Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

AUSPICII

de Traian Rus | Septembrie 6, 2012

 Ziua de 31 august 2012 a fost pentru mine una de excepţie. În sfârşit a sosit momentul pentru a putea scăpa de o  povară  care m-a apăsat din ce în ce mai tare în ultimii ani. Şi în cazul meu sunt valabile versurile poetului popular :

„Când m-apropiu de-al meu sat

Cunosc câinii pe lătrat,

Oamenii pe cuvântat,

Pe mama după oftat”

 

            Toată viaţa mi-am dedicat-o comunităţii care m-a adoptat, Oarţa de Sus, dar n-am făcut nimic pentru cei în mijlocul cărora  am văzut lumina zilei  şi cu care mi-am petrecut copilăria. Conştiinţa, bat-o vina, în caz că există, te mustră destul de aspru. Apeluri au fost. Au fost chiar proiecte în care mă puteam implica.

            Oportunitatea unor  activităţi  la Chelinţa a apărut în urma  vizitei la Oarţa de Sus a  preotului Emilian Marinescu, consilier cultural la Mitropolia Română a Europei Occidentale şi Meridionale  împreună cu soţia Sanda, originară din acelaşi sat, fiica preotului Alexandru Sav, bunul meu prieten din copilărie. Fuseseră informaţi despre preocupările mele de către dl. ing.Gheorghe Mateaş, care  practic i-a adus  spre mine. Am descoperit nişte oameni minunaţi, intelectuali de rasă, implicaţi în promovarea culturii româneşti şi „programaţi” să se dedice celorlalţi. Proiectul lor de înfiinţare al unui muzeu al satului românesc la Chelinţa m-a cucerit  prin modul în care a fost conceput,  prin amploarea lui, prin beneficiile multiple pe care le poate aduce chelinţenilor. Auzisem despre proiectul respectiv, dar abia acum mi-am dat seama de valoarea lui. Am convenit să ne întâlnim la Chelinţa pe 31 august, în primul rând  pentru că   aveau nevoie de puterea mea de convingere  în vederea  cumpărării  unui teren necesar muzeului,  de la unchiul meu, dar şi eu ţineam neapărat să văd locaţia la care s-au gândit.

2

            Prima întâlnire am avut-o cu părintele Radu Botiş, cel care de ani de zile mă impresionează cu multiplele dumisale preocupări intelectuale, atât în plan religios cât şi  laic. Din păcate, puţin cunoscute şi apreciate de consăteni, demersurile domniei sale trebuie  aduse la lumină şi apreciate ca atare. Sper că va veni şi vremea aceea. Era fericit pentru că nepotul lui Emil Gavriş  îi dăruise arhiva personală a celebrului nostru consătean (mi-a arătat-o) şi sunt sigur că nu va dura mult până când ne va oferi o monografie. M-au bucurat mult şi demersurile pentru producerea unui C.D. cu opera completă a muzicianului nostru. Abia aştept ambele lucrări.    

            Ne-am constituit apoi într-o echipă din care nu putea  lipsi nici ing.Gheorghe Mateaş,  nici părintele Radu Botiş, cu ambii având o colaborare mai veche şi interese culturale comune, şi prima acţiune la care am purces a fost verificarea ipotezei privind existenţa unei cetăţi pe teritoriul satului. Dl.ing. Mateaş o lansase încă din anii trecuţi şi ne-am deplasat la locul respectiv, deasupra satului. Am stabilit că este vorba cu certitudine de o construcţie fortificată,o cetăţuie, cu rol militar. Urmează ca în perioada următoare să o datăm şi să începem investigaţii. Detalii vom da mai târziu pentru că nimeni nu ştie mai bine decât mine câţi căutători de comori există, cât sunt de bine dotaţi şi organizaţi. Oricum, am căpătat o certitudine, iar descoperirea este importantă.

            Ne-am deplasat apoi la familia Marinescu, pe Valea Purcăreţului, unde am constatat că locaţia viitorului muzeu este excelentă, dar că terenul este insuficient şi ,normal, am făcut demersuri pentru a soluţiona parţial această problemă. În toamnă proiectul trebuie dezbătut cu toată comunitatea pentru a face cunoscute  oportunităţile pe care le creează.

            Ziua s-a terminat la familia Mateaş (şi mulţumesc doamnei Anicuţa), dar discuţiile vor continua de bună seamă. Am căpătat siguranţa că toate lucrurile vor putea fi realizate. Mă gândesc şi la alte proiecte propuse de dl.inginer, cum ar fi cel referitor la existenţa unei „zone umede”,  cu o faună specifică altor latitudini.

            La Chelinţa voi reveni din ce în ce mai  des şi mă voi implica mai ales în asigurarea echipelor necesare proiectelor comunitare. Abilităţile de

3

comunicare mi le voi orienta spre atragerea a cât mai multor participanţi şi poate pentru depăşirea unor asperităţi evidente.

                                                                 Oarţa de Sus, 2 septembrie 2012

                                                                         

 

 

           

Topice: Descrieri | Comments Off on AUSPICII

Comentarii închise.