda cea plăcută domnului/Motivaţia fratricidului/Cainul iertat de cel de mai sus/Ca să se împlinească mutaţia/Reciclările din interregn/Energofagia reciprocă/Paradigma şi strămutările/Namilei,Nemilei/şi rodnicei de frate vânzare/sângele buşnind în celesta lucrare” – cf. Plânsul mieilor.

Învingându-şi, fie şi ludic, înclinaţia pesimist-apocaliptică, precum Poeţii/Preoţii Logos-ului antic (care se sinucideau – a se vedea Petronius sau Seneca! –  în mijloc de fast şi ospeţe!), şi EUGEN EVU (chiar dacă, lucid, ştie că “păstrăvii-n amonte mor la praguri”şi, spre amurgul lui ICHTHEOS/Hristos-Dumnezeu,Nici icre de sămânţă n-or mai fi…” – ambiguu, spre apoteoza…”nocturnului”: “Sub parapante, corbii zbat stihii” – CORBUL fiind nu doar simbol funebru, ci şi Pasărea FOCULUI!) – se situează (militant ANAMNEZIC, răzvrătit contra “iernii” existenţial-proliferante!) sub semnul solar şi armonic al COCORULUI. Pasărea lui Apollon! (“Cocorul este pasărea lui Apollo, zeul soarelui (…). Cocorul este asociat cu poeţii, ce îl au pe Apollo ca patron” – cf. Dicţionar de simboluri, de Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt): “Urcat pieptiş nu-mi vine să cobor/(AM FOST, UITAT ÎN IARNĂ, UN COCOR..)” – cf. Baladă la Uroi-Simeria. Sau, SOFIANIC-ESENŢIAL (“Sophia androginul din moarte înviind– cf. Oarba empatie), taumaturgic („DIN MIEZ SPRE MARGINI VINE VINDECAREA” – cf. Baladă de septembrie): “În timpul cel mic, al duratei, COCOR,/din smulgere spre starea de zbor/Al inimii psalm niciodată nu piere…/Stoarce SOPHIA din fagure miere/Esenţa de leacuri,himere” – cf. Aumbre (amintind, fireşte, de Omul Divin/Cosmic al invocaţiei buddhiste: AUM!).

…Poetul năzuieşte, precum Blaga, printr-o anamneză implicită Logos-ului descătuşat, spre ORIGINARITATEA MISTERIOS/MISTIC-SALVATOARE, funcţionând ciclic (“Roiri stelare, sori ce ard miriade/Eonii ce se-alungă şi răsar/Cu stingerea şi iarăşi vii cascade/SE-NTORC IZVORURI LA ORIGINI, IAR ŞI IAR” – cf. Strălumini – dar şi: “CICLICĂ naştere/Întru cunoaştere/Prin zodii maştere…” – cf. La Novalis):
A  ne reumple lumea de mister (…)Noi, fii din flori ai cerului din cer,/CĂZUŢI DIN SEMINŢIILE DIVINE ?/Am fost din îngeri? cei dintâi, văzuţii,/ASCUNŞI ÎN RAI CA-N CURCUBEU PĂUNII?” – cf. Baladă la Vâlcele Bune. Să nu uităm că hierogamia luciferian/luciferică a Eminescului se realizează, în fapt, între Păunarul Cosmic (”Ce împle cupele cu vin/Mesenilor la masă,/Un paj ce poartă pas cu pas/A-mpărătesii rochii”  – hephaistico-anamnezic şi, în acelaşi timp, ţinând/stăpânind “trena de foc con-stelar/con-stelativ” a Lunii!) şi Lună/“Fata din rude mari împărăteşti”…! Astfel, devenind/atingând Stadiul Eliberării Ante-Nirvanice, Brahman: “Vis visat oglindit/Libertate luminând” – cf. Sanctuar pe umeri.

 

Totul, pentru soteriologie! – căci: “Nu-i scris la care pagină e moartea” – cf. Epifanie. Altfel, rămâi în nadir – “ştiind”, dar/deci murind: “Pulsaţia zburând prin armonii/Se-ntoarce-n orizont-nadir. Vei şti” – cf. Epifanie. “Cine ştie prea multe, moare prea repede”, nu? Probabil, dacă nu crede în Şansa Revelaţiei. Dar numai dacă Misterul blagian al “minus-cunoaşterii”/”cunoaşterii luciferice”, de fapt, al Re-Armonizării cu “susul”, prin ruptura, ACUM, cu “josul” –  este păstrat (consecutiv, apare, o, mult-aşteptata “DAINA” din colindă!): “Murindu-mi moartea-ntre pământ şi cer/Reumplu Nemurirea de Mister./Al Spiritului, moartea nu-mi dă pace/De-aceea cânt şi Florile-sunt-dalbe…” – cf. Florile dalbe.

Da, “dainaua” barbilian-soteriologică, prin “orb” Misterul Re-Armonizării Cosmice: “AINA-DAINA, orb misterul/Zdreanţa purpurei, BĂLAUR/Când îngenunchiase Cerul/Din splendoare-n frig de aur” – cf. De adio. Balaurul fiind Paznicul Sacru al Misterelor Eleusin-Demiurgice…!

SOPHIA” nu este “ştiinţă”, ci “ŞTIRE ÎNTRU SINELE UMANO-DIVIN/înţelepciunea Magului Kogaionic” – altfel, se micşorează şansa Revelaţiei Soteriologice (fanta dinspre Misterul Învietor se îngustează!): “Hristos ştiind aflase. Eternitatea scade” – cf. Oarba empatie.

 

Voind să des-cânte Kali Yuga/Vârsta Întunericului/Fierului (când “Moartea bătrână-n stihii/Urlă gravidă prin gloate…” – cf. Kali Yuga) – Poetul este/devine, iniţiatic, “Pasărea Haar”, orfică şi thanatică, totdeodată (dar exorcizarea de moarte se face tocmai prin…”murirea” întru CÂNTEC-REARMONIZARE, ÎNTRU NOU COSMOS! – “cu moarte pre moarte călcând”):“Acea pasăre prea-înaltă plutind/Sub care inima ta se mai zbate/Numele şi-l CÂNTĂ parcă murind”– cf. Pasărea HAAR. Sau, din nou, echivalarea dublă, a Poetului şi a Revelaţiei, cu Harul Apollinic/COCOR, taumaturgic, întru thanatomahie: “Sub azimut bătrân COCOR/râzând eu MOARTEA MEA SĂ-MI MOR!” – cf. Cântec pentru Canon-Group. Şi, altfel şi mereu la fel: “Logos străpuns ca rit al învierii…” cf. Miel al durerii (variantă). Moarte iniţiatică, autosacrificială, a Poetului, pentru a adeveri Efectul Soteriologic/Cathartic, al Poeziei: “Nu plânge-n vis bătrân, Miel al Durerii…/În paradis vor înflori iar merii/Gustând sămânţa cu amar ocult,/Cunoaşterii altoiul vindecării/Cel  reprimit ca dar, prinos plăcut,/Se-nfrupte-n noi misteru-mpreunării?”– cf. Miel al durerii (variantă).

Iată cum apare Poetul eliberat/mântuit, prin Logos orfico-demiurgic – imperativ şi inspirat, chiar theogonic, întru a sa demiurgie: “Daţi-i poetului pădurea vie/O va sculpta şi o va umple de zei/Apoi va inventa o teogonie/la care să se-nchine discipolii săi” – cf. Daţi-i o pădure

 

Coperta ar trezi, poate, impresia că Poezia Maestrului este una erotico-sexuală. Şi novicii, văzând reiterarea cuvântului “orgasm”, vor întreţine această falsă idee, despre Poezia Poetului! Să fie, aici, şi o oarece uşurătate a Maestrului, care mai derapează, când şi când…poate calculat, atrăgând cititorul în viitoare capcane semantice: “Zdrenţe bikini chiloţeii primelor orgasme” (cf. Un pamphlet, ma non troppo)…?! Se poate.

Pentru că, iată ce structură sintagmatică domină semantica “orgasmului”, din acest volum “evuian” (şi nu numai!):

Ontologia orgasmelor tale/Şi verticala punere-n cruce a/Îngerului în organic năpârlind/TU ASEMENI SCĂLDĂTOAREI/EU ASEMENI CASCADEI -/Jertfe plăcute Daimonului– cf. Eros t.v. nocturn – O descriere a orgasmului, în DOIME      (variantă). …Da, Păcatul Proliferării (sexualitate înjosită/înjositoare!)-DOI trebuie transfigurat în OPUSUL său – deci, resacralizat: deasupra de DOI, să fie, din nou, pitagoreic, Stăpân-UNU – deci, REFACEREA TREIMII!!!

Francezii, buni cunoscători ai mythos-ului sexual, vorbesc de “la petite mort”. Ca metaforă a ORGASMULUI. Dar şi grecii antici îi “înfrăţeau” pe Eros, pe Thanathos şi pe Hypnos…!

Ce este, deci, “orgasmul evuian”? Este forma specifică de “moarte iniţiatică”. “Tu asemeni scăldătoarei/eu asemeni cascadei” – spune stihul evuian. EA este atotcuprinzătoare/îmbrăţişătoare a morţii, iar EL se “aruncă”, iniţiatic-cascadic, blagian (“TIMPUL CASCADĂ îi caracterizează pe cei ce trăiesc în trecut, pe CEI CE ACORDĂ VALOARE TRECUTULUI, CARE A FOST DE AUR” – cf. Lucian Blaga, Orizont şi stil, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995,  pp.84-101) – în îmbrăţişarea morţii, spre a avea parte de Înviere: Noua Femeie/Noua Lume!

 Harap-Alb a “înviat”, în finalul basmului, prin “orgasmul” erotico-thanatico-hypnotic: “I se taie capul” (rădăcina fiinţei umano-divine) – şi devine (prin Fata Împăratului ROŞ – adică, a Soarelui!) – “TREZITUL” şi, deci, RE-ÎNSCĂUNATUL COSMIC, cu “paloşul demiurgic” redat: “(…) atunci Harap-Alb îndată ÎNVIE și, ștergându-se cu mâna pe la ochi, zice suspinând: – Ei, da’ din GREU MAI ADORMISEM! — Dormeai tu mult și bine, Harap-Alb, de nu eram eu, zise fata împăratului Roș, sărutându-l cu drag și DÂNDU-I IAR PALOȘUL ÎN STĂPÂNIRE”.

…Da, EUGEN EVU dezvoltă, astfel, Mistica Femeii. Prin Femeie ne-a venit Moartea, tot prin Femeie (FEMEIA COSMICO-MARIANICĂ!) ne vine ÎNVIEREA/”verticala punere-n cruce”! Tot “scenariul” erotic, preamărirea FEMEII –  este “jertfă plăcută DAIMONULUI” socratic, Logos-ului Întrupat (dacă folosim limbajul creştin).

…De la volum la volum, aşteptăm, de la EUGEN EVU, noi revelaţii existenţiale şi, mai cu seamă, revelaţii re-sacralizante. Continuu în viziune, mereu şi mereu (“interminabil”!), el nu ne dezamăgeşte, nici măcar o dată, nici măcar o clipă de/din …”interminabilitate”!

Singura problemă este (şi rămâne!) una destul de grea: ca EUGEN EVU să fie citit “în cheia” sa originară, în care şi-a desluşit, sie însuşi, ceea ce divinitatea i-a dezvăluit (cât de ocult!) Misterele Isiaco-Eleusine. Oare va fi posibil? Şi în ce proporţii umane?

…Se va vedea, în timp. “Á la bon entendeur, salut!”

…Dar Poetul va apuca, oare, să ştie/afle (sofianic!) dacă…”da”, ori dacă “ba”?! Când “interminabilul” poetico-iniţiatic va deveni “desăvârşire/terminare” a ŞTIRII SOPHIANICE – a INIŢIERII generale? Asta n-o poate şti nimeni, din zona “orgasmului iniţiatic”.

                                                                 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Topice: Recenzii | Comments Off on Despre… POEME INTERMINABILE

Comentarii închise.