Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente

Arhiva pentru Ianuarie, 2013

« Anteriorul

Dincolo de cuvânt

Miercuri, 30 Ianuarie 2013

“Dincolo de cuvânt” –  manifestare valorică a spiritualităţii româneşti   Volumul “Dincolo de cuvânt” (confesiunea poetului, prozatorului) editat la ARHIP ART, Sibiu, 2012, având coordonator pe doamna Valentina Becart, cuprinde în paginile sale de la cei mai tineri autori până la cei veterani: Mădălina Donos, Florina Dinu, Tatiana Scurtu  Munteanu, Ioan Adrian Trifan,

Gânduri despre carte

Luni, 28 Ianuarie 2013

  Pr.Ion Turnea-Cuvinte pentru suflet,Editura Sfântul Ierarh Nicolae,Brăila,2012.   Am fost creaţi pentru a preamări în permanenţă Ilustrul Creator, Cerescul Părinte. Chiar dacă protopărinţii noştri Adam şi Eva au căzut în păcatul neascultării, Pronia Divină a continuat  să fie alături de om. Semne şi minuni se realizează iar mintea umană, lăsându-se călăuzită de valorile creştine, […]

Eugen Ionescu : “Sub semnul întrebării” – Note de lectură (IV)

Vineri, 25 Ianuarie 2013

“Criza a început de multă vreme. Cultura şi-a accelerat poate decandenţa începând din secolul al XVII-lea. Ea a devenit din ce în ce mai umanizantă, în loc să fie spiritualistă. Pe chipurile sculpturilor din catedrale sunt surâsuri de sfinţi, de îngeri şi de arhangheli. Nu mai ştim să le privim.

HORA ROMÂNEASCĂ

Joi, 24 Ianuarie 2013

    Hai să dăm dorul, cu dor, Din trecut, din viitor – Nenăscut, tânăr, bătrân – Ce-i cu suflet de român –

« Anteriorul